6,279 matches
-
vechea inimă religioasă a țării, unde erau încoronați țarii, devenită ulterior cetate a puterii sovietice, desemnată prin Steaua roșie. Lenin, din mausoleul lui de marmură păzit permanent de gărzi, îi împrumută caracterul solemn al unei prezențe a Revoluției, încremenite pentru eternitate. În nișele zidurilor odihnesc morți iluștri ce protejează piața și se alătură celor vii, unind masa de afară cu ierarhia supremă închisă înlăuntru. În acest spațiu se derulează pe scurt o întreagă istorie a unei nații, dar și o întreagă
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ideea pe care am putea-o anticipa și care ar putea schimba destinul imperiilor, exploatată în ciclul Fundația (1965), care leagă "știința" reprezentată de psihoistorie de istoria viitorului, pe care de altfel o abordează în The End of Eternity / Sfârșitul eternității (1955)146. Ray Bradbury s-a născut în 1920 și a contribuit, prin opera sa, la schimbarea imaginii pe care ne-o făcuserăm până atunci cu privire la SF, atât prin temele pe care le abordează, cât și prin stilul său net
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
și-i stimulează puternic trăirile afective, dar mai ales îi provoacă imaginația creatoare, descătușând-o din lanțurile ei nevăzute [...]” Iubirea dintre Dionis și Maria reprezintă o ipostază selenară, serafică a eroticii eminesciene. Este acea „dragoste de păsări albe care străbat eternitatea și se întâlnesc în dreptul unei stele” despre care vorbea Arghezi referindu-se la erosul eminescian. Este o dragoste din care dispare orice nuanță senzuală. Maria este simbolul feminității purificate. Ea este un înger blond care apare în două ipostaze complementare
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
a Cezarei, precum și în demonismul lui Ieronim s-au strecurat, de bunăseamă, multe din aspirațiile erotice și din trăsăturile psihologice ale poetului. Veneră sau Madonă, femeia eminesciană este un simbol totalizator în care se armonizează creația, cunoașterea și ființarea întru eternitate. Prin frumusețe (expresie a divinului) și prin dragoste (expresie a creației), ea devine un principiu ontologic primordial. Ioana - romanul lucidității În literatura noastă interbelică, scriitorul Anton Holban deține un loc aparte, deși destinul său literar a rămas practic neîmplinit datorită
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
Ștefănescu scrie despre Baranga! Și-ncă în "România literară". Cu această ocazie îmi revine-n memorie cariera teribilă a dramaturgului de dinainte de '89! Și dispariția lui (aproape) definitivă, după! Sînt unii scriitori, vai!, de-un regim; și alții, de o eternitate! Paradoxul face ca ăi de-o vară să o ducă, de multe ori, mai bine decît cei geniali... E clar că Baranga a avut o existență mai liniștită decît Caragiale! Dar... cu ce preț?! Al uitării! Revenind la criticul României
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
trustului "Teatrul azi". Ciudate-s istoriile teatrale! Cînd artistul tocmai își aniversa o cifră impunătoare (74 de ani!) și urma să aibă și o premieră după care tînjise o viață (Hamlet), cartea de față a fost delegată să ducă în eternitate gîndurile sale despre viață, artă, dragoste și moarte... E, cinic vorbind, o inspirație providențială a Floricăi Ichim; un act de-o oportună și... nerepetabilă consemnare. Ca intervievat, Mugur avea același farmec dovedit ca practician. Volumul se citește pe nerăsuflate, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
Aspazia Oțel Petrescu, Strigat-am către Tine, Doamne, București, Editura Fundației Culturale Buna Vestire, 2000. În această lucrare reprezentativă pentru eroismul feminin din spațiul recluzionar comunist, Doamna Aspazia Oțel Petrescu, una dintre distinsele Doamne ale suferinței românești un nume pentru eternitate, cum elocvent avea să o caracterizeze prefațatorul lucrării -, surprinde profilul generației sale mucenicite și martirizate, generația de la 1948 : "A fost o generație 1948 între o lume care se prăbușea și o alta care începea să se construiască din ruine. A
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
regăsibil și înțeles doar cu ochii sufletului. Iar, dacă paradisul este un illo tempore, atunci calea cea mai simplă către el este poezia, adică zborul. "De boala de care sufăr/ Nu se moare,/ Ci se trăiește -/ Substanța ei este chiar eternitatea,/ Un fel de cancer al timpului/ Înmulțindu-se din sine fără oprire./ E o boală impecabilă,/ O suferință perpetuă ca o vocală de sticlă/ Laminată în văzduhul asurzitor,/ O cădere/ Căreia, numai pentru că e fără sfârșit,/ I se spune zbor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
numai un joc,/ Dar cine nu are interesul/ Să inventeze câte ceva,/ Ca să uite că este mort?/ De aici, bineînțeles, invidii,/ Intrigi, bursă neagră: fetițele, care împletesc rădăcinile florilor/ Schimbă literele de pe râme lungi și pietricele,/ În timp ce alții oferă panglici de eternitate/ (Singura materie care se găsește la discreție)/ Pentru două-trei litere încolăcite între ele.// Uneori, se revoltă, îmi contestă dreptul/ De a împărți litere (nu și) Dreptul literelor de a însemna totul/ În această fanfaronadă)/ Și poate ar încerca să mă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
proză de tip james joyce, într-o îmbinare semnatică aproape urmuziană, trăsătură esențială a paradigmei deconstructiviste. "De aici, bineînțeles, invidii,/ Intrigi, bursă neagră: fetițele, care împletesc rădăcinile florilor/ Schimbă literele de pe râme lungi și pietricele,/ În timp ce alții oferă panglici de eternitate/ (Singura materie care se găsește la discreție)/ Pentru două-trei litere încolăcite între ele.// Uneori, se revoltă, îmi contestă dreptul/ De a împărți litere (nu și) Dreptul literelor de a însemna totul/ În această fanfaronadă)/ Și poate ar încerca să mă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
devine În mod paradoxal refugiul consistenței artei.” Cu alte cuvinte, În simpla posibilitate de a scrie orice - care reprezintă de fapt libertatea - stă și „refugiul consistenței artei”, eventualitatea ca ea, arta scriiturii, să cuprindă un sîmbure metafizic, ceva din specia eternității. Sau adevărul. Jacques Rancière nu e teoretician literar și poate tocmai de aceea cărțile lui despre literatură reușesc mai bine. Pe de o parte, din afară, contradicțiile literaturii pot fi formulate cu mai multă relevanță. Pe de alta, Însă, Jacques
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
omenesc (femeiesc cu precădere) se acoperă de la o vreme, cînd societatea nu-i mai recunoaște, datorită pierderii podoabelor erotice, nici un drept. La un moment dat, Renée și Nelly decid să se Împăieze la un taxidermist pentru a-și conforta iluzia eternității. Nunțile lor se amînă sine die, dar pregătirile făcute seamănă izbitor cu cele de Înmormîntare (se știe de altfel ambiguitatea simbolică a albului, culoarea doliului odinioară). Nelly, suferind de osteoporoză, are un accident care o țintuiește la pat și-i
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
supraoameni), ci cu un fel de reprezentare umană la limita reprezentabilului, ale cărei calități sînt mai degrabă didactice: iată un om absurd - suspendat În marginea universului newtonian, vidat de „suflet”, incapabil de „idee”, posesor al unei „perfecțiuni” transformate În povară - eternitatea (știm asta de la povestea lui Cain). Lipsit de origine, omul beckettian se preface că pornește În căutarea ei, din inerție mai mult, mișcările sale fiind aproape exclusiv dotate cu semnificații circumstanțiale care nu reușesc să sugereze un sens decît prin
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se prăbușească din înalt/ Pustia marilor mistere". În poemul "Fluturii negri", Pustia apare ca fiind "viața însăși", dar cu ideea că nimic nu moare spre a nu se mai naște și cu sublinierea că tot ce există va rămâne în eternitate. Pustia este identificată și cu ideea de absolut în sensul că fără ea nu putem exista: "Cine are Pustia e mort/ Cine n-o are-i steril/ Dumnezeule, de ce părăsit-ai în deșert singurul tău copil". În locul Pustiei cândva a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
anotimpuri și se adună ca o permanență, trăim parcă cu acest implacabil sentiment al morții. și "pruncul nostru" cu fiecare zi este mai aproape de moarte. E poate interesant de remarcat că viața poartă în ea o fărâmă de absolut, de eternitate: "Aplecați asupra morții cu adevărat întâia oară vom vedea limpede/ pierind eternitatea din noi pentru totdeauna". Nașterea, moartea sunt prezentate biblic, chiar și Mesia a fost supus legilor vieții și luptei. Ideea nașterii însoțită de sentimentul morții constituie material pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sentiment al morții. și "pruncul nostru" cu fiecare zi este mai aproape de moarte. E poate interesant de remarcat că viața poartă în ea o fărâmă de absolut, de eternitate: "Aplecați asupra morții cu adevărat întâia oară vom vedea limpede/ pierind eternitatea din noi pentru totdeauna". Nașterea, moartea sunt prezentate biblic, chiar și Mesia a fost supus legilor vieții și luptei. Ideea nașterii însoțită de sentimentul morții constituie material pentru multe secvențe poetice, pentru că poemele: "Clopotele", "Copilul meu", "Muzică", deși așezate la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
misterele unor lumi. Piramidele sunt surse de cunoaștere a trecutului, elemente de măreție și de sfidare. "În monstruos zenit dospesc curate/ De piatra și de altceva necunoscut;/ Cum s-a putut, o, cum de s-a putut păstra uscata lor eternitate." Pentru Adrian Păunescu jocul lor este un joc al pierderii. Și pierderea treptată înseamnă coborârea spre moarte. Aceasta este legea neînțeleasă, dirijată parca într-un vast program: "Joacă în pierdere pământul, soarele nu câștigă/ și nu câștigă vidul, nici alfa
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este semnificativă, tinerețea fiindu-mi caracterizată de o cruntă naivitate dublată de continui încercări de trasare a caracterului. Însă asta nu constituie o garanție că și pentru ei va fi la fel. În rest, aș risca să le răpesc iluzia eternității care le hrănește elanurile. * Apropierea morții odată cu vârsta aduce cu sine pasiunea pentru contabilizarea celor care mor ori doar se îmbolnăvesc din comunitate. Atenția este cu atât mai mare cu cât cel atins de adierea Doamnei în negru este mai
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
A căzut o stea") care semnifică sfârșitul unei existențe omenești, moartea fără de întoarcere. Ciobanul își exprimă acum în mod indirect iubirea față de natură, dar și dragostea de viață, pe care dorește s-o trăiască cu orice preț, dincolo de efemer, în eternitate. Balada atinge punctul culminant nu ca acțiune, ci ca intensitate a sentimentelor, în cea de-a treia parte a testamentului — presupusa apariție a măicuței bătrâne —, care își caută cu disperare feciorul pe care îl descrie cu sufletul ei de mamă
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
Mi-au ținut cununa,/ Brazi și păltinași/ I-am avut nuntași./ Preoți, munții mari,/ Paseri, lăutari,/ Păsărele mii/ Și stele făclii". După cum se observă, întreaga natură, pământul și cosmosul în elementele lor esențiale, participă la marea trecere a ciobanului în eternitate. Atmosfera este solemnă, dar și luminoasă, căci soarele, luna și stelele călăuzesc drumul baciului spre veșnicie, iar mândra "crăiasă", coborâtă parcă din basmele noastre românești, sporește strălucirea prin presupusa ei prezență. Brazii și păltinașii semeți și neclintiți veghează trecerea ciobanului
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
B. Spinoza. Existențialismul subliniază criza morală pe care o dă neliniștea existenței, atunci când afirmă că omul este „ființa destinată morții” (M. Heideggeră. Filosofia creștină oferă Însă perspectiva optimistă a deschiderii prin iubire și mântuire, afirmând că omul este „ființă destinată eternității”, fiind „creația lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nepermițând ca această creație a sa să fie supusă distrugerii” (D. Stăniloaeă. Dacă situațiile Închise ale vieții sunt inevitabile și ni se impun independent de voința noastră, situațiile deschise sunt cele construite de noi
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
proiecteze dincolo de trup și de lume. Calitatea de a fi transcendent este specifică sufletului nu și trupului. Însă, descoperind și Înțelegând aceasta, eu Îi voi atribui, În mod firesc, sufletului meu calitatea de a fi sau de a tinde către eternitate. Aceasta este speranța care Însoțește sufletul, după cum angoasa Însoțește trupul. Atât angoasa, cât și speranța sunt experiențe ale persoanei. Ele sunt strict individuale și interioare ființei mele. Din acest motiv, ele pot fi comunicate celorlalți, dar pentru aceștia rămân de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
comun, cel care unifica existența noastră, s-a rupt și el definitiv, iar eu rămân singur. Dorul este un sentiment trăit, o funcție sau o experiență sufletească raportată la transcendență. El aduce În planul duratei temporale limitate, planul sau nevoia eternității. Dorul este unificator și consolator, asigurând În felul acesta stabilitatea, integritatea, echilibrul și forța interioară a persoanei umane. Problematica persoanei Persoana mea nu este permanent aceeași. Ea nu este egală nici cu ea Însăși, ci se poate Înfățișa, sub aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Cetatea lumească este condusă de om și ea este vremelnică. Cetatea lui Dumnezeu este eternă și corespunde aspirațiilor morale și spirituale, religioase ale omului. Cetatea lumească este spațiul Închiderii istorice, pe când cetatea lui Dumnezeu este spațiul transcendent al deschiderii și eternității. Diferența valorică care există Între cele două „imagini ale lumii” construită sau visată de om, se raportează, În plan sufletesc și moral, la ideea de spațiu și timp: la situațiile Închise și la situațiile deschise ale vieții acestuia. Utopiile se
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
structură: sufletească și morală. Destinul este durată și finalitate Împlinită. Rostul cetății este de a conferi durată existenței și de a o proiecta dincolo de existența umană limitată În timp. Prin cetate, omul Își perpetuează propria existență. Este primul pas către eternitate, către neperisabil. Din punctul de vedere al psihologiei morale, destinul este scopul ultim către care tind omul și cetatea, idealul la care aspiră și pe care năzuiesc să-l construiască. Orice „Împlinire a destinului” este o etapă, o perspectivă deschisă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]