KorAP: Find »[drukola/base=săpa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...235 236 237 ...280 >

6,994 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

Moș Grețcu a scăpat de toate cazmalele, lopețile, hârlețele, țiganii vindeau parcele din toloaca de pe lângă groapa de gunoi... Până și popa de la Sfântu’ Andrei a apărut într-o seară, îmbrăcat într-o pufoaică de la armată, și s-a apucat să sape vârtos. Oamenii râdeau că, mai dându-și peste fluieru’ piciorului, popa înjura și scuipa printre dinți. Parcă-i luase strechea pe toți, babele stăteau în fața blocurilor și vorbeau numai de flăcărui albastre, blesteme și alte parascovenii. Țigăncile erau chemate să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
untură de câine și o labă de iepure. N-a crezut-o nimeni, dar dacă femeia a ținut-o pe-a ei, i-au dat până la urmă drumu’... Dar au împânzit milițenii locurile, au întors toate pietrele, au măsurat, au săpat, mai mult noaptea. Până la urmă au ajuns la popă și l-au rugat să le deschidă cartea, să le alunge blestemul, să aibă milă de soldați. Că, dacă nu găsesc nimic, vor putrezi săracii la canal. Și popa de la Sfântu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
rugat să le deschidă cartea, să le alunge blestemul, să aibă milă de soldați. Că, dacă nu găsesc nimic, vor putrezi săracii la canal. Și popa de la Sfântu’ Andrei le-a citit și dup-aia a început și el să sape, după semne numai de el știute. Spunea și preuteasa că se zbuciuma în somn, aiura și degeaba-l stropea cu agheasmă, începeau să i se încleșteze dinții, îi ieșea o spumă leșioasă pe buze... Nici n-a mai trăit mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

În definitiv, nu era nimic deosebit de filmat: oricine folosește toaletele În același fel și aproape În aceeași poziție. Însă Alain Resnais filmase Îndelung, la nesfârșit, toaletele de la Auschwitz, lăsând camera să alunece de-a lungul lor. Erau doar niște găuri săpate În zig-zag, la intervale regulate, pe un fel de platforme din beton ridicate cu un nivel deasupra solului. Niște simple găuri. Motivul pentru care erau dispuse pe platforme mai Înalte decât solul era, fără Îndoială, pentru a facilita supravegherea deținuților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
făceau nevoile. Platformele aveau o lățime de cam un metru. Era ușor de Înțeles de ce orificiile erau dispuse În zig-zag, pe două rânduri, și nu aliniate una dupa alta: pur și simplu pentru că așa Încăpeau mai multe! Dacă ar fi săpat prea multe găuri una după alta, pe un singur rând, prizonierii s-ar fi deranjat unul pe altul. Rândurile acestea de gropi se Întindeau la nesfârșit, probabil că pe un singur rând o sută de oameni puteau să-și facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935

în oraș locuia un preot bătrân, care nu mai slujea la nici o biserică și care trăia retras. Nu-l vizita nimeni și nici el nu făcea vizite nimănui. Avea un petec de pământ pe lângă casă pe care toată ziua îl săpa, chiar când nu era nevoie. Cultiva acolo câteva tufe de roșii și de ardei, iar pe marginea stratului de legume punea un șir de busuioc. Îmi plăcea să mă duc pe la el. Avea ceva din liniștea unui pustnic care renunțase

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Distanța până la pădure se dovedea mult mai mare decât bănuisem noi, în gară, privind în linie dreaptă. Valea în care coboram acum era destul de adâncă. Și parcă nu se mai sfârșea iarba arsă. Ne-a însoțit până într-o albie săpată de torente, unde nu curgea nici un fir de apă. Pământul, argilos și uscat, crăpase acolo în toate direcțiile. De cealaltă parte a văii, începea un povârniș unde locul mărăcinilor era luat de ferigi înalte prin care, speriate, fugeau la apropierea

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
atingeam de pereții de piatră, îi simțeam umezi, lunecoși și parcă auzeam apropiindu-se un susur de apă. După o vreme, coridorul s-a lărgit și nu mai trebuia să mergem ghemuiți. Torța a luminat un perete în care era săpată o ușă, tot de piatră, barată cu un drug mare de fier. Au deschis-o, mi-au făcut vânt dincolo de ea și am auzit cum au trîntit-o la loc. Aerul era foarte rece și acum auzeam limpede apa curgând pe

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
vântul și mă gândesc că, totuși, nimeni n-a murit vreodată aici. Nu se vede nici un mormânt în jurul gării. Am fi noi primii... Dar, firește, ar exista un singur mormânt. Pe al doilea n-ar mai avea cine să-l sape... Am destul curaj să nu-mi pierd speranța, vei zice. Și recunosc că atunci când te aud vorbind despre speranță aproape îți dau dreptate. Pe urmă îmi aduc aminte că mangustele imperfecte s-au învățat să nu facă nimic pentru mântuirea

Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

baza plantei. Chiar e un procedeu care dă roade. Am văzut rezultatele. Burkhardt voia să înființeze o cooperativă acolo, cu sediul în clădirea vechii ferme. Reușise să strângă ceva bani de ici, de colo, desțeleniseră o bucată de savană și săpaseră un puț. Reușiseră să convingă un număr destul de mare de localnici să se înscrie în cooperativă și produceau deja o recoltă bogată de dovlecei și castraveți când am fost acolo prima oară împreună cu Michael. Le vindeau hotelurilor din Gaborone și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
de referință. Așa că Michael a rămas acolo și, evident, când a sosit timpul să plecăm, el a refuzat să ne însoțească. Mai avea de lucru acolo, zicea el, și voia să mai petreacă câțiva ani cu treaba asta. Ferma prospera; săpaseră încă câteva puțuri și asigurau traiul a douăzeci de familii. Era prea important ca să renunțe. Anticipasem deznodământul acesta - cred ca amândoi l-am anticipat. Am încercat să-l convingem, dar a fost inutil. În plus, se combinase cu sud-africanca, deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
cel mai bun sfat care poate fi dat.“ Mma Ramotswe citise de mai multe ori acest pasaj și ajunsese la concluzia că-i de acord cu atitudinea pe care o exprima. Suntem prea strâns legați de trecut, reflectă ea. Oamenii sapă întotdeauna după evenimente petrecute cu mult timp în urmă. Ce sens ar avea să faci așa ceva dacă rezultatul nu face decât să otrăvească prezentul? În trecut s-au petrecut multe nedreptăți, doar folosește oare la ceva să le menții în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
simplu, n-au suficientă mâncare ca să hrănească un bebeluș orfan de mamă. Asta e situația. Fetița s-a ascuns după un tufiș și a privit cum îi iau mama și frățiorul. Terenul era nisipos acolo și n-au putut să sape decât o groapă puțin adâncă, în care au așezat-o pe mamă, în timp ce celelalte femei boceau și bărbații cântau ceva. Fetița a văzu că-l așează în mormânt și pe frățiorul ei, înfășurat într-o piele de animal. Apoi au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
face parte din categoria aceasta. Dar oare de ce murise mama ei? Și-o amintea vag acum. Își amintea de moartea ei și de bocetele celorlalte femei. Își amintea de bebelușul luat din brațele mamei și pus în mormânt. Credea că săpase după el, dar nu mai era sigură. Poate făcuse altcineva treaba asta și-i dăduse ei copilul. Apoi își amintea că plecase și că se trezise într-un loc străin. Poate într-o bună zi va găsi un loc unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

primește după preaplinul și nu după preagolul din suflet. Viața începe și se sfârșește sub însemn. Nu este Dragoste! Uneori semnul este superficial, o amprentă epidermică, aproape insesizabilă, o polenizare în luna aprilie, puful păpădiei peste frunza de brusture, crater săpat în lumina ochilor. Doamne, ajută-mă să cuprind cu sufletul și dincolo de lăbărțarea luminii! Craterele se cicatrizează toamna, desfrunzire cu desfrunzire, până când viața devine o rană închisă, un ser vegetativ, o moarte în emisfera nordică a inimii. Viața într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
voi o să aveți un copac plin cu flori în grădină." ,,Lențucă, ce dar să-ți fac de Sfinții Împărați? Mâine este 21 aprilie?" ,,Iacove, mai fă o fereastră la odaie, spre drum, să văd primăvara cum urcă..." Ești ultima fereastră săpată de bunicul: privesc prin ea spre dealul cu mușuroaie, mămuța a uitat drumul spre casă. Tu parcă ești roata caruselului de la răscrucile drumului. Se învârtea doar în ziua de hram. Sfântul Dumitru purta la brâu cheile. Niciodată secretarul de la primărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de burtă îndestulată, de iarbă verde; fericire ca o diversitate consemnată cu majuscule (AILĂVIU, domnișoară X, tu ești viața mea); fericire încrustată pe o piatră sau pe un soclu (aici odihnește robul robilor) într-un interval de câteva cifre; fericire săpată sub catapeteasmă, deasupra aripilor. Numai nebunii pot doza fericirea. Doi ani au fost împreună, cum bine le sta oamenilor singuri. El, elevul prostuț din ultima bancă, ea, modelul, banca din față, rândul de la fereastră. Fereastra, castani bătrâni, soare despletit printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
strivite prin brazdele cerului, prin câmpii înțelenite de ne-rodire, prin conștiințe mlăștinoase, frică, minciună, egoism, lașitate și nici o trestie pe care să te ridici mai sus de tâmplă, să te ștergi la ochi cu un smoc de lumină, să sapi fântână adâncă într-un cuib de pasăre până dai de zbor. La 15 ani conștiința este o apă limpede. Izvorul își sapă matca harnic, uniform, geometric, în jurul unui punct; punctul este centrul, acolo începe și acolo se sfârșește fiecare raționament

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
să te ridici mai sus de tâmplă, să te ștergi la ochi cu un smoc de lumină, să sapi fântână adâncă într-un cuib de pasăre până dai de zbor. La 15 ani conștiința este o apă limpede. Izvorul își sapă matca harnic, uniform, geometric, în jurul unui punct; punctul este centrul, acolo începe și acolo se sfârșește fiecare raționament, fiecare emoție, chiar dacă sufletul naște, inima cerne, sângele numără... Punctul este un far în mijlocul mării, el apropie și tot el îndepărtează corăbii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
secetă, a nisip, a lespede smulsă din trupul fântânilor. Două semne de exclamare, mâinile căzute pe lângă corp. Semnele nu pot ascunde emoția, oricâtă fermitate încape într-o linie și un punct. Semnele sunt intenții nedefinite. În podul palmei, timiditatea își sapă loc de veci; în podul palmei, nerostirea se sufocă în propriul mugur; în podul strâns al palmei, salutul moare strivit precum melcul în propria căsuță pe vreme de furtună. Semnele nu pot ascunde și, în egală măsură, nu pot defini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de echipă la cooperativă așa a decis președintele și ce decidea el era mai lege decât legea. Nu aveai cum să te împotrivești: moș Costachi a lui Breban s-a pus de-a curmezișul și de-a curmezișul i-au săpat groapa în Insula Mare a Brăilei. Vrei nu vrei, bei Grigori agheasmă! De la colectivă nu câștiga nimic, nici măcar vechime. Când i-a calculat secretarul fișa de pensie, 58 de zile lucrătoare au ieșit într-un an de muncă, deși până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mereu o trezire? Prea multe treziri. Cum să te împaci cu visul când singur te dai afară din el? La dracu cu toate sfaturile! Gara minte cu toate felinarele deodată. Sigur, există un capăt în fiecare depărtare, acolo o să-mi sap scorbură în memorie. Doamne, în cât confort o să-mi mustească conștiința? Necheza locomotiva ca o iapă în călduri, își lingea chipul în oglindă. O valiză de carton, câteva schimburi, caiete, cărți, o fotografie dosită sub plușul oglinzii, un pieptene, 4

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mine veți face muguri până la toamnă, muguri și frunze pe patul puștii vor crește. Doi ani eu vă sunt tată și mamă, pe tovarășul sergent și în gând o să-l pronunțați cu majuscule. Arma mirosea a cadavru în descompunere, ghinturile săpate-n oțelul țevii puroiau rugină, Petru înfășura pe vergea fâșii albe, ungea rănile cu ulei, apoi, cu grijă, asambla moartea ca pe un puzzle. 30. La 4 dimineața, somnul este un fel de moarte pe jumătate, viața numără în coșul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
copac plin de stele s-a scuturat în izvor. O să-ți crească, puiul bunicii, și vei urca deasupra norilor, vei sădi livadă în cer, vei culege stele date în pârg și le vei pune în fereastră ca pe gutui, vei săpa fântână în grădina lui Dumnezeu. Fotografia era lipită pe fața neluminată a oglinzii; pentru a trece dincolo, trebuia doar să deschidă o ușă. Transparența rupea zăvoarele. La 4 dimineața, luna ploua lumină pe frunzele teiului, milioane de licurici împodobeau clorofila

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
se vor aparține o eternitate: Dincolo de contur și de formă, Doamne, oare ce formă a pământului îmbracă absența și în ce pântece de lut se desface lutul? Exiști atâta timp cât portretul ce-l port în inimă nu-ți uită numele. Petru săpa fântână în oglindă; la miezul nopții, un duh senin usca izvorul. Pe cealaltă lume, setea nu este o curgere. 36. Oglinda descompune fotografiile. Te apropii, se deschide o ușă; pășești dincolo, se desface un cer; te îndepărtezi, cerul își trage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]