9,918 matches
-
Fără acestea nu putem avea "obiectul" empiric, așadar, nici fenomenul. Numai că intervenția acestor scheme nu este un fapt în sine; prin urmare, nu avem deja fenomenul datorită intervenției lor; este vorba, de fapt, despre o operație mijlocitoare: anume schemele temporale ale imaginației mijlocesc intervenția aperceptivă a intelectului prin categorii, în așa fel încât abia prin aceasta să se constituie fenomenul (și cunoștința veritabilă, ca judecată sintetică a priori). Fiindcă trebuie să fie constituite pe baza unor "forțe" constituționale diferite ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
compus real (compositum reale). Obiectul corelativ al tuturor acestor principii, luate fără a distinge între ele după felul în care timpul operează (determină, constituie), este reprezentat de natură. Desigur, fiecare "obiect", ca instanță fenomenală, poate fi justificat printr-o operație temporală (printr-o determinare de timp, cum ar spune Kant); dar este evident sensul acesteia: permanență în primul caz, succesiune în al doilea, simultaneitate în ultimul. Și faptul acesta este deosebit de important, fiindcă în demersul lui Kant nu este vorba despre
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la existența altui obiect sau la modul lui de a exista"139, și modul "critic", adică transcendental de operare, potrivit căruia cele trei niveluri de constituire fenomenală trebuie să fie prezente continuu, așadar în orice ipostază a obiectului corelativ operației temporale. Ar avea sens următoarele cupluri operațional-obiectuale: permanență-substanță, succesiune-cauzalitate, simultaneitate-comunitate. Al doilea termen nu indică o categorie din grupa celor ale relației, ci un tip de constituire fenomenală, care trebuie luat numai împreună cu operația (temporală) corespunzătoare. Ipostaza fenomenală ultimă a constituirii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
orice ipostază a obiectului corelativ operației temporale. Ar avea sens următoarele cupluri operațional-obiectuale: permanență-substanță, succesiune-cauzalitate, simultaneitate-comunitate. Al doilea termen nu indică o categorie din grupa celor ale relației, ci un tip de constituire fenomenală, care trebuie luat numai împreună cu operația (temporală) corespunzătoare. Ipostaza fenomenală ultimă a constituirii după scenariul kantian pare a fi natura, care păstrează în structura sa constitutivă cele trei cupluri operațional-obiectuale. Tocmai de aceea natura se află, cumva, de la bun început, adică în structura oricărei constituiri fenomenale. Așa cum
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cumva, de la bun început, adică în structura oricărei constituiri fenomenale. Așa cum se află în orice intuiție empirică, în măsura în care aceasta dă seamă de un fenomen, nu doar operația intuiției empirice care îi corespunde acestuia, ci, totodată, un șir de operații: determinarea temporală schematic-imaginativă, determinarea generală de timp căreia îi corespunde constituirea fenomenală a naturii, adică apercepția originară ca determinare temporală prin intelect. De o parte, așadar, natura, care cuprinde totalitatea fenomenelor constituite, iar de cealaltă, posibilitatea experienței, ca o totalitate de operații
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceasta dă seamă de un fenomen, nu doar operația intuiției empirice care îi corespunde acestuia, ci, totodată, un șir de operații: determinarea temporală schematic-imaginativă, determinarea generală de timp căreia îi corespunde constituirea fenomenală a naturii, adică apercepția originară ca determinare temporală prin intelect. De o parte, așadar, natura, care cuprinde totalitatea fenomenelor constituite, iar de cealaltă, posibilitatea experienței, ca o totalitate de operații prin care sunt constituite fenomenele, fiecare în parte, precum și totalitatea lor ca natură. Dar este clar că timpul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenală. El este, de fapt, ca atare, obiectul empiric, în măsura în care acesta nu poate fi decât în timp; deși el nu este "acest obiect empiric". Este, apoi, obiectul în existența empirică determinată mai general, schematic, în felul acesta obiectul căpătând accent temporal (fiind, altfel spus, și mai mult timp decât în faza anterioară; fiind mai mult timp în sensul că era timp, iar o desăvârșire a condiției sale înseamnă, desigur, un spor al corespondenței dintre existența și esența sa, exclusiv fenomenală). Și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ceea ce are semnificație, în demersul de interpretare pus la cale aici, este reafirmarea unității celor două rânduri de fapte, separate de noi în mod obișnuit: operațiile unei conștiințe și "obiectele" constituite de aceasta. Evident, unitatea în cauză are un sens temporal direct. De altfel, în construcția dovezii acestei teoreme, Kant formulează enunțuri clare privind temporalitatea unității fenomenale a celor două aspecte ale constituirii fenomenului și cunoștinței: în context, a "conștiinței simple", dar determinate empiric, și a lucrurilor exterioare, care sunt "exterioare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoștinței: în context, a "conștiinței simple", dar determinate empiric, și a lucrurilor exterioare, care sunt "exterioare" numai pentru că este acea conștiință (simplă ...), adică față de ea, în măsura în care participă, și ea și "obiectul exterior", la aceași unitate fenomenală, adică la aceeași structură temporală a constituirii fenomenale.142 În aceasta regăsim sensurile judicative ale discursului. Este vorba despre o veritabilă reducție a tuturor elementelor fenomenale ale fenomenului ca atare și ale cunoștinței veritabile (în forma judecății sintetice a priori) la timp. Prin aceasta, încadrarea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spune Kant, nu poate avea mai mult decât o semnificație transcendentală; nu și o folosire transcendentală, ci doar una empirică; dar aceasta din urmă nu este posibilă decât prin angajarea sensibilității, care, la rândul său, nu este cu putință decât temporal. Absența timpului, așadar, are putere de constituire, am putea spune, fiindcă datorită ei apare o diferență între cele două sensuri ale categoriei intelectului pur. Deocamdată avem doar o diferență între prezența sau absența operațională a timpului; dar aceasta atrage și
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
3.2.2.4. Timpul ca termen mediu al tuturor judecăților sintetice a priori; "reducția transcendentală" la timp; funcțiile judicative ale "absenței" timpului în constituirea fenomenală sensibilă și schematic-imaginativă Repoziționarea timpului, punerea în sens a absenței timpului și alte operații "temporale", cel puțin sugerate în acest discurs, nu pot fi trecute ușor cu vederea, dacă urmărim sensuri judicative ale fenomenului și cunoștinței veritabile. De fapt, tocmai pentru că s-a ajuns în mod firesc la acestea, adică fără încălcarea regulilor judicativului, trebuie
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale judecății sintetice a priori sunt următoarele: a) condițiile formale ale intuiției: timpul și spațiul, și ale intelectului: categoriile; b) materialul sensibil și condițiile materiale ale schemei transcendentale, aceea care face posibilă sinteza reprezentărilor; conținutul, obiectele sensibilității vizate de schemele temporale ale imaginației transcendentale; c) condițiile universale aparținând unității sintetice reprezentată de categorie, adică determinări generale de timp, și, desigur, apercepția originară ca determinare universală de timp. La o primă vedere, este vorba despre "prezența" timpului, și nu o prezență pasivă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
deplin statut categorial numai prin aplicarea sa, prin mijlocirea schemelor imaginației transcendentale, la obiecte sensibile; iar aplicarea presupune determinări generale de timp; de fapt, categoria însăși, în aplicare, este o astfel de determinare. Substanța se leagă de schema imaginativă (schemă temporală) a permanenței timpului. Kant susține că timpului, care nu se schimbă, fiindcă se schimbă, de fapt, existența care se află în el, "îi corespunde în fenomen imuabilul din existență, adică substanța."148 Ens imaginarium este lipsită de substanță, adică de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sau timporizare prin categorie, ca imaginație transcendentală sau timporizare prin schema imaginativ-temporală, ca punere în formă a unui obiect sensibil sau timporizare prin intuiția sensibilă. Orice pretenție de timporizare prin rațiune, dusă la bun sfârșit, conduce la aparență dialectică. "Absența temporală", așadar, nu este "fenomen" al dialecticii. Fenomenul orice constituire fenomenelă nu este, așa cum s-ar putea crede, opusul aparenței; acești doi termeni nu pot fi opuși, fiindcă ei nu aparțin aceluiași gen. Iar neapartenența în cauză ține de jocul timpului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Din perspectiva lor, "analitica" (în concept judicativ) este activă în ipostaza analiticii existențiale a Dasein-ului (cazul proiectului heideggerian): însăși "explicitarea" acestuia o presupune prin exercițiul unor funcții judicativ-constitutive, cum este și cea a întemeierii; și, cum se va arăta, constituirea "temporală" a Dasein-ului. Trebuie totuși regândită însăși posibilitatea acestei ipostazieri "existențiale" a analiticii (poate fi vorba doar despre o simplă aplicație a unei formule de filosofare) pe baza regulilor prin care însăși putința proprie de a intra într-o formă, cu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
interpretare fenomenologică (așadar, "ontologică") a Criticii rațiunii pure, prin care construiește câteva argumente în favoarea ideii că în demersurile acestei lucrări ar trebui să sesizăm sensul unei "ontologii fundamentale" susținut de sensul de ființă limitată a Dasein-ului și de constitutivitatea sa temporală.170 Așa încât, conceptul diferenței ontologice se potrivește filosofiei kantiene luată prin această interpretare heideggeriană. Ultima observație este semnificativă în mod deosebit în contextul de față, căci ceea ce ne interesează acum este extensia operațională și tematică a analiticii existențiale heideggeriene la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
descriere existențielă. Dar în felul acesta, deși se produce o reorizontalizare a condiționărilor discursului, cu un sens non-judicativ măcar bănuit, este sacrificat însuși faptul-de-a-fi al Dasein-ului; acesta nu este trecutul, ci este timp, adică se constituie pe sine prin extaze temporale (cele autentice: reiterarea, clipa și premergerea), care ghidează înseși posibilitățile de a fi ale Dasein-ului. În schimb, adevărul, ca (posibil) principiu fenomenologic al analiticii existențiale, poate susține o reconstituire factică (făptuitoare) a ființării căreia îi este constitutivă relația cu ființa
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sine fiind însăși constituirea sa existențial-ontologică. Dasein-ul este timp; și pentru că este constituit el însuși, în propria-i ființă chiar prin acte intenționale proprii -, timpul nu mai poate fi luat într-un sens natural: este el însuși constituit ca extază temporală, ca spargere a orizontului ontologic, orizont care, în fapt, numai în acest mod oferă locuire Dasein-ului. Sunt, cum știm, trei extaze temporale scoase în evidență de analitica existențială trecutul esențial, prezentul și viitorul și fiecare are o anumită "calitate", deși
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intenționale proprii -, timpul nu mai poate fi luat într-un sens natural: este el însuși constituit ca extază temporală, ca spargere a orizontului ontologic, orizont care, în fapt, numai în acest mod oferă locuire Dasein-ului. Sunt, cum știm, trei extaze temporale scoase în evidență de analitica existențială trecutul esențial, prezentul și viitorul și fiecare are o anumită "calitate", deși, cum ar spune Husserl, aceeași "materie": Dasein-ul; dar nu Dasein-ul pur și simplu, ci acesta în raportul său cu propria ființă, adică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rest", întrucât acesta nu și-a consumat toate putințele de a fi; și nu și le poate consuma decât prin moarte. De aceea adică datorită acestui rest (de putințe de a fi) cea care capătă preeminență dintre cele trei extaze temporale este aceea a viitorului, iar originarul ontologic reprezentând raportul Dasein-ului cu propria ființă este posibilul propriu acestuia, de fapt, posibilul ca atare, ce corespunde intenționalității sale originare: moartea însăși. Dasein-ul este, prin urmare, act: ființa sa este act de constituire
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca ființa-în-lume apare mai degrabă ca un fel de suprasituație existențială, una care le susține pe toate celelalte (desemnate prin existențiali), care le întemeiază, participând la constituirea lor. Tocmai ea aduce, în orizontul constituirii de sine a Dasein-ului, măsura "distanței temporale" a acestuia față de ființa însăși: în fond, față de propria sa moarte, de situația existențială care nu mai admite nici un fel de rest între Dasein și ființă (propria ființă?). Dacă această veritabilă suprasituație existențială ființa-în-lume nu ar participa la constituirea (de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpul, chiar activ în sens constitutiv, ca extază (timporizatoare, spune Heidegger), ar fi întărit pe dimensiunea sa a trecutului (esențial), fără putința unei deschideri intenționale către ființa ca atare a Dasein-ului, către situația existențială "finală", aceea a ființării-întru-moarte. Însăși distanța temporală dintre ființa-în-lume (ca suprasituație existențială) și ființarea-întru-moarte a ființei-în-lume (ca situație existențială finală), distanță care cuprinde toate posibilele situaționalizări existențiale constituie Dasein-ul. Ceea ce înseamnă că el este, într-adevăr, timp. Situațiile existențiale corespund factelor care alcătuiesc structura Dasein-ului. Doar că
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așa cum îi găsim și la Eleați). Kant, de asemenea, a recontextualizat logic gândirea-care-se-gândește- pe-sine, prin felul în care a concentrat-o în semantica termenului "eu gândesc" (apercepția originară) și prin analitica fenomenului de constituire a cunoștinței veritabile, prin schematismul temporal al imaginației, prin diferența dintre lucrul-în-sine și fenomen etc. Spre deosebire de Aristotel, care se folosește direct și formal în mod radical de ideea despre gândirea care se gândește pe sine, Kant nu o ia ca atare, ci o interpretează ca fenomen
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
divină și gândirea care nu se gândește în mod absolut doar pe sine (cum este gândirea omului) constituie timpul însuși. Această din urmă gândire, care are ca model cea dintâi gândire, ajunge la sine, însă, ... din când în când, adică temporal. Dar timpul nu este decât în plan secund în acest "din când în când"; el este, în mod esențial, chiar evenimentul produs de gândirea care nu se gândește doar pe sine, atunci când aceasta ajunge să se gândească pe sine. În
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este fiind, totuși, așa cum s-a dovedit mai sus! -, în măsura în care gândirea-care-se-gândește-pe-sine este luată doar strict formal, tocmai ca timp sau ca fiind concentrată în formula S P. SECȚIUNEA a II-a Reducția judicativă aplicată asupra dictaturii judicativului Capitolul 4 Reducția "temporală" a elementelor judicativului constitutiv 4.1. Posibilitatea unei reducții judicative a dictaturii judicativului la timp Toate elementele structurale din schema judicativului, expuse mai sus, țin de istoria acestuia, de modalitatea în care el a trecut în fel de fel de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]