6,675 matches
-
bărbaților e neagră (portul național ostășesc); tot în negru se afla învesmântată o gruzină tânără, elegantă, subțire, care înainta și se retrăgea cu grație când anunța numele programului. Asemenea tipuri estetice și curate ale rasei mai m-au tămăduit de obsesia nasurilor din sală. Valeriei 6 îi plac însă năsoșii, găsindu-i importanți și prestigioși. De asemenea găseam și eu o înfățișare epică unei femei care se desfăcea parcă din episoadele legendei lui Alexandru Macedon. Când am trecut Kura pe un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
VoiaDâmbovița). Primul motiv care apare în acest fragment, absența dramatică a urmașilor, a fost „amendat” de exegeți, ca preocupare exclusivistă a împăraților; Constantin Noica identifică aici „fața luminoasă a devenirii întru devenire”, în opoziție cu trecerea mistuitoare revelată lui Hyperion. Obsesia procreației mai ales regale trebuie pusă în contextul grijii pentru fertilitatea lumii. Sub aspect pragmatic, regele fără moștenitori compromite regatul, îl face vulnerabil în fața luptelor pentru putere. La nivel spiritual, infertilitatea cuplului uns de divinitate este contagioasă și pune în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
inevitabil să îți impui hotare, limite. Dar spunându-vă asta, dumneavoastră trebuie să gândiți că pentru un român ca mine, Parisul echivalează cu universul. Este imposibil să se înțeleagă ce era Franța pentru România, înainte de război. Era un fel de obsesie colectivă. Influența franceză era colosală în București: toate librăriile aveau ultimele noutăți pariziene și apărea până și un ziar scris în întregime în franceză. În fapt, visul fiecărui român era să meargă la Paris ca să-și distrugă viața. Și asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
orice scriitor, iar datoria lui față de cultura națională se achită în rate cât de mici, cu condiția să nu fie monedă calpă Ai publicat aceeași carte, cu modificări de la ediție la ediție, cu un titlu ciudat, "Jucăria mortului". De unde această obsesie? E o chestiune premeditată? Ai gândit-o de la prima ediție, de la acea ediție apărută în "colecția de un leu"? Vor mai fi alte cărți cu același titlu? Vrei să fii (în literatura română) autorul unei singure cărți? Sau al unui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cu ochii țintă la drapel, mergi fără șovăire cu aceia care-ți par mai vrednici să ajute progresului patriei!..." Cum comentezi acest lucru? Cât de utilă social este arta? Cât de prezente sunt noțiunile de patrie, limbă, cultură națională între obsesiile tale de artist/ scriitor? Mă gândesc că aceste rânduri Caragiale trebuie să le fi scris din Berlin, și atunci pledoaria pentru angajarea politică a poetului făcută de un critic al politicienilor, care a ales exilul imediat ce i-a fost, financiar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
diavol, așa cum mi-am imaginat-o. Mii de "adolfi" își vor aminti c-au trecut cândva prin patul unei astfel de femei, dar de recunoscut nu vor recunoaște. "Iluzionista Babette" este o altă carte a ta, care continuă discursul și obsesiile din "Ținutul Klarei". Cine e Babette? Te rog să spui povestea acestei Babette (și) pe înțelesul necititorului de poezie. Un răspuns de genul "Babette sunt eu" nu ar fi nici convingător, nici original, se înțelege...! Iluzionista Babette e mai ușor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cu ochii țintă la drapel, mergi fără șovăire cu aceia care-ți par mai vrednici să ajute progresului patriei!..." Cum comentezi acest lucru? Cât de utilă social este arta? Cât de prezente sunt noțiunile de patrie, limbă, cultură națională între obsesiile tale de artist/ scriitor? S-a dus vremea patriotismului de sub drapel, patriotismul nu se mai măsoară în actele de vitejie pe câmpul de luptă, odată cu globalizarea patriotismul are o altă încărcătură, patriot este cel ce are puterea să conserve bunurile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ban de aur care nu e văzut și nu e folosit fiindcă stă îngropat în pământ. Stă îngropat în indiferența celor care ar avea atâta nevoie de el. Definește, rogu-te, care sunt rădăcinile individualității tale artistice... Care îți sunt obsesiile, care ți-au fost și îți sunt maeștrii? Să definesc "rădăcinile individualității mele artistice" iată o problemă copleșitoare, absolută, de care aleg să mă țin departe. De ce să scot la lumină rădăcinile? Locul lor e să stea în adânc, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Acestea măcar se pot măsura cât de cât. Și ce constatăm aici, la vedere? Cum ziceam, să reținem că sunt un-ins-care-scrie, adică un fel de aparat care astfel își găsește rostul, producând texte literare. Această expresivitate literară mă preocupă până la obsesie, expresivitatea literară e capabilă să-mi rezume (și, deci, să-mi rezolve) existența. Maeștri? Sunt mulți. Unii, ca și rădăcinile, se mai schimbă, se mai erodează. Sigur, rămân câțiva ficși, inoxidabili: dintre ei, îmi vin în minte acum Dostoievski, Kafka
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și rostirea noastră ar fi atât de personale, e de presupus că am fi intraductibili, că am rămâne închiși în noi înșine, incomprehensibili. Din păcate (sau din fericire), în literatură cred că regula de care ascultăm este alta: motivele, temele, obsesiile, dar și mijloacele de expresie migrează dintr-o limbă în alta și dintr-un timp în altul. Suveran aș zice că este principiul vaselor comunicante. Oricum, trăim într-o perioadă de alarmantă globalizare, trăim într-un sat planetar în care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
De ce crezi că scriitorul "majoritar" român se simte frustrat că nu a primit premiul Nobel? Nu crezi că dacă vreunul, mai răsărit, l-ar fi primit, ar fi fost linșat de confrați? Premiul Nobel a devenit pentru români o adevărată obsesie. Să nu fim noi în stare să-l luăm măcar o dată!, asta a creat un complex de inferioritate și pune valoarea literaturii române la mare îndoială. Am auzit un librar spunând că nu primește literatură română contemporană, pentru că el nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
literar își propune să scrie o istorie a literaturii... Regretatul Laurențiu Ulici propunea chiar o istorie inversă, din contemporaneitate până la origini, a literaturii române. Cum va arăta "Istoria lui Al. Cistelecan"? Nu cred că suntem chiar atât de persecutați de obsesia suverană a unei istorii. Am bănuiala că ideea unei istorii "inverse" vine din Călinescu și că Manolescu e cel care a dezbătut-o, dar, în fine, nu poliția ideii, ci ideea în sine e importantă). O istorie se scrie, oricum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sau nu la mâna altuia. În fapt, orice ai face, ca scriitor, ești oricum la mâna cuiva (și asta în cel mai bun caz) dar tocmai lucrul acesta n-ar trebui să intereseze. Sau nu într-atât încât să devină obsesie și să-ți dirijeze existența. Și de câștigat ori nu câștigă nimeni, ori câștigă toată lumea. Critic fiind, nu poți să-ți angajezi forța analitică și capacitatea de a înțelege decât pe scrieri care să se deschidă. Așa cum, poet sau prozator
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
obiect așezat în bibliotecă, de pe care trebuie șters praful) și, prin urmare, cu cât interpretul are mai multă experiență, cu atât mai bine. Dar, dacă deducem de aici că actul critic nu doar un exercițiu, ci o experiență înseamnă creație (obsesie veche, de autolegitimare), acest fapt m-ar duce ceva mai departe cu deducțiile: De ce să nu fie Homer critic literar? De ce să nu fie critic literar moș Nichifor Coțcariul?! Pentru că hermeneuți, într-un sens foarte larg, oricum sunt. Și aici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
-a (București, iunie 2003) Una dintre cărțile tale, care a mai primit și premiul Uniunii Scriitorilor în 1997, se numește "Iepurele suedez". Să însemne acest titlu și această trimitere geografică vreo aluzie la "Premiul Nobel", cel care a devenit o obsesie a românilor? Cât de aproape ești tu de Premiul Nobel? (Întrebare fără răspuns, doar un mormăit care ar putea fi interpretat ca o meditație fără sfârșit la tema propusă.) Am fost și eu, cu ceva vreme în urmă, la Stockholm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ce nu prea ni se cuvine. Nu-mi inspiră nicio încredere silințele, nu o dată de prost gust, ale unor condeieri români de-a se proțăpi neapărat în fața "lumii bune" europene, inclusiv prin edițiile bi, tri sau plurilingve, devenite o veritabilă obsesie pentru barzii noștri obscuri. În fața viitorului globalizat, cât mai contează literaturile naționale? Cine pierde, cine câștigă prin globalizare? E literatura română capabilă să facă față acestui "șoc al viitorului" care înseamnă globalizare sau, măcar, europenizare? "Globalizare", "integrare europeană"? Să nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
eminescian poet contemporan. Cum apreciați această sintagmă? Cât datorați, ca poet român, lui Eminescu? În discursul domniei sale, d-l Laurențiu Ulici, într-un moment de reală inspirație, a afirmat despre mine că sunt singurul poet român care a preluat toate obsesiile eminesciene (discursul integral este publicat în revista "Convorbiri literare", numărul din martie de anul acesta). Sintagma are un sens meliorativ și califică la modul absolut orice creație românească. Eu însumi, cu ani în urmă, într-un articol publicat în revista
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
doză mare de comoditate...! Care e raportul tău cu tendința "de centralizare" a culturii? Simți, resimți această tendință? Poate sunt eu mai puțin sensibil sau conștient, dar niciodată, nici măcar mai la junețe, n-am fost cercetat de ideea, necum de obsesia, plasamentului central în folosul afirmării, poate și pentru că pe vremea aceea locuiam și începeam să scriu la Cluj, oraș care era (este) un fel de capitală, în studenție am ucenicit la "Echinox", revista studențească pe care nu numaidecât din patriotism
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
triptic familial", în 2007. Iată ce spune Rareș despre relația dintre generații, despre necesitatea schimbării, despre problema spinoasă a coerenței interioare a unei literaturi: Problema e că viziunea/ concepția despre poezie de la noi trăiește deja de destulă vreme cu această obsesie "soteriologică" a schimbării, un impuls chinuitor care în cel mai rău caz o ocupă în totalitate, o rezumă la gestul crispat al schimbării. Această obsesie operează predilect într-un teren strategic care depășește intențiile particulare de a orienta în vreun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
e că viziunea/ concepția despre poezie de la noi trăiește deja de destulă vreme cu această obsesie "soteriologică" a schimbării, un impuls chinuitor care în cel mai rău caz o ocupă în totalitate, o rezumă la gestul crispat al schimbării. Această obsesie operează predilect într-un teren strategic care depășește intențiile particulare de a orienta în vreun fel poezia. În general, gustul amar al unei insuficiențe a formulei poetice care invadează tot mai insistent deopotrivă orizontul de așteptare al criticii și prefigurările
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
un mediu tonifiant, fundamentat pe competiție onestă și spirit critic. "Echinox"-ul a fost un mediu al configurării spiritului creator. În egală măsură, grație înaltei pedagogii a Domnului Profesor Ion Pop, acel mediu a fost generatorul unui etos inconfundabil. Ai obsesia negrului, două dintre cărțile tale sunt adevărate experiențe cromatice, aproape imposibile în plan plastic, de "negru pe negru". De unde această obsesie? Cât de neagră e viața? Cât de neagră e veșnicia? Cât de alb e albul de sub negrul de peste negru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
egală măsură, grație înaltei pedagogii a Domnului Profesor Ion Pop, acel mediu a fost generatorul unui etos inconfundabil. Ai obsesia negrului, două dintre cărțile tale sunt adevărate experiențe cromatice, aproape imposibile în plan plastic, de "negru pe negru". De unde această obsesie? Cât de neagră e viața? Cât de neagră e veșnicia? Cât de alb e albul de sub negrul de peste negru? Expresia "negru pe negru" s-ar putea traduce și astfel: scriere despre Indeterminat. A scrie înseamnă pentru mine sondare a unui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
el rezident în momentul în care s-ar produce (să zicem) evenimentul? Premiul Nobel e în primul rând un vis pentru orice scriitor, din orice parte a lumii. Poate că asta e și marea lui frumusețe. Câtă vreme nu devine obsesie, el e un bun fertilizator pentru oricine, până și pentru cei care încă n-au publicat o carte, dar aspiră s-o facă. În privința literaturii române, ea are astăzi și a avut de multe ori de-a lungul vremii valori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
aveau în cadrul lunii prieteniei româno-sovietice. De asemenea, vrem să arătăm datorită faptului că Comitetul de Partid nu a reușit să conducă în întregime organizația ARLUS dânșii organizau anumite acțiuni fără a ne cere sprijinul”. Tema prieteniei româno-sovietice reprezintă una dintre obsesiile anilor `50. „Admirația” pentru marele vecin de la Răsărit răzbate din paginile informărilor asupra evoluției relațiilor internaționale, cele care - obligatoriu - deschideau ședințele de partid, în cadrul fiecăreia dintre numeroasele secții ale fabricii Nicolina. Orice muncitor, membru de partid, trebuia să fie la
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
om al epocii sale și trebuie analizat în condițiile acelor vremuri. Călătoriile sale au avut scopuri concrete, de cucerire, colonizare, comerț și exploatare, impuse de o Spanie și Europă sărăcite de războaie și bântuite de molimi și spaime. De aici obsesia pentru aur, argint, mirodenii, ceea ce face ca din "Jurnal" 153 cuvinte să fie "aur", 45 "mirodenii", 20 "mine" și 178 "porturi". În Cuba-Juana n-a găsit nici aur, nici mirodenii, după cum nu l-a găsit nici pe marele Han al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]