14,427 matches
-
două armate se găsiră încleștate una în cealaltă și aproape imobilizate într-o confruntare pură de forțe, ce amintea de aceea dintre doi elani în luptă. în prelungirea acelei crude confruntări, cei care se găseau în primele rânduri, împinși spre dușmani de cei ce veneau din urmă nu aveau nici o posibilitate să se oprească din luptă ca să-și tragă sufletul și să-și recupereze forțele: erau obligați să ucidă ori să moară. Curând, însă, câțiva turingieni, deschizându-și drumul cu securile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de sulițe lungi, din mijlocul căreia se ridică un nor de săgeți, pentru a cădea apoi asupra războinicilor hiung-nu ca o grindină aducătoare de moarte. Imediat după aceea, sutele de săgeți hune, cu șuierul caracteristic și sinistru, recunoscut de toți dușmanii, se abăteau asupra oamenilor lui Sangiban, dar prost coordonate și fără prea mare precizie, întrucât înaintarea printre atâtea obstacole făcea practic imposibilă o reală eficiență a tirului. Unitatea lui Balamber avea cel puțin avantajul că lupta pe un teren plan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ea, iar vârfurile lor, care desfăcuseră inelele cămășii de zale, mușcau din carne, fără să poată totuși să pătrundă mai adânc. Nu erau mulți însă, cei care se bucurau de o protecție atât de bună. Sub tirul neîncetat al arcașilor dușmani, oameni și cai se răsturnau în fiecare clipă, îngroșând mormanele ce deja populau întinderea de iarbă, iar apropierea războinicilor hiung-nu de dușman se dovedea cu fiecare pas tot mai dificilă. Cei care supraviețuiseră, pe jos ori pe cai, sfârșeau prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
erau mulți însă, cei care se bucurau de o protecție atât de bună. Sub tirul neîncetat al arcașilor dușmani, oameni și cai se răsturnau în fiecare clipă, îngroșând mormanele ce deja populau întinderea de iarbă, iar apropierea războinicilor hiung-nu de dușman se dovedea cu fiecare pas tot mai dificilă. Cei care supraviețuiseră, pe jos ori pe cai, sfârșeau prin a se izbi unii de alții și a se împiedica unii pe alții într-un vălmășag confuz, în care, inevitabil, fiecare săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fiecare pas tot mai dificilă. Cei care supraviețuiseră, pe jos ori pe cai, sfârșeau prin a se izbi unii de alții și a se împiedica unii pe alții într-un vălmășag confuz, în care, inevitabil, fiecare săgeată, fiecare javelină a dușmanului atingea o țintă. Atacul acela împotriva unei combinații perfecte de arcași și infanterie în armură nu se potrivea, desigur, cu tactica obișnuită pe care o adaptau războinicii hiung-nu, însă condițiile luptei - romanii, bine instalați pe înălțimile colinei și cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și cele două armate gotice ce încă luptau cu furie pe latura din stânga - nu le dădeau posibilitatea să-i încercuiască. întrucât înaintarea în șaua calului se dovedea aproape imposibilă, mulți războinici inimoși își abandonară animalele și, provocând pierderi în rândurile dușmanilor, se aruncau înainte cu săbii, buzdugane și sulițe, imitați de mulți alții, care, rămași mai dinainte fără cai, se întorseseră în prima linie pentru acel ultim asalt. îmbătați de masacru, combatanții nu mai căutau deloc să se ferească de loviturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se aruncau înainte cu săbii, buzdugane și sulițe, imitați de mulți alții, care, rămași mai dinainte fără cai, se întorseseră în prima linie pentru acel ultim asalt. îmbătați de masacru, combatanții nu mai căutau deloc să se ferească de loviturile dușmanilor, ci se încleștau în feroce înfruntări corp la corp și nu șovăiau să lupte cu mâinile goale atunci când își pierdeau armele, cu atât mai mult cu cât învălmășeala era atât de mare, încât nu se puteau desprinde din lupta aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
purpuriu, cu sabia de aur pe el, și zări coama roșie ce împodobea coiful lui Atila apărând și dispărând în mai multe rânduri prin mulțime. Sub atacul de nestăvilit al regelui și al preacredincioșilor săi, cu toții perfect protejați de armură, dușmanul ceda teren. Văzând ceea ce se întâmpla, Balamber se însufleți din nou: victoria! Victoria era aproape. Lăsă de o parte arcul și scoase sabia, apoi își împunse cu furie calul și îl împinse înainte pentru o ultimă sforțare. Alți războinici hiung-nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oamenilor ce veneau din urmă un reper în mijlocul haosului acelei lupte sângeroase. Chinuiți de căldură și de oboseală, aproape toți războinicii, de ambele părți, își aruncaseră în iarbă armurile și luptau acum goi până la brâu și deci expuși la loviturile dușmanului. Alanii, extenuați de lupta ce dura de ore întregi și descumpăniți de sosirea forțelor proaspete în rândurile dușmanilor lor, cedau acum în mod vizibil, iar Balamber încerca deja senzația de exaltare pe care i-o producea victoria ce avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aproape toți războinicii, de ambele părți, își aruncaseră în iarbă armurile și luptau acum goi până la brâu și deci expuși la loviturile dușmanului. Alanii, extenuați de lupta ce dura de ore întregi și descumpăniți de sosirea forțelor proaspete în rândurile dușmanilor lor, cedau acum în mod vizibil, iar Balamber încerca deja senzația de exaltare pe care i-o producea victoria ce avea să vină curând, când se auzi chemat cu o voce puternică de către Odolgan, care striga frenetic cuvinte pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
atunci când nu se dădeau la o parte. Apropiindu-se de scutierul său sub un torent de săgeți și javeline, putu chiar să arunce o privire neliniștită către coastă, unde mingan-ul lui Atila continua să înainteze lent printr-o puzderie de dușmani. Era cumplit: păreau la un pas de a străpunge liniile dușmane, dar această străpungere, în loc să le aducă victoria, ar fi dus la înfrângerea cea mai dezastruoasă. Ajunse, în sfârșit, lângă scutierul său și, scuturându-l de un braț, îl obligă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aducă victoria, ar fi dus la înfrângerea cea mai dezastruoasă. Ajunse, în sfârșit, lângă scutierul său și, scuturându-l de un braț, îl obligă să se oprească și să fie atent la el: — Ostrogoții au cedat, îi strigă, în vreme ce săgețile dușmanilor șuierau în jur. Trebuie să ne retragem, să acoperim flancul lui Atila. Trimite pe cineva să-l anunțe. — Și-or fi dat seama deja de acolo, de sus, replică Mandzuk. Balamber scutură din cap: — E prea mare riscul. Trimite pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de puțini oameni avea să reușească să oprească manevra de învăluire a goților; știa că trebuia să încerce tot ce era posibil și asta era de ajuns. El cu siguranță nu va fugi, lăsându-și regele expus atacului și ultrajului dușmanilor. Chiar cu prețul vieții. Doar atunci, în acel moment de respiro, în vreme ce războinicii săi se adunau în jurul lui, văzu că soarele stătea să apună: un apus însângerat, de parcă cerul ar fi luat parte la acel imens măcel. Și iată cavaleria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fermitate capul și îi răspundea ceva lui Edec, căpetenia scirilor; puțin după aceea, se îndreptă spre mulțimea ce-l înconjura și vorbi: — Să fie limpede! strigă cu voce fermă, încărcată de mânie, că de aici nu fuge nimeni. Și dacă dușmanul va ajunge până aici, ei bine, eu nu voi face nici măcar un pas îndărăt! Ochii îi scăpărau de mânie. Cu un gest energic și tremurat, îndreptă degetul spre stiva uriașă pe care servitorii săi o alcătuiseră din toate lucrurile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi rugul meu funerar, căci regele vostru nu se va da niciodată viu pe mâinile romanilor! Un murmur străbătu mulțimea, dar Atila nu terminase de vorbit. — Bătălia, urmă, nu e încă pierdută. Tabăra e bine fortificată, practic, de nepătruns, iar dușmanul a suferit pierderi cumplite. armata a fost la un pas de victorie și e încă în picioare. Atacul vizigoților a fost respins, iar romanii se feresc să se mai arate. Acum e aproape întuneric. Spuneți că vor să atace tabăra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-și regrupeze oamenii, să-și recompună unitățile, să organizeze îngrijirea răniților și să trimită o ștafetă la Magister militum pentru a-i raporta care era situația în sectorul său și pentru a-i cere și alte întăriri, fiindcă, teoretic, dușmanul ar fi putut chiar să se întoarcă. Ar fi trebuit să facă toate lucrurile acelea, dar se simțea prea obosit, de-a dreptul extenuat. Sprijinindu-se cu coatele pe genunchi, își trecu mâinile prin păr și respiră adânc. Huruitul bătăliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că lupta încetase, se auzeau mai puternic și mai sfâșietoare chemările răniților; pentru majoritatea dintre răniții romani, erau puține speranțe de salvare, căci, în armată, medicii erau foarte puțini și, oricum, nici unul dintre ei nu era acolo. Cât despre răniții dușmani, ei primeau, unul după altul, lovitura finală de la puținii soldați ce supraviețuiseră: nimeni nu cerea să fie cruțat - și nimeni nu ar fi fost. Nechezatul răgușit al cailor în agonie răsună ca un protest zadarnic, disperat, împotriva umanității crude, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Ajunsese pe colină puțin după miezul zilei, cu unitatea sa de galo-romani, și rămăsese toată după-amiaza un stâlp al apărării în acel sector de front; în ultima fază a luptei, rănit de mai multe săgeți, în loc să se retragă sub presiunea dușmanilor, se înfipsese cu picioarele desfăcute în primul rând și, rotind prin aer o secure, se opusese hunilor ca un stăvilar în furtună, ca un turn de apărare, ce se prăbușise doar când se aruncaseră asupra lui câte patru, câte cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luptaseră cu mare vitejie. Acei tineri sosiseră ultimii, pentru a astupa cum puteau mai bine fisura deschisă în aliniament după ce Thorismund, aflând de moartea tatălui, abandonase în mare furie poziția, împreună cu toți ai săi, și aproape imediat fuseseră atacați de dușman. Cel puțin jumătate din ei căzuseră și aproape toți ofițerii. Pretutindeni, soldații încă în viață abia de reușeau să se mai țină pe picioare. Extenuați, se lăsau să cadă în iarbă și contemplau în tăcere, așa cum făcea și Sebastianus, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
uriașul măcel, hunii și aliații lor erau încă acolo cu toții. Asaltul furibund al goților asupra taberei lor fusese respins cu o furtună de săgeți; Thorismund însuși căzuse de pe cal și, rănit la cap, riscase să fie terminat ori capturat de dușman. încă din zorii zilei, războinicii lui Atila se adunaseră pe linia carelor, pregătindu-se să înfrunte un nou atac al dușmanilor. Suflând din corn și scoțând sunete de luptă, demonstraseră că regele lor era cât se poate de hotărât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
furtună de săgeți; Thorismund însuși căzuse de pe cal și, rănit la cap, riscase să fie terminat ori capturat de dușman. încă din zorii zilei, războinicii lui Atila se adunaseră pe linia carelor, pregătindu-se să înfrunte un nou atac al dușmanilor. Suflând din corn și scoțând sunete de luptă, demonstraseră că regele lor era cât se poate de hotărât să-și vândă scump pielea. N-a urmat, însă, nici un atac, fie pentru că forțele de care dispunea Etius fuseseră greu încercate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-și rămas bun de la cei care rămâneau, se îndepărtau peste câmp în grupuri mici, ducându-și atârnate de sulițe legăturile cu bruma de lucruri pe care le aveau, unii dintre ei câte un coif sau câte o platoșă, luate de la dușmanii uciși, pe care voiau să le prezinte ca pe niște trofee când aveau să ajungă în ținuturile lor. Când vreunul din dezertorii aceia îl recunoștea, le dădea coate celorlalți, iar câte unii nu ezitau să-l salute, fără să arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ți se pare că sunt puțini, e fiindcă ieri au murit mulți. Și, pe urmă, umblă zvonul cum că și vizigoții pleacă, ori nu-i așa? Sebastianus preferă să ignore întrebarea. Dar sunteți toți beți! Dacă acum v-ar ataca dușmanul, v-ar face bucăți fără să se ostenească prea tare. Milone plesni aerul cu palma: — Aaah! Fii pe pace, soldatule, după ciomăgeala pe care le-am tras-o ieri, ăia n-o să mai scoată nasul în veci din tabăra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-l asculte, întrebă despre el și află astfel de moartea sa. Ambarrus îi spuse că, la fel ca și Metronius, căzuse chiar în miezul luptei, agățat de crucea sa și îndemnându-și până la ultima suflare tovarășii să țină piept dușmanului. — Crucea aceea, spuse în sfârșit, făcând semn cu capul spre câmpul de luptă, am înfipt-o pe mormântul lui, acolo unde a căzut. Fiindcă a fost ca un martir și e drept ca aceia care vor trece pe acolo în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el nu aflase încă. 32 Din nou pădurea. De această dată, era vorba de pădurile din Belgica, pe care armata lui Atila le traversa, mergând către sud-est, în drum spre Vesontio, cetate păzită de gepizi, iar de acolo la Rin. Dușmanul se mulțumea să o urmărească de la distanță, hărțuind-o doar cu mici acțiuni împotriva ariergărzii ori cu vreo ambuscadă pentru câte o patrulă izolată. Cei mai vânați erau turingienii, care acopereau flancul stâng al armatei, căci francii salii le călcau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]