6,540 matches
-
de îmbucă și tu ceva. N-am vreme, lucrez. Și nădușea, și-i da înainte și apa se ducea. Era nebun Iliuță, da, vorba, era activ? Era." Nu este scutit reputatul istoric nici de exercițiile epigramatice ale lui Caragiale: în Savant, este imaginat că "în savantu-i cap de dascăl" are o "...bibliotecă vestită / Așa plină, că-n zadar / Am dori să mai încapă / Și un bibliotecar." La rîndu-i, Iorga s-a arătat profund dezamăgit de spectacolul jubiliar Povestea neamului unde domnia
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
este în mare parte căutată în literatura: teatrul burghez se inspiră din românul foileton sau monden, opțiunile teatrului naturalist urmează opțiunile românului naturalist, iar teatrul parnasian și simbolist caută surse noi în poezie. Meritul dramaturgilor acestei perioade sunt tehnicile teatrale savant construite (intrigi bine înlănțuite, dialoguri ordonate, ingeniozitate verbală). Metodă fundamentală a epocii realismul critic, care permite romancierilor să reprezinte contradicțiile și neajunsurile realității s-a adeverit a fi străină viziunii publicului burghez. Această circumstanță da naștere conceptului "teatralității", elaborat de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
creație; pentru aceasta trebuie să apară. Normele noii vieți ca și impunerea lor sunt acte ale voinței de putere, fiind și în deosebire de actele altor tipuri umane, care sunt conservatoare, protectoare față de "neantul" valorilor. Între alte tipuri se află savantul (omul de știință). Acest "soi nearistocratic" poartă însușirile "omului resentimentului" din Antichristul. Mai presus de toate, savantul este un instrument, cel mai prețios din câte există, o unealtă care ratează putința de a fi "scop în sine". Omul de știință
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de putere, fiind și în deosebire de actele altor tipuri umane, care sunt conservatoare, protectoare față de "neantul" valorilor. Între alte tipuri se află savantul (omul de știință). Acest "soi nearistocratic" poartă însușirile "omului resentimentului" din Antichristul. Mai presus de toate, savantul este un instrument, cel mai prețios din câte există, o unealtă care ratează putința de a fi "scop în sine". Omul de știință este, potrivit lui Nietzsche, omul reprezentativ pentru décadence, pentru minciuna vieții; el este concentratul istoriei, al istoriei care
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
mai prețios din câte există, o unealtă care ratează putința de a fi "scop în sine". Omul de știință este, potrivit lui Nietzsche, omul reprezentativ pentru décadence, pentru minciuna vieții; el este concentratul istoriei, al istoriei care a impus neantul valorilor. Savantul nu poate fi în posesia metodei (căii) nimerite pentru a dezvălui dincolo-ul clipei prezente, pe când filosoful viitorului are tocmai o asemenea putere. Iată o idee aflată într-o clară opoziție față de ideile lui Rădulescu-Motru privind rolul explicațiilor științifice și
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
doar” mutilate durabil (ca istoria), sunt și ei din ce în ce mai prezenți aici, dar nu toți se pot exprima inteligibil și în limba naturală, fără jargonul rebarbativ îndărătul căruia se ghicește absența reflecției, util semidocților pentru a-și da aere agresiv-defensive de savanți atunci când vorbesc despre lucrurile care preocupă toată societatea. În aceste discipline, schimbarea de generație este și cea mai frapantă. Pe de altă parte, dinspre aceste discipline ajung în spațiul public referințe și noțiuni practic necunoscute celor cu formație preponderent literară
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și gândire politică a modernității târzii la London School of Economics and Political Science (LSE), instituția anglo-saxonă cu cea mai prestigioasă tradiție în domeniul teoriei economice și sociale, întemeiată în 1895 de socialiștii fabieni, punct obligatoriu de trecere pentru elita savanților, oamenilor de afaceri și politicienilor din Regatul Unit, din lumea anglofonă în genere. Gray a studiat la Oxford (Exeter College), unde și-a început apoi cariera academică (fellow la Jesus College) și s-a afirmat internațional. Înainte de a accepta catedra
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
curând de o evoluție individuală și de „adecvarea intelectului la lucruri” (de exemplu, cred că Gray le reproșa sincer conservatorilor că au compromis coeziunea socială a Marii Britanii). Totuși, acuzații de „cameleonism” și „migrație politică” au fost formulate persistent la adresa proeminentului savant și „spectator angajat”. Astfel, acum că Tony Blair pare să fi instalat noul laburism la putere pentru o perioadă mai îndelungată, concentrându-se asupra reconcilierii interesului național cu dinamica Uniunii Europene într-o manieră mai inteligentă decât euroscepticismul, Gray își
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
îi era dedicată), Stern s-a întâlnit și împrietenit cu Mircea Eliade, căruia îi păstrează și azi, aproape împotriva tuturor celor din anturajul comun de altădată, o frumoasă amintire, desigur afectată (dar nu anulată) de revelațiile privind trecutul politic al savantului român. Așa am citit capitolul publicat în revista cu apariție neregulată și de circuit relativ restrâns News from the Republic of Letters, editată de însuși Bellow și de Keith Botsford 3. Textul, plasat în cronologia romanului după moartea eroului titular
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Platon și chiar presocratici. În roman, Leo Strauss e prezent sporadic cu numele de „Felix Davarr”, profesor al lui „Abe” și al altor câtorva. În realitate, Leo Strauss, care adusese din Germania în Statele Unite (trebuise să emigreze, asemeni altor eminenți savanți evrei, la instaurarea regimului nazist) o erudiție unică și o originalitate inegalabilă, a fost profesorul, mentorul și inspirația mai multor generații de politologi americani, dintre care unii (ca Bloom însuși) i-au continuat opera academică, iar alții (ca Francis Fukuyama
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Grielescu” este la fel de răuvoitoare ca portretul-șarjă central: „Grielescu”, dincolo de manierismele, bovarismele geoculturale și galanteriile sale vieux jeu, atașante până la urmă, pe care doar tinerii americani fără cultură (europeană) le detestă (dacă le observă și le înțeleg metatropii culturali), este un savant american de origine română, specialist în mitologie și religie, cu un trecut politic reprobabil (legionar, chiar nazist) de care nu s-a delimitat niciodată, deși frecventează evrei („Abe” sugerează că îi folosește pe aceștia ca paravan și alibi); soția lui
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
fragmente din Jurnalul inedit al lui Mihail Sebastian în periodicul de limbă română Toladot. Bellow auzise cu siguranță de aceste articole, sau cel puțin de scandalul din jurul lor, fiindcă era coleg în Committee on Social Thought, alături de Eliade însuși, cu savanți evrei ca istoricul și teoreticianul istoriei Arnaldo Momigliano și istoricul religiilor Gershom Scholem. Momigliano - în tinerețe, membru în partidul fascist italian, la care aderau inițial și evreii! - și Scholem i-au cerut explicații lui Eliade. Acesta din urmă a scăldat
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
influență intelectuală, nu voiau să contribuie la afirmarea internațională a unuia dintre posibilii lor inamici (sau, pentru a folosi termenul comunist clasic, „gropari”). Ajuns în Statele Unite la jumătatea anilor ’50, Eliade a avut timp să-și construiască o nouă identitate: savantul puțin distrat, oarecum passé; omul afabil, chiar generos, poate ușor ridicol; esticul genial, care putea în fond avea unele bizarerii, chiar unele idei suspecte. Dosarul politic al lui Eliade rămâne deschis, încă mai așteaptă judecata dreaptă a posterității. Toate acestea
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
e clar ce anume) la Lisabona, tocmai sub Salazar - acest din urmă detaliu nu înseamnă totuși solidaritate cu extremismul nazist. În privința atitudinii lui „Grielescu” față de evrei, ultima remarcă a lui „Chick”, în ultimul pasaj în care vorbește de altminteri pitorescul savant român, sugerează oportunismul, ceea ce poate nici nu este incorect: „Grielescu” nu era un malign antisemit, ci doar a votat astfel când a fost să voteze, s-a declarat ca atare când a trebuit. Celelalte pasaje relevante sunt însă fără acest
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
problema dacă Eliade a fost sau nu sincer în pledoariile sale pentru Garda de Fier; nu se mai pune nici problema - în cazul în care se stabilește că tânărul de atunci fusese sincer - raportului dintre câteva texte reprobabile și genocid. Savantul e acuzat direct de crimă. Din ideolog, el devine călău: a ucis cu mâna lui evrei la București, i-a atârnat în cârlige la abator, i-a măcelărit și i-a jupuit de vii. Spre sfârșitul cărții, puțin înainte de a
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ediție americană, după protestul public al lui Leon Volovici, acordă eminentului istoric literar israelian de origine română reparația citării. Cei mai mulți români au continuat să ignore trecutul politic al lui Eliade, iar alții mai încearcă să-l disculpe și astăzi pe savant. Dintre eliadizanți, americanul Mac Linscott Ricketts a fost cel dintâi care a citit articolele prolegionare în discuție, printr-o ciudată îngăduință a autorităților românești (care însă i-au interzis să transcrie textul din 17 decembrie 1937; Ricketts l-a putut
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
comunitate”), avansată de Ferdinand Tönnies (1855-1936), unul din clasicii mondiali ai sociologiei (în sens mai larg, ai științelor sociale). Principala victimă a acestui succes de popularitate este tocmai substanța crucialei contribuții a lui Tönnies la teoria socială: cei mai mulți cred că savantul german a propus o antinomie, iar destui consideră că el opta, nostalgic și regresiv, pentru comunitate; ba, susțin criticii săi mai vehemenți, pleda, reacționar și periculos, pentru o comunitate care nu diferă prea mult de cea propusă de fascisme, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
pe lângă frecvente apariții la radio și televiziune, la conferințe și congrese, el semnează în periodice de mare circulație ca The New York Times, The Washington Post și The Wall Street Journal. În plus, așa cum vedem chiar din Societatea monocromă, Etzioni este unul dintre savanții din generația vârstnică fascinați de ubicuitatea și impactul Internetului, pe care tinde să-l idealizeze. Situl său, găzduit de The George Washington University și animat în colaborare cu unul dintre fiii săi, Oren, profesor de informatică la aceeași instituție, este
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
animat în colaborare cu unul dintre fiii săi, Oren, profesor de informatică la aceeași instituție, este numit Communitarian Network și colportează esențialul informației necesare studierii și, eventual, adoptării comunitarismului. Nu pot decât să-mi exprim admirația față de acest prototip de savant și „spectator angajat” (ca să reiau formula lui Raymond Aron), care nu s-a mulțumit cu turnul de fildeș atât de confortabil al instituțiilor academice americane, ci s-a preocupat mereu de lumea în care cu toții trăim. Din tot ce a
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
patriotismul de oricare alt tip decât constituțional cu naționalismul, și-a reconsiderat atitudinea pe la jumătatea anilor ’80: arătând că, de la începutul secolului al XVIII-lea, observăm o dialectică a modernizării exprimată prin relația simbiotică dintre liberalism și contraponderea sa comunitaristă, savantul german surprinde tocmai nota specifică a modernității, care ne însoțește de 300 de ani sub diverse nume și înfățișări. Problema recurentă este astfel perpetua „negociere” dintre o experiență istorică (Alltagspraxis) unilateral raționalizată și contracurentul care caută echivalente pentru puterea unificatoare
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
conferită de Basil Bernstein în cadrul propriei sale teorii despre emergența și integrarea actorilor sociali. Termenul-pereche, (soziale) Vergemeinschaftung, exprimă procesul complementar. 7. Mathieu Deflem, specialist în contribuția lui Tönnies la sociologia criminologică (la fel ca alți mari sociologi ai generației sale, savantul german s-a ocupat insistent de sociologia dreptului, precum și de racilele care începeau să fie tot mai mult atribuite societății, după ce fuseseră exclusiv „explicate” prin patologii individuale: sinuciderea, criminalitatea), socotește că autorul lui Gemeinschaft und Gesellschaft a încercat să depășească
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
membrii săi se numără totuși figuri ca: Wendy Doniger, fostă colegă și prietenă a lui Mircea Eliade (ca și, dintre actualii membri, specialiști în studii religioase precum David Tracy și Anthony C. Yu), numită pe catedra care încă poartă numele savantului român, în pofida revelațiilor privind tinerețea lui politică, reprobată energic de titulară; inteligentul și spumosul Marc Fumaroli, o importantă legătură cu mediul parizian; temeinicul Ralph Lerner, filozof politic specializat în Evul Mediu și în secolul al XVIII-lea, între altele, exeget
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
originalitatea lor!); discipolii lor i-au citit mai ales pe ei, aplicându-i - dogmatic sau nu, în funcție de vocație și de personalitate - la „lectura” vechilor și noilor texte; discipolii discipolilor se citesc mai curând între ei. Fenomenul se repetă cu marii savanți americani postmoderniști; l-am putut măsura în cazurile care-mi sunt cele mai familiare, ca Hayden White, om de stânga, rămas marxist (în felul său), fost activist civic în anii mccarthysmului, pionier al postmodernismului în istoriografie, teorie literară, literatură comparată
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
seminarii în sediul din Annapolis, pe când eram consultant al Băncii Mondiale pentru reforma educației în Europa de Est (vezi www.sjcsf.edu). La University of Chicago exista înainte de Committee on Social Thought din anii ’30 așa-numitul „curriculum aristotelic”, inițiat de neobositul savant, philosopher at large (propria-i formulă), enciclopedist - a condus faimosul Board of Editors la Encyclopaedia Britannica -, educator reformist, publicist Mortimer J. Adler (1902-2001). Recomand cititorilor situl adlerian www.thegreatideas. În mai multe mari universități americane, dezbaterile în jurul unui core curriculum
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cu studii universitare complete. Ambiția și ethosul muncii îndârjite, idealismul și enorma curiozitate intelectuală, angajamentul civic și politic, legătura strânsă dintre idei și viață, cunoașterea nemediată a inegalității, marginalizării și chiar excluderii - iată câteva dintre trăsăturile comune ale acestor oameni, savanți și educatori de excepție. Universitățile nord-americane, întărite imediat după instalarea lui Hitler la putere prin masivul influx de savanți și tineri studioși evrei siliți de naziști să fugă din Europa, începeau să genereze propria lor elită, dacă nu integral născută
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]