6,167 matches
-
romanelor mai târzii ale lui Henry James face să te gândești la Marivaux). Referiri la stilul lui Marivaux se fac astăzi și cu privire la dialogurile din creații contemporane ca filmele lui Eric Rohmer. În centrul dialogului à la Marivaux, stă uzul paradoxului creat de «contrastul dintre ceea ce un personaj spune și înțelege, ceea ce alt personaj pricepe, și adevărul știut de spectatori sau de cititor. Jocul dintre aceste interpretări amuză și stimulează audiența și în același timp dă autorului ocazia de a analiza
Pierre de Marivaux () [Corola-website/Science/311521_a_312850]
-
ceea ce alt personaj pricepe, și adevărul știut de spectatori sau de cititor. Jocul dintre aceste interpretări amuză și stimulează audiența și în același timp dă autorului ocazia de a analiza atitudini și sentimente complexe» (Oscar A.Haac, în „Humour and Paradox” 1961}. Limbajul lui Marivaux, uzând de jocuri de cuvinte si schimbări subtile in registrul linguistic (Donald Roy) a fost considerat de criticii sai contemporani (Palissot, D'Alembert, etc) ca artificial, stângaci, afectat - ca un fel de grimase verbale -, sau de-
Pierre de Marivaux () [Corola-website/Science/311521_a_312850]
-
au dificultăți crescute în stabilirea de relații sociale armonioase dacă cromozomul unic provine de la tată mai degrabă decât de la mamă (Skuse). Ne-am fi așteptat la contrariu, ținând cont că femeile manifestă o sociabilitate empatică mai pronunțată decât bărbații. Explicația paradoxului constă în faptul că cromozomul X poartă probabil o genă a cărei activitate este necesară în stabilirea relațiilor sociale normale dar care nu se mai exprimă atunci când trece prin linia germinală a mamei (fenomen numit "amprenta genomică"). Consecința acestui fapt
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
Aristotel cu gândirea rațională, Davidson a argumentat contra lui Aristotel, că după cum sufletul nu poate exista fără corp, Dumnezeu nu poate exista aparte de lume. Noțiunile idealiste au câștigat o influență puternică printre fizicienii de la începutul secolului 20, confruntați cu paradoxurile fizicii cuantice și a teoriei relativității. În prefața celei de-a doua ediții (din 1900) a cărții "Gramatica științei", Karl Pearson scrie, „Sunt multe semne că un idealism sonor înlocuiește, ca bază pentru filozofia naturală, materialismul brut al fizicienilor mai
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
noiembrie 2001, nr. 11 (71), p. 33. 31. Ion Gheție, Graiurile dacoromâne în secolele al XIII lea—al XVI lea (până la 1521), Editura Academiei Române, București, 2000, în AUI, secț. III e, lingvistică, tom XLVIII (2002), p.171 172. 1. Le paradoxe roumain: entre orthodoxie et latinité, conferința prezentată la Universitatea din Münster, Germania, în cadrul Seminarului de Romanistica, la data de 10 iulie 1997 și repetată la Universitatea Sorbona Paris IV, în cadrul Seminarului de Studii Patristice, 15 noiembrie 1998. 2. Leș traductions
Eugen Munteanu () [Corola-website/Science/311009_a_312338]
-
u" există o dependență funcțională: "μ(y, y) = μ(u(y, y))" Definim atunci entropia sistemului total: formula 26 așa încât formula 27 și pentru variații finite: ΔS = ΔS + ΔS. Pentru o discuție a modului în care se pot alege constantele, vezi articolul Paradoxul lui Gibbs (termodinamică). Revenim la principiul (P1) și la proprietatea (B) a sistemelor simple: la valori date ale parametrilor geometrici, mulțimea valorilor parametrului negeometric care pot fi atinse pornind de la o stare inițială dată prin procese adiabatice (ireversibile, în general
Entropia termodinamică (după Carathéodory) () [Corola-website/Science/311117_a_312446]
-
parte și cei trei eroi principali, adăpostiți în aceeași pensiune "Phopham". Naratorul zugrăvește, cu un remarcabil simț de observație, moravurile tipice epocii de decadență ale veacului, moravurile unor tineri care se pregăteau pentru posturi înalte în țările lor de origine. Paradoxul situației este că deși eroii romanului au o cultură literară, muzicală și artistică foarte temeinică, bibliotecile publice, sălile de concert și muzeele frecventate de acești tineri adunați aici din toate colțurile globului apar mai mult ca terenuri de aventuri erotice
Mihail Fărcășanu () [Corola-website/Science/311166_a_312495]
-
este puțin realizabilă la scară mare, și schimbă o corespondență foarte bogată cu Jean-Charles de Borda, conceptorul unui alt sistem, cunoscut sub numele de "metoda Borda". Nicolas de Condorcet pune în evidență un neajuns în propriul său sistem de vot - "paradoxul lui Condorcet" - care dovedește imposibilitatea, în sistemul său, de a degaja cu certitudine o voință generală pornind de la suma voințelor individuale. Kenneth Arrow va dovedi, drept urmare, că această imposibilitate este inerentă oricărui sistem de vot: "Teorema imposibilității lui Arrow." În
Nicolas de Condorcet () [Corola-website/Science/311919_a_313248]
-
triunghi echilateral și continuați să adăugați pe fiecare din lațurile triunghiurilor un alt triunghi echilateral, ceea ce rezultă e o curbă Koch. Orice parte a ei, mărită, arată exact că originalul. Aceasta e o figură autosimilară. Curbă lui Koch prezintă un paradox interesant. De fiecare dată când un nou triunghi este adăugat la figură centrală, lungimea liniei crește. Dar aria interioară a curbei lui Koch rămâne mai mică decât aria unui cerc desenat în jurul triunghiului original. În esență, este o linie de
Teoria haosului () [Corola-website/Science/311971_a_313300]
-
Paradoxul lui Gibbs desemnează în termodinamica comportarea anormală, discontinua, a entropiei în procesul de amestec a doua gaze, atunci când asemănarea între acestea crește. Aceasta anomalie a fost pusă în evidență de J.W.Gibbs în lucrarea să ""On the equilibrium of
Paradoxul lui Gibbs (termodinamică) () [Corola-website/Science/312269_a_313598]
-
întâmplă nimic. Deci ne asteptam că entropia finală este aceeași cu cea inițială. În consecință, la amestecul a doua gaze, creșterea entropiei ("entropia de amestec") este formulă 3 dacă L și R sunt distincte formulă 4 dacă L și R sunt identice. Paradoxul este că gazele pot fi oricât de asemănătoare: creșterea entropiei la amestecul lor rămâne aceeași, dar scade brusc la zero când sunt identice. Însăși existența unei entropii de amestec poate părea stranie: pentru a aprecia această, recurgem la imaginea obișnuită
Paradoxul lui Gibbs (termodinamică) () [Corola-website/Science/312269_a_313598]
-
avea aceeași culoare, desi traiectoriile și vitezele individuale ale particulelor pot fi identice. Această diferență esoterica trebuie însă să ducă la efecte calorimetrice măsurabile, independente de cât sunt culorile de apropiate. În continuare, prezentăm mai detaliat argumentele care conduc la paradox, unele probleme pe care le ridică și rolul pe care mecanica cuantică poate să îl joace. Pentru un sistem cu un conținut material fix (masă, număr de moli ficși), se poate defini entropia oricărei stări relativ la o stare inițială dată
Paradoxul lui Gibbs (termodinamică) () [Corola-website/Science/312269_a_313598]
-
atunci un lucru mecanic "nenul": temperatura amestecului va crește dacă sistemul e izolat. Este natural să punem la îndoială că eficiența membranelor poate fi independența de gradul de asemănare al gazelor. Cu această am justificat toți pașii folosiți pentru deducția "paradoxului lui Gibbs" : pentru n moli (n=1 în introducere) de gaze ideale "diferite", L și R, după îndepărtarea peretelui despărțitor (pentru un gaz perfect entropia este dată de formulă (S) de mai sus și temperatura nu se schimbă în timpul unei
Paradoxul lui Gibbs (termodinamică) () [Corola-website/Science/312269_a_313598]
-
avem de a face cu "două" expresii pentru entropie, cu număr diferit de variabile, dintre care una (S) este compatibilă cu un număr mai mare de procese decât cealaltă. Mecanica cuantică pare să ofere în mod natural o "soluție" a paradoxului lui Gibbs, deoarece oferă, prin produsul scalar, o măsură naturală a apropierii între două stări. Pentru aceasta, luăm în considerație gradele interne de libertate ale particulelor care constituie gazele și presupunem pentru simplitate că ele au un spin egal cu
Paradoxul lui Gibbs (termodinamică) () [Corola-website/Science/312269_a_313598]
-
că:formulă 21 unde formulă 22 Din această expresie se vede că, dacă cele două stări se apropie una de cealaltă: formulă 23 și aceasta tinde către zero când ε → 0. Astfel, se pare ca mecanica cuantică oferă un mod de a evita paradoxul lui Gibbs, considerând numai similaritatea stărilor interne ale particulelor. Aceasta însă este pentru multi o iluzie . Dacă acceptăm definiția cuantică a entropiei, este adevărat că "entropia de amestec" ΔS este din ce in ce mai mică atunci cand stările interne se apropie între ele, dar
Paradoxul lui Gibbs (termodinamică) () [Corola-website/Science/312269_a_313598]
-
posibile), considerând astfel drept identice stări care diferă numai printr-o permutare a particulelor gazului; faptul că dificultățile dispar prin această modificare este privit uneori că un argument pentru incompletitudinea fizicii clasice și că o "previziune" a statisticilor cuantice. Termenul ""paradoxul lui Gibbs"" este folosit și pentru această dificultate din mecanică statistică. Cele două accepții ale termenului sunt legate între ele (cuvântul "identitate" (de particule sau gaze) joacă un rol cheie în ambele) dar, și din motive de spațiu, trebuiesc discutate
Paradoxul lui Gibbs (termodinamică) () [Corola-website/Science/312269_a_313598]
-
sunt legate între ele (cuvântul "identitate" (de particule sau gaze) joacă un rol cheie în ambele) dar, și din motive de spațiu, trebuiesc discutate separat. Din acest motiv e adăugată lămurirea din titlu. Alfred Landé consideră că forma termodinamica a paradoxului este în dezacord cu un principiu general de "continuitate" al fizicii, după care entropia de amestec trebuie să se apropie "continuu" de zero când asemănarea între gaze crește. De aici el conclude că descrierea clasică a particulelor gazului este insuficientă
Paradoxul lui Gibbs (termodinamică) () [Corola-website/Science/312269_a_313598]
-
corelație semnificativă între protestantism și dezvoltarea orașelor, fapt care coroborează observațiile istoricilor (Eric J. Evans) în legătura cu cazul belgian și olandez, unde o țară majoritar catolică s-a industrializat mai rapid și profund decât una protestantă, Marea Britanie însăși încorporând paradoxul scoțian, o regiune protestantă care a eșuat industrializarea reusită de Anglia. Max Weber, un german născut din părinți protestanți, cu o mamă pioasă și un tată liberal, a fost influențat în mod evident pe tărâm profesional de propria istorie de
Etica protestantă și spiritul capitalismului () [Corola-website/Science/312361_a_313690]
-
1982, Premiul al III-lea la secțiunea povestire a concursului Consfătuirii Naționale a Cenaclurilor de Anticipație, pentru „Cei dintr-o lacrimă” - 1982 ș.a., precum și apariția în paginile revistelor Știință și Tehnică, Ateneu, Convorbiri literare, România literară, Steaua, Vatra, în fanzinele Paradox, Helion, Fantastic Magazin, Ing, Quasar, în almanahurile "Anticipația" și Convorbiri literare. În 1982, la absolvirea facultății, e repartizat ca inginer la Stația Căi Ferate Uzinale a Combinatului de îngrășăminte Chimice Bacău, din 1984 preluând și conducerea cenaclului "Clepsidra" al Comitetului
Alexandru Ungureanu (scriitor) () [Corola-website/Science/309493_a_310822]
-
de gen, prozatorul a decedat înainte de vreme, la începutul lui octombrie 2004, lăsând în urmă o operă care de abia de acum se impune a fi analizată cu atenție. A publicat în "Convorbiri literare", "Știință și tehnică", "Almanahul Anticipația", "Ing", "Paradox", "Helion", "Fantastic Magazin" și în toate antologiile SF dinainte de 1990. În cele peste două decenii de la debut, a fost inclus în peste 20 de volume colective, între care amintim:
Alexandru Ungureanu (scriitor) () [Corola-website/Science/309493_a_310822]
-
rândurile de mai jos: „Această impresie vine de la cohorta de poeți care-și robesc lăudabila voință de noutate a tinereții unui ezoterism nivelant, acelei industrii comune de imagini abstruze, idee neajunsă la exprimare, vrăjitorie fără vrajă și incantație fără cântec. Paradoxul conformismului în inconformism le subminează fatal tinerețea și poezia. Și mirarea cea mai legitimă este că mai toate revistele de literatură, după ce au cultivat proza rimată, ritmată sau doar ușor metaforizată, cultivă de câțiva ani această poezie, în uniformă, de
Avangarda literară în România () [Corola-website/Science/310179_a_311508]
-
o distanță în spațiu. Însă există și sisteme în care A precede C (după cum se vede) și sisteme în care C precede A. Dacă ar fi posibilă o relație de tip cauză-efect între evenimentele A și C, atunci ar rezulta paradoxuri ale cauzalității. De exemplu, dacă A este cauza, iar C efectul, atunci ar exista sisteme de referință în care efectul precede cauza. Deși acest fapt singur nu dă naștere vreunui paradox, se poate arăta că se pot trimite semnalele cu
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
cauză-efect între evenimentele A și C, atunci ar rezulta paradoxuri ale cauzalității. De exemplu, dacă A este cauza, iar C efectul, atunci ar exista sisteme de referință în care efectul precede cauza. Deși acest fapt singur nu dă naștere vreunui paradox, se poate arăta că se pot trimite semnalele cu viteză mai mare decât a luminii în trecut. Atunci se poate construi un paradox cauzal trimițând semnalul dacă și numai dacă anterior nu s-a primit niciun semnal. Astfel, una din
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
exista sisteme de referință în care efectul precede cauza. Deși acest fapt singur nu dă naștere vreunui paradox, se poate arăta că se pot trimite semnalele cu viteză mai mare decât a luminii în trecut. Atunci se poate construi un paradox cauzal trimițând semnalul dacă și numai dacă anterior nu s-a primit niciun semnal. Astfel, una din consecințele relativității restrânse este că (presupunând că se păstrează cauzalitatea), nicio informație și niciun obiect material nu pot călători mai repede decât lumina
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
în puncte diferite în spațiu - au loc exact în același timp, un observator în mișcare relativă la primul va obține un rezultat diferit, calculând cele două evenimente ca având loc la momente diferite de timp. Această noțiune este ilustrată de paradoxul scării, un experiment imaginar care folosește exemplul unei scări care se deplasează la viteză mare printr-un garaj. O formă a relativității simultaneității a fost introdusă de Hendrik Lorentz în 1895, dar ideea nu a fost înțeleasă pe larg în
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]