8,223 matches
-
pe Broadway, New York. - Trei surori de Cehov, American Repertory Theatre, Boston. - Puritanii de Bellini, WNO. 1983 - Maestrul și Margareta, Într-o nouă adaptare de Jean--Claude Carrière, la Théâtre de la Ville din Paris. - Aida de Verdi (versiune prescurtată fără cor), WNO. - Unchiul Vania de Cehov, „La Mama“. - Trubadurul de Verdi, Opera North, Leeds. - Alcina de Händel, New York City Opera. - Flautul fermecat de Mozart, Théâtre de Châtelet, Paris. 1984 - Regele cerb de Gozzi, ART, Boston. - Văduva veselă de Lehár, WNO. - Turandot de Puccini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
mea cu The New Yorker a Început (prin Edmond Wilson) cu o scurtă poezie În aprilie 1942, urmată de alte piese ocazionale. Dar prima mea scriere În proză a apărut acolo abia pe 3 ianuarie 1948; aceasta a fost „Portretul unchiului meu“ (capitolul al treilea din lucrarea completă) scrisă În iulie 1947 la Columbine Lodge, Estes Park, Colorado, unde soția mea, copilul meu și eu n-am mai fi putut locui mult timp, dacă Harold Ross n-ar fi dat lovitura
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe guvernanta noastră franțuzoaică, „Ah, quei c’est beau!“, Încât, după ce ne observă o clipă, „publicul“ nostru izbucni În plâns. A trecut un deceniu de atunci. A izbucnit Primul Război Mondial. O mulțime alcătuită din patrioți, Între care era și unchiul meu Ruka, a aruncat cu pietre În ambasada germană. Petersburg-ul a decăzut, devenind Petrograd Împotriva oricăror reguli de prioritate a denumirilor. Beethoven s-a dovedit a fi olandez. Jurnalele cinematografice arătau explozii fotogenice, convulsiile unui tun, pe Poincaré În nădragii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vârsta pensionării, Alexandru al III-lea i-a oferit să aleagă Între titlul de conte și o sumă de bani, probabil mare - nu știu exact cât valora un titlu de conte În Rusia, dar contrar speranțelor economului țar (ca și unchiul lui, Ivan, căruia i se oferise o alegere asemănătoare de către Nicolai I) a optat pentru recompensa mai concretă. („Encore un comte raté“, comentează sec Serghei Sergheevici). După aceea a trăit mai mult În străinătate. În primii ani ai acestui secol
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
căsători cu amiralul Nikolai Kolomeițev, erou În războiul cu Japonia; Elisaveta, căsătorită cu Henri, prinț de San-Wittgenstein-Berleburg și, după moartea lui, cu Roman Leikmann, fostul preceptor al fiilor ei; și Nadejda, soția lui Dmitri Vonliarliarski, de care a divorțat ulterior. Unchiul Constantin lucra În serviciul diplomatic și, În ultima etapă a carierei lui la Londra, a dus o luptă Înverșunată, fără rezultat, Împotriva lui Sablin, pentru postul de conducere al misiunii ruse. Viața lui a fost marcată de evenimente deosebite, dar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spital londonez care l-a ucis În 1927. Prima oară, la Moscova, pe 17 februarie 1905, când un prieten mai vechi, marele duce Serghei, s-a oferit cu jumătate de minut Înaintea exploziei să-l ia În caleașca lui și unchiul meu a spus nu, mulțumesc, prefer să merg pe jos, și caleașca s-a dus spre fatala Întâlnire cu bomba unui terorist; a doua oară, șapte ani mai târziu, când a lipsit de la altă Întâlnire, de data aceasta cu un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În stânga, verigile fiind podurile peste râul Oredej, care, având un curs șerpuit și Întortocheat cu multe cotituri, scălda moșia Vira pe ambele părți. Două alte moșii, situate mult mai departe În aceeași regiune, erau legate de Batovo: moșia Drujnoselie a unchiului meu, prințul Wittgenstein, situată la câțiva kilometri de gara din Siverski, la nouă kilometri Înspre nord-est de noi; moșia Mitiușino a unchiului PÎhaceiov, la vreo șaptezeci și cinci de kilometri spre sud, pe drumul spre Luga: n-am fost niciodată acolo, dar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
părți. Două alte moșii, situate mult mai departe În aceeași regiune, erau legate de Batovo: moșia Drujnoselie a unchiului meu, prințul Wittgenstein, situată la câțiva kilometri de gara din Siverski, la nouă kilometri Înspre nord-est de noi; moșia Mitiușino a unchiului PÎhaceiov, la vreo șaptezeci și cinci de kilometri spre sud, pe drumul spre Luga: n-am fost niciodată acolo, dar străbăteam deseori cu trăsura cei aproximativ cincisprezece kilometri până la familia Wittgenstein și o dată (În august 1911) i-am vizitat la cealaltă moșie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de ambele părți ale drumului, sau să continui spre est, coborând un deal abrupt și trecând pe lângă un vechi cimitir Înecat În tufe de zmeură și de plante cu ciorchini și să traversezi podul spre casa cu coloane albe a unchiului, ce se Înălța singuratică pe deal. Moșia Rojestveno, Împreună cu un sat mare purtând același nume, Întinderi vaste de pământ și un conac clădit sus, deasupra râului Oredej, pe șoseaua spre Luga (sau Varșovia), În districtul Țarskoe Selo (actualmente Pușkin), la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Mama a vegheat la căpătâiul ei și ultimele cuvinte ale mătușii Pașa au fost: „Interesant! Acum Înțeleg. Totul este apă, vsio-voda“. Fratele mamei, Vasili, a fost În serviciul diplomatic, pe care Însă l-a tratat cu mai multă ușurință decât unchiul meu Constantin. Pentru Vasili Ivanovici n-a fost o carieră, ci un decor mai mult sau mai puțin plauzibil. Prietenii francezi și italieni, nereușind să-i pronunțe lungul nume rusesc de familie, Îl reduseseră la „Ruka“ (cu accentul pe ultima
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mai mult sau mai puțin plauzibil. Prietenii francezi și italieni, nereușind să-i pronunțe lungul nume rusesc de familie, Îl reduseseră la „Ruka“ (cu accentul pe ultima silabă), ceea ce Îi convenea mult mai mult decât numele de botez. În copilărie, unchiul Ruka mi se părea că aparține lumii jucăriilor, a veselelor cărți de colorat și a cireșilor Încărcați cu fructe negre lucioase; unchiul transformase În seră o Întreagă livadă dintr-un colț al moșiei lui, separată de a noastră de râul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Ruka“ (cu accentul pe ultima silabă), ceea ce Îi convenea mult mai mult decât numele de botez. În copilărie, unchiul Ruka mi se părea că aparține lumii jucăriilor, a veselelor cărți de colorat și a cireșilor Încărcați cu fructe negre lucioase; unchiul transformase În seră o Întreagă livadă dintr-un colț al moșiei lui, separată de a noastră de râul șerpuitor. În timpul verii, trăsura lui era văzută aproape zilnic, la ora prânzului, traversând podul și gonind apoi spre casa noastră, pe lângă un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aveam opt sau nouă ani, mă lua Întotdeauna pe genunchi după dejun și (În timp ce doi valeți tineri strângeau masa În sufrageria acum goală) mă mângâia, scoțând tot felul de sunete prin care-și exprima dragostea și eu mă rușinam pentru unchiul meu față de servitori și răsuflam ușurat când Îl chema tata pe verandă: „Basil, on vous attend“. Odată, când m-am dus să-l Întâmpin la gară (trebuie să fi avut pe atunci unsprezece sau doisprezece ani) și-l urmăream cum
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tortură ciudată, exotică, nu prea diferită de - să zicem - Îngroparea unei vrăjitoare cu ochii ieșiți din orbite, până la bărbie, În nisipul fierbinte al unui deșert, după cum era ilustrația de pe frontispiciul unei cărți a lui Mayne Reid. 4 Se pare că unchiul Ruka a dus o viață trândavă și ciudat de haotică. Cariera lui diplomatică a fost cât se poate de vagă. Se mândrea totuși că era expert În decodificarea mesajelor cifrate În oricare dintre cele cinci limbi pe care le știa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
St. Petersburg la Pau; Înfășurat Într-o pelerină de operă, era cât pe-aci să-și piardă viața Într-un accident de avion pe plaja din apropiere de Bayonne. (Când l-am Întrebat cum a reacționat pilotul avionului Voisin sfărâmat, unchiul Ruka a chibzuit o clipă, apoi a răspuns perfect sigur pe el: „Il sanglotait assis sur un rocher“). Cânta barcarole și cântecele la modă („Ils se regardent tous deux, en se mangeant des yeux...“ „Elle est morte en fevrier, pauvre
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
acolo a fost instalat Într-o dimineață uriașul birou, care nu avea pe suprafața lui mare din piele Închisă decât un imens cuțit de hârtie Încovoiat, un adevărat iatagan din fildeș galben, retezat din colții unui mamut. Când a murit unchiul Ruka, la sfârșitul anului 1916, mi-a lăsat o sumă care azi ar echivala cu două milioane de dolari, plus moșia cu conacul ei cu colane albe, situat pe un deal abrupt, acoperit cu verdeață și cele două mii de acri de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
tinerețe care-și pierdea rapid entuziasmul ei inițial, neobișnuit - pentru a fi excesiv de Încântat de moștenire sau pentru a mă simți mâhnit când revoluția bolșevică mi-a confiscat-o peste noapte. Această amintire Îmi dă sentimentul că sunt nerecunoscător față de unchiul Ruka; sentimentul că mi-am Însușit atitudinea generală de o condescendență surâzătoare pe care o adoptau față de el chiar și cei care-l Îndrăgeau. Mă silesc, cuprins de o repulsie Îngrozitoare, să-mi amintesc comentariile sarcastice pe care le făcea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
el chiar și cei care-l Îndrăgeau. Mă silesc, cuprins de o repulsie Îngrozitoare, să-mi amintesc comentariile sarcastice pe care le făcea Monsieur Noyer, preceptorul meu elvețian (altminteri un om cu suflet bun) asupra celei mai bune compoziții a unchiului, o romanță cu muzica și textul scrise de el. Într-o zi, pe terasa castelului din Pau, sub care se mai Întindeau viile de culoarea chihlimbarului, iar În depărtare se Înălțau munții purpurii, Într-o perioadă când era hăițuit de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
specimen și l-am expus În vitrina mea. Un amănunt Înduioșător: aripile au „sărit“ pentru că a fost desprins din cadrul lui prea devreme, cu prea multă nerăbdare. Într-o vilă pe care am Închiriat-o În vara anului 1904, Împreună cu familia unchiului meu Ivan de Peterson, pe țărmul Adriaticii (numele ei era ori „Neptun“, ori „Apollo“ - Îi pot identifica și acum turnul crem, cu creneluri, În fotografiile vechi făcute În Abbazia), având pe atunci cinci ani și visând În patul meu, după
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cele ruginite pe care le găseam pe țărmul mării), sclipind În praful roșiatic al aleii. Amintirea acelei amintiri este cu șaizeci de ani mai veche decât cea de-a doua, dar mult mai puțin obișnuită. Odată, prin 1908 sau 1909, unchiul Ruka era absorbit de niște cărți franțuzești pentru copii peste care dăduse În casa noastră; oftând fericit, găsi un pasaj care-i plăcuse În copilărie și care Începea așa: „Sophie n’est pas jolie...“ și mulți ani mai târziu, am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
rusești, care o precedase pe a mea cu exact un secol. În ceea ce mă privește, când dau din nou peste necazurile Sophiei - n-avea sprâncene și era moartă după smântâna groasă - nu numai că sufăr sau mă bucur exact ca unchiul meu, dar mai sunt supus și unui alt chin - amintirea mea despre el, retrăind copilăria lui prin intermediul acestor cărți. Revăd camera mea de școlar de la Vira, trandafirii albaștri de pe tapet, fereastra deschisă care se reflectă În oglinda ovală de deasupra
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unui alt chin - amintirea mea despre el, retrăind copilăria lui prin intermediul acestor cărți. Revăd camera mea de școlar de la Vira, trandafirii albaștri de pe tapet, fereastra deschisă care se reflectă În oglinda ovală de deasupra canapelei de piele, pe care șade unchiul, savurând o carte jerpelită. Un sentiment de siguranță, de confort, de căldură văratică Îmi cuprinde memoria. Solida realitate face din prezent o nălucă. Oglinda debordează de strălucire; un bondar a intrat În odaie și se lovește de tavan. Totul este
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Vara se Întâmpla rareori să nu fie la masă mai puțin de cincisprezece persoane și, când la zilele de naștere, numărul lor se ridica la treizeci sau chiar mai mult, problema locurilor la masă devenea una deosebit de arzătoare pentru Mademoiselle. Unchi și mătuși și veri soseau În asemenea zile de la moșiile Învecinate, venea și medicul satului În șareta lui, iar pe Învățător Îl auzeai suflându-și nasul În holul rece, unde trecea de la o oglindă la alta cu un buchet mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să mănânce până ce lacrimile neșterse o orbeau; atunci, cu un sughiț sfâșietor, se ridica și ieșea Împleticindu-se, din sufragerie. Treptat, adevărul ieșea la iveală. Să zicem, de pildă, că se discuta la masă despre vasul de război comandat de unchiul meu și ea percepea toată povestea ca pe o Înțepătură răutăcioasă la adresa scumpei ei Elveții, care nu avea flotă de război. Sau o apuca plânsul pentru că Își Închipuia că ori de câte ori se vorbea franțuzește, jocul era Încercarea deliberată de a o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nici fratele meu și nici eu nu prea mai aveam nevoie de ajutorul la Învățătură al acelui amărât, promis părinților mei de optimistul lui protector. Chiar În cursul primei noastre discuții, m-a informat nonșalant că Dickens a scris Coliba unchiului Tom, ceea ce m-a făcut să pun cu el un rămășag de pe urma căruia am câștigat boxul lui. După aceea evita să se refere În prezența mea la vreun personaj sau subiect literar. Era foarte sărac și uniforma lui decolorată de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]