60,078 matches
-
al avioanelor de vânătoare. În timpul Războiului din Malvine (2 aprilie - 20 iunie 1982), aparatul Harrier Jump Jet a fost desemnat să asigure superioritatea aeriană împotriva avioanelor Dassault Mirage III din dotarea forțelor aeriene argentiniene. Deși distrugerea avioanelor inamice în luptele aeriene este cel mai spectaculos aspect al superiorității aeriene, aceasta nu este singura metodă pentru obținerea acesteia. Din punct de vedere strict militar, cea mai eficientă metodă de obținere a superiorității aeriene este distrugerea la sol a aparatelor inamice și distrugerea
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
2 aprilie - 20 iunie 1982), aparatul Harrier Jump Jet a fost desemnat să asigure superioritatea aeriană împotriva avioanelor Dassault Mirage III din dotarea forțelor aeriene argentiniene. Deși distrugerea avioanelor inamice în luptele aeriene este cel mai spectaculos aspect al superiorității aeriene, aceasta nu este singura metodă pentru obținerea acesteia. Din punct de vedere strict militar, cea mai eficientă metodă de obținere a superiorității aeriene este distrugerea la sol a aparatelor inamice și distrugerea infrastructurii folosite de pentru asigurarea operațiunilor aeriene (distrugerea
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
forțelor aeriene argentiniene. Deși distrugerea avioanelor inamice în luptele aeriene este cel mai spectaculos aspect al superiorității aeriene, aceasta nu este singura metodă pentru obținerea acesteia. Din punct de vedere strict militar, cea mai eficientă metodă de obținere a superiorității aeriene este distrugerea la sol a aparatelor inamice și distrugerea infrastructurii folosite de pentru asigurarea operațiunilor aeriene (distrugerea rezervelor de combustibil, a căilor de comunicație și a aeroporturilor) Un exemplu istoric îl reprezintă Operațiunea Focus, în timpul căreia Forțele Aeriene Israeliene aflate
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
superiorității aeriene, aceasta nu este singura metodă pentru obținerea acesteia. Din punct de vedere strict militar, cea mai eficientă metodă de obținere a superiorității aeriene este distrugerea la sol a aparatelor inamice și distrugerea infrastructurii folosite de pentru asigurarea operațiunilor aeriene (distrugerea rezervelor de combustibil, a căilor de comunicație și a aeroporturilor) Un exemplu istoric îl reprezintă Operațiunea Focus, în timpul căreia Forțele Aeriene Israeliene aflate în inferioritate a reușit să dea o lovitură devastatoare forțelor aeriene egiptene, iordaniene și siriene și
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
a superiorității aeriene este distrugerea la sol a aparatelor inamice și distrugerea infrastructurii folosite de pentru asigurarea operațiunilor aeriene (distrugerea rezervelor de combustibil, a căilor de comunicație și a aeroporturilor) Un exemplu istoric îl reprezintă Operațiunea Focus, în timpul căreia Forțele Aeriene Israeliene aflate în inferioritate a reușit să dea o lovitură devastatoare forțelor aeriene egiptene, iordaniene și siriene și a aeroporturilor lor la începutul Războiului de Șase Zile și că obțină supremația aeriană. Distrugerea forțelor aeriene poate fi atinsă nu doar
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
folosite de pentru asigurarea operațiunilor aeriene (distrugerea rezervelor de combustibil, a căilor de comunicație și a aeroporturilor) Un exemplu istoric îl reprezintă Operațiunea Focus, în timpul căreia Forțele Aeriene Israeliene aflate în inferioritate a reușit să dea o lovitură devastatoare forțelor aeriene egiptene, iordaniene și siriene și a aeroporturilor lor la începutul Războiului de Șase Zile și că obțină supremația aeriană. Distrugerea forțelor aeriene poate fi atinsă nu doar prin atacuri aeriene, dar și prin acțiuni terestre. În timpul Războiului Rece, responsabilii militari
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
istoric îl reprezintă Operațiunea Focus, în timpul căreia Forțele Aeriene Israeliene aflate în inferioritate a reușit să dea o lovitură devastatoare forțelor aeriene egiptene, iordaniene și siriene și a aeroporturilor lor la începutul Războiului de Șase Zile și că obțină supremația aeriană. Distrugerea forțelor aeriene poate fi atinsă nu doar prin atacuri aeriene, dar și prin acțiuni terestre. În timpul Războiului Rece, responsabilii militari sovietici au declarat că URSS poate câștige supremația aeriană în ciuda inferiorității avioanelor sale de vânătoare prin cucerirea aeroporturilor NATO
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
Operațiunea Focus, în timpul căreia Forțele Aeriene Israeliene aflate în inferioritate a reușit să dea o lovitură devastatoare forțelor aeriene egiptene, iordaniene și siriene și a aeroporturilor lor la începutul Războiului de Șase Zile și că obțină supremația aeriană. Distrugerea forțelor aeriene poate fi atinsă nu doar prin atacuri aeriene, dar și prin acțiuni terestre. În timpul Războiului Rece, responsabilii militari sovietici au declarat că URSS poate câștige supremația aeriană în ciuda inferiorității avioanelor sale de vânătoare prin cucerirea aeroporturilor NATO și parcarea tancurilor
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
în inferioritate a reușit să dea o lovitură devastatoare forțelor aeriene egiptene, iordaniene și siriene și a aeroporturilor lor la începutul Războiului de Șase Zile și că obțină supremația aeriană. Distrugerea forțelor aeriene poate fi atinsă nu doar prin atacuri aeriene, dar și prin acțiuni terestre. În timpul Războiului Rece, responsabilii militari sovietici au declarat că URSS poate câștige supremația aeriană în ciuda inferiorității avioanelor sale de vânătoare prin cucerirea aeroporturilor NATO și parcarea tancurilor pe pistele acestora. (Trebuie amintit că în timpul ultimei
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
la începutul Războiului de Șase Zile și că obțină supremația aeriană. Distrugerea forțelor aeriene poate fi atinsă nu doar prin atacuri aeriene, dar și prin acțiuni terestre. În timpul Războiului Rece, responsabilii militari sovietici au declarat că URSS poate câștige supremația aeriană în ciuda inferiorității avioanelor sale de vânătoare prin cucerirea aeroporturilor NATO și parcarea tancurilor pe pistele acestora. (Trebuie amintit că în timpul ultimei conflagrații mondiale, germanii au folosit autostrăzile pe post de aeroporturi). Planificatorii sovietici plănuiau folosirea forțelor speciale Spețnaz pentru atacarea
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
(în limba germană: "Unternehmen Seelöwe") a fost un plan operațional al Germaniei pentru invadarea Regatului Unit în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, după înfrângerea Franței. Pentru asigurarea succesului operațiunii era nevoie de asigurarea superiorității aeriene și navale în regiunea Canalului Mânecii. Acest obiectiv nu a fost atins de către germani în timpul sau după încheierea Bătăliei Angliei. Pe 17 septembrie 1940, a fost amânată pe termen nedefinit și nu s-au mai făcut încercări pentru executarea ei. Adolf
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
divizii de infanterie și treizeci de escadrile de aviație. Hitler a refuzat la început oferta, dar a acceptat în cele din urmă participarea unui mic contingent de avioane de vânătoare și bombardament "Corpo Aereo Italiano", care să participe la campania aeriană a "Luftwaffe" din octombrie/noiembrie 1940. Comandant Generalfeldmarschall Gerd von Rundstedt Generalfeldmarschall Wilhelm Ritter von Leeb Începând cu august 1940, "Luftwaffe" a început o serie de atacuri concentrate - "Unternehmen Adlerangriff" - asupra unor ținte din Regatul Unit pentru distrugerea RAF și
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
din octombrie/noiembrie 1940. Comandant Generalfeldmarschall Gerd von Rundstedt Generalfeldmarschall Wilhelm Ritter von Leeb Începând cu august 1940, "Luftwaffe" a început o serie de atacuri concentrate - "Unternehmen Adlerangriff" - asupra unor ținte din Regatul Unit pentru distrugerea RAF și câștigarea superiorității aeriene deasupra Marii Britanii. Campania a devenit cunoscută mai târziu ca Bătălia Angliei. Modificarea accentului bombardamentelor de la atacul asupra bazelor RAF și stațiilor radar spre atacarea Londrei, a transformat "Adler" într-un bombardament strategic. Efectele acestei modificări sunt subiect de controverse. O
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
bazelor RAF și stațiilor radar spre atacarea Londrei, a transformat "Adler" într-un bombardament strategic. Efectele acestei modificări sunt subiect de controverse. O serie de istorici consideră că modificarea strategiei a făcut ca Lufewaffe să piardă lupta pentru câștigarea superiorității aeriene. Alți istorici consideră că Luftwaffe a obținut rezultate nesemnificative chiar și în prima parte a campaniei, iar RAF nu ajunsese în pragul colapsului, așa cum se afirmă câteodată. O altă opinie este aceea că germanii nu ar fi fost capabili să
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
că Luftwaffe a obținut rezultate nesemnificative chiar și în prima parte a campaniei, iar RAF nu ajunsese în pragul colapsului, așa cum se afirmă câteodată. O altă opinie este aceea că germanii nu ar fi fost capabili să obțină o superioritate aeriană mai înainte ca condițiile meteorologice să se înrăutățească în toamnă. Există și opinia conform căreia era puțin probabil ca Luftwaffe să fie capabilă să distrugă RAF Fighter Command. Dacă pierderile britanice ar fi devenit foarte mari, RAF și-ar fi
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
de îndată ce germanii ar fi lansat invazia. Există și părerea că „Leul de Mare” ar fi eșuat oricum, datorită slăbiciunii marinei germane. Opinia conform căreia „Leul de Mare” ar fi fost un eșec indiferent de o posibilă victorie germană în bătălia aeriană era împărtășită de un număr de ofițeri de stat major. Marele amiral Karl Dönitz considera că superioritatea aeriană nu este suficientă. Dönitz a declarat că germanii nu aveau nici controlul asupra spațiului aerian, nici al mărilor și nici nu aveau
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
slăbiciunii marinei germane. Opinia conform căreia „Leul de Mare” ar fi fost un eșec indiferent de o posibilă victorie germană în bătălia aeriană era împărtășită de un număr de ofițeri de stat major. Marele amiral Karl Dönitz considera că superioritatea aeriană nu este suficientă. Dönitz a declarat că germanii nu aveau nici controlul asupra spațiului aerian, nici al mărilor și nici nu aveau vreo șansă să le cucerească. Erich Raeder, comandantul "Kriegsmarine" în 1940 aprecia că britanicii nu și-au mobilizat
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
de o posibilă victorie germană în bătălia aeriană era împărtășită de un număr de ofițeri de stat major. Marele amiral Karl Dönitz considera că superioritatea aeriană nu este suficientă. Dönitz a declarat că germanii nu aveau nici controlul asupra spațiului aerian, nici al mărilor și nici nu aveau vreo șansă să le cucerească. Erich Raeder, comandantul "Kriegsmarine" în 1940 aprecia că britanicii nu și-au mobilizat în luptă niciodată întreaga flotă. În continuare el considera că o invazie germană în Anglia
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
care nu ar ezita să angajeze întreaga forță navala până la ultimul vas și ultimul om în lupta pentru supraviețuire. Amiralul a remarcat că Luftwaffe era capabilă să apere transporturile navale germane împotriva raidurilor flotei britanice și a considerat că forțele aeriene germane nu erau capabile să suplinească nici pe termen scurt inferioritatea "Kriegsmarine"}}. Când Franz Halder, șeful marelui stat major al forțelor terestre, a aflat care este starea "Kriegsmarine" și care sunt opiniile față de planul de invazie, el a notat în
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Kriegsmarine" nu poate îndeplini cerințele operaționale ale forțelor terestre că o debarcare în Anglia trebuia privită doar ca un act disperat. Rezultatele Luftwaffe în luptele cu navele de suprafață până în acel moment erau slabe. În timpul campaniei din Norvegia, în ciuda superiorității aeriene pe care a avut-o timp de opt săptămâni, Luftwaffe a reușit să scufunde doar două vase de război britanice. echipajele germane nu erau antrenate, iar avioanele nu erau echipate să atace țintele navale aflate în mișcare, în special distrugătoarele
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
cele peste o sută operaționale au fost scufundate în urma atacurilor de aviație în 1940. Dintre acestea, cinci au fost scufundate în timpul evacuării trupelor britanice de la Dunkerque și aceasta în ciuda unei lungi perioade în care germanii s-au bucurat de superioritate aeriană, a sutelor de tone de bombe lansate și a numeroaselor misiuni în regiune. Rezultatele Luftwaffe în ceea ce privește scufundarea navelor comerciale au fost de asemenea modeste. Aviația germană a scufundat aproximativ 1% dintre vasele care au navigat în 1940 în apele britanice
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
disponibile în Canalul Mânecii, o bună parte a flotei fiind angajată în luptele din Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, Home Fleet dispunea totuș de un mare avantaj numeric în fața germanilor. Este discutabil dacă vasele britanice de suprafață erau atât de vulnerabile la atacurile aeriene pe cât sperau germanii. În timpul evacuării de la Dunkerque, un relativ puține vase britanice au fost scufundate, în ciuda faptului că erau ținte staționare. Diferențele toatale dintre flotele de suprafață ale celor două forțe făcea ca o invazie amfibie să fie foarte riscantă
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
evacuării de la Dunkerque, un relativ puține vase britanice au fost scufundate, în ciuda faptului că erau ținte staționare. Diferențele toatale dintre flotele de suprafață ale celor două forțe făcea ca o invazie amfibie să fie foarte riscantă, indiferent de rezultatele atacurilor aeriene. În plus, "Kriegsmarine" își folosea restul vaselor mari de suprafață în cadrul unor operațiuni de diversiune în Marea Nordului. Flota fraceză, una dintre cele mai puternice și moderne din lume la acea vreme, ar fi putut înclina balanța în defavoarea britanicilor, dacă ar
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
30 octombrie-4 noiembrie. Pe 17 septembrie 1940, Hitler s-a întâlnit cu Hermann Göring și cu Gerd von Rundstedt, care au reușit să îl convingă pe Führer că operațiunea nu avea sorți de izbândă. Germanii nu dețineau controlul asupra spațiului aerian, iar coordonarea dintre diferitele ramuri ale forțelor armate lăsa de dorit. În după-amiaza aceleiași zile, Hitler a dat ordinele necesare pentru amânarea invaziei. De asemenea, a ordonat dispersarea flotei de invazie pentru evitarea distrugerii vaselor de către aviația și marina britanice
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
de mare. De fapt, în noiembrie 1939, comandanții flotei germane de război au elaborat un studiu cu privire la posibilitatea invaziei din Anglia în care au ajuns la concluzia că o asemenea acțiune are nevoie de îndeplinirea a două condiții - asigurarea superiorității aeriene, respectiv navale, pe care Germania nu avea să o atingă vreodată. Amiralul [[Karl Dönitz]] considera că superitatea aeriană nu ar fi fost insuficientă și admitea că „Nu avem nici controlul spațiului aerian sau al mărilor, nici nu eram capabili să
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]