KorAP: Find »[drukola/base=aminti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...2359 2360 2361 ...2700 >

67,494 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

sistemul acesta și de aceea nu-mi mai duceam de mult cămășile la curățătorie. În fața curățătoriei era o băncuță pe care tronau niște ghivece cu plante ornamentale. Le-am privit atent, dar nu le știam numele. Oare de ce nu-mi aminteam? Erau flori obișnuite și cred că oricine ar fi putut spune dintr-o suflare cum se numeau, dar eu n-am fost capabil să identific nici măcar una. Și trăisem doar în lumea asta mai bine de treizeci și cinci de ani! Stând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
respirând. I-am pus lucrurile roz, uscate, lângă pernă și prăjiturile pe noptieră. Mă tenta grozav să mă bag în pat lângă ea, dar m-am abținut. M-am dus la bucătărie, am băut o cană cu apă, mi-am amintit de pipi și am intrat în baie, m-am întors la bucătărie și m-am așezat pe scaun. Am privit în jurul meu: robinet, boiler, ventilator, hotă, cuptor, oale și cratițe de diferite mărimi, frigider, prăjitor de pâine, bufet, suport pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
hainei era cu vreun centimetru și jumătate mai scurtă decât cea dreaptă. Nu cred totuși că mâneca era de vină, ci faptul că mâna mea stângă era mai lungă. Nu știu de ce, pentru că nu eram stângaci și nici nu-mi amintesc s-o fi solicitat mai mult decât pe dreapta. Vânzătorul se oferise să modifice mâneca, dar am refuzat pentru că ar fi durat două zile. — Jucați baseball? mă întrebă el în timp ce-mi dădea înapoi cartea de credit. — Nu, nici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
la metrou. Mi-am cumpărat bilet pe linia Marunouchi până la Shinjuku. Cred că am adormit în momentul în care m-am așezat pe scaun pentru că m-am trezit într-o clipă la destinație. Când am ieșit de la metrou, mi-am amintit brusc de rucsacul ce conținea craniul și datele permutate și pe care îl lăsasem la bagaje în stația aceea. Nu-mi mai foloseau la nimic lucrurile din rucsac, dar pentru că nu aveam altceva mai bun de făcut, m-am gândit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
a zâmbit de parcă ar fi fost într-o reclamă TV. I-am spus că nu erau probleme cu mașina, dar verificam eu totul ca să fiu sigur că mă descurc. Am înțeles, spuse ea zâmbind din nou. Zâmbetul ei mi-a amintit de o colegă de liceu. O individă deșteaptă, despre care am aflat că s-ar fi măritat încă din facultate cu un revoluționar extremist, că a făcut doi copii pe care i-a părăsit, iar acum nimeni nu mai știa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
cauți. A clătinat ușor din cap. — E adevărat că nu mai am inimă, că nu mai am sentimente. Mama a avut, dar eu nu. Tocmai pentru că i-au rămas, a fost exilată în pădure. Nu ți-am spus, dar îmi amintesc foarte bine când au izgonit-o acolo. Și acum mă mai gândesc uneori la clipele acelea. Dacă aș avea suflet, aș trăi împreună cu mama în pădure și atunci aș avea nevoie de tine așa cum ai tu de mine. — Ai vrea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
trăi împreună cu mama în pădure și atunci aș avea nevoie de tine așa cum ai tu de mine. — Ai vrea să ai suflet chiar cu prețul exilării în pădure? Și-a privit o vreme degetele împletite, apoi le-a răsfirat. — Îmi amintesc că mama îmi spunea că nimic nu e pierdut dacă ai suflet. Indiferent de locul în care te afli. E adevărat? Nu știu dacă-i adevărat. Chiar nu știu. Important e că mama ta credea cu fermitate în lucrul acesta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
rezemat de perete și am privit șirurile de cranii care nu ne spuneau nimic. Tăceau mâlc. Cred că ai avut prea multe pe cap în ultima vreme, mai cu seamă de când ți-a slăbit Umbra, zise ea. Încearcă să-ți amintești lucrurile unul câte unul. Trebuie să găsești acolo cheia sufletului meu. Era frig pe jos. Am închis ochii și am ciulit urechile. — Azi dimineață niște bătrâni au săpat o groapă sub geamul meu. O groapă mare. M-au trezit loviturile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
iar mama cu sufletul meu. Crezi că e posibil așa ceva? — S-ar putea să ai dreptate, am zis. Foarte posibil să fie cheia, așa cum spui, numai că mie mi se pare că lipsește un inel al lanțului. Nu-mi pot aminti nici un cântec. — Nu cred că trebuie să fie neapărat cântec. Vrei să încerci niște note? — Da, bineînțeles. Am scos armonica din buzunarul paltonului și m-am așezat iar lângă ea. Am băgat mâinile printre curele și am tras de burduf

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
pădure, măturând în calea lui iarba de pe câmp, făcând să răsune stâlpii de telegraf din cartierul fabricilor, lovindu-se de Poartă. Animalele au înghețat de frig. Oamenii se cuibăresc prin casele lor. Am închis ochii și am încercat să-mi amintesc câte ceva din Oraș: sălciile de lângă bancul de nisip, turnul de lângă Zidul de vest, centrala electrică din pădure, bătrânii stând la soare în fața blocului, animalele chircite, încercând să bea apă din copcile râului, firele de iarbă crescute printre dalele de piatră

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de lângă bancul de nisip, turnul de lângă Zidul de vest, centrala electrică din pădure, bătrânii stând la soare în fața blocului, animalele chircite, încercând să bea apă din copcile râului, firele de iarbă crescute printre dalele de piatră ale treptelor. Mi-am amintit foarte limpede și vârtejul la care am ajuns împreună cu ea. Apoi, parcela de pământ din spatele centralei, baraca abandonată, ruinele construcției și fântâna de lângă Zidul din pădurea de est. M-am gândit la cei pe care i-am cunoscut în oraș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
vecini, bătrânii din cartier, paznicul de la centrală, Paznicul orașului. Poate aud și ei, stând în casă, cât de fioros bate vântul afară. O să pierd pentru totdeauna asemenea imagini și oameni. Și pe ea, bineînțeles. Dar o să fiu capabil să-mi amintesc, în lumea mea de dincolo, tot ce-a fost aici, de parcă s-ar fi întâmplat totul ieri. Dacă lumea aceasta este anormală și locuitorii ei n-au suflete... cine e de vină? În nici un caz ei. O să-mi fie cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
găsit cinci, și apoi încă trei. Le-am repetat de nenumărate ori. Era un cântec pe care ar fi trebuit să-l știu foarte bine. Și îl știam. Danny Boy. Am închis ochii și l-am cântat. După ce mi-am amintit numele, melodia a curs de la sine. Parcă pornea natural din vârful degetelor. O cântasem de multe, multe ori. Simțeam cum pătrunde prin fiecare colțișor al trupului meu. Nici nu mi-am dat seama cât de dor îmi fusese de muzică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
cum să fie așa ceva. Era prea mic și ne aflam doar la începutul lui octombrie. Mi-am încordat privirile și mi-am dat seama că era craniul. Exact unde l-am pus eu sau l-a pus ea. Nu-mi aminteam exact care din noi, dar nu conta. Craniul unicornului pe care l-am adus din mașină. Deasupra lui, luminițe fosforescente. Luminițele erau mici de tot și nu prea puternice, dar pluteau deasupra craniului precum stelele pe cer. Albe și gingașe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
patru și șaisprezece minute. Se luminează peste vreo oră și-un pic. Am întins mâna după telefon și am format numărul de-acasă. Nu mai sunasem niciodată la mine acasă, așa că mi-a luat ceva timp până mi l-am amintit. Nu răspundea nimeni. Am lăsat să sune de cincisprezece ori, am închis și am format iar numărul. Rezultatul a fost același. Nimeni. O fi plecat fata cea grăsuță să-și ia bunicul din subteran? Sau i-au făcut Simbolatorii sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
am pus paharul gol pe masă. — Sunt ciudat de curate lucrurile aduse de valuri, chiar dacă nu neapărat folositoare. N-am găsit nici măcar o dată vreunul murdar, pe care să nu-l pot atinge. Marea e extraordinară! Când privesc în urmă, îmi amintesc mereu de obiectele găsite pe țărm. Așa am fost toată viața. Am adunat lucruri, le-am sortat și le-am aruncat iar, în altă parte, deoarece nu-mi foloseau la nimic. Și-acolo putrezeau... — Ca să poți face așa ceva ai nevoie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Ca să poți face așa ceva ai nevoie de calități aparte. Adică să le poți întreține curate. Nu-i nevoie de cine știe ce calități. Așa ceva are melcul, dar eu nu. N-am făcut decât să umblu din plajă-n plajă. Bineînțeles că-mi amintesc ce s-a petrecut între timp, dar asta-i tot. Nu m-am sinchisit nici măcar o dată să fac legătura între lucruri. Există tare multe... Sunt curate, dar nefolositoare. M-a bătut pe umăr, s-a ridicat de pe canapea și s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
vinul, s-a cuibărit lângă mine și-a adormit. Soarele strălucea puternic pe acoperișurile caselor din apropiere, păsărelele veneau și plecau din grădină. Se auzeau de undeva știrile TV și un motor pornit. Nu-mi mai era somn. Nu îmi aminteam câte ore dormisem, dar mă simțeam proaspăt și deloc mahmur. I-am împins ușor de tot capul de pe umărul meu, m-am dus la bucătărie, am băut câteva pahare cu apă și am fumat. Am închis apoi ușa dintre bucătărie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
bucătăriile străine. Sunt toate cam la fel. Oricum, nu există deosebiri prea mari. — Nu-ți displace să trăiești singur? — Nu-mi dau seama. Nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Am fost căsătorit cinci ani, dar nici măcar nu-mi mai amintesc cum a fost viața în doi. Parcă trăiesc singur de când lumea. Nu vrei să te recăsătorești? — Acum nu mai contează. Te simți ca într-o cușcă de câine cu intrare și ieșire. Nu are nici o importanță pe unde intri și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
să mă veghezi. Vrei? — Bineînțeles. Dacă asta-mi ceri, asta fac, zise ea zâmbind iar. — Te rog frumos, nu-ți cer. A adus două pături din camera alăturată și m-a învelit. Părul ei mi-a atins obrazul - nu-mi aminteam când s-a mai întâmplat exact la fel. Am închis ochii, am ciulit urechile. Auzeam doar cărbunii pocnind în sobă. Mâna ei se lăsase ușor pe umărul meu. Cât mai durează iarna? — Nu știu, răspunse fata. Nimeni nu poate răspunde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de om. Liniștea perfectă din jur părea îmbietoare. Vântul spulberase frumos zăpada, lăsând în urma lui modele alese cu grijă, iar crengile răsucite ale ulmului, albe pe alocuri, se odihneau în aer. Nu mișca nimic. Doar câte o adiere ușoară mai amintea de existența vântului care plecase să se odihnească. N-am să uit niciodată cum am năvălit în oaza aceea de liniște mirifică. N-aveam însă timp de ezitări și nu exista nici cale de întoarcere. Am scos cheile și le-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
solid decât mine, și n-avea nici greutate în spinare. Trebuia neapărat să înaintăm cât puteam de mult înainte ca el să descopere că noi am întins-o. Dacă nu scăpam de el, era vai de capul nostru! Mi-am amintit că fata mă aștepta în fața sobei din bibliotecă. Cu armonica pe masă, cărbunii încinși, ibricul cu cafea fierbinte. M-am gândit la părul ei lung care-mi mângâiase obrajii și la senzația pe care mi-o lăsaseră degetele ei când

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
Oraș și înapoi în lumea cea reală. Te rog să ai încredere în mine. — Am înțeles. E logic ceea ce spui. Râul se leagă de lumea de-afară, de fosta noastră lume. Nu știu de ce, dar în ultima vreme îmi tot amintesc diverse lucruri din lumea aceea. Mărunțișuri. Aer, sunete, lumină. Cântecele îmi trezesc amintiri. Nu știu dacă este chiar cea mai bună dintre lumi, continuă Umbra, dar e cea căreia îi aparținem. Acolo există și bune, și rele. În lumea aceea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
spre mine, dar cred că i-a fost suficient pentru ca să-și dea seama că nu o interesa un bărbat tolănit în iarbă, cu cinci cutii goale de bere lângă el. Luni dimineața! Am închis ochii și-am încercat să-mi amintesc numele fraților Karamazov. Mitea, Ivan și Aleoșa. Mai era și bastardul Smerdeakov. Oare câți oameni din lumea asta știu numele acestor personaje? Am ridicat privirile spre cer. Mă imaginam într-o bărcuță ce plutea pe întinsul ocean. Vântul nu bătea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
văzusem atâția porumbei la un loc doar în filmul cu Revoluția din Octombrie. Am mâncat floricele de porumb împreună cu zburătoarele. Nu mai pusesem de mult gura pe așa ceva. Mama și fetița priveau fântâna arteziană. Nu știu de ce, dar mi-au amintit de fosta mea colegă de liceu... cea care se măritase cu revoluționarul și care dispăruse după ce a născut doi copii. Ea n-avea cum să-și mai ducă copiii în parc. Îmi imaginam că avusese motivele ei să facă ceea ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]