KorAP: Find »[drukola/base=săgeată & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...235 236 237 ...286 >

7,127 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628

Moldovei 15 iulie 1476, Cetatea Albă Măria ta, Eminek a trecut În noaptea asta vadul Nistrului, la nord de Cetatea Albă. L-am adus până aici trimițând cinci mii de vânători domnești de-a lungul Prutului, să facă zid de săgeți la orice Încercare a tătarilor de a trece râul mai devreme. Încă nu s-a luminat de zi. Pe malul celălalt, tătarii Crimeii au fost Încolțiți de o avangardă a Hoardei de Aur. Din câte Îmi dau seama, Hanatul Crimeii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Sătenii săpaseră groapa și meșteriseră o cruce mare de lemn. Făclii și lumânâri luminaseră casa Întreaga noapte. În jurul ei, regimente de ieniceri și gemlii Își continuau marșul spre nord. Sute de căruțe se hurducau pe drumul de pământ, ducând merinde, săgeți și praf de pușcă spre noile fronturi de luptă deschise de sultan. În 15 iulie trecerea Dunării de către urdia musulmană se terminase. Durase exact o lună. Avangada otomană se apropia, cu prudență, de ținuturile Neamțului, În vreme ce ariergarda abia punea piciorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
În număr de zece mii de oameni, să descalece și să sprijine atacul ienicerilor. Intervenția sultanului oprise defensiva primelor rânduri de ieniceri și provocase o Înaintare generală a urdiei, cu pierderi enorme. Dar o Înaintare implacabilă. Indiferent câți războinici cădeau sub săgețile, sub săbiile sau securile moldovenilor, sultanul arunca În luptă alte detașamente, apoi altele, Într-un ritm năucitor, până când valea fusese literalmente acoperită de trupele turcești, iar moldovenii fuseseră Împinși Înapoi, spre nord, În adâncurile codrilor. Puținii moldoveni care mai rămăseseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
la Valea Albă și că pribegea, poate, prin păduri, dacă nu cumva o fi trecut granița spre Polonia, că nici un ajutor nu avea să vină de nicăieri. Dar rezistau. Respingeau scările de asalt care ajungeau pe metereze, lansau cu precizie săgeți care făcuseră ca apropierea de ziduri să fie, pentru mulți ieniceri, un act de sinucidere, erau Întotdeauna acolo unde turcii păreau a fi reușit să facă o breșă. Se Încercaseră infiltrări de noapte, atacuri de zi, se folosiseră tunuri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
nici o mișcare, căci patru nubieni uriași se postară În jurul lui. - Scoateți-l afară, se auzi vocea trâmbițată a lui Mahomed. Nubienii Îl Împinseră spre ieșirea cortului. Oană ajunse afară chiar În clipa În care, la cel mult patru aruncături de săgeată, se auzi cântecul grav și prelung al unui tulnic. Nu vedea dealurile din jur. Vedea doar o ceață care avea culoarea violetă a Înserării. - Ce e asta, căpitane? Întrebă sultanul, scormonindu-l cu o privire rea, de uliu flămând. - Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Oameni În hainele lor de duminică, cele cu care mergeau la biserică și la horă. Puțini tineri, mulți bătrâni. Înaintau Încet, din toate părțile, purtând pe umeri topoare, furci și coase. Câțiva dintre cei tineri aveau arcuri și tolbe de săgeți, iar alții, puțini, săbii la cingătoare. Alexandru Își lipi calul de al voievodului și așteptă. Oamenii, câteva sute, ajunseră la ei și Îi Înconjurară. Apoi unul din bătrâni, scund și voinic, cu părul cărunt și mustața răsucită, se Întoarse spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Văsălie! se auzi cineva chicotind. Zgomot de copite se auzi, deodată, În partea de sus a poienii. Plăieșii se Întoarseră spre primejdie, cu topoarele În cumpănă. Tinerii cu arcuri fugiră În primul rând, puseră un genunchi la pământ și scoaseră săgețile. La marginea pădurii se ivi un grup de aproximativ cincizeci de luptători călări. Arcașii lăsară săgețile În jos, căci recunoscuseră, pe mantiile lor albe, semnul scutului și spadei. Călăreții coborâră tăpșanul la trap, se aliniară și Își duseră toți, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
poienii. Plăieșii se Întoarseră spre primejdie, cu topoarele În cumpănă. Tinerii cu arcuri fugiră În primul rând, puseră un genunchi la pământ și scoaseră săgețile. La marginea pădurii se ivi un grup de aproximativ cincizeci de luptători călări. Arcașii lăsară săgețile În jos, căci recunoscuseră, pe mantiile lor albe, semnul scutului și spadei. Călăreții coborâră tăpșanul la trap, se aliniară și Își duseră toți, cu o singură mișcare, pumnul drept În dreptul inimii. - Apărătorii... murmură, admirativ, unul din plăieși. Io credeam că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
și ea. Se adunaseră, până acum, peste opt mii de oameni. Veniseră pe jos, peste crestele munților, din ținuturile Vrancei, Neamțului, Dornelor, Hotinului, și din câmpiile Sorocăi și Orheiului. Fierarii satelor de munte se apucaseră de făurit săbii, iar tâmplarii, săgeți. Armele se adunau mai jos de Mălini, pe valea Moldovei. În alt loc ascuns, nu departe de mănăstirea Pojorâta, se adunau caii. Tot acolo era locul În care puteau sosi cei care nu apucaseră să ajungă la Bradu Strâmb. Sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Sub ocupație otomană, țara lucra pentru eliberare. Poruncile măriei sale ajungeau repede pretutindeni și arătau că luptele care vor veni nu cer doar vitejie, ci și organizare. Pe drumuri ferite călătoreau spre locurile indicate de voievod căruțe cu fier pentru vârfurile săgeților și pentru săbii, căruțe cu lemn pentru săgeți și scuturi, căruțe cu piei pentru platoșe. Alte porunci spuneau că oamenii pricepuți la tăierea arborilor și la meșteșugul lemnului vor avea de făcut cât mai repede catapulte, care aveau să Înlocuiască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
măriei sale ajungeau repede pretutindeni și arătau că luptele care vor veni nu cer doar vitejie, ci și organizare. Pe drumuri ferite călătoreau spre locurile indicate de voievod căruțe cu fier pentru vârfurile săgeților și pentru săbii, căruțe cu lemn pentru săgeți și scuturi, căruțe cu piei pentru platoșe. Alte porunci spuneau că oamenii pricepuți la tăierea arborilor și la meșteșugul lemnului vor avea de făcut cât mai repede catapulte, care aveau să Înlocuiască artileria. Primele transporturi de arme trebuiau să sosească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
până În iarnă. Dar mai arătau și că, indiferent cât ar dura războiul și indiferent ce efort ar trebui să facă țara, pe câmpurile de luptă sau În spatele lor, Ștefan era hotârăt să meargă până la capăt. Până la ultima sabie, până la ultima săgeată, până la ultimul om. Oastea de plăieși, deocamdată prost Înarmată, ocupase latura stângă a poienii, iar coloanele ei se duceau, Înapoi În păduri, până pe culmea muntelui. Curând după miezul nopții, tropote Înfundate În pământul moale, acoperit de ace de brad căzute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
Cei doi ieșiră din cort și pășiră Încet spre șirul de căruțe. Se opriră după primul cort, priviră În jur, apoi continuară drumul. La câțiva pași de prima căruță se auziră pașii unei străji care se apropia de ei. O săgeată vâjâi scurt, iar ienicerul căzu, cu gîtul străpuns. Oană se apropie, observând precizia loviturii și coada săgeții. - Mongoli... Îi șopti Erinei. Erina privi de-a lungul carelor și, mai departe, printre corturile spahiilor, dincolo de care erau legați caii. Nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
priviră În jur, apoi continuară drumul. La câțiva pași de prima căruță se auziră pașii unei străji care se apropia de ei. O săgeată vâjâi scurt, iar ienicerul căzu, cu gîtul străpuns. Oană se apropie, observând precizia loviturii și coada săgeții. - Mongoli... Îi șopti Erinei. Erina privi de-a lungul carelor și, mai departe, printre corturile spahiilor, dincolo de care erau legați caii. Nu se zărea nici o mișcare. Ba da, printre corturi patrulau Încet două străji. Se apropiară Încet, trecură de căruțe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
pașii și clinchetul ușor al iataganelor. Dar, o secundă mai târziu, se auzi doar sunetul unor corpuri căzute la pământ. Un spahiu ieși dintr-un cort, sesizând, probabil, zgomotul ciudat. Dar abia făcu un pas și se prăbuși cu o săgeată În gât. Locul În care țintea arcașul mongol era singurul care elimina riscul unor gemete care ar fi alarmat tabăra. Oană Înțelese că acela nu era un plan de evadare, ci o nebunie. Ascuns undeva, Într-un loc strategic, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
zăceau ucise de același arcaș nevăzut. Fugiră spre liziera pădurii, iar acolo găsiră doi cai Înșeuați. Era cai mongoli, mici și iuți. Aveau agățate de șei săculeți cu merinde, câte o ploscă cu apă, câte un arc, o tolbă de săgeți și câte o sabie Încovoiată. Nimeni nu se vedea În jur. Doar focurile taberei turcești care luminau dealurile Sucevei. Cei doi Încălecară și mai așteptară câteva clipe, crezând că salvatorul lor va sosi. Dar nu se auzi nici un zgomot și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
acestor ținuturi. - Retragerea! porunci voievodul. Pedestrimea, Înapoi cu două mii de pași, În semicerc, pe două flancuri, adânc În pădure! Cinci sute de călăreți În avangardă, atac fals asupra spahiilor, cu retragere rapidă. Cinci sute de arcași la liziera pădurii, cu săgeți aprinse pregătite. Ordinele Îi reaprinseră speranța. Era singur, dar vreme de aproape două decenii Învățase tot ce se putea Învăța despre luptele de pedestrime și cavalerie. Era adevărat, Oană nu fusese la o singură bătălie, iar aceea se transformase În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
coloana spahiilor și, Înainte ca aceștia să organizeze apărarea, se retrăseseră. Fără să stea pe gânduri, turcii porniră În urmărire. După un galop de aproape o mie de pași, voievodul dădu semnal arcașilor. Dușmanii intraseră În raza de acțiune a săgeților. În Întunecimea pădurii, vânătorii domnești conduși de comisul Tudor Jurj așteptau cu neliniște ordinul de atac. Zdrobiseră armata lui Eminek, pe malul Prutului. Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele și le ascunseseră. Acum erau datori cu o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
centrul oștirii și venise printre ei. În jurul lui se vedeau mantiile albe ale Apărătorilor. - Vitejilor... spuse Ștefan, fără să ridice vocea, ca și cum ar fi vorbit cu un prieten aflat lângă el. Tropotele spahiilor se apropiau. Arcașii Își lansaseră deja primele săgeți. Se auzeau cai prăbușindu-se, gemetele răniților, ordinele guturale ale căpeteniilor. - Voi sunteți vârful de atac al oștirii... Ați biruit, până acum, pretutindeni. La Vaslui, la Lipnic, la Baia, În Țara Românească. La Ștefănești, pe Prut. Dar acum e cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
apropie. - E un foc, sau mai multe? - E un foc mare, imens, dar parcă În unele locuri flăcările sunt mai mari, ca și cum ar izbucni brusc și apoi ar deveni fum... - O linie de foc poate fi creată ușor, cu câteva săgeți aprinse. Dar flăcările de care spui nu pot fi decât explozii. Cineva atacă spatele oștirii lui Mahomed și Îi distruge artileria... Cine?! Săgeata se Înfipse, zbârnâind, În scutul ridicat al Apărătorului care avea misiunea de a aștepta mesaje. Luptătorul o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
izbucni brusc și apoi ar deveni fum... - O linie de foc poate fi creată ușor, cu câteva săgeți aprinse. Dar flăcările de care spui nu pot fi decât explozii. Cineva atacă spatele oștirii lui Mahomed și Îi distruge artileria... Cine?! Săgeata se Înfipse, zbârnâind, În scutul ridicat al Apărătorului care avea misiunea de a aștepta mesaje. Luptătorul o desprinse și fugi spre căpitanul Pietro, care deschise răvașul și Îl Întinse voievodului. Tunurile care lovesc cetatea Sucevei sunt distruse. Depozitul de muniții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
de muniții al otomanilor a explodat. Carele care aduc artilerie și ghiulele spre codrii Ilișeștilor au sărit În aer. Turcii caută, În haos, autorul atentatelor. Nu e nimeni. Voievodul Împături răvașul și i-l Întinse lui Alexandru, când o altă săgeată se Înfipse În scutul mare, venețian. - Încep să se Întâmple lucruri... murmură Alexandru, care, din zilele pribegiei, rămăsese alături de domnitor. Unii ar spune că nu sunt lucruri, ci minuni... Vine furtună pe cer senin... Nu e nimeni... Dacă Amir Baian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
drept punct de reper doar direcția vântului. Le spusese adeseori că va sosi o clipă În care nu vor vedea nimic, dar vor trebui să transmită mesajele și să-și ucidă dușmanii. Învățaseră că calculeze distanța până la țintă și curba săgeții În cădere, fără să vadă absolut nimic. Și, după aproape un an de exerciții, zece din ei reușiseră. Unul din acei zece arcași continua să transmită mesaje, prin săgeți care se Înfigeau, fără greș, exact În mijlocul scutului ridicat de Apărătorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-și ucidă dușmanii. Învățaseră că calculeze distanța până la țintă și curba săgeții În cădere, fără să vadă absolut nimic. Și, după aproape un an de exerciții, zece din ei reușiseră. Unul din acei zece arcași continua să transmită mesaje, prin săgeți care se Înfigeau, fără greș, exact În mijlocul scutului ridicat de Apărătorul care trebuia să se afle, mereu, Într-un punct fix. Voievodul știa, acum, tot se se Întâmpla În jurul lui. Amir Baian la cinci mii de pași, În așteptare, suna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
mare amploare. Voievodul porunci retragerea răzeșilor din prima linie și atragerea ienicerilor spre luminiș. Pedestrimile se desprinseră din lupta de acoperire a cavaleriei și urcară spre locurile indicate de Ștefan. Ienicerii se năpustiră pe urmele lor, dar un zid de săgeți Îi seceră de la primul pas. Răzeșii se retrăgeau, dar locul lor era luat de arcași. Înaintarea urdiei era, pentru moment, oprită. Dar, din spatele ienicerilor, se auzeau tropotele achingiilor. Cei mai sălbatici și mai sângeroși războinici ai Semilunei erau trimiși de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]