6,114 matches
-
mari dificultăți, din cauza cenzurii ideologice, placheta de debut, Piața Diolei (1974). Îi apar apoi alte cărți, între care Mitul trandafirului (1985), Scoica solară (1987), Insula de repaos (1988), Dulcele foc (1989, 1991; Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române), Anul 1989 (1990), Lira și păianjenul (1992), Epifanii (1994), Scrisori de pe strada Maica Domnului, Lunaria (1995), Infinitul de aur (2001). Având un temperament liric neoromantic cu tentă expresionistă, L. preferă totuși formula bine articulată, muzicală. Fondul mistic și metaforic se întâlnește simbiotic cu un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
George Meniuc, Chișinău, 1985; Scoica solară, Chișinău, 1987; Insula de repaos, Chișinău, 1988; Dulcele foc, Chișinău, 1989; ed. îngr. Doina Uricariu și Victor Negară, cu un portret literar de Ioan Alexandru, pref. Doina Uricariu, București, 1991; Anul 1989, Chișinău, 1990; Lira și păianjenul, pref. Marin Sorescu, Chișinău, 1992; Al nouălea val, Chișinău, 1993; Epifanii, Galați, 1994; Scrisori de pe strada Maica Domnului, București, 1995; Lunaria, București, 1995; Aldebaran, ed. bilingvă, tr. Constantin Frosin, Galați, 1996; Între îngeri și demoni, București, 1998; Învingătoarele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
întreaga sa operă lirică e o extază care celebrează logodna poezie-geometrie. Reperul de la care se revendică, în același interviu, este poetica vechii Grecii, cu directă ascendență din oda pindarică: "Neputînd să apar înaintea concetățenilor mei, ca poeții de altădată, cu lira în mînă și florile pe cap, mi-am poleit versul cu cît mai multe sonorități. Pe lîngă unitatea spirituală, adaug și una fonetică". Uvedenrode este poema pe care o consideră ilustrativă pentru direcția sa lirică, obsesie a unei clarități iraționale
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
din bucată. Ecoul faptei creatoare înregistrat cu un rîs fonf al demiurgului!". Variantele succesive ale poemei Uvedenrode, ce-l intrigă pe redactorul de la "Viața literară", sînt pentru poet: o încercare, mereu reluată, de a mă ridica la modul intelectual al Lirei. Și propune, în continuare: "La această puritate aeriană, în care poeții englezi se așează, pare-se, toți, urmînd un singur instinct, al Cîntului, vream să invit poezia noastră. În certitudinea liberă a lirismului omogen, instruind de lucrurile esențiale, delectînd cu
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
constelația și în rarefierea lirismului absolut, depărtat cu mai multe poduri de raze de zodia celeilalte poezii: genul hibrid, roman analitic în versuri, unde sub pretext de confidență, sinceritate, disociație, naivitate poți ridica orice proză la măsura de aur a lirei. Versul căruia ne închinăm se dovedește a fi o dificilă libertate: lumea purificată pînă a nu mai oglindi decît figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul: o pură direcție, un semn al minții. Dar ceasul adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
lui. Poezia lui Jean Moréas încheagă un topos atopos după modelul eticilor greci; o poezie eliberată de legăturile timpului și ale spațiului. Temelia purității lirice la Moréas o află în alegerea profund gîndită a simbolurilor lui: sămînța, floarea, luna și lira. Încă mai esențializată se arată poezia lui Ion Barbu cu cele trei culori, albastru, galben, verde și simbolistica lor, una pe larg argumentată de Basarab Nicolescu în Cosmologia "Jocului secund". Veghea lui Roderick Usher (Parafrază la volumul Eulalii de Dan
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Tratatul de antropologie creștină al lui Petre Țuțea, cu o aceeași determinare. Într-o scrisoare din 13 iulie 1938, adresată prietenului și editorului său Al. Rosetti își exprimă nedumerirea la reacțiile de adversitate la noul umanism matematic înălțat la modul lirei, întrebînd: De ce artistul și omul arid nu pot conlocui în fiecare din noi, fără să se combată? Theodor Codreanu, în Ion Barbu și spiritualitatea românească modernă (Curtea Veche, 2011), consideră Joc secund în întregul ei "un extraordinar poem de dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Medicii greci sfătuiau bolnavii să se plimbe sau să stea cât mai multă vreme în locurile pitorești, mai ales pe malul apelor sau în pădure și să asculte muzică. Cele mai apreciate instrumente pentru ameliorarea evoluției bolilor erau flautul și lira. Medicina Antichității considera că muzica însăși este o formă a medicinei (Musica itaque medicina est), că are rolul de a „acorda” organismului și psihicului uman cu ritmurile macroscopice. La începutul mileniului XX, meloterapia era atât de mult apreciată și solicitată
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
Luat pașaport de la legație. Am șovăit În fața unei vitrine dacă să-mi cumpăr sau nu pantofii de antilopă. Făcut mici cumpărături. Yardel Lavander. La Selfridge Închis. Mi-am luat o haină de piele, dar una ieftină cu o sută de lire. Atunci am șovăit, dar acum nu regret, căci e bună11. Nu descrierea hainelor e importantă aici, nu textura, culoarea, tăietura croielii, ci raportarea scriitorului la neliniștitoarea lor forță. Sigur că, odată Întors la București, e mai puțin relevant dacă tânărul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sferă. Mîna dreaptă a personajului este pusă în șold. Picioarele îi sînt acoperite parțial cu un șorț așa cum purtau solomonarii și esenii din Palestina. Personajul din partea opusă care stă pe scaun cred că este Orfeu, fiindcă el cîntă la o liră, nărav foarte drag și emeșilor. Grecii spun despre eroul arimin că era mare maestru al lirei, inițiat în tainele misterelor, care a coborît sub pămînt pentru a-și reînvia soția. Geții păstrau o amin-tire pioasă acestor două personaje mitologice ca
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
șorț așa cum purtau solomonarii și esenii din Palestina. Personajul din partea opusă care stă pe scaun cred că este Orfeu, fiindcă el cîntă la o liră, nărav foarte drag și emeșilor. Grecii spun despre eroul arimin că era mare maestru al lirei, inițiat în tainele misterelor, care a coborît sub pămînt pentru a-și reînvia soția. Geții păstrau o amin-tire pioasă acestor două personaje mitologice ca alese de Sîntu pentru a aduce cu-noașterea și mîntuirea întregului neam ales de el la zidirea
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
sau amintiri, câteva în nota falsă a moralei „omului nou”, altele în nota mai autentică a onirismului melancolic, definitoriu pentru această etapă. Tentația epicizării, vizibilă de la început la M., este puternică; limbajul cade adesea în prozaic, golindu-se de emoție. Lira meditativă (1998) este o culegere net superioară, în care poetul, depășind impasul, dă la iveală versuri în care îmbină fericit imagismul, notația descriptivă impresionistă și un simbolism al bogatelor sinestezii sunet-imagine-miros, cu deschideri către un expresionism utilizat ca o exacerbare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288308_a_289637]
-
elaborat, iar peisajul (păsări, flori, copaci, dealuri, zăpada, ploaia) se transformă într-un fel de jurnal al tuturor zilelor, un jurnal de impresii cvasidepersonalizate, opacizate, vizionare. SCRIERI: Nebuloasa crabului, București, 1968; Orologiul din oglinzi, Cluj-Napoca, 1975; Despre melancolie, București, 1981; Lira meditativă, Târgu Mureș, 1998. Repere bibliografice: Constantin Cubleșan, „Nebuloasa crabului”, TR, 1968, 21; Dumitru Micu, „Nebuloasa crabului”, GL, 1968, 26; Ion Pop, Zodia crabului, ST, 1968, 5; Marin Mincu, „Nebuloasa crabului”, TMS, 1968, 5; Petru Poantă, „Orologiul din oglinzi”, ST
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288308_a_289637]
-
rom., I, 215-216; Cornel Moraru, După o lungă absență, VTRA, 1998, 10; Aurel Pantea, Imagini de aici și, parcă, de altunde, VTRA, 1998, 10; Adrian Popescu, De partea lucrurilor, ST, 1999, 1; Grigore Șoitu, Triptic, TMS, 1999, 2; Florin Lazăr, „Lira meditativă”, ST, 1999, 7; Cistelecan, Top ten, 141-143; Dicț. scriit. rom., III, 327-328. R.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288308_a_289637]
-
lui unde Prin câmpii smălțate de mii de buchete, Ce nici Kanaverul p-ale lui tapete N-a produs vrodată frumusețea lor. N. NICOLEANU Ardeleanului Neagoe Tomoșoiu, travestit sub numele N. Nicoleanu (1835-1871), i s-a dat o importanță nemeritată. Lira sa e sarcastică și pesimistă. Născut într-o zi "funeste", "fatale", poetul era hotărât totuși a combate. Misogin amar, grobian chiar, simțind "divina trebuință d-a iubi", el nu găsea tonul just de a cânta pe "cea mai dulce, mai
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
inconsistența lor flagrantă. Oricare ar fi nuanțele care le separă, umbra și sângele, întunericul și sexul, ființa și lucrul sunt totuna și trimit la un semnificat unic: neantul. Angela Marinescu se apără în veșnicul necunoscut dând veste în zori din lira atârnată de gât ca o ghitară. În amenințarea „golului” care urcă spre cer, poeta are o sete de călătorie, căci, ca la benedictini, cerul se vede luminat, iar viața urcă cu ea prin hăuri. [...] Piramida de lumină se înalță într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
intrat și el cu evlavie în Ordin, unde, cu o și mai mare evlavie, a perseverat până la sfârșit. William Ioynier a construit mai apoi capela pe cheltuiala sa și a oferit în diferite ocazii o sumă de circa două sute de lire sterline pentru a ridica și alte construcții; a rămas cu statornicie până la moarte prietenul fraților și binefăcătorul lor. Pentru construirea infirmeriei, Petru de Elyland a lăsat la moartea sa o sută de lire sterline. Henry de Frowik și Salekin de
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
ocazii o sumă de circa două sute de lire sterline pentru a ridica și alte construcții; a rămas cu statornicie până la moarte prietenul fraților și binefăcătorul lor. Pentru construirea infirmeriei, Petru de Elyland a lăsat la moartea sa o sută de lire sterline. Henry de Frowik și Salekin de Basings, un tânăr foarte bun, au contribuit în mod deosebit prin ofertele lor la construirea unui apeduct, pentru care și regele a dat subvenții cu o minunată dărnicie. Pe timpul șederii mele la Londra
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
nobili et decens], apărător al învinuiților îngrijorați [pro sollicitis non tacitus reis], înfrumusețat cu o sută de calități va purta pentru mult timp însemnele trupelor tale... Aici vei inspira cu nările multă tămâie și te vei bucura de cântece de liră și de flaut frigian și de cimpoi; Aici de două ori pe zi flăcăi cu tinere virgine lăudându-ți numele, cu piciorul candid precum Saliile în cele trei temple vor bate pământul...333 Îl lăsăm pe Horațiu să se emoționeze
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Imp. Rom., III, 142, 131. 170 Cum subliniază STEIN, art. 1) Rufus, în: RE, s.v. 171 Ex Ponto, II, XI, 9-12. 172 Ibid., 28. 173 Ovidiu vorbește (Ex Ponto, IV, XVI, 28) și despre un Rufus, "care făcea să vibreze lira lui Pindar" (Pindaricae fidicen tu quoque, Rufe, lyrae); dar, din câte se admite, este vorba de un anume Pomponius Rufus. Nu negăm că ar fi interesant să adăugăm la legătura dintre Ovidiu și Rufus, despre care am vorbit deja, și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
imprevizibilă a mai multor figuri. Scrisul este, cum ziceam, o datorie sacră, dar și un mare orgoliu, un act de trufie. Heliade crede (reluînd o veche idee) că talentul lui vine direct din cer: „Din ceruri descindată, a mea candidă liră” - iar puterea lui de a Înființa și resuscita este, practic, nelimitată: „La cîmp și la cetate, În noapte, și În rază, În carceri, pe ruine, pe oamenii mari cînt; Conserv al lor nume În secoli de viază, Fac vie-a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
salcia plîngătoare, trista filomelă, piatra mută a mormîntului, fintîna, noaptea dilectă, luna blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin’ scumpa mea Elvira, și sînu-ți Înfocat Lipește-l de-astă liră și mută, și duioasă. Cu degetu-ți de roze, d-albeața unui crin, Deșteaptă-n ea un sunet, Elviră-Înamorată; Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cîntăreț al acestei teme. Tristețea, În vecinătatea zidurilor Înnegrite de vreme, este reconfortantă („Al meu suflat se-nalță pe aripi d-un foc sfînt” - Miezul nopții). Durerea dezleagă energiile sufletului, tăcerea, jalea fac să vibreze coarda cea mai fină a lirei: „Tot e tăcut și jalnic, Însă așa cum ești Singură porți povara mărirei românești, TÎrgoviște căzută! poetul Întristat Coloare variate În sînu-ți a aflat...” Tot aici se află și „semnul mîntuinței”, posibilitatea (simbolică) de salvare. Turnul devine, În acest spațiu imaginar
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unda rîului e lină... Însă, iubitor de contraste și statornic În tristețe, poetul nu gustă nici acum deplina mulțumire. În spațiul idilic apar teribilele versuri: „Pui mîna p-a mea frunte și caut un mormînt .................................................................. Zic lumii un adio: iau lira și mă duc”... O figură a nestatorniciei se prefigurează, așadar În aceste versuri. Poetul este predestinat să rătăcească În Întunericul durerii și nici un loc nu e suficient de sigur pentru a Împăca sufletul. Există, totuși, popasuri mai lungi, spații favorabile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unește aceste calități are dreptul la „numire”, dar, ca și divinitatea, ea nu se poate numi decît prin ea Însăși. Poetul Îi spune, printr-o imagine, „icoană-a fericirii”. Alte referințe sînt tot atît de vagi, imateriale: inima ca o liră, „silf ce vine pe raza unei stele”, „zambila primăverii” ce Împarte „desfătător miros”, albeața și delicatețea crinului etc. Să urmărim puțin tehnica așteptării la Gr. Alexandrescu. Ca și parfumul zambilei, „ființa de iubire” se simte de departe. Pasul ușor „abia
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]