6,722 matches
-
Coborînd de pe gang, am trecut încet către cealaltă parte de ogradă. Am observat că fîntîna are ghizdelele năruite și că teiul de la poartă a rămas necules. Teiul, în care cu greu s-ar mai putea sui cineva, are în mintea mătușii o anume sfințenie. Coroana lui a oprit cîndva scînteile unui mare incendiu, salvîndu-i gospodăria. Despre fîntînă a spus că va veni un om s-o curețe și să-i pună ghizdele noi. Spre seară, împreună cu Ducu, am fost la mătușa
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mătușii o anume sfințenie. Coroana lui a oprit cîndva scînteile unui mare incendiu, salvîndu-i gospodăria. Despre fîntînă a spus că va veni un om s-o curețe și să-i pună ghizdele noi. Spre seară, împreună cu Ducu, am fost la mătușa Aneta. Noua ei casă (cea veche i-a ars în împrejurări misterioase) se compune dintr-un holișor și două camere, dispuse ca părțile unui vagon. M-a invitat să-mi dau cu părerea. Nu prea mi-a plăcut, dar văzînd-o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Nu prea mi-a plăcut, dar văzînd-o atît de încrezătoare, am mințit că da: e ceva!... Sînt în casa ei lucruri pe care mama nu le-ar fi suferit sub nici un chip: de pildă, soba - strîmbă, vopsită în culori tari. Mătușa e, însă, mîndră de toate, și mai ales de faptul că are geamuri largi, luminoase, ca ale noastre. În casă mai locuiește și Aurica, vara mea, o ființă măruntă, devenită femeie fără voie, care are o fată din flori. Aceasta
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
că a fost de curînd la Valea Glodului - dar nu și de ce -, „la un popă care știe tăti celi”, faimos prin vindecările sale miraculoase: ultima, un copil mut, cu părinți medici. N-am insistat să aflu mai multe, din jenă. Mătușa mi-l creditează și ea, indirect, povestind cum a scăpat de gîlci. La 14 ani a descoperit ceva sub pielea gîtului: „mai întîi ca niște boabe de mazăre, apoi ca niște fasole boance”. După război, acestea s-au umflat. A
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dintr-a doua, cu o femeie mult mai tînără decît el, pe care a luat-o de nevastă după moartea bunicii. A fost - se zice - un om bun, dar cu slăbiciuni, de vreme ce a admis ca mama, a doua născută și mătușa Aneta, a treia, să fie alungate deacasă... - De ce te-ai oprit? Vorbește-ne și despre bunicul din America. - Ordonați??! - îți ordon să spui de ce n-ai declarat pînă acum că ai un bunic în America. Dintr-odată vocea i se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
figură de „om vechi”, parcă scoasă dintr-un tablou de Băeșu: purta pălărie cu boruri largi, mustață bogată, albă, și cîrjă. Mergea cel puțin o dată pe zi La Vale, dar nu se oprea pe la noi, iar cînd noi mergeam la mătușa Aneta, trecînd pe lîngă casa lui, nu ne opream la el. Îl salutam, însă fără dorința de a sta de vorbă. Oare, pe lîngă alura de personaj dintr-o nuvelă de Sadoveanu, avea și o biografie pe măsură? *Ca și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
știu, oare, cît de dificil e de a transporta înapoi un cadavru? în cele din urmă, acordul ca el s-o examineze l-a obținut un amic de-al Getei Paraschivescu, securist, care i-a spus că „Bunica” e o mătușă de-a sa. Geta, fostă studentă la Bacău, e secretara directorului de la Filantropia (Institutul Oncologic), iar securistul are în mînă aprobările pentru ieșirile în străinătate. Ani a avut ocazia, acum, să distingă între medicul cu față umană și cel abrutizat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
nu s-au vindecat încă. M-a abordat, în curte la Lucica, unul Constantin Julinschi (născut în 1939), care mi-a spus că n-am făcut o treabă bună publicînd jurnalul lui Camilar, deoarece „sînt în el neadevăruri” și „știi, mătușa (probabil Catrina) are niște emoții din cauza lor”. I-am răspuns că pe mine mă interesează numai emoțiile cititorilor. A schimbat vorba, chipurile, să mă înveselească. M-a întrebat: „Cei mai bun pe lumea asta?”, și tot el a răspuns că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la urmă, la insistențele Magdei, vara mea, măritată cu un activist de partid, și „înțepat” de autorii textelor de brigadă, a cedat, printre ultimii! Față de difuzor a rămas însă cu un soi de scîrbă: îl lăsa „să meargă” (pentru hatîrul mătușii Valeria), dar refuza să-l asculte: „Doar n-ăi vrea să-mi bat capul cu mincinoșii aiștea!” Atitudinea sa mi se părea retrogradă, deci comică. Judecata mea era, totuși, departe de a fi cea mai corectă. Lucrul care îmi scăpa
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mai importante decît succesele”. Și: „M-aș bucura ca Premiul Nobel să revină cîndva unui român, chiar și dacă acela ar fi Eugen Barbu”. Atît de la „prințesă”; nimic de la „prinț”. *Dis-de-dimineață (16 martie), Lucica m-a anunțat că a murit mătușa Valeria, soția lui moș Vasile, și mi-a spus lucruri pe care nu le știam. În urmă cu două săptămîni, mătușa a paralizat. Medicul comunal a trimis-o la Burdujeni, „la nebuni”, adică la spitalul de boli nervoase, iar cei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fi Eugen Barbu”. Atît de la „prințesă”; nimic de la „prinț”. *Dis-de-dimineață (16 martie), Lucica m-a anunțat că a murit mătușa Valeria, soția lui moș Vasile, și mi-a spus lucruri pe care nu le știam. În urmă cu două săptămîni, mătușa a paralizat. Medicul comunal a trimis-o la Burdujeni, „la nebuni”, adică la spitalul de boli nervoase, iar cei de acolo au expediat-o la Rădăuți. Despre dînsa, mama zicea că se cruță; și chiar așa făcea, căci mergea rareori
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
sau la secerat, pe cîmp, în arșiță. În schimb, se ducea de două ori pe săptămînă (cu lapte, brînză, ouă, smîntînă) la Suceava, trecînd din timp în timp și pe la doctori, care îi dădeau iluzia că e sănătoasă. „Analizele dumitale, mătușă, - i-a spus unul, vorbe care o făceau să chicotească de plăcere - sînt bune, ca de fată mare”. De felul ei, nu era însă o femeie veselă, ci una așezată, solitară, enigmatică. Un amănunt sugestiv pentru firea supusă și închisă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
au fost urmate cu promptitudine, va trebui să se mai are o dată. în zootehnie, una dintre „indicații” (aceea de a tunde oile mai devreme) a făcut deja ravagii: numai în județul nostru au murit cîteva mii. *Am fost la înmormîntarea mătușii Valeria. Paralizia ei ar fi survenit după un efort: a alergat în urma căruței încărcate cu saci, mînate de moșu-meu. Cînd m-a văzut în ogradă, acesta m-a îmbrățișat și a plîns în tăcere mai multe minute. Era palid
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
privindu-l, moș Vasile cel Rău, aspru cu oamenii și cu animalele? Bărbatul care, cînd se îmbăta pe la vreun hram, se întrecea cu alți căruțași în curse nebunești, barbare, bătîndu-și calul, ca să cîștige, cu codiriștea ori cu lanțul? în sicriu, mătușa avea aceeași figură modestă, resemnată ca totdeauna. Cînd au adus-o acasă nu știau dacă are pregătite lucrurile trebuitoare. Avea tot: straie, ștergare și cecuri cu peste 30 de mii, depuși pe numele ei și al nepoatei, dovadă că gîndise
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
este omul, / Veșnic este Domnul”. Alte versuri, de-o și mai apăsătoare tristețe, spuneau că de pe urma noastră nu rămîne decît „o cruce pe mormînt”. Preotul uzează de un sentimentalism violent în expresii: de pildă, zicea el, după moartea Magdei, inima mătușii a fost atinsă de „sabia durerii” și altele de acest gen. La sfîrșitul orației funebre a plasat un cuvînt de rămas bun al mătușii către vecini, rude, moș Vasile, care a înfiorat și a stors lacrimi. Bineînțeles, n-a ratat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Preotul uzează de un sentimentalism violent în expresii: de pildă, zicea el, după moartea Magdei, inima mătușii a fost atinsă de „sabia durerii” și altele de acest gen. La sfîrșitul orației funebre a plasat un cuvînt de rămas bun al mătușii către vecini, rude, moș Vasile, care a înfiorat și a stors lacrimi. Bineînțeles, n-a ratat ocazia să facă propagandă pentru biserică: „această biserică!”, nu a reformaților (care au prins rădăcini în sat și se înmulțesc). Pe drum mi-a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
întristările, enervările (și, foarte rar, bucuriile). Iată, azi simt nevoia să notez aci nu că am citit Desenul din covor de Nicolae Manolescu, ci faptul că azi noapte m-am trezit speriat de un vis - puțin spus! - ciudat. Mergeam la mătușa Marința, și cînd eram pe punctul să trec de ulița lui Vasile Dramba, de-acolo a ieșit un cortegiu funerar. În fruntea lui se afla un călugăraș hirsut, fără odăjdii, doar cu rasa pe el și cu potcap negru. Eu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
trebuie să bea apa din ulcior, pe nemîncate, nouă vineri la rînd”. Cum lesne se poate observa, în această versiune sînt mai multe lucruri în plus, dar lipsește momentul căutării în oglinda apei a chipului celui (sau celei) dorit(e). *Mătușa Aneta mi-a spus că o visează adesea pe mama închinîndu-se într-o biserică din Valea Huciului, la care, pe cînd trăia, n-a fost niciodată. Biserica e, de fapt, un schit care are faima de a fi benefic celor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
adesea pe mama închinîndu-se într-o biserică din Valea Huciului, la care, pe cînd trăia, n-a fost niciodată. Biserica e, de fapt, un schit care are faima de a fi benefic celor care îl vizitează. Cînd o vede pe mătușa, mereu însetată, mama îi cere apă! Deși nu mă pasionează romanele de spionaj, citesc interviul pe care John Le Carré (pseudonimul lui David Cornwell) l-a acordat, cîteva luni în urmă, revistei „Lire”. Ceea ce mă interesează sînt mărturisirile despre felul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
s-a mirat de marea schimbare În bine. Doresc mult să-mi revăd și eu orașul natal, depinde de fosta mea elevă, când va fixa ea. Am arătat lui Tănăsescu Monografia. S-a bucurat când În ea a regăsit fotografia mătușei lui (Adela Scriban)89 și i-am spus că la Muzeu se găsește și fotografia mamei lui (...). Aștept zilele următoare pe Mărioara Ioachim, profesoară de l. franceză la Bacău, fiica lui Ioachim care ținea cantina de la Suha. Dl. Ciurea Îi
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
cât mai mare de exponate. În rafturile de jos au ajuns și alte personalități marcante... Când a venit În vizită regizoarea Sorana Coroamă, Însoțită de actorul Teofil Vâlcu de la Teatrul Național din Iași, a Îngenunchiat plină de emoție În fața fotografiei mătușii sale, care era tocmai... Nora Marinescu, dar nu a făcut nici o obiecție. E foarte greu să satisfaci dorințele tuturor donatorilor. Oricum, am fost atenți cu fiecare, păstrarea și cultivarea relațiilor fiind un obiectiv permanent al nostru. 647 NICULĂIASA, Mihai 200
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
dorim un an bun, cu sănătate. Cu dragoste, Emilia și V. Popa 813 RACOVIȚĂ, Elena 1 (Brașov, 26 sept. 1972) Domnule Dimitriu, Cu poșta de azi 29.9., chitanța nr. 210442 am expediat pe adresa matale un pachețel cu tabloul mătușii tatălui meu C. Romanescu, a cărei fotografie cred că o mai aveți În muzeu și pe care eu am văzut-o când era Dl. Ciurea director și muzeul În casele Pașcanu 323 din fața primăriei. Dl. Ciurea, care știa că originalul
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
lua cuvântul prof. dr. doc. Mihai Isbășescu, prof. dr. Virgil Tempeanu, prof. dr. Ion Chițimia, istoricul Vasile Netea, prof. Alexandru Roman, prof. Maria Luiza Ungureanu, studentul șahighian Alexandru. 1051 VASILIU, Alexandru 1 2 aprilie 1972 Făgăraș Stimate Domnule Dimitriu, După moartea mătușii mele716, după un an, am avut un deces În familie - mama -, ca după puțin timp să am și eu necazuri personale, fiind nevoit să mă interneze la Clinica Fundeni Buc. pentru operație. De acum Încolo sper ca totul să fie
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
stabilit trenul cu care plecăm, m-a rugat să-i țin două locuri În compartiment. Nu mic a fost șocul când a apărut nu cu soția, ci cu două Însoțitoare, o femeie tânără, Înaltă, foarte brunetă și un soi de mătușă mai În vârstă. „Să vă prezint soția mea”, ni s-a adresat Cellei și mie. Ocunoșteam pe Lena Paraschivescu, eram stânjeniți și amuzați de farsa la care participam, deși știam că obișnuia să recomande partenerele efemere drept „soții”, argumentând (convingător
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
le contemplă pentru prima dată, par doar bizare și plicticoase. Realitatea se revelează dramatic abia În dimineața când, din Întâmplare, deschide ușa de la baie și confruntă, Îngrozit, o arătare apocaliptică: femeia rasă În cap, Într-un capot roșu, În fața oglinzii. Mătușa sa, fără tradiționala perucă a femeilor bigote (despre care băiatul Încă nu avea cunoștință), fusese brusc transformată Într-o grotescă sperietoare. „Mai târziu, când evreitatea mea a Început treptat să asume mai mare importanță, adică atunci când se răspândeau știri că
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]