6,144 matches
-
propune teme de meditație, ci reflectă, ilustrează o ideologie; nu mă învață nimic, nu face decât să repete. Pe de altă parte, nefiind decât social, omul brechtian e plat, are doar două dimensiuni, cele ale suprafaței, îi lipsește profunzimea, dimensiunea metafizică. Nu este un om întreg. Adesea nu-i decât o paiață. Una dintre primele țări în care numele lui Brecht începe să cântărească din ce în ce mai mult în anii ’50 este Anglia. Kenneth Tynan este criticul care-l susține pe Brecht și
Câți de Brecht? () [Corola-website/Science/295698_a_297027]
-
decât al celui care se rotește. Descoperirea caracterului absolut al rotației constituie o confirmare decisivă a concepției despre spațiu a lui Newton, ea o face accesibilă cunoașterii noastre empirice și, fără să o lipsească de funcția și de "statutul" ei metafizic, îi asigură rolul și locul de concept științific fundamental. Căci dacă mișcarea inerțială, adică mișcarea rectilinie și uniformă, devine - exact ca și repausul - "starea" naturală a unui corp, atunci mișcarea circulară, care în orice punct al traiectoriei își schimbă direcția
Isaac Newton () [Corola-website/Science/296799_a_298128]
-
de părere ca multiplicitatea și schimbarea lucrurilor din lume trebuie să fie fundamentată pe o existentă neschimbătoare, netrecătoare, unitară și de același fel. Dar, după părerea lui Democrit, pentru a se putea menține totuși legătură cu lumea senzorială, acest temei metafizic trebuie să fie accesibil determinării; el nu trebuie să fie gândit ca ceva nemișcat și într-o formă nedefinită, ci el trebuie să aibă toate calitățile pe care le au și lucrurile din lumea reală, ceea ce înseamnă întindere și mișcare
Democrit () [Corola-website/Science/301007_a_302336]
-
se bazează viața. Atomii sunt datul ultim al vieții. Democrit a plecat în considerațiile lui de la problema materiei pentru a soluționa problema existenței. Rezultatul la care a poposit el fost teoria metafizica a atomilor, ce sunt entități ultime ; ultimul temei metafizic al tuturor lucrurilor. De aceea concepția lui Democrit este un materialism metafizic. Iar fiindcă acest filozof nu mai admite un alt principiu ca temei al lumii alături de materie, concepția lui se mai numește și monism materialist. Principiile fundamentale ale acestui
Democrit () [Corola-website/Science/301007_a_302336]
-
în considerațiile lui de la problema materiei pentru a soluționa problema existenței. Rezultatul la care a poposit el fost teoria metafizica a atomilor, ce sunt entități ultime ; ultimul temei metafizic al tuturor lucrurilor. De aceea concepția lui Democrit este un materialism metafizic. Iar fiindcă acest filozof nu mai admite un alt principiu ca temei al lumii alături de materie, concepția lui se mai numește și monism materialist. Principiile fundamentale ale acestui monism materialist sunt următoarele: l". Din nimic nu se poate naște nimic
Democrit () [Corola-website/Science/301007_a_302336]
-
o tehnică de inspirație modernă, cu impact asupra psihicului cititorului, un barochism bine temperat, pus în serviciul unei stilistici ce poate fi considerată de avangardă prin legătura pe care cuvântul și muzicalitatea stranie a versurilor o realizează între concret și metafizic. O astfel de poetică nu ezită să calce pe teritoriile abisale ale psihicului, mediind între carnal și divin. Contribuțiile lui Radu Voinescu la clarificarea unor concepte de teorie literară și de estetică sunt vizibile în volumul „Spectacolul literaturii“. Sunt de
Radu Voinescu () [Corola-website/Science/300139_a_301468]
-
nou Orfeu” datorită forțelor dionisiace cărora li se împotrivise. Aceste forțe au dat naștere în perioada de supremație a platonismului la diverse culte secrete, printre altele și orfismului. Ca simulacre ale forței vitale, acestea au putut fi integrate în idealismul metafizic. Nu Orfeu, ci Dionis este de aceea la Nietzsche reprezentantul muzicii. Atitudinea depreciativă față de Orfeu și orfism devine evidentă după ruptura cu Wagner, care este caracterizat în capitolul 87 („Despre vanitatea artistului”) din „Știința veselă” (1882) drept un „Orfeu al
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
rolului analizei și al inducției în cunoaștere, în detrimentul sintezei și al deducției, conceperea pur analitică a experimentului (menit să separe unele de altele 'formele' sau 'naturile' prezente în corpuri pentru a determina esență fiecăreia) au conferit metodei baconiene un caracter metafizic (nondialectic). Bacon a scris și o utopie neterminata, Noua Atlantidă imaginând o societate organizată pe baze raționale, științifice, dar în care erau menținute diferențieri de clasă. Acesta a influențat gândirea asupra unei probleme de etică aplicată, eutanasia, sus-tinând că "medicii
Francis Bacon (filozof) () [Corola-website/Science/298635_a_299964]
-
întruchipare sau ca o metonimie pentru Dumnezeu. Rabinicul "Duhul Sfânt", are un anumit grad de personificare, dar rămâne, "o calitate care aparține lui Dumnezeu, una din trăsăturile sale" și nu, ca în creștinismul din curentul principal, reprezentant al "vreunei diviziuni metafizice a Dumnezeirii." În iudaism, referirile la "Duhul lui Dumnezeu," Ruach HaKodesh, Duhul Sfânt al Lui "YHWH," abundă, însă acestea au respins orice idee de Dumnezeu Veșnic ca fiind fie dual sau trinitar. În Islam, Duhul Sfânt (arabă: الروح القدس "al-RUH
Duhul Sfânt () [Corola-website/Science/299637_a_300966]
-
adevărului. În concepția stoicilor, orice cunoaștere ajunge la nivelul conștiinței (spiritului) prin mijlocirea simțurilor. Această teorie este în opoziție clară cu idealismul platonician, după care spiritul este izvorul cunoașterii, simțurile constituind o sursă a iluziilor și erorilor. Stoicii neagă realitatea metafizică a conceptelor, ele nu ar avea realitate în afara conștiinței. Întrucât cunoașterea înseamnă preluarea sensorială a cunoștinței obiectelor, adevărul reprezintă corespondența impresiilor noastre asupra lucrurilor. Criteriul adevărului nu poate consta în concepte, pentru că ele sunt creația impresiilor noastre, el constă în
Stoicism () [Corola-website/Science/299711_a_301040]
-
o „ficțiune“, ci, ca și în lumea străvecje, arhaică, „desemnează o «istorie adevărată» și prețioasă, fiindcă este sacră, exemplară și semnificativă sau o tradiție sacră, relevație primordială, model exemplar“. Dacă în Grecia lui Homer mhytos-ul avea o valoare religioasă și metafizică, opunându-se logos-ului și lui historica, de la Xenofoc încoace a început să desemneze tot „ce nu poate exista cu adevărat“. Aceasta este însă o interpretare simplistă, fiindcă mitul este viu, înfățișând „modele pentru comportarea omenească și prin însăși aceasta
Folclor literar () [Corola-website/Science/299039_a_300368]
-
în această perioadă se va declanșa și conflictul dintre Descartes și Fermat. În 1640, în septembrie moare fiica sa Francine iar în octombrie moare tatăl său. Descartes e foarte afectat. În 1641 publică, la Paris, în latină, "Meditationes metaphysicae", (Meditații metafizice), opera sa capitală; traducerea franceză apare în 1647, la Paris, revăzută de Descartes însuși. Descartes trimite tratatul, înainte de publicare, prin intermediul lui Mersenne, unor intelectuali de seamă (printre care Pierre Gassendi și Thomas Hobbes) și unor iezuiți (printre care tânărul teolog
René Descartes () [Corola-website/Science/299131_a_300460]
-
de Descartes însuși. Descartes trimite tratatul, înainte de publicare, prin intermediul lui Mersenne, unor intelectuali de seamă (printre care Pierre Gassendi și Thomas Hobbes) și unor iezuiți (printre care tânărul teolog Antoine Arnauld) pentru ca aceștia să-și exprime obiecțiile la pozițiile sale metafizice. Așa iau naștere 'Obiecțiile și răspunsurile', care vor fi publicate odată cu tratatul și fac corp comun cu acesta, având un important rol explicativ. Între 1642-1644 are loc prima confruntare majoră a cartezianismului cu filosofia vremii printr-o îndelungată polemică la
René Descartes () [Corola-website/Science/299131_a_300460]
-
transportate, în 1667, în Franța la Saint-Etienne-du-Mont. Abia în 1792 au fost transferate la Jardin Elysee. Cartezianismul rămâne unul din curentele de gândire dominante pe toată cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, fiind continuat, pe plan metafizic, de Spinoza și Leibniz. În timpul campaniilor sale, și-a concretizat ideile de bază pe care s-au bazat marile sale descoperiri. A fondat liniile mari ale științei noi sub forma matematicii universale, a reformat algebra, a fondat o nouă geometrie
René Descartes () [Corola-website/Science/299131_a_300460]
-
reciproc, în timp ce alții, numiți "compatibiliști", cred că cele două idei pot fi reconciliate. Mare parte din dispută provine din faptul că definiția "liberului arbitru", ca și cea a determinismului de altfel, variază. Unii sunt convinși că se referă la adevărul metafizic al unei capacități umane de a lua decizii și de a impune aceste decizii la nivel colectiv, de obicei prin mijloace democratice. Alții însă îl definesc ca senzația acestei capacități pe care oamenii o trăiesc atunci când acționează. De exemplu, David
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
indeterministă, nu cunoaștem dacă acest indeterminism este ontic sau epistemic. Intrinsecă dezbaterii privind determinismul este chestiunea primei cauze. Deismul, o filozofie dezvoltată în secolul XVII, afirmă că Universul a fost determinist de la crearea sa, dar atribuie această creeare unui Dumnezeu metafizic sau unei prime cauze externă lanțului determinist. Dumnezeu poate că a început procesul, dar nu i-a influențat evoluția. Această perspectivă ilustrează un puzzle care stă la baza oricărui concept de determinism.. Presupunere: Toate evenimentele au cauze, iar cauzele lor
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]
-
indirect și vocile tăcerii", 1960). Deși era principial de acord cu concepțiile lui André Malraux, Merleau-Ponty consideră că noțiunea de stil este folosită de Malraux într-o accepțiune foarte subiectivă, fiind asimilată cu proiecția individualității artistului, alteori - dimpotrivă - cu optica metafizică. După el, este important să se analizeze această problematică pornind de la bază, recunoscând că stilul are în primul rând o exigență datorită primatului perceptiv, ceea ce implică luarea în considerație a dimensiunilor istorice și a intersubiectivității indivizilor. Pentru o listă completă
Maurice Merleau-Ponty () [Corola-website/Science/299291_a_300620]
-
supus unor accese de temperament când voința Lui este încălcată, ci un Dumnezeu care nu este în niciun fel ridiculizat pentru că El este planul universului, sistemul suprem care stabilește modelul tuturor lucrurilor.” Jacques Derrida respinge structuralismul considerându-l o mistificare metafizică, la fel ca întreaga tradiție a filozofiei europene, pentru că impune o „viziune asupra lumii” ("Weltanschauung") unică și determinată. Derrida demonstrează prin diferite exemple din Platon și Rousseau că gândirea filozofică s-a construit în jurul unei metafizici a prezenței, care privilegiază
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
și rolul ei activ. Trăsăturile mecaniste ale gnoseologiei lui Locke, potrivit căreia rațiunea nu face decât să combine și să separe "ideile simple" furnizate de simțuri, l-au determinat pe Engels să-l considere, alături de Bacon, drept întemeietor al metodei metafizice în filosofia modernă. A fost unul din întemeietorii deismului. Datorită contradicțiilor sale, filosofia lui Locke a slujit drept punct de plecare atât materialismului secolului al XVIII-lea cât și idealismului subiectiv a lui Berkeley. Prin lucrarea sa "Câteva păreri asupra
John Locke () [Corola-website/Science/298807_a_300136]
-
Oricât de absurdă ar putea să pară cititorului modern această referință la Superiores Incogniti, ea, înțeleasă așa cum trebuie, explică funcția lui Guenon. Această funcție de transmițător, Guenon o va îndeplini până la dispariția sa din lumea fizică. Între 1909 și 1912, realizarea metafizică (cel puțin teoretică) a lui Guenon era un fapt împlinit, dovadă fiind articolele scrise de el atunci ce prevestesc cărțile de mai târziu. Fiindcă inițierea sa era una "universală", Guenon a "particularizat-o", ajungând inițiat în hinduism, daoism și Masonerie
René Guénon () [Corola-website/Science/298917_a_300246]
-
mulți preferă Biblia regelui James din punct de vedere estetic, metrica ei fiind făcută după cea a versetelor originale in ebraică. Pe lângă Shakespeare, a cărui figură domină începutul secolului 17, printre poeții majori se află John Donne și ceilalți poeți metafizici. Influențată de barocul continental, având ca subiect misticismul creștin și erotismul, poezia metafizică folosește imagini neconvenționale sau “nepoetice”, cum ar fi un compas sau un țânțar, pentru efecte surpriză. De exemplu, într-unul din Cântecele și poemele lui Donne, vârfurile
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
făcută după cea a versetelor originale in ebraică. Pe lângă Shakespeare, a cărui figură domină începutul secolului 17, printre poeții majori se află John Donne și ceilalți poeți metafizici. Influențată de barocul continental, având ca subiect misticismul creștin și erotismul, poezia metafizică folosește imagini neconvenționale sau “nepoetice”, cum ar fi un compas sau un țânțar, pentru efecte surpriză. De exemplu, într-unul din Cântecele și poemele lui Donne, vârfurile unui compas reprezintă doi îndrăgostiți, femeia care e acasă fiind centrul, așteptând, punctul
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
Paradoxul sau oximoronul sunt constante în această poezie ale cărei temeri și frici sugerează o lume ale cărei certitudini spirituale au fost zguduite de descoperirile moderne din geografie și știință, o lume care nu mai este centrul universului. Pe lângă poezia metafizică a lui Donne, secolul XVII e reputat pentru poezia barocă. Poezia barocă are aceleași scopuri cu arta epocii; stilul baroc este elevat, alert, epic și religios. Mulți din acești poeți au o sensibilitate catolică declarată (în special Richard Crashaw) și
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
elocvente ale libertății presei din toate timpurile. Alte forme de literatură scrise în această perioadă au majoritatea un subtext politic sau autorii lor fac parte din grupări politice. Poeții cavaleri, activi mai ales înaintea războiului civil, datorează mult școlii poeților metafizici. Trecerea în inactivitate a regaliștilor după execuția lui Carol I a fost un lucru bun în cazul lui Izaak Walton, deoarece i-a permis să lucreze la “Ghidul Pescarului Desăvârșit”. Publicată în 1653, acest declarat ghid de pescuit, este mai
Literatură engleză () [Corola-website/Science/297762_a_299091]
-
a făcut multe încercări la culorile lumini, și la culorile optice și spectrale. În spiritul Kantian al "Teoriei cunoașterii", „teoria culorilor” a lui Goethe nu este o lucrare de științe naturale ci, este o învățătură a priceperii - nu fizică, ci metafizică. În această lucrare, el prin interpretarea lui a contrazis concepțiile lui Newton la descompunerea spectrală a luminii. „Teoria culorilor” lui Goethe nu îndeplinește criteriile de azi, pentru care în cercetările științifice sunt ignorate. Cercetători al secolului al XX-lea (Niels
Johann Wolfgang von Goethe () [Corola-website/Science/297778_a_299107]