KorAP: Find »[drukola/base=gen & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...235 236 237 ...2244 >

56,083 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367

despre decembrie ’89 văzut dinspre vechiul regim, readuc în prim-plan figuri respingătoare ale ceaușismului, care sunt „cu respect” lăsate să pună aceeași placă, veche de zeci de ani, fără ca nimeni să-i contrazică „verde în față”, așa cum ar merita. Gen. Stănculescu, între înmormântarea soției lui, sinucisă sub lozinca „Fiți blestemați!”, și jurizarea unor fundulețe de studente, ne spune cum deținea el planurile bombei atomice a lui Ceaușescu, precum și alte filme de Sergiu Nicolaescu. „Domnul” Niculescu-Mizil zice că altfel ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
a rândul că soldatul sau polițistul sau pompierul, omul în uniformă USA, este viteaz și drept, dur cu dușmanul, dar amic al văduvei și orfanului, al celor lipsiți de apărare - aproape ca dispărutul soldat sovietic. N-am crezut niciodată în genul acesta de propagandă. Nicăieri în lume, Armata nu e Armata Salvării, viața militară e brutală, crudă și cinică adesea, orice regiment își are durii lui. Pe soldatul american mi-l imaginam ca pe un soi de cyborg tehnologizat până în dinți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
este. Nu știu ce-aș putea să fac! Cel mult să-i rog să mai citească o dată. Răsfoiesc voluminoasele volume de lux Humanitas, Nichita Stănescu, Opera poetică, și găsesc hectare de cuvinte fără noimă, șiruri căznite, versificații mecanice, de dragul rimei, gen Păunescu în degringoladă, o obscuritate câtuși de puțin fertilă, menită să înfășoare nimicul, un vid de simțire poetică. Am aceeași senzație de stinghereală ca lângă o frigidă care mimează cu sârguință disperată orgasmul. Și mi-e milă de hârtia bună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

gulerul cămășii, din perciunii lungi care-mi mai mascau urechile clăpăuge, dar îmi ascuțeau și mai rău bărbia, în fine, din toate podoabele astea capilare care în fond nu erau cine știe ce, dar erau, a răsărit o chelie pe cinste, nu genul O. Paler, dar nici departe. O să vă întrebați cum naiba de-aveam așa plete când toți elevii erau tunși chilug, cel puțin între Valea Ialomiței și Râul Doamnei, poate și prin alte locuri, nu știu, asta știți unii dintre voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
nesuferită se va lăsa dibuită și, după o demascare publică, va binevoi să dispară. E de datoria mea (habar n-am de ce e de datoria mea, dar n-am ce-i face; se pare că posed și eu o chestie gen cod al onoarei sau bun-simț sau altă aiureală d-asta) să vă previn că scărpinatul pe dinăuntru se lasă mai întotdeauna cu mărturisiri și că, în fine, cu mărturisirile ar mai fi cum ar mai fi dacă n-ar atrage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
d-asta) să vă previn că scărpinatul pe dinăuntru se lasă mai întotdeauna cu mărturisiri și că, în fine, cu mărturisirile ar mai fi cum ar mai fi dacă n-ar atrage după ele tot soiul de epitete dubioase, de genul „tulburător“, „șocant“, „vicios“, „violent“ și câte și mai câte, care, după ce că se acordă cu substantivul „mărturisire“ în gen, număr și caz, îți mai oferă și o cantitate nemăsurată de fiori reci pe spinare de-ți vine să-ți iei câmpii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
fine, cu mărturisirile ar mai fi cum ar mai fi dacă n-ar atrage după ele tot soiul de epitete dubioase, de genul „tulburător“, „șocant“, „vicios“, „violent“ și câte și mai câte, care, după ce că se acordă cu substantivul „mărturisire“ în gen, număr și caz, îți mai oferă și o cantitate nemăsurată de fiori reci pe spinare de-ți vine să-ți iei câmpii, să lași totul baltă cât ai zice pește și să fugi definitiv din cartea asta. Nu vreau însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
nu mă va convinge să le provoc la o revanșă. Singura plăcere pe care nu mi-o pot refuza este aceea ca din când în când să mai exersez formidabila lovitură de bobârnac pe capul muscoilor care bâzâie prea tare. Genul acesta de pălitură are efectul unui tranchilizant moderat, iar în plus beneficiază de marele avantaj de a pricinui doar leziuni minore. În schimb, tare aș vrea să știu ce fel de duh meschin și laș este acela care mă împinge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
moarte, că Steagul o să învingă pe C.C.A. și o să ducă tricourile de campioni, pentru prima oară, la Brașov. Or, n-a ieșit așa. Fiindcă la un șut ca din tun al lui Tătaru I, o vrajă rea, ceva în genul ăsta, mingea s-a oprit în vinclul porții (chiar s-a oprit, la propriu, a rămas înțepenită între bara de sprijin și plasă), cum se vede o dată la un sfert de secol. Cu capul lucind ca un bec, acel suporter

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
neatenție ca șoimii patriei să devină niște draci goi, jigodii nespălate, niște javre mâncătoare de suflet. Iar dintre toate locurile și cotloanele grădiniței, nisiparul părea a fi existat anume ca să șteargă orice urmă de zâmbet de pe chipul unei tovarășe. Era genul acela de junglă împrejmuită cu roți de cauciuc înjumătățite, în care felurite triburi (de grupă mică, mijlocie sau mare) erau lăsate de izbeliște de către zeii lor, care se retrăgeau să croșeteze într-un loc sacru (o băncuță la umbră), atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
meu. Și, de parcă asta ar fi presupus te miri ce puteri șamanice (de povățuitor, învățător, înțelept sau mai știu eu ce), de parcă tatăl meu cel adevărat n-ar mai fi rămas tatăl meu, în mintea lui s-a produs acel gen de scurtcircuit ce trebuie să-i fi dat senzația că e nevoie să se ocupe puțin de mine. De unde până mai ieri (un ieri cam palid și indefinit) nu depășisem acel stadiu de-o candoare desăvârșită, tip „și tu ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
ceva despre un canar pe care avea să și-l cumpere, cerul stătea bosumflat și morocănos, soarele lenevea probabil deasupra Marelui Canion, se încăpățâna să rămână ascuns, nu catadicsea în nici un fel să lumineze grădina, era un fel de dimineață-noapte, genul acela de vreme în care ți se pare că timpului i se face lehamite să mai treacă, pentru ca, în doar câteva secunde, atâtea cât să fii atras de-o lumină ciudată, să descoperi că niciodată nu te-ai putut înșela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
încinse în cizmele cu carâmb, Vladimirescu trebuie să fi adulmecat un fel de ordine celestă care sălășluia pe câmpurile alea pline de ciulini, măselariță și coada-șoricelului, de unde câinii Bucuresciilor se auzeau lătrând până-n zori. Eu sigur am simțit ceva în genul ăsta, chiar dacă, la un secol și jumătate distanță, dincolo de Răzoare, bălăriile mai creșteau doar în spațiile verzi dintre blocuri, în crăpăturile asfaltului și în cele trei văi importante - a Argeșului (unde întorceau autobuzele 68, 108 și 118), a Oltului (unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301

grăbească, În primul rînd datorită chestiei uriașe care creștea În pîntecul ei. Mă rog, termenul de chestie nu e tocmai adecvat, deși În burta ei creșteau Într-adevăr niște chestioare (mai precis, treisprezece), mai exact, era vorba despre un proces, genul de Întîmplare pe care lumea, cu uriașul ei simț al umorului, o numește un Eveniment Fericit. Nu era nici o Îndoială, avea să aibă loc, nu peste mult timp, un Eveniment Fericit. Singura Întrebare e : fericit pentru cine ? Pentru ea ? Pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
la măsea. Asta - și gabaritul ei uriaș - erau motivele care-i făceau asemenea probleme la coborît. Pe vremea aia, la noi În cartier nu era deloc exclus să dai peste băutură pe trotuar, iar Flo nu era cîtuși de puțin genul care să-și pună singură opreliști În calea tentației. Așa era ea ; așa era la noi În cartier. Așa că, atunci cînd se rostogolea greoi pe trepte, era În general destul de cherchelită, ceea ce explică probabil cum de putea ațipi În toiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
plan Înclinat și, dacă ar mai rămîne vreunul dintre voi treaz l-aș adormi În mod sigur cînd i-aș vorbi despre orificii de control, screpere, cupe de excavator, scări de puț și filoane de tip alpin. Dacă vă place genul ăsta de descriere, ar trebui să vă luați o carte de minerit. Inițial, m-am așteptat ca, la fiecare cotitură, să dau peste alți șobolani, constructori ai acestui oraș cavernos, Însă asta nu s-a Întîmplat niciodată. În cele din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
pleca În călătoriile ei către sus, o urmam aliniați doi cîte doi și trebuia să Învățăm uitîndu-ne cum face ea. Gata cu sorbecăitul și cu ghiftuitul fără griji : de acum Încolo aveam să ne confruntăm cu un cu totul alt gen de existență. Antropologii privesc vînătoarea și adunarea În grupuri ca pe cea mai primitivă etapă a civilizației, Însă pentru viața noastră, primitiv ar fi fost un dulce eufemism. Să-i spunem ciordeală și scormonit prin gunoaie. Era o muncă aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
uitînd să-l mai pun jos. În ciuda gamei mele extinse de lecturi, și a ingerării romanului Amantul doamnei Chatterley, nu aveam decît o palidă Înțelegere intelectuală a acestui aspect al lumii. Nu avusesem nici o astfel de experiență concretă de acest gen pînă atunci. Acum, cînd dau filmul vieții mele Înapoi, văd că acest moment, cînd am rămas să mă uit cu gura căscată la aceste creaturi golașe, la acești Îngeri, a marcat ceea ce biografilor le place să numească un punct de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
din douăzeci și patru, să ne facă de petrecanie. Șansele noastre de a supraviețui un an erau aproape zero. De fapt, statistic vorbind, eram deja ca și morți. Încă nu știam sigur asta, Însă aveam un soi de intuiție În acest sens, genul de străfulgerare rău prevestitoare pe care o are lumea, cînd se află pe puntea unei corăbii ce se scufundă. Dacă există un lucru la care Îți folosește educația literară, este faptul că te antrenează Într-un spirit al predestinării tragice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
noroc. Uneori, Îmi Închipuiam că fac parte dintr-un plan secret. M-am gîndit, ar fi oare posibil ca eu, În ciuda Înfățișării mele care n-ar sugera o atare concluzie, să am un Destin ? Și, prin Destin, voiam să zic genul de chestie pe care o au oamenii În povești, acolo unde evenimentele unei vieți, indiferent cum se sucesc și se Învîrtesc, pînă la urmă vezi că s-au sucit și s-au Învîrtit Într-un soi de tipar foarte clar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
prin locul lor În poveste cel puțin demnitatea și semnificația de a fi niște Vieți Stupide și Fără sens, consolarea de a fi exemplare ale unei categorii. În viața reală nu ai parte nici măcar de atît. N-am fost niciodată genul curajos din punct de vedere fizic și, la drept vorbind, În nici un alt fel, și mi-a fost cumplit de greu să fac față stupidității goale a unei vieți banale, lipsite de orice poveste, așa că, foarte de timpuriu, am Început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
toate poveștile. Îmi place faptul că au un Început, un mijloc și un sfîrșit. Îmi place acumularea lentă de Înțelesuri, Îmi plac peisajele cețoase ale imaginației, rătăcirile labirintice, versanții Împăduriți, băltoacele ce reflectă lumina, răsturnările tragice și obstacolele comice. Singurul gen de literatură pe care nu-l suport este literatura despre șobolani și șoareci. Îl disprețuiesc pe bătrînul Ratty, cel atît de cumsecade, din VÎntul prin sălcii. Fac ceva pe nasul lui Mickey Mouse și al lui Stuart Little. Afabili, strecurîndu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
din cărți și le Înghițisem, fragmente disparate din romane, piese de teatru, poeme epice, jurnale intime și confesiuni scandaloase - toate erau bune de aruncat la gunoi, mute, inutile și irosite În zadar. Problema e una de ordin fiziologic : nu am genul adecvat de corzi vocale. Mi-am petrecut ore Întregi declamînd versurile lui Shakespeare. N-am reușit niciodată să trec dincolo de cîteva variațiuni total neinteligibile ale chițăitului de bază. Iată-l pe Hamlet, cu pumnalul În mînă : chiț chiț chiț. (Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
facă după ce se Întîmplă - și-și plîngeau de milă, unul pe umărul altuia. Alvin avea o slăbiciune pentru limbajul colorat, iar George pentru trabucurile mari și, În timp ce stăteau la birou și discutau cu Norman, răbufnirile verbale ale lui Alvin, de genul „mă piș pe nasul lor”, „pute pămîntul sub ei de idioți” și „le dau muie”, se amestecau cu fumul de la trabucul lui George și se ridicau toate Încet spre tavan, unde se topeau În mirosul de cafea și de Paris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
viața a mers mai departe. Am rămas cu un ochi la treabă și unul la generalul Logue, și asupra noastră s-a pogorît un sentiment al pierzaniei, ca o ceață otrăvită. CAPITOLUL 6 Pembroke Books era o librărie foarte cunoscută, genul de loc pe care Îl vizitează uneori celebritățile. Îl auzisem, nu o dată, pe Norman povestind cum Jack Kennedy, care devenise președinte al Statelor Unite, venea din cînd În cînd să bea o cafea și să discute cu el pe vremea cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]