65,481 matches
-
cu un decor de carton și un joc artificial. La final, zeul căsătoriei, Hymen, apărea să celebreze unirea cuplurilor, nunta părând a fi așteptatul happy-end. Dar piesa nu se sfârșește aici. Colonia celor refugiați În pădure decide să se reîntoarcă acasă și să se reintegreze În societate. Prin acest gest, ei recunosc că viața trebuie trăită printre oameni. Pentru personaje, drumul În pădure era un act de inițiere. Dar pentru spectatori? Un festival În timpurile vechi avea ca scop să revitalizeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pădure. Am observat-o făcând traseul complet și am fost plăcut surprins s-o văd dansând pe pajiște cu zeul Hymen rock’n’roll. Iar la sfârșitul experienței mi-a spus că și-a schimbat părerea despre teatru. Odată ajunși „acasă“, la ferma ei, gazda ne aștepta cu un adevărat festin și cu un vin vechi din pivnița părinților, iar tortul de ciocolată ales de la cea mai bună cofetărie locală avea ca inscripție „Cum vă place?“, semn că și În materie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ori, de fiecare dată descoperind În ea, formulate cu o claritate extremă, Întrebări care mi se păreau esențiale și care corespundeau exact situației mele. Sub presiunea șocului recent, aceste Fragmente ale unei Învățături necunoscute Îmi puteau fi de ajutor. Ajuns acasă, am găsit cartea lui Uspensky În bibliotecă și, pe copertă, am descoperit numărul de telefon pe care Peter mi-l scrisese În caz de Îndoieli și singurătate... „când ai nevoie de prieteni“. Era prima oară când simțeam impulsul să formez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
muzical tot absurdul și ilogicul delirant justificat de situația textului. Zborul vesel al imaginației triumfa odată cu explozia portocalelor. Ne gândeam la sărmanul Prokofiev, ce destin bizar a avut, să revină din exil În Rusia de bunăvoie, crezând naiv că numai „acasă“ se putea Împlini ca artist! În realitate, și-a dat seama curând că a nimerit În cea mai cruntă perioadă a terorii, dar nu mai avea cale de Întoarcere. A murit odată cu Stalin - ce ironie a sorții! În spectacolul debordând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
așteptându-l pe Krauss, dar el Îi făcea semne drăgăstoase de lângă dirijor, din centrul scenei, chemând-o să iasă din decor. La Los Angeles am reluat Lucia, dar fără Alfredo Krauss. June, care a revenit În rol, se simțea foarte acasă În decorul romantic, găsind un suport În pericolele ce trebuiau Înfruntate În realismul filmic al scenei. Deși lucrurile au mers mai bine cu noul tenor, eu eram din ce În ce mai puțin convins de această montare. Mi se părea acum prea explicit romantică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În singurătatea liniștită din jurul insulei cu mănăstiri de pe muntele Athos ambianța necesară reflecției, pe care Îmi Închipui că o „jumătate de veac“ o provoacă oricui. Atmosfera de reculegere adâncă de acolo m-a ajutat să văd mai clar situația „de acasă“. Cum să dau satisfacție tuturor angajamentelor pe care le aveam? Cum să le Împac pe cele personale și profesionale În același timp? Cum să rezolv contradicțiile care creșteau? Ar fi arogant să nu recunosc tot ce mi s-a dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
sexe“. Kate și Petrucchio erau uniți În recunoașterea unei autorități mai subtile. Dragostea este un cadou ceresc. Avarul la Comedia Franceză Când mi s-a propus să lucrez Avarul la Comedia Franceză, am fost surprins că Molière poate fi Încredințat acasă la el pe mâna unui regizor străin. Nu mulți ar fi Îndrăznit acest risc, dar cum Avarul era una dintre piesele pe care le știam bine - o montasem În anii ’80 la Harvard -, eram destul de calm și lipsit de trac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
să-l Întreb: „Dacă vreți un spectacol tradițional, de ce ați apelat la mine?!“. Dar am răspuns: „Ok, voi Încerca să fiu atât de tradițional cât pot eu. Dar dacă-mi cereți să prezint realist o poveste În care diavolul apare acasă la Faust și semnează pactul, e o imposibilitate. Evident că realitatea are mai multe niveluri și dacă la asta vă referiți, atunci lăsați-mă să vă arăt cum Înțeleg eu Faust!“. Deși cu suspiciune, au acceptat pariul. Ce a urmat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
lui Wagner, San Francisco Opera. - Indiile galante de Rameau, Opéra de Paris Garnier. - Hamlet de Shakespeare, Public Theater New York. 2000 - Avarul de Molière, Comédie Française. - Workshop cu actorii Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, urmat de publicarea volumului Andrei Șerban sau Întoarcerea acasă, coordonat de Marian Popescu, În colecția Unitext. - Reluare Italiana in Algeri de Rossini, la Opéra de Paris Garnier, cu filmare pentru televiziune și exploatare comercială DVD. 2001 - Spectacol-colaj după Richard al III-lea și Henric al VI-lea de Shakespeare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a murit și el). „L’air transparent fait monter de la plaine...“, cânta el cu o voce Înaltă de tenor, așezat la pianul alb din casa de la țară - și dacă se Întâmpla ca În clipa aceea să mă grăbesc s-ajung acasă la dejun, alergând prin crângul alăturat (curând după ce văzusem pălăria lui de pai și bustul Înveșmântat În catifea neagră al chipeșului lui vizitiu, Într-un profil asirian, cu brațele Întinse, acoperite cu mâneci stacojii, trecând rapid de-a lungul gardului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din Berlin, un elev cu chipul ca de piatră, care sosea Întotdeauna, În ciuda obstacolelor pe care le Îngrămădeam mental În calea lui). Însuși Întunericul care se lăsa afară părea un deșeu al eforturilor domnului Burness de a ajunge la noi acasă. Valetul venea imediat să tragă voluminoasele transperente albastre și draperiile Înflorate de la ferestre. Ticăitul pendulei bunicului din camera pentru Învățătură căpăta treptat o intonație plicticoasă, sâcâitoare. Chiloții mă strângeau la vintre și ciorapii negri cu nervuri Îi simțeam aspri pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să nu fi fost afectat În felul lui propriu de nostalgia mamei și de patriotismul tatălui. Ca urmare, acea Întoarcere În Rusia, prima mea Întoarcere conștientă, mi se pare acum, după șaizeci de ani, o repetiție - nu a măreței Întoarceri acasă, care nu va avea loc niciodată -, ci a faptului că am visat-o permanent În lungii mei ani de exil. În vara anului 1905, petrecută la Vira, nu apăruseră Încă lepidopterele. Învățătorul din sat ne lua la plimbări instructive („Ceea ce
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
nămeții de zăpadă pe care Mademoiselle se aștepta să-i găsească În bezna hiperboreală a Îndepărtatei Moscove. Când a coborât În mica gară din Siverski, de unde mai avea de parcurs Încă șase verste cu sania până la Vira, eu nu eram acasă ca s-o Întâmpin; dar o Întâmpin acum, când Încerc să-mi imaginez ce a văzut și a simțit ea În ultima etapă a fabuloasei ei călătorii pentru care găsise un moment atât de nepotrivit. Vocabularul ei rusesc consta, din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
era probabil plecată, Împreună cu camerista ei și micul Trainy, la St. Petersburg (aflat la vreo șaptezeci și cinci de kilometri), unde tata era adânc implicat În gravele evenimente politice ale acelei ierni. Mama era Însărcinată și foarte nervoasă. Miss Robinson, În loc să rămână acasă ca s-o introducă pe Mademoiselle, plecase și ea - Înapoi, la familia acelui ambasador, despre care știam de la ea la fel de multe lucruri câte știau ei despre noi. Pentru a arăta că nu se cuvenea să fim astfel tratați, am pus
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
distra). Am mers mai mult de două verste, luna răspândea o lumină fantastică și fratele meu, complet amuțit, Începuse să cadă tot mereu de pe câinele pe care era cocoțat, când Dmitri a apărut cu un felinar și ne-a dus acasă. Zăpăciților, zăpăciților“, zbiera turbată Mademoiselle de pe verandă. Ne-am strecurat pe lângă ea fără să scoatem o vorbă. Fratele meu a izbucnit În plâns și s-a predat. Marele danez, al cărui nume era Turka, s-a Întors la treaba din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În Germania și după ce ne-am Întors În luna ianuarie a anului următor și am Început să ne ducem la școală În St. Petersburg, Lenski a mai stat cu noi vreo trei ani pentru a ne ajuta la temele pentru acasă. În timpul domniei Mademoisellei, care era la noi din iarna lui 1905, a renunțat să se mai lupte cu intrușii moscoviți, Întorcându-se la Lusanne. Lenski se născuse În sărăcie și Îi plăcea să amintească tuturor că Între absolvirea gimnaziului din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un cap ras albăstrui. Am descoperit imediat trei lucruri despre el: era un profesor excelent; era lipsit de orice simț al umorului și, spre deosebire de toți preceptorii anteriori, era o persoană care avea nevoie de protecția noastră. Când părinții noștri erau acasă, se simțea În siguranță, dar În absența lor acest sentiment putea fi oricând spulberat de o ieșire a mătușilor noastre. Pentru ele, vehementele articole ale tatei Împotriva pogromurilor și a altor practici guvernamentale nu erau decât capriciile unui aristocrat refractar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al baronesei Maria von Korff, s-a născut la 20 iulie 1870 la Țarskoe Selo lângă St. Petersburg și a fost ucis de glontele unui asasin la 28 martie 1922, la Berlin. Până la vârsta de treisprezece ani a fost instruit acasă de guvernante franțuzoaice și englezoaice și de preceptori ruși și germani; de la unul din aceștia din urmă a căpătat și mi-a transmis și mie acel passio et morbus aureliani. În toamna anului 1883, a Început să urmeze cursurile „gimnaziului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
melodioasă care pe mine m-a evitat, se strecoară, prin tata, de la organistul Wolfgang Graun din secolul al șaisprezecelea până la fiul meu. 2 Aveam unsprezece ani când tata a hotărât că Învățătura pe care o primisem și Încă o primeam acasă trebuie să fie În mod avantajos suplimentată prin frecventarea Școlii Tenișev. Această școală, una dintre cele mai bune din St. Petersburg, era o instituție relativ tânără, mult mai modernă și mai liberală decât gimnaziul obișnuit, categoria generală căreia Îi aparținea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care descompunea În nenumărate culori Încântătoare lumina destul de austeră pe care o zăreau profesorii mei. Diversele lui preocupări - criminologie, legislație, politică, activități editoriale și filantropice - Îl obligau să asiste la numeroase ședințe de comitet care se țineau deseori la noi acasă. Apropierea acestor ședințe putea fi Întotdeauna dedusă dintr-un sunet specific care se auzea dinspre capătul Îndepărtat al holului de la intrare, o Încăpere mare, cu o rezonanță puternică. Acolo, Într-un ungher de sub scara de marmură, șevistarul nostru (portarul) ascuțea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
drept, de cealaltă parte, roata din spate și după trei sau patru asemenea impulsuri (Între timp bicicleta era pusă În mișcare) Își transfera piciorul drept pe pedală, Îl ridica pe stângul și se instala pe șa. În sfârșit, am ajuns acasă și, imediat ce am intrat În vestibul, am auzit glasuri vesele, vorbind tare. Cu oportunitatea pe care o au coincidențele din vis, unchiul meu, amiralul, cobora scările. De pe palierul de deasupra, acoperit cu un covor roșu, unde o grecoaică fără brațe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mea mătușă Nina, În plicticoasele stațiuni balneare din Europa Centrală, unde făcea lungi plimbări solitare, lăsându-l În grija curierilor și a cameristelor. La țară, Iuri se scula târziu și nu-l vedeam până la masa de prânz, când mă Întorceam acasă, după patru, cinci ore de vânătoare de fluturi. Încă din prima copilărie a fost un băiat curajos, dar privea cu precauție și scârbă „științele naturii“, nu suporta să atingă lucruri șerpuitoare, nici amuzantele zvârcoliri ale unei broscuțe Închise Într-un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ochii injectați“. „Tolstoi vient de mourir“ a adăugat el brusc, Încremenit, pe un alt ton, Întorcându-se spre mama. „Da ștotî“ (un fel de „Doamne, Dumnezeule!“) exclamă ea Îndurerată, Încleștându-și mâinile În poală. „Pora domoi“ („E timpul să mergem acasă“) conchise ea, de parcă moartea lui Tolstoi ar fi anunțat niște catastrofe apocaliptice. 4 Și acum urmează acel număr cu biciclete - sau cel puțin versiunea mea despre acel număr. În vara următoare, Iuri nu ne-a vizitat la Vira și eu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
apoi Întinzându-și din nou gâtul și din nou Încovoindu-l Încet-Încet, În timp ce adâncea tot mai mult meșteșugita scobitură. Cu un gest automat o strecuram, probabil Împreună cu o bucățică din mica plantă, Într-o cutie de chibrituri și o duceam acasă pentru a produce În anul următor o splendidă surpriză, dar gândurile mele hoinăreau În altă parte: la Zina și Colette, tovarășele mele de joacă de la mare; la nărăvașa Louise; la toate fetițele cu obraji rumeni, cu eșarfe cu fundă pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am pierdut-o, n-am iubit-o, n-am Întâlnit-o niciodată, dar doream din tot sufletul s-o Întâlnesc, s-o iubesc, s-o pierd. În inocența prostiei mele, credeam că scrisesem ceva frumos și minunat. În timp ce o duceam acasă, Încă nescrisă, dar completă, de vreme ce până și semnele de punctuație erau Întipărite În mintea mea ca urma lăsată de o pernă pe carnea unui om care a dormit cu capul pe ea, nu mă Îndoiam că mama va Întâmpina realizarea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]