14,398 matches
-
fecioare din clavire Prin palate boierești - Plâng harmonii la ferești Milogiri de cimitire. Răzvrătiții dau ca orbii Și flămîndu-i ucigaș - De ia sate la oraș Au trimis țăranii, - corbii. Prin orașele avute Histerii de muritori, Pe sub corbii bocitori Trec femeile pierdute. Iată, ninge, peste fire, Hai la vatră, la povești - Plâng harmonii la ferești Milogiri de cimitire. Unei fecioare Duduia veșnic citește; Știe clavirul, pictează - Și nopți de-a rândul veghează, Și poate, de-aceea slăbește. Se crede, și unia spun
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
lungi poeme - E-o toamnă, ca întotdeauna, când totul geme, Frumos, și inert. Pe străzi elegante, ca o părere, Femeia modernă a trecut și revine; Tot haosul e-o veselie de eter. Și, dacă se zguduie orașul, Și creierul rămâne pierdut; Și, dacă munca trosnește din brațe, din piatră, din fier, - Mulțimea anonimă se va avea în vedere. Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer. Parfum... incendii violet, și becurile-aprinse Amurgul licărește pe-orașul de vitrine Pierdut, mă duc
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
creierul rămâne pierdut; Și, dacă munca trosnește din brațe, din piatră, din fier, - Mulțimea anonimă se va avea în vedere. Tot, ce-mi trebuie să am, pot să cer. Parfum... incendii violet, și becurile-aprinse Amurgul licărește pe-orașul de vitrine Pierdut, mă duc și eu, cu brațele învinse, Plângând, Și fredonând, Gîndindu-mă la mine. Vals de toamnă La geamuri, toamna cântă funerar Un vals îndoliat, și monoton... - Hai să valsăm, iubito, prin salon, După al toamnei bocet mortuar. Auzi, cum muzica
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
Era pentru amândoi o declarație ireversibilă, ieșind într-un final la iveală dintr-o eternitate de tăinuiri. — N-aș putea suporta să te pierd, spuse ea. Vultur-în-Zbor ridică privirea înspre muntele Calf, luminat în amurg. Se înălța abrupt prin păduri pierdute, amenințătoare, verzi, care se opreau undeva sus, pentru a face loc orașului K. Muntele Calf: tot atât de străin pentru el ca și pentru lumea pe care o cunoscuse. Și totuși exista o asemănare: o asemănare între el și munte, între insula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
afectat, studiat, iar apoi copacii se mișcară în jurul lor. în vâlcea Virgil Jones se așeză cu greutate pe jos, oftând din rărunchi. Nu avea habar ce anume ar putea face acum Dolores și, în același timp, se simțea și el pierdut. Vai, sărmane Yorick! Dolores rămase în picioare, fixându-l cu o privire sticloasă și atentă. Mâinile ei se deplasară încet către umeri, unde niște funde grosolane îi țineau cămașa pe ea. Atunci când își dădu seama ce anume voiau ele să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Jones se legăna, gol. Ieși afară. Domnul Jones și doamna O’Toole erau în luminiș. Puii piuiau și păsările țipau, trezite din somn. Perechea cea nepotrivită stătea nemișcată. Limba lui Virgil se agita inconștient. Privirea lui Dolores părea confuză și pierdută. Nu-l vedea pe Vultur-în-Zbor. — Cutremur, zise ea. — Cum? întrebă Vultur-în-Zbor. Dolores păru să nu-l fi auzit. — Marea Țestoasă s-a mișcat, îi zise ea lui Virgil și chicoti. Atunci când ea tăcu, Virgil o privi îngrijorat și spuse grav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dorit să știe ce-l mâna pe Virgil Jones. Un vuiet ușor îi răsuna în cap. Avu impresia că devenea tot mai sonor pe măsură ce urcau pe cărările muntelui. Virgil Jones nu dădea nici un semn că l-ar auzi. Avea aerul pierdut al unui om care încerca să-și amintească niște deprinderi vechi. — Da, da, murmura din când în când către sine și se avânta greoi ici și colo prin desișuri. Drace! drăcuia el la răstimpuri și-și lua capul în mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
amuza și pe Maestrul Nicholas dacă ar afla. în caz că n-ar exista nici un zeu, ar trebui să inventăm unul, își aminti Virgil și răsturnă acel aforism: din moment ce există un Grimus, el trebuia distrus. Atunci asta însemna reducerea unui război demult pierdut. Va trebui să-l înfrunte pe O’Toole și, poate, chiar pe Liv. Dar nu mai avea cale de întoarcere. — Vultur-în-Zbor, spuse el, aș vrea să-ți spun un lucru: noi toți suntem mai vulnerabili în fața celor pe care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
adaug că, în eventualitatea în care nu reușiți să ocupați un loc la Universitate, aș fi încântat să vă ofer postul de secretară la biroul meu de la facultate. Vă rog, gândiți-vă serios la acest lucru“. Ei erau o pereche pierdută, neîmpliniții lumii. Era inevitabil să se căsătorească. Având-o pe ea ca soție, fermecând cu frumusețea ei partea masculină a campusului, Gribb nu mai era tocmai bătaia de joc a tuturor. Avându-l pe el ca soț, Elfrida se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
disprețuise pe omul ce-i arătase adevărata natură a insulei și-l ajutase să supraviețuiască! Acceptarea socială și tovărășia a două femei frumoase contrabalansau răul pe care-l provocase? Cu siguranță că nu - și chiar și astea erau de-acum pierdute. Izgonit de Irina, confruntat cu o Elfrida schimbatăă probabil că și viața îi era în pericol. înălță din umeri. Nu putea găsi în el însuși puterea de a-și prețui viața foarte mult, nu acum, când capacitatea lui de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și s-a rezemat de perete. Elfrida Gribb a ieșit din cameră, serioasă și reținută. Și și-a trecut un braț în jurul ei. — Madame, i-a spus. Aș vrea să rămân. Să rămân... și să muncesc. Iocasta a privit-o pierdută. De-acum totul era posibil. Fiindcă tot avem un loc vacant, a zis ea, ești angajată. Cele două femei îndurerate au rămas acolo un moment, agățate una de alta. Apoi Iocasta, cu ochii înroșiți, s-a dus la ușa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Sper că nu doar o să arunce cutiile de pizza și sticlele goale, dar că va și contacta o firmă de curățenie care să vină cu echipament ei cu putere industrială înainte să se întoarcă ea. Grădina era deja o cauză pierdută. Prea mulți prieteni de pahar de-ai lui Tom făcuseră pipi în ea când erau prea piliți să mai găsească toaleta. Și nu mă refer doar la bărbați. La telefon a răspuns o voce pisicoasă pe care nu mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
este! a spus. Ce bine că nu mi-am cumpărat cealaltă pălărie, Sukes. Ar fi fost mult prea grea. Și-a învârtit imensa pălărie de paie pe un deget. —Cum te simți? am întrebat-o. S-a uitat la mine pierdută. —A, bine. Apoi, văzându-mi expresia feței, și-a dat seama că era nevoie să dezvolte. Știi, mi-a răspuns mai degrabă vag, cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât parcă îmi pare a fi un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
l-a făcut pe Sebastian să râdă. James și Susie au dispărut în salon. Le urmăream drumul, deși speranța mea de a-l găsi pe James singur și destul de treaz pentru a putea discuta cu el părea a fi aproape pierdută. S-au oprit la Suki, Sir Richard și Geneviève, care vorbeau cu un cuplu necunoscut. James și-a așezat paharul jos pentru a face cunoștință cu străinii, cu Susie care încă se ținea de mâna lui stângă precum un scai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
se desprinde, spre a se agăța de o rază nevăzută care ar fi trebuit să pogoare peste ele și să le scoată, una câte una, ducându-le pe pajiști primitoare, însingurate. Ester râdea îndeosebi când mă surprindea privind-o așa, pierdut, încercând să mă readucă lângă ea, fluturând mâinile, chicotind, trăgându-mă de obraji, „hei, domnu’, mai vino și p-acasă, printre noi, că ni-i un așa de dor...“. Privind acum femeia aceea revăzută aiurea, pe neașteptate, în casa prietenului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe după umerii mei. Am dat să mă desprind ușor de el. Am văzut-o atunci pe ea sprijinită în ușorul ușii. Nu-i zăream fața, doar conturul trupului desenat în lumina firavă, stinsă a beculețului din capătul holișorului. O lumină pierdută, de înserare blândă, șovăind să pogoare în Lume. Mi-a făcut semn să nu mă mișc, să nu trezesc băiatul. A venit și s-a așezat pe marginea patului, lângă mine. A șoptit, amuzată: — Cu prostii de-astea îl adormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
amintiri, mahmur și copleșit de-o oboseală... metafizică. Mergeam alandala, buimac, pe Bulevard. Încă nu se ridicase ceața, erau puțini trecători și, cu un gând tulbure, credeam că pe undeva, între Biblioteca Armatei și Cișmigiu, se afla biroul de obiecte pierdute al I.T.B.-ului. Trebuia doar să aflu unde era ascuns (într-unul din ganguri, poate cel dintre cinematografe sau cel al Primăriei), să mă prezint, să spun cine sunt și ei îmi vor da servieta. Apoi aveam să mă întorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
îl poți face, sărind dintr-un timp în altul, înghițind spațiile și vârstele, eliberându-te de poveri și purificându-te prin eliminări succesive. Totul mi se părea atât de simplu! Trebuia doar să găsesc nenorocitul acela de Birou de obiecte pierdute al I.T.B.-ului, să-mi recuperez geanta, să revin acasă și buimăceala acelei dimineți cețoase să dispară. Dar biroul nu apărea. N-aveam nici un ban la mine (mi se întâmpla frecvent). N-aveam nici măcar o fisă să dau un telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acasă și buimăceala acelei dimineți cețoase să dispară. Dar biroul nu apărea. N-aveam nici un ban la mine (mi se întâmpla frecvent). N-aveam nici măcar o fisă să dau un telefon la informații I.T.B., să întreb unde au pitit obiectele pierdute. Rătăceam orbecăind pe Bulevard, cu senzația că deja sunt un altul. Că timpul meu rămăsese în loc, undeva, într-un departe tot mai îndepărtat în urma mea, și eu, în dimineața cețoasă, mă pierdeam într-un timp virtual, imaginar. Nu știam cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nimicnicie zdrențe de imagini aburite, gândul că mă rătăcisem în depărtarea de mine, uimirea că mai pot fi totuși atent la tot ce-mi mai trecea prin minte în acel moment. „Dacă nu dau afară la prima înghițitură, găsesc obiectele pierdute și-mi recuperez geanta“, mi-am spus hotărât. Ana se retrăsese lângă perdea. Era pregătită de orice. Parcă aștepta, încordată, să pocnească pistolul și să ia startul spre mine. Probabil avea și o găleată sau un lighean la îndemână. — Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce ne-a mai rămas, băutul întruna, zi de zi, ceas de ceas, halbă după halbă. „Ăsta-i damful ce-mi place“, mormăi victorios că, în sfârșit, e pace în mine. După două beri, știam că voi găsi și obiectele pierdute, îmi voi recupera servieta cu cheile garsonierei, mă voi întoarce acasă și voi dormi, voi dormi și numai voi dormi. Rămân o clipă în ușă, privind triumfător spre capătul sălii, unde metrî Periuță tocmai a înșfăcat platoul cu cele trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așa cum, odinioară, ne imaginam, stătuseră cei despre care citiserăm prin cărți sau unul ca mine mai auzise și din povestirile câte unuia care trăise pe atunci. În aerul proletar al „Capșei“, în cofetăria devenită doar un vestigiu încețoșat de timp pierdut, ne plăcea, Esterei și mie, să ne cufundăm ca și cum am fi alunecat, fie doar și în curgerea unei simple închipuiri, în poveștile păstrate încă în plușul acelor canapele sau grele draperii, în apele marilor oglinzi, în scrijeliturile scaunelor sau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lascivitatea celor doi orbi, aud difuz de undeva dinspre crama de la subsol un acordeon și un țambal, frații Zulcă și-au început programul de milogeală zilnică și simt cum crește în mine gândul izbăvitor că îmi voi găsi la obiecte pierdute servieta. Acum, când scriu, rătăcesc urmărindu-mă, peste ani, prin fumul din crâșmă. La masa de lângă sobă am stat în vremea când publicam la ziar. Vineri, la prânz, apărea suplimentul cu capodoperele mele săptămânale. Luam ziarul de la vânzătorul din colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
moarte. De părăsire, de hoție, de nepăsare și ruină. Din când în când, un bătrân nenorocit își găsește loc pe treptele intrării, treptele pe care eu încă șovăi dacă să intru sau să mă întorc, să-mi continui căutarea obiectelor pierdute, de unde sunt convins că-mi voi recupera servieta și cheile garsonierei mele. Bătrânul de pe trepte e într-o manta fostă cândva albastră, de milițian, are un maldăr de pungi din plastic cu ziare, zdrențe, fel de fel de cutii, sticle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu capul aplecat, sprijinit în mâini, cufundat în aceeași absentă reverie din străfund. Lăcrămează, cu lacrimile căzând pe treptele fostei cârciumi, sacadate, monotone, un fel de picuri ai unei ploi dintr-un început de primăvară, de cândva, dintr-o noapte pierdută... Mă fascinează moșul în manta de milițian. L-am trecut de mult în galeria mea de personaje ale Bulevardului. Voiam, în primii ani de după studenție, să alcătuiesc un album al lor. Îmi dădeam seama, instinctiv, că realitatea devine adevărată, profundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]