65,481 matches
-
eram prezent, împreună cu soția, la Școala "România", pentru a participa la serbarea finală și festivitatea de premiere. Nu veneam "cu mâna goală" umplusem portbagajul cu mingi, rachete de tenis, fursecuri, biscuiți, bomboane, sticle cu sucuri pentru copii. (Interesant că de "acasă" mi se comunicase că nu există fonduri la buget pentru atare cheltuieli, așa că a trebuit să ne "descurcăm". Și totuși, aveam la Montevideo o școală care se chema "România". De-a lungul anilor, am solicitat MAE, Ministerului Învățământului, Ministerului Culturii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
concretizării sale. Cum urma să se deplaseze la Marsilia și Rotterdam pentru probleme de serviciu, i-am propus să se oprească și în România, pentru discutarea cu specialiștii a detaliilor Acordului de navigație. A fost încântat de sugestie. Am scris acasă celor de la MAE, Ministerul Transporturilor și Administrația Portului Constanța și cei din urmă s-au declarat de acord cu vizita și cu "suportarea cheltuielilor interne". Domnul Lapeyre era la 18 iulie 2000 la Constanța, vizita Litoralul, instalațiile de la Agigea, Portul Constanța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Moisei, de felul cum a fost primită, de întâlnirile cu colegii medici români. Mi-a povestit că și-a umplut valiza cu albume, artizanat și cărți și că de când s-a întors nu mai prididește cu corespondența cu persoanele cunoscute "acasă". La întrebarea mea dacă totul a fost în ordine, mi-a confirmat că vizita a fost excelent organizată singurul "incident "fiind ca i-a "dispărut", la un moment dat, poșeta cu documente și bani, precizând, ca o adevărată Doamnă, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
să vă întoarceți, era la 8000 de kilometri spre est? N-am știut. Dar de dat interviuri în dreapta și-n stânga, că sunteți "rătăciți" pe planeta Pământ cum ați știut? Ce solicitați de la ambasadă? Să ne ajutați să ne întoarcem acasă. Cum? Păi, domnule ambasador, dumneavoastră aveți relații, poate ne ajutați să ne îmbarcăm clandestin pe un vapor. Cum în "caietul de sarcini" al unui ambasador nu era menționată și obligativitatea asigurării "îmbarcării clandestine" a concetățenilor rătăciți, le-am spus că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
mă întreba dacă știu "cu ce ocazie atâția români pe la noi"? Cum la Revoluție sau ce-o fi fost, ne-am câștigat libertatea de a umbla fiecare unde-l duce capul, despre grup nu știam nimic și nici cei de acasă nu mă informaseră, întrucât la 3 milioane de români călători MAE nu se transformase în Birou de informații turistice. L-am întrebat, ca atare, pe domnul comandant dacă românii au viză de intrare în Uruguay (era înainte de desființarea vizelor), dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
minima moralia", de ce "intelighenția" actuală acceptă asemenea aranjamente care ne aduc aminte de sumele cheltuite aiurea pentru editarea în străinătate a "Operelor" celor doi "academicieni" de trist renume). Cu experiența din Chile și Brazilia, am venit la Montevideo pregătit de acasă, că să fac față cât de cât "promovării istoriei și culturii naționale în țara de reședință", sarcină de baza a unei ambasade. Cu mențiunea că în cei 6 ani ai misiunii mele în Uruguay nu am primit de la Ministerul Culturii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
râzând și vorbind în gura mare. Eu, cu părul grizonat, pus la costum și cravată, păream exact un "dinozaur" printre ei, venit dintr-o altă lume. Nu mai era ministerul "meu", pe care-l îndrăgisem și în care mă simțeam "acasă". Mi-am depus pașaportul, așa cum erau regulile, legitimația, am completat niște formulare de lichidare financiară, mi-am ridicat cartea de muncă și am ieșit "la aer". În Balta mi-am revăzut vecinii, am dat o raită prin piață ca să iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Ce perspectivă au? Să se mărite cu un coleg din minister și să fie trimise "în cuplu" la un post sau să se mărite cu cineva din afară și când pleacă în misiune să divorțeze sau să-și lase soțul acasă. Sunt multe cazuri de "cupluri" de diplomați soț și soție prin ambasade și nu știi cine este șeful la serviciu și cine acasă. Cine sunt actualii diplomați? Dacă nu sunt copiii, nepoții sau prietenii celor vechi, sunt în majoritate bucureșteni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
mărite cu cineva din afară și când pleacă în misiune să divorțeze sau să-și lase soțul acasă. Sunt multe cazuri de "cupluri" de diplomați soț și soție prin ambasade și nu știi cine este șeful la serviciu și cine acasă. Cine sunt actualii diplomați? Dacă nu sunt copiii, nepoții sau prietenii celor vechi, sunt în majoritate bucureșteni (din motive de locuință etc.), deci "selecția naturală" la nivelul țării nu mai operează. La 16 februarie 2007, MAE anunța scoaterea la concurs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Batiște, combinate cu structurile sonore complexe ale simfoniilor lui Beethoven, au lăsat o amprentă puternică În mine și mi-au dezvoltat sensibilitatea pentru muzică. Toate aceste impresii m-au ajutat mai târziu În teatru, nu doar În cariera de operă. Acasă, tata asculta zilnic discuri cu Toscanini și Furtwängler. Când eram singur, Îmi puneam aceste discuri la volum maxim și, În fața oglinzii, deveneam Toscanini. Îl preferam lui Furtwängler, deși nu Îi văzusem pe nici unul, dar ascultându-i, mi-l Închipuiam pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și Tudor - eu eram D’Artagnan) și ne-am hotărât pe loc să facem o manifestație de protest. Ne-am imaginat o scenă de pantomimă, ca În piesa pe care Hamlet o pregătea pentru rege, și am urcat la mine acasă pentru a găsi recuzita necesară și câteva cearceafuri, cu intenția să ieșim apoi pe bulevard la Scala și să facem teatru de stradă. Credința noastră fermă că vom reuși astfel să oprim tancurile rusești să distrugă Budapesta a fost la fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
bunicii, căci toate sfaturile pe care mi le-a dat mie bunica Eftalia s-au dovedit juste. De câte ori o citez, Îi recunosc Înțelepciunea practică, ce m-a ajutat de-a lungul anilor să trec peste obstacole. Datorită ei mă simțeam acasă În apartamentul nostru de trei camere, cu balcoane de jur-Împrejur. Priveam Bucureștiul, dar și mai departe, spre nesfârșit: un sentiment de Încredere se năștea În mine, agitația mea febrilă era domolită doar prin simpla ei prezență, ca și cum totul, din acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care nici tu, Biță, nici eu nu cred că le posedam pe când speram să devenim actori la clasa Finteșteanu. Ne era amândurora greu să ne concentrăm pe scenă și asta poate avea o legătură cu faptul că nu ne simțeam acasă În propriul nostru trup. GB : Eu mă plângeam tot timpul că În jurul meu e zgomot. Și, mi-aduc aminte și acum, mi-ai spus o dată: „Măi Biță, dacă e zgomot numai pentru tine și nu pentru ceilalți, Înseamnă că ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
era textul cel mai absurd și mai exploziv cu puțință. Simțul umorului, pe care Îl pierdusem când mă simțeam mizerabil ca actor, mi-a revenit, iar forța ludicului, atât de prezentă În anii copilăriei, a reizbucnit odată ce m-am simțit acasă În universul eliberator și distrugător de tabuuri al lui Jarry. Romulus Vulpescu era la vremea aceea un personaj erudit și simpatic. El mi-a dat să citesc Ubu În traducerea lui, pe care tocmai o terminase. Citind textul, vedeam imagini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
gunoi, la New York, momentul amintea gaguri de film mut. La București, zgomotul brutal al capacului metalic care, Închizându-se, Înghițea carne umană, amintea de ghetouri și torturi. La români, efectele erau și nu erau comice, la americani erau doar burlești. Acasă, trei personalități În devenire, Niky Wolcz, artist unic și prieten pe viață, Aurel Manea, strălucitul regizor de mai târziu, și originalul actor Tudor Gheorghe jucau o serie de clovni suprarealiști inimitabili. Mașina descreierării era un gag inventat de ei, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ședere, am ajuns la aeroport, unde domnul Emil Botta a apărut pe neașteptate, la șapte dimineața, să se alăture familiei și prietenilor veniți să-mi ureze drum bun. Mi-am luat rămas-bun de la mama, pe care, crezând că voi reveni acasă după trei luni, nu știam că nu o voi mai vedea niciodată: l-am strâns În brațe pe tata: mi-am Îmbrățișat prietenii, În special pe Lucu Andreescu, cel mai pur și mai fidel dintre toți: a venit rândul domnului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Igor, pe care l-am regizat În 1989-1990. Acolo, la Londra, Într-o seară când eram amândoi la hotel, lucrând la decor, a sunat telefonul din România. Era imediat după Revoluție. Mesaje entuziaste, care ne invitau pe amândoi să revenim „acasă“. Am răspuns diferit la chemare: eu m-am precipitat să primesc, În timp ce Liviu a amânat cu Înțelepciune, dar despre acest episod voi vorbi mai târziu. Pintilie și cu mine s-a Întâmplat să fim În același timp la Paris, În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
că nu există nici un loc În lume unde contrastele să fie mai puternice. Violența și bunătatea, ura și mila coexistă pe aceeași platformă de metrou. Când lucrez, mi-e drag New York-ul mai mult decât oricare alt oraș. Mă simt acasă și energia metropolei mă ajută să creez, Îmi dă vitalitate. În anul sosirii mele, noua mișcare, proaspăt numită off-off Broadway, se remarca prin spiritul ei aventuros. Aici, tinerii scriitori, actori și regizori Încă necunoscuți pe atunci, dar care Între timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Aeroportul Schipfol, de care mă lega amintirea primei mele escale În drum spre America. Era exact aceeași dată: 24 octombrie, dar doi ani mai târziu. Cu doi ani În urmă, eram convins că după trei luni aveam să fiu Înapoi acasă, adică În România, și iată că Încă nu mă Întorsesem. Mă aflam acum cu adevărat la o răscruce de drumuri. Eram În tranzit, dar fără să fi decis În ce direcție aveam să iau următorul zbor. Aveam bilet doar până la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Întorc la ai mei. Eram epuizat și simțeam nevoia să dorm În patul meu, În așternuturile ireproșabil călcate de Anica, dădaca mea credincioasă. Dar mi-am amintit de sfatul bun primit de la Beligan: „Stai pe lângă cei mari, nu te Întoarce, acasă nu ești dorit“. Și În orice caz, după Brook nu mai puteam lucra ca Înainte, deci nu mai puteam lucra În România. Trebuia așadar să lupt cu sentimentalismul care mă Împingea spre București și să accept clar că În acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fug de România. Opt ore mai târziu am ajuns la New York, pe același Aeroport Kennedy, unde nu mă mai aștepta simpaticul Jules cu țigările lui uitate pe tejgheaua KLM-ului. Știam de acum să mă descurc singur, descopeream că eram acasă, atât cât se poate spune vreodată acasă. Am luat autobuzul direct spre „La Mama“ și a doua zi pregăteam deja audiții pentru un nou proiect. Medeea la „La Mama“ Schimbările care se petrecuseră În mine m-au ajutat să iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
am ajuns la New York, pe același Aeroport Kennedy, unde nu mă mai aștepta simpaticul Jules cu țigările lui uitate pe tejgheaua KLM-ului. Știam de acum să mă descurc singur, descopeream că eram acasă, atât cât se poate spune vreodată acasă. Am luat autobuzul direct spre „La Mama“ și a doua zi pregăteam deja audiții pentru un nou proiect. Medeea la „La Mama“ Schimbările care se petrecuseră În mine m-au ajutat să iau decizii ce pot părea radicale, dar În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care coborâse. El s-a prezentat drept tatăl fetiței: „Ea e Diane și vreau să devină actriță. O las În seama voastră, sunt convins că va trece audiția. Voi veni după ce-mi termin tura de zi să o duc acasă“. Liz a făcut o audiție muzicală cu Diane și a confirmat că avea un ton perfect. A fost o zi binecuvântată, căci și Diane avea, ca și Liz, o prezență unică, impunea, În ciuda frăgezimii vârstei, o anumită forță și respect
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
prin prezența lor. Dar pentru actori cea mai impresionantă experiență a fost când am jucat În Grecia pe Muntele Lycabetos, deasupra Atenei. Nimic nu a fost mai emoționant. Și mai Înfricoșător. Să ai aroganța, ca străin, să vii la greci acasă să joci Medeea e la fel de intimidant ca și cum ai merge la Stratford să joci Hamlet. Ne-am asumat acest risc fără să știm cum va reacționa publicul numeros de 3.000 de greci moderni. Profitând că era lună plină, am decis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
am simțit spiritul disciplinei riguroase pe care orice școală de teatru Nô o respectă cu rigoare. Hideo, șeful castei, care e și actor și regizor, e un exemplu de autodisciplină fie că e pe scenă, fie prin simpla sa prezență acasă. O astfel de atitudine concentrată, de atenție continuă pentru tot ce e În jur și În sine Însuși, e o condiție la fel de necesară ca și practica zilnică a meșteșugului, fără de care tradiția transmisă neîntrerupt de secole, din tată În fiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]