6,058 matches
-
Tribuna" din Brașov. Absolventă a Liceul German din Brașov (1950-1953), apoi la Liceul nr. 3 din același oraș (1953-1956) și a Facultății de Filologie la Universitatea din București (1956-1960). După o perioadă de colaborări la „Gazeta literară", „Scânteia tineretului" și „Luceafărul", se angajează redactor la „Luceafărul", unde în 1964 devine șef de secție. Debutează editorial cu volumul „Nu te lăsa niciodată”, apărut în 1966 și distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor. În 1990 înființează revista Formula AS, care devine repede un fenomen
Sânziana Pop () [Corola-website/Science/323450_a_324779]
-
Liceul German din Brașov (1950-1953), apoi la Liceul nr. 3 din același oraș (1953-1956) și a Facultății de Filologie la Universitatea din București (1956-1960). După o perioadă de colaborări la „Gazeta literară", „Scânteia tineretului" și „Luceafărul", se angajează redactor la „Luceafărul", unde în 1964 devine șef de secție. Debutează editorial cu volumul „Nu te lăsa niciodată”, apărut în 1966 și distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor. În 1990 înființează revista Formula AS, care devine repede un fenomen de succes, comercial, dar și
Sânziana Pop () [Corola-website/Science/323450_a_324779]
-
Pop este unul dintre cei mai înzestrați reporteri literari ai perioadei 1970-1980, formându-se la școala (și în fascinația) lui Filip Brunea-Fox și Geo Bogza. Cea mai mare parte a scrisului i-a rămas în paginile revistelor. Reportajele din coloanele „Luceafărului" anilor '70 (multe semnate în colaborare cu Gabriela Melinescu) erau adevărate sărbători sociostilistice, descoperind fețele sensibile ale realității, universul poetic inocent al copiilor handicapați, lumea pescarilor din Deltă (ființe fabuloase, din specia personajelor lui Panait Istrati și Ștefan Bănulescu), a
Sânziana Pop () [Corola-website/Science/323450_a_324779]
-
Iahtul „Nahlin” (fost „Libertatea”, fost „Luceafărul”) este un iaht de lux care a aparținut casei regale române. Iahtul "Nahlin", a fost proiectat de compania G.L. Watson & Co din Glasgow și construit de șantierul naval John Brown & Co. Ltd din Clydebank, Scoția în anul 1930, la comanda
Iahtul Nahlin () [Corola-website/Science/322880_a_324209]
-
Wallis Simpson, care a provocat o criză dinastică ce s-a terminat cu abdicarea regelui. În anul 1937 "Nahlin" a fost cumpărat de către Guvernul României condus de Gheorghe Tătărăscu cu suma de 120.000 de lire sterline, a fost botezat "Luceafărul" și daruit MS Carol al II-lea.. La 18 octombrie 1938, iahtul "Luceafarul", găzduiește la Galați o întâlnire între regele Carol al II-lea al României, ministrul de externe al Poloniei colonelul Beck și ministrul de externe român Nicolae Petrescu-Comnen
Iahtul Nahlin () [Corola-website/Science/322880_a_324209]
-
Farcaș a mizat în acel meci pe Goia - Letan, Cura, Tăut ('90 Țîrlea), Molnar - C. Roșu, Magda ('72 Codoban), Svarczkopf, Cr. Andor - Paina ('85 Neaga), Lupașcu ('74 Ianc). În lotul care a promovat s-au regăsit șapte jucători prezenți la Luceafărul de la constituirea grupei în 2001: portarii Alin Goia, Sergiu Ghilea, jucătorii Cosmin Letan, Raul Ember, Ovidiu Ghilea, Claudiu Codoban și Florin Neaga. Cea mai importantă performanță din istoria clubului a coincis cu sărbătorirea a zece ani de la înființarea CS Luceafărul
CS Luceafărul Oradea () [Corola-website/Science/318948_a_320277]
-
au reînființat clubul Luceafărul Lotus Băile Felix care a preluat locul Științei în campionat. Echipa dispunea de un stadion de 25.000 de locuri, Stadionul Municipal, dotat cu o instalație de iluminare nocturnă. Performanțe notabile au reușit și jucătorii de la Luceafărul II, care în 2010 și 2011 a reușit să câștige faza județeană a Cupei României, având apoi evoluții apreciate în competiția națională. În 2010, Luceafărul II a reușit să elimine pe FC Bihor cu scorul de 1-0, gol marcat de
CS Luceafărul Oradea () [Corola-website/Science/318948_a_320277]
-
Roșu), Cr. Andor, Fl. Neaga - Gh. Popescu. În „șaisprezecimile” Cupei României, Luceafărul a întâlnit pe Dinamo București, în deplasare. Partida s-a încheiat cu victoria la limită a „câinilor roșii”, scor 1-0 (1-0), gol marcat de Luchin în minutul 32. Luceafărul Felix a avut o evoluție apreciată, părăsind Cupa României cu fruntea sus. Acestea sunt primele repere din istoria unui club care a cunoscut o frumoasă ascensiune în primii zece ani de existență.
CS Luceafărul Oradea () [Corola-website/Science/318948_a_320277]
-
folclorul românesc și din poezia și proza eminesciană. Mircea Eliade a valorificat motive folclorice românești (strigoiul, ursita, ritualul magic, blestemul mistuitor, basmul povestit de Simina, descântecul băbesc din final), inspirându-se și din creațiile eminesciene. Autorul introduce citate din poeziile „Luceafărul” și „Strigoii” de Mihai Eminescu, dar și din nuvela „Sărmanul Dionis”. Tentația de a depăși propria condiție existențială este o notă romantică comună atât nuvelei lui Eliade, cât și în textelor eminesciene citate mai sus. „Domnișoara Christina” reia tema dragostei
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
Sărmanul Dionis”. Tentația de a depăși propria condiție existențială este o notă romantică comună atât nuvelei lui Eliade, cât și în textelor eminesciene citate mai sus. „Domnișoara Christina” reia tema dragostei imposibile a două personaje din lumi diferite din poemul „Luceafărul”, inversând însă rolurile feminine și masculine. Egor, ca și fata de împărat din poemul eminescian, este muritorul care respinge tentația absolutului, preferând unei ființe superioare (domnișoara Christina, respectiv Luceafărul) o iubire pământească (Sanda, respectiv Cătălin). Domnișoara Christina rostește obsesiv versurile
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
feminine și masculine. Egor, ca și fata de împărat din poemul eminescian, este muritorul care respinge tentația absolutului, preferând unei ființe superioare (domnișoara Christina, respectiv Luceafărul) o iubire pământească (Sanda, respectiv Cătălin). Domnișoara Christina rostește obsesiv versurile de chemare a Luceafărului, plutind cu o grație „mai mult sensuală decât lugubră, mai mult visătoare decât fantomatică, mai mult delicată decât demonică”. Precocitatea personajului Simina a stat la baza scandalului public creat în jurul cărții. Fetița în vârstă de 9 ani ascundea sub un
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
44, p. 13, noiembrie) și în ziarele "Tribuna" și "Luceafărul" (nr. 11, 1 decembrie 1902, nr. 14 - 15, 1 august 1903) au fost semnate, cu precădere, tot „Octavian” și apoi „Nic. Otavă”. Abia la 15 septembrie 1903 a semnat, în "Luceafărul", prima poezie (""), cu numele „Octavian Goga”. La 1 iulie 1902 a apărut la Budapesta revista "Luceafărul", publicație pentru cultura națională și unitatea politică a românilor din Transilvania, unde Goga și-a publicat majoritatea poeziilor. Înființarea revistei s-a datorat studenților
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]
-
de studenți români patrioți. "„Era de lipsă și pentru Ardeal," afirma Goga, "o revistă literară în ale cărei rânduri să se imprime caracterul local cu toate deosebirile lui de alte părți ale neamului nostru“." Contribuția lui Octavian Goga la ascensiunea "Luceafărului" a fost imensă: "„Octavian Goga," scria Ion Chinezul", a mai scris și la alte reviste, a întemeiat chiar unele; numele lui e legat de Luceafărul.“" Cu activitatea sa în cadrul "Asociației transilvănene pentru literatura română și cultura poporului român-Astra", preocupările publicistice
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]
-
scriitori maghiari ai timpului și a fost apropiat de Ady Endre. Madách l-a atras pe Goga din tinerețe, primele încercări de traducere din "Tragedia omului" datând din anii de școală. După câteva tablouri și scene din "Tragedie", publicate în "Luceafărul" în (1903) sau în "Țara noastră" (1909), apariția "Tragediei omului" în volum în traducerea lui Goga s-a produs în 1934, primită ca "„o strălucită creație poetică având aceeași valoare ca și originalul“". A doua ediție românească (1940) a apărut
Octavian Goga () [Corola-website/Science/297356_a_298685]
-
Luciano Morandini), Polirom, Iași, 2005. "Critice", E.P.L., 1969; "Critice ÎI", Cartea românească, 1971; "Poezie și generație", Eminescu, 1975; "Ion Barbu comentat", Albatros, 1975, ediția a II-a, în colecția „Clasici români interpretați” a editurii Pontica, 1995; "Repere", Cartea românească, 1977; "„Luceafărul”" comentat, Albatros, 1978; ediția a II-a în colecția „Clasici români interpretați”, Pontica, 1996; "Ion Barbu. Eseu despre textualizarea poetica", (Cartea Românească, 1981; ediția a II-a, cu un tabel cronologic de George Popescu, colecția B.P.T., Minerva, 2000); "Avangardă literară
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
Convorbiri literare”, 1, 1973; Cornel Ungureanu, "Legile meseriei" ("Văile vegherii"), „Orizont”, 12, 1975; Al. Dobrescu, "Poezie și generație", „Convorbiri literare”, 11, 1975; M. Nițescu, "Ion Barbu comentat", „Viața românească”, 6, 1975; Mircea Scarlat, "Repere", „Săptămâna”, 409, 1978; Mihai Ungheanu, "Repere", „Luceafărul”, 6, 1979; Nicolae Manolescu, "Luceafărul: o ipoteză originală", „Contemporanul”, 26, 1979; Edgar Papu, "O recentă interpretare a „Luceafărului"”, „Luceafărul”, 2, 1979; D.R. Popa, "Avangardismul poetic românesc într-o antologie italiană", „Tribuna României”, 190, 1980; Valeriu Cristea, "Când te fură realul
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
Convorbiri literare”, 11, 1975; M. Nițescu, "Ion Barbu comentat", „Viața românească”, 6, 1975; Mircea Scarlat, "Repere", „Săptămâna”, 409, 1978; Mihai Ungheanu, "Repere", „Luceafărul”, 6, 1979; Nicolae Manolescu, "Luceafărul: o ipoteză originală", „Contemporanul”, 26, 1979; Edgar Papu, "O recentă interpretare a „Luceafărului"”, „Luceafărul”, 2, 1979; D.R. Popa, "Avangardismul poetic românesc într-o antologie italiană", „Tribuna României”, 190, 1980; Valeriu Cristea, "Când te fură realul", „România literară”, 37, 1981; Mircea Iorgulescu, "Pradă realului", „România literară”, 15, 1981; Alex. Ștefănescu, "A avea ultimul cuvânt
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
literare”, 11, 1975; M. Nițescu, "Ion Barbu comentat", „Viața românească”, 6, 1975; Mircea Scarlat, "Repere", „Săptămâna”, 409, 1978; Mihai Ungheanu, "Repere", „Luceafărul”, 6, 1979; Nicolae Manolescu, "Luceafărul: o ipoteză originală", „Contemporanul”, 26, 1979; Edgar Papu, "O recentă interpretare a „Luceafărului"”, „Luceafărul”, 2, 1979; D.R. Popa, "Avangardismul poetic românesc într-o antologie italiană", „Tribuna României”, 190, 1980; Valeriu Cristea, "Când te fură realul", „România literară”, 37, 1981; Mircea Iorgulescu, "Pradă realului", „România literară”, 15, 1981; Alex. Ștefănescu, "A avea ultimul cuvânt", „Tomis
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
cuvânt", „Tomis”, 3, 1981; Nicolae Manolescu, "Teoria și practica textului", „România literară”, 12, 1982; Lucian Raicu, "Probele realului", „România literară”, 33, 1983; Livius Ciocârlie, "Critică textuala a Jocului secund, „România literară”, 12, 1983; Marcel Pop-Corniș, "Metodă și „esprit de finesse”", „Luceafărul”," 12, 1983; Constantin Pricop, "Clovni și gimnaști", „Convorbiri literare”, 6, 1983; Mircea Martin, "Vocația europeană", „Flacăra”, 16, 1984; Nicolae Manolescu, "Intermezzo", „România literară”, 6, 1985; Radu G. Țeposu, "Intermezzo", „Flacăra”, 49, 1985; Ion Bogdan Lefter, "Intermezzo", „Viața românească”, 12, 1985
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
și gimnaști", „Convorbiri literare”, 6, 1983; Mircea Martin, "Vocația europeană", „Flacăra”, 16, 1984; Nicolae Manolescu, "Intermezzo", „România literară”, 6, 1985; Radu G. Țeposu, "Intermezzo", „Flacăra”, 49, 1985; Ion Bogdan Lefter, "Intermezzo", „Viața românească”, 12, 1985; Edgar Papu, "O creativitate tânără", „Luceafărul”, 39, 1986; Radu Călin Cristea, "Eseu despre textul poetic ÎI", „Familia”, 5, 1987; Adrian Marino, "Critică sincronica", „Tribuna”, 4, 1988; Al. Cistelecan, "Psaltirea textualista pre vresuri tocmita", „Vatra”, 7, 1988; Nicolae Manolescu, "Autenticitatea scriiturii", România literară”, 27, 1989; Monica Spiridon
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
fiind înlocuit de Emil Gârleanu, dar continuă să rămână funcțiile de membru în comitetul de conducere și cenzor. A fost o prezență marcantă a ziarului "Minerva", alături de Anghel și criticul literar Dumitru Karnabatt, și a mai publicat în publicația tradiționalistă "Luceafărul". Sadoveanu este din nou chemat sub arme în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic din 1913, în care România s-a confruntat cu Bulgaria. Ajungând la gradul de locotenent, se oprește pentru o perioadă în Fălticeni cu al Cincisprezecelea Regiment
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferințele și visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea..."" La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească la Sibiu, unde în revista "Luceafărul" îi apare nuvela numită Codrea. Pentru o scurtă perioadă de timp din anul [1909]] a lucrat ca funcționar la primăria din Vărarea, actualul Nepos. Participă la serbările Astrei de la Sibiu. Trece munții și se stabilește la București unde participă la
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
Szamárlétra". Cu aceste pagini s-a adresat mai multor reviste literare de "peste munți" (trimițând scrisori lui Garabet Ibrăileanu la "Viața românească" din Iași, lui Mihail Dragomirescu la "Convorbiri critice" din București, precum și din Transilvania, corespundând cu Octavian Tăslăuanu de la "Luceafărul" din Sibiu). La 1 octombrie, la Blaj, în "Revista politică și literară" a apărut povestirea "Talerii", ultima tipărită în Ardeal, înainte ca Rebreanu să se stabilească în capitala țării. A terminat nuvela "Ofilire", sub impulsul unor lecturi sadoveniene. Anul 1911
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
Cezar Baltag, Grigore Hagiu și Matei Călinescu, un adevărat nucleu al generației 60, care va demola falsele valori, promovate de realismul socialist, prin impunerea criteriului estetic. În 1961, publică schițe și nuvele în "Gazeta literară" ("Hoțul", "Tinerețe", "Vichenție", "Buzuilă"), în "Luceafărul" ("Noapte albă", "Uimitor, foarte uimitor") și în "Scrisul bănățean" ("Roșcovana"), făcându-se remarcat în mediile literare. Între 1962-1965 publică noi schițe și fragmente de roman în "Gazeta literară", "Luceafărul", "Orizont" și "Viața românească". Despre nuvela "Copilăria lui Herbert", apărută în
Nicolae Breban () [Corola-website/Science/297624_a_298953]
-
schițe și nuvele în "Gazeta literară" ("Hoțul", "Tinerețe", "Vichenție", "Buzuilă"), în "Luceafărul" ("Noapte albă", "Uimitor, foarte uimitor") și în "Scrisul bănățean" ("Roșcovana"), făcându-se remarcat în mediile literare. Între 1962-1965 publică noi schițe și fragmente de roman în "Gazeta literară", "Luceafărul", "Orizont" și "Viața românească". Despre nuvela "Copilăria lui Herbert", apărută în "Gazeta literară", nr. 42, din 15 octombrie 1964, un nucleu al romanului " În absența stăpânilor", Nichita Stănescu va scrie elogios. Interviuri
Nicolae Breban () [Corola-website/Science/297624_a_298953]