11,293 matches
-
să se mai mire de ceva după ce încercase paisprezece ani să răspândească credința lui Hristos în Amazonia de Sus. Cunoscuse mulți aventurieri, mulți nebuni și mulți mizantropi, dar acesta care n-a vrut niciodată să-și spună numele și se străduia ca nimeni să nu-i dea vreo denumire, îi eclipsa pe toți. Și trebuia să recunoască faptul că îi eclipsa prin propria lui simplitate: aparent, nu avea nimic în el care să îl deosebească de milioane de alte făpturi omenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
agite aproape imperceptibil și, din cele patru puncte cardinale, ciudate umbre, fără o formă definită, se furișară spre ambarcațiune. Cu simțurile în stare de alarmă, lupta să-și stăpânească un ușor tremur ce încerca să-i pună stăpânire pe braț, străduindu-se să-și scoată din minte imaginea marii anaconde care, înălțându-se peste bord, s-ar putea lansa într-un atac, lovindu-l peste piept și răsturnându-l în apă, unde ar deveni o pradă ușoară pentru miile de răpitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
relații cu una dintre acele maimuțe mari cărora le făcea plăcere, în grădinile zoologice, să-și arate fundurile roșii la public. Încercă să se concentreze asupra cărții pe care o avea în mână, dar îi fu cu neputință și se strădui să-și amintească tot ce îi povestise părintele Carlos despre femeile yubani: În trib, sunt socotite drept câini, îi explicase preotul. N-au nici un fel de drept, dar în schimb, obligațiile lor sunt multe... Să dea naștere la copii, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vreodată, cu părul ei lung fluturând în vânt și tunica ei albă, transparentă, care îi scotea în evidență mugurul roz al sfârcurilor, ușoara arcuire a pântecelui și părul negru al sexului. Era o viziune care neliniștea spiritul și, cu toate că se străduia să dea pagina, se întorcea mereu la ea, visând acea imposibilă fantasmă de a alerga tot pe plaja aceea, de a simți mirosul mării și căldura soarelui, de a o ajunge pe fată și de a o trânti pe nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
silueta mlădioasă și penisul legat între fese, îi aruncaseră priviri galeșe în timpul cinei. O femeie miorlăi în depărtare. A fost o tânguire îndelungată și profundă, de infinită plăcere, și îi veniră în minte acele lungi nopți de încordare, când se străduia ore întregi să o facă pe Lola să scoată un geamăt asemănător și deodată, din apartamentul vecin, se auzea acel „maing-maing“ sfâșietor al unei învățătoare scheletice, pe care amantul ei - un alt învățător scheletic - părea să o catapulteze în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pescuind și citind zi după zi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, încercând să se izoleze de evenimente, să se convingă pe sine însuși că poate continua să trăiască în pace, în ciuda capetelor micșorate și a buldozerelor distruse. Se străduia să închidă ochii în fața realității, dar această realitate îi apărea în fiecare clipă: progresul îl urmărea până la capătul lumii, iar mașinile vor deschide un drum până în ascunzătoarea lui, chiar și dacă aceasta ar fi în inima pământului. Era în zadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vor încerca să răzbune distrugerea buldozerelor. Se liniști când bărbatul de la provă își agita mâna cu un gest familiar și doar atunci recunoscu trupul vânjos al misionarului. Când se aflară mai aproape, îl recunoscu pe cârmaci: Inti Ávila. Oricât se strădui, nu și-l putu aminti pe cel care venea cu ei; un bărbat tânăr cu piele foarte albă, care purta o enormă pălărie de vânător african. Inti opri motorul la zece metri de mal și se lăsă cu îndemânare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sfere, au trebuit să dizolve „SPI“ și chiar să-i bage la pușcărie pe mulți dintre membrii acestuia, dar noua „Fundație Națională a Indianului“ nu pare mai bună... Aceiași oameni de la „SPI“ sunt acum în „FUNAI“, cu diferența că se străduiesc să acționeze pe tăcute. Iar jurnaliștii au obosit să mai vorbească despre asta. — Noi, jurnaliștii, n-am obosit, îl corectă Sierralta. Cititorii sunt cei care obosesc... Trăim într-o lume schimbătoare, cu o societate care cere în fiecare zi lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Întrebă Brunetti, scoțând picioarele de sub cuverturi și ridicându-se În șezut pe marginea patului. — Nu știu, domnule. Un om pe nume Pianaro a sunat să raporteze faptul. — Păi și de ce m-ai sunat pe mine? Întrebă Brunetti fără a se strădui să-și ascundă iritarea din voce, urmare fără tăgadă a orei pe care o arăta cadranul strălucitor al ceasului de lângă pat: cinci treizeci și unu. Ce-i cu schimbul de noapte? Nu e nimeni acolo? — S-au dus toți acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
care l-a scos și nu avem nici o dovadă că era american. — Greșeala mea, dottore, zise Carlon cu un sarcasm ce transforma scuza În insultă. Văzând că Brunetti nu continuă, Întrebă: — A fost ucis, nu-i așa? fără a se strădui prea mult să-și ascundă plăcerea pricinuită de-o astfel de posibilitate. — Așa s-ar părea. — Înjunghiat? Cum de aflau atât de multe și atât de repede? Da. — Ucis? repetă Carlon, vocea-i fiind Îngreunată de-o simulată răbdare. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
ori În vreme ce-și continuară mersul. El văzu pe jumătate gestul de la Înălțimea lui. Și numai pentru a termina cu formalitățile, o Întrebă: — Bărbatul e sergentul Foster? — Da, este, răspunse ea fără ezitare, dar el simți că femeia se străduia să-și păstreze vocea calmă și egală. Până și mersul ei era mai rigid decât fusese când veniseră, de parcă Își lăsase uniforma să preia controlul și să-i Îndrume mișcările. Când trecură prin poarta cimitirului, Brunetti o conduse la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
său În hol. După aceea, dormi adânc. 13 Câteodată, Brunetti nu se deranja să meargă sâmbăta la Questura, dar În dimineața aceasta o făcu, mai mult ca să vadă cine altcineva avea să mai apară din vreun anume motiv. Nu se strădui să ajungă la timp, se plimbă agale prin Campo San Luca și bău un cappuccino la Rosa Salva, barul despre care Paola susținea cu insistență că servea cea mai bună cafea din oraș. Continuă spre Questura, scurtând drumul paralel cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
se trezea, susținea el, era adevăratul om, adevăratul Brunetti, și se putea detașa de cealaltă creatură, acel doctor Hyde, ca nefiind deloc reprezentativ pentru spiritul său. Paola nu Înțelegea nimic din toate astea. În timp ce sorbi din cafeaua ei și se strădui să-și deschidă ochii, el deschise radioul și ascultă știrile de dimineață, deși știa că era probabil să-și transforme dispoziția sufletească până să semene cu a ei. Alte trei crime În Calabria, toți membri ai Mafiei, unul, un ucigaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
și Încercam să-mi notez observațiile Înainte să mă apuc de următorul. Nu vă amintiți nimic din ce-a spus, dottore? — V-a zis. N-am putut-o Înțelege. — Vă rog, Încercați să vă gândiți, dottore, zise Brunetti, vocea sa străduindu-se să rămână calmă. S-ar putea să fie important. Vreun cuvânt? Vreo expresie? Bonaventura nu spuse nimic, așa că Brunetti interveni: — Vorbea italiana, dottore? — Într-un fel. Unele cuvinte erau italienești, dar restul era Într-un dialect, cel mai stâlcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
discutat cu femeia până la sosirea poliției. Brunetti Îi aruncă o privire scurtă și apoi se uită În jos la Viscardi. — Nu mai are nevoie de avocat. Își Întoarse atenția Înapoi la signora Concetta. — Ce ți-a spus Peppino, signora? Se strădui să vorbească clar, forțându-se să Înlăture dialectul. Aceștia, În definitiv, erau polițiști. — Am știut totul. Tablourile. Totul. Am știut că Peppino al meu se va Întâlni cu dumneata. Era foarte speriat, Peppino al meu. Se temea de omul ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
este singura explicație... Oare m-am gândit vreodată serios la acest lucru? Voi deveni adult. Sunt pregătit să las toate aceste lumi ale copilăriei pentru o lume monotonă, unde nimeni parcă nu se mai bucură de viață? Eu m-am străduit mult să caut explicații și să dau răspunsuri la toate aceste întrebări. Să spunem că tu ești o stea, care acum, în primul capitol al vieții, explorezi cerul, universal, întreaga lume. Visezi, râzi, vezi binele în orice lucru și găsești
Trebuie să devin adult?. In: ANTOLOGIE:poezie by Vlad-Ionuţ Gabor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_677]
-
foarte importante. Pricepi? Ca să te pregătești spiritual. Dar presupun, Sherry i-a aruncat lui Alice o privire compătimitoare, că dacă nu ești însărcinată sau mamă, pur și simplu nu poți să înțelegi lucrurile astea. Presupun că nu, a spus Alice străduindu-se să nu se simtă jignită sau afectată în vreun fel. În orice caz, era iritată. Femeile gravide puteau să fie al dracului de cu nasul pe sus. Ca toți ceilalți, gravidele considerau că lipsa copiilor din viața lui Alice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nefundamentate. Nu era ea incredibil de norocoasă să i se fi oferit șansa asta? Abia acum, holbându-se la liniuța care îi indica viitorul copil, Alice a realizat cu câtă disperare își dorise un prunc. Și cât de mult se străduise să-și reprime ceea ce păruse un vis imposibil. Alice și-a purtat strălucitorul secret peste tot. Plesnea de energie; nici măcar ideea de a face față singură diverselor și dificilelor stadii ale sarcinii nu-i tăia elanul. Făcuse destui bani ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Amanda Hardwick. Vrei să spui că eu arăt mai puțin bine decât nevastă-sa? Alice a făcut o pauză. Dacă situația n-ar fi fost atât de serioasă, întrebarea respectivă ar fi fost rizibilă. Oricât de mult s-ar fi străduit la capitolul aspect fizic, Amanda Hardwick nu-i ajungea nici la degetul mic vedetei de film blonde, tinere și superbe al cărei soț sexagenar intentase procesul de calomnie. —E foarte cunoscută, a subliniat cu delicatețe Alice, întrebându-se de ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
erau îngrijorați de aparenta lipsă de apetit a viermilor și că Jake sunase la Linia Directă a Viermilor ca să investigheze problema. Alice nu credea că mama ei era pregătită să afle că exista o asemenea linie telefonică. Și ea se străduia încă să accepte această realitate. —Șase luni! Chipul doamnei Duffield era o adevărată mască a groazei. — Dar n-or să scape și n-or să se târască în bucătărie? N-or să atragă tot felul de insecte? N-or să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cuvintele lui. I-a întins lui Hugo un post-it pe care era mâzgălit numărul de telefon al spitalului. — Nu se poate. Amandei o să i se facă o operație de cezariană electivă la Cavendish, și asta peste două săptămâni. Hugo se străduia să pară ferm și să rămână calm. Neil a ridicat din umeri. Hugo a pus mâna pe telefon - pe care sendvișul cu șuncă aterizase parțial - și a format numărul spitalului. A durat ceva până când i s-a făcut legătura la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
copila nu e de religie anglicană? —De fapt, i-a explicat Alice cu blândețe, când am completat rubrica referitoare la religia Rosei de pe formularul de la spital, nu am trecut credința anglicană. —A! Cu toate că era evident dezamăgită, mama lui Alice se străduia să pară veselă și interesată. Și-atunci ce ați trecut? —Păgână, a spus Jake cu mândrie. Mama lui Alice s-a înecat. Tatăl ei a clipit nedumerit. Conversația a trecut la subiectul vreme, dându-i astfel ocazia lui Jake să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Jake îi explicase foarte clar că spitalul era împotriva principiilor lui. Întoarsă în Vechea Morgă, Alice a încercat să nu bage în seamă contrastul. Sau mormanele de gunoi din bucătărie, cele mai recente rezultate ale „forărilor“ lui Jake. S-a străduit, cu disperare, să nu-i pese atunci când, deschizând sertarul cu lenjerie de corp, un grup de musculițe de fructe, refugiate din crescătoria de viermi în stare de putrefacție avansată, au zburat afară. În schimb, Alice s-a concentrat pe aspectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
era blând, dar ochii aveau o sclipire oțelită. — Nu crezi că ești nițel cam egoistă punând confortul tău mai presus de binele lui Ro? Alice s-a resemnat. Desigur, Jake avea dreptate. Evident, greșeala era a ei. Trebuia să se străduiască mai mult și să se lamenteze mai puțin. Sânul e cel mai bun. Jake s-a aplecat și i-a sărutat sânul. Alice a gâfâit ușor. Era uluitor: după câte traume îndurase trupul ei, Jake reușea totuși să-l umple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
zâmbit. Sigur că nu. A strâns-o și mai tare în brațe pe Rosa care sugea mulțumită. — Cum aș putea să regret? — Foarte bine. Și eu sunt fericit, draga mea. Jake i-a sărutat buzele prelung. — Și, dacă o să te străduiești și mai tare cu alăptatul la sân, o să fiu și mai fericit. * * * În Fitzherbert Place, Hugo a deschis un ochi. Ceva se mișca în întunericul nopții. Era copilul. Sau Theo, așa cum ei - sau, mai curând, Amanda - se deciseseră, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]