6,553 matches
-
Scopul acestei metode este determinarea consumului biochimic de oxigen (CBO) al substanțelor organice solide sau lichide. Prin această metodă se pot testa compuși solubili în apă; se pot testa totuși, cel puțin în principiu, și compușii volatili și cei puțin solubili în apă. Metoda este aplicabilă numai acelor compuși organici care nu sunt inhibitori pentru bacterii la concentrația folosită în test. În cazul în care compusul testat nu este solubil la concentrația testată, se pot folosi măsuri speciale, precum utilizarea dispersiei
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/87087_a_87874]
-
totuși, cel puțin în principiu, și compușii volatili și cei puțin solubili în apă. Metoda este aplicabilă numai acelor compuși organici care nu sunt inhibitori pentru bacterii la concentrația folosită în test. În cazul în care compusul testat nu este solubil la concentrația testată, se pot folosi măsuri speciale, precum utilizarea dispersiei ultrasonice, pentru a obține o dispersie bună a compusului de testare. Informațiile despre toxicitatea substanței chimice pot fi utile pentru interpretarea rezultatelor cu valori scăzute și pentru selectarea unor
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/87087_a_87874]
-
acizi grași inferiori) nu sunt oxidați complet în acest test. 1.6. DESCRIEREA METODEI DE TESTARE Se prepară o soluție sau dispersie preliminară de substanță pentru a obține CCO între 250 și 600 mg/l. Observații: În cazul substanțelor puțin solubile și nedispersabile se poate cântări o cantitate de substanță fin pulverizată sau lichidă, corespunzând la aproximativ 5 mg CCO, care se introduce în aparatul experimental cu apă. CCO se determină mai ușor, deseori și în special în cazul substanțelor puțin
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/87087_a_87874]
-
și nedispersabile se poate cântări o cantitate de substanță fin pulverizată sau lichidă, corespunzând la aproximativ 5 mg CCO, care se introduce în aparatul experimental cu apă. CCO se determină mai ușor, deseori și în special în cazul substanțelor puțin solubile, printr-o variantă a metodei, în sistem închis cu egalizator de presiune (H. Kelkenberg, 1975). Prin această variantă a metodei, compușii care sunt determinați cu dificultate prin metoda convențională - de exemplu acid acetic - pot fi adesea determinați cu succes. Metoda
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/87087_a_87874]
-
cazul piridinei. Dacă, în conformitate cu referința bibliografică (1), concentrația de dicromat de potasiu crește la 0,25 N (0,0416 M), devine mai ușoară cântărirea directă a 5 - 10 mg de substanță, ceea ce este esențial pentru determinarea CCO la substanțele puțin solubile în apă. [Referința (2)]. În alte cazuri, CCO se determină apoi după orice metodă adecvată națională sau internațională standardizată. 2. DATE ȘI EVALUARE CCO conținut în vasul experimental se calculează după metoda standardizată aleasă și se convertește în grame de
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/87087_a_87874]
-
rezultatele găsite în apele pure și naturale pentru câteva tipuri de substanțe chimice. Este util să se colecteze informații preliminare despre presiunea de vapori a unei substanțe pentru a realiza acest test. Această metodă este aplicabilă numai în cazul substanțelor solubile în apă. Impuritățile pot afecta rezultatele. Comportamentul hidrolitic al substanțelor chimice q examinat la valori ale pH -ului întâlnite de obicei în mediul înconjurător (pH 4 - 9). 1.2. DEFINIȚII ȘI UNITĂȚI Hidroliza se referă la reacția unui compus chimic
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/87087_a_87874]
-
la aprox. 900 ml; se adaugă 8,8 ml soluție de acetat de calciu (punctul 2.1.1) și se completează la un litru. Cu acid acetic se ajustează pH-ul la 4,75. Deoarece () tartratul de calciu este puțin solubil în această soluție, se adaugă 5 mg () tartrat de calciu pe litru, se agită 12 ore și se filtrează. 2.1.2. METODA DE LUCRU 2.1.2.1. Vinuri fără adaos de acid mezotartric Se pun 500 ml soluție
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/86816_a_87603]
-
alcalino-pământos. A fost identificat pentru prima oară de către Carl Wilhelm Scheele. este în stare liberă metalic, strălucitor și de culoare alb-argintie. În natură nu se găsește, în stare liberă, din cauza reactivității sale ridicate. Bariul metalic este ușor inflamabil. Combinațiile sale solubile sunt toxice. Mineralele de bariu au fost examinate pentru prima dată în anul 1602, de către pantofarul și alchemistul italian Vicenzo Casciarolo. Acesta a observat că mineralele strălucesc în întuneric dupa încălzire. Prin publicația lui Ulisse Aldrovandi au devenit cunoscute sub
Bariu () [Corola-website/Science/304317_a_305646]
-
include și gaze inerte, pe care le elimină astfel din tubul de vid. De asemenea la temperaturile folosite metalul are presiunea vaporilor scăzută. NaSO + BaCl → BaSO ↓ + 2NaCl Dacă bariu se găsește în asociație cu alte elemente, care formează sulfați greu solubili, atunci această procedură nu poate fii folosită. Separarea și identificarea au loc doar atunci, când există doar metale alcalino-pământoase, după metoda cromat-sulfat (vezi grupa carbonatului de amoniu). Prin acest procedeu soluția de bariu se amestecă cu cea de cromat de
Bariu () [Corola-website/Science/304317_a_305646]
-
metale alcalino-pământoase, după metoda cromat-sulfat (vezi grupa carbonatului de amoniu). Prin acest procedeu soluția de bariu se amestecă cu cea de cromat de potasiu, obținându-se cromatul de bariu, un precipitat galben. Sunt prezente și alte elemente cu sulfați greu solubili, atunci va avea loc o separare adecvată a cationilor. (vezi analiza calitativă). O altă metodă de identificare a bariului este spectroscopia atomică. Identificarea bariului și a sărurilor de bariu are loc prin intermediul spectrului de frecvențe caracteristice. Tipurile de dispozitive folosite
Bariu () [Corola-website/Science/304317_a_305646]
-
în diferite circumstanșe se poate ține o probă deasupra unei flăcări și se observă colorarea verde a flăcării. Nu se poate folosi metoda flăcării în cazul în care sunt prezente elemente cu o culoare a flăcării similară. Toate combinațiile bariului solubile în apă sau în acid sunt toxice. O doză de 1 până la 15 grame, în funcție de concentrația combinațiilor de bariu, este mortală pentru un adult. În radiologie se folosește sulfatul de bariu, insolubil, ca agent de contrast în reprezentarea tractului gastro-intestinal
Bariu () [Corola-website/Science/304317_a_305646]
-
BaX. Cu excepția fluorurii de bariu (BaF), ce cristalizează în structura fluorurii, celelalte cristalizează în structura cloruriii de plumb (PbCl). Fluorura de bariu (BaF) are o suprafață transparentă mare, fiind folosită în industria optică; clorura de bariu (BaCl), toxică și ușor solubilă, este folosită ca materie primă pentru obținerea altor combinații ale bariului, ca agent de precipitare a sulfaților, în identificarea și dedurizarea acestora. Nitratul de bariu (Ba(NO)), iodatul de bariu (Ba(IO)) si cloratul de bariu (Ba(ClO)) sunt folosite
Bariu () [Corola-website/Science/304317_a_305646]
-
de proteine. Glutenul din grâu are astfel și capacitatea de liant alimentar. Este folosit în acest scop și pentru alte materii prime alimentare. Solubilitatea. Glutenul din grâu (la care se face referire în continuare ) este insolubil în apă. Gliadina este solubilă în alcool, glutenina insolubilă atât în apă cât și în alcool. Glutenul fiind insolubil în apă, este spălat de amidonul solubil, obținându-se amidon de tip A sau prima cu un conținut sub 0,5% de proteine reziduale, sau amidon
Gluten () [Corola-website/Science/304455_a_305784]
-
prime alimentare. Solubilitatea. Glutenul din grâu (la care se face referire în continuare ) este insolubil în apă. Gliadina este solubilă în alcool, glutenina insolubilă atât în apă cât și în alcool. Glutenul fiind insolubil în apă, este spălat de amidonul solubil, obținându-se amidon de tip A sau prima cu un conținut sub 0,5% de proteine reziduale, sau amidon de tip B sau secunda cu un conținut de proteine de până la 5%. Bulgărul rezultat din spălarea grâului are o compoziție
Gluten () [Corola-website/Science/304455_a_305784]
-
tabelul următor la miere, uleiuri și grăsimi de origine animală sau vegetală neemulsionate, unt, lapte și smântână pasteurizate și sterilizate (inclusiv degresate, integrale și semidegresate), produse lactate fermentate natural nearomatizate, apă minerală naturală și apă de izvor, cafea (cu excepția cafelei solubile aromate) și extractelor de cafea, frunze de ceai nearomatizate, zahăr, și paste făinoase uscate. Agenții de tratare a făinii, alții decât emulsifianții, sunt substanțe care se adaugă făinii sau aluatului pentru a îi îmbunătăți calitățile panificabile. Agenții de glazurare (inclusiv
Listă de aditivi alimentari () [Corola-website/Science/312643_a_313972]
-
prin tratare cu HSO. În stare anhidră se prepară prin distilarea în vid a acidului percloric concentrat, în prezența unui agent deshidratant, cum este percloratul de magneziu. Acidul percloric este un lichid incolor care fumegă în prezența aerului și este solubil în apă. Este un acid tare. Prin încălzire se descompune, iar în prezența substanțelor organice explodează puternic. Anhidrida acidului percloric este heptaoxidul de diclor - ClO. Acesta are două legături covalente simple și trei legături covalent coordinative. Sărurile acidului percloric - "perclorații
Acid percloric () [Corola-website/Science/312134_a_313463]
-
mai stabili compuși oxigenați ai clorului. Se prepară prin oxidare anodică a cloraților în soluție apoasă sau prin încălzirea cloraților la temperaturi de peste 400°C: Toți perclorații (cu excepția celor de cesiu CsClO, rubidiu RbClO, potasiu KClO și amoniu NHClO) sunt solubili.
Acid percloric () [Corola-website/Science/312134_a_313463]
-
depusă pe catod, m~t. Comparând m1, m2, m3, m4, deducem că m~I. Electroliza este utilizată pentru obținerea metalelor pure (Cu, Ag, Al, Zn, Pt) în galvanoplastie, galvanostegie. Obținerea metalelor pure prin rafinare se realizează prin electroliza cu anod solubil unde metalul este transferat de pe anodul impur pe catodul realizat sub forma unei lame sau a unui fir foarte pur. Aluminiul pur se obține din praf de alumină (Al2O3), care se topește într-o cuvă cu pereți din grafit, acesta
Efectele curentului electric () [Corola-website/Science/312275_a_313604]
-
ul sau „triclormetanul” este o hidrocarbură clorurată cu formula chimică CHCl. Descoperit în 1831 de Justus von Liebig și Eugene Souberain. Triclormetanul este un lichid incolor, inflamabil cu un miros dulceag. Are o densitate mai mare ca apa, fiind solubil numai în solvenți organici. Vaporii de cloroform determină prin inhalare pierderea cunoștinței și reducerea sensibilității la durere. Datorită efectului toxic asupra inimii, ficatului și altor organe interne, în prezent nu mai este folosit ca narcotic. Se presupune că ar avea
Cloroform () [Corola-website/Science/311063_a_312392]
-
a multor explozivi împreună cu azotatul de amoniu, nitrații de celuloză, TNT-ul etc. Dinamita se prezintă sub formă de pastă omogenă de culoare galben-roșcată. Azotatul de amoniu se prezintă sub forma unor cristale rombice, cu gust amărui și este foarte solubil în apă. Nu este toxic și este puțin sensibil la acțiuni mecanice exterioare. Azotatul de amoniu nu se amorsează cu capse detonante ci cu un impuls mai puternic produs de încărcături secundare, detonatori și încărcături de inițiere (100...300 g
Explozibil (material) () [Corola-website/Science/311261_a_312590]
-
de coroziune. Stratul eta fiind primul, este atacat în următoarele ore ce au trecut după procesul de zincare termică. Produsii rezultați din coroziune sunt invizibili la început, dar cu trecerea timpului ei devin evideti deoarece sunt de culoarea albă, sunt solubili și încep să fie spălați de ploaie. Coroziunea trece cu timpul la straturile următoare, viteză cu care sunt atacate depinzând de o multitudine de factori cum ar fi, frecvența expunerii și durata ei, gradul de umezeală, viteză și direcția vântului
Protecție anticorozivă () [Corola-website/Science/312356_a_313685]
-
benzoic. În 1875 Salkowski a descoperit proprietățile antifungice ale acidului benzoic. 2.Proprietăți - masa molară : 122.12 g/mol - densitate : 1.32 g/cm3, solid - punct de topire : 122.4 °C (395 K) - punct de fierbere : 249 °C (522 K) - solubil în solvenți organici (dietileter, metanol), solubil în apă caldă (3.4 g/l (25 °C)) - aciditate slabă : pKa: 4.21 3.Producție 3.1. Preparare industrială Acidul benzoic este produs în comerț prin oxidarea parțială a toluenului cu oxigen, având
Acid benzoic () [Corola-website/Science/310904_a_312233]
-
proprietățile antifungice ale acidului benzoic. 2.Proprietăți - masa molară : 122.12 g/mol - densitate : 1.32 g/cm3, solid - punct de topire : 122.4 °C (395 K) - punct de fierbere : 249 °C (522 K) - solubil în solvenți organici (dietileter, metanol), solubil în apă caldă (3.4 g/l (25 °C)) - aciditate slabă : pKa: 4.21 3.Producție 3.1. Preparare industrială Acidul benzoic este produs în comerț prin oxidarea parțială a toluenului cu oxigen, având ca și catalizatori naftenatul de cobalt
Acid benzoic () [Corola-website/Science/310904_a_312233]
-
Compusul organic este incolor, extrem de inflamabil și volatil, având un punct de solidificare de 5,5 °C și cel de fierbere fiind de 80,1 °C. La 20 °C are o densitate de 0,88 g·cm și este mai solubil în solvenți organici decât în apă. Face parte din categoria substanțelor cancerigene, din care cauză sunt folosiți ca diluanți derivații metilați ai benzenului ca toluenul și xilenii. Este un solvent foarte utilizat în industria chimică și reprezintă un precursor important
Benzen () [Corola-website/Science/310905_a_312234]
-
decât cea a apei. Benzenul se solidifică la 5,5 °C, temperatura de fierbere fiind de 80,1 °C. La 20 °C are o densitate de 0,88 kg/L și o presiune de vapori de 110 Pa. Este foarte solubil în solvenți organici polari, iar în apă se solubilizează mai greu. Coeficientul de expansiune termică al benzenului la 20 °C este de 0,001187 K. Are un miros caracteristic, cu un prag de detectare de 1,5 la 900 mg
Benzen () [Corola-website/Science/310905_a_312234]