61,510 matches
-
Baia Moldovei, oraș locuit la acea vreme în majoritate de sași și de maghiari, sediu al unei episcopii catolice. În noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467 oastea lui Ștefan a atacat pe neașteptate orașul Baia, dând foc palisadelor din lemn ale orașului, ceea ce a luat prin surprindere armata regală, având loc crâncene lupte stradale de noapte, soldate cu mari pierderi omenești pe ambele părți. Grigore Ureche, autorul letopisețului Țării Moldovei relatează că incendiul pus noaptea de moldoveni a creat o
Bătălia de la Baia () [Corola-website/Science/320819_a_322148]
-
absida altarului poligonală, cu cinci laturi, decroșată. Biserica nu avea turn-clopotniță amplasat peste acoperiș ci doar o clopotniță detașată. Această clopotniță a fost mutată, din vechea locație de pe "dealul bisericii", în centrul satului alături de cea de-a doua biserică de lemn a satului, biserica de lemn Sf. Arhanghel Mihail. Dimensiunile bisericii: lățimea - 4,3 m, lungimea pronaosului și naosului - 7,68 m, iar a laturilor absidei: 2,2 m ("laturile de nord și sud"), respectiv 1,09 m, 1,20 m
Biserica de lemn Sfinții Arhangheli din Sub Pădure () [Corola-website/Science/320861_a_322190]
-
laturi, decroșată. Biserica nu avea turn-clopotniță amplasat peste acoperiș ci doar o clopotniță detașată. Această clopotniță a fost mutată, din vechea locație de pe "dealul bisericii", în centrul satului alături de cea de-a doua biserică de lemn a satului, biserica de lemn Sf. Arhanghel Mihail. Dimensiunile bisericii: lățimea - 4,3 m, lungimea pronaosului și naosului - 7,68 m, iar a laturilor absidei: 2,2 m ("laturile de nord și sud"), respectiv 1,09 m, 1,20 m și 2,1 m - relevă
Biserica de lemn Sfinții Arhangheli din Sub Pădure () [Corola-website/Science/320861_a_322190]
-
68 m, iar a laturilor absidei: 2,2 m ("laturile de nord și sud"), respectiv 1,09 m, 1,20 m și 2,1 m - relevă un edificiu de dimensiuni medii spre mici. Pereții naosului și pronaosului erau realizați din lemn de stejar în timp ce pereții absidei erau făcuți din lemn de brad. Spațiul interior, împărțit după rigorile cultului, era acoperit de o boltă semicilindrică comună. Pictura interioară, realizată după tradiția scolii de la Feisa a împodobit întreaga biserică. Din programul iconografic ce
Biserica de lemn Sfinții Arhangheli din Sub Pădure () [Corola-website/Science/320861_a_322190]
-
laturile de nord și sud"), respectiv 1,09 m, 1,20 m și 2,1 m - relevă un edificiu de dimensiuni medii spre mici. Pereții naosului și pronaosului erau realizați din lemn de stejar în timp ce pereții absidei erau făcuți din lemn de brad. Spațiul interior, împărțit după rigorile cultului, era acoperit de o boltă semicilindrică comună. Pictura interioară, realizată după tradiția scolii de la Feisa a împodobit întreaga biserică. Din programul iconografic ce se putea identifica înaintea dispariției lăcașului sunt amintite: în
Biserica de lemn Sfinții Arhangheli din Sub Pădure () [Corola-website/Science/320861_a_322190]
-
carul de foc precum și sfinte mucenițe și mironosițe. Reconstruirea edificiului, cu materiale noi, în curtea Brigăzii 2 de tancuri din Târgu-Mureș aduce aminte de vechea bisericuță, noul edificiu păstrând dimensiunile planului vechiului edificiu. Noua biserică, în plus are pereții din lemn de brad, este mult mai înaltă și are amplasat un turn-clopotniță deasupra pronaosului.
Biserica de lemn Sfinții Arhangheli din Sub Pădure () [Corola-website/Science/320861_a_322190]
-
Buzduganul (din ) este o armă albă folosită în evul mediu, formată dintr-o ghiulea de fier de circa 10 - 15 kg (după dorința celui care comanda arma la manufactură), așezată în capul unei cozi de lemn sau legată de coadă cu un lanț. Din prima formă derivă sceptrul, ca însemn al puterii suverane. A doua formă era, ca și buzduganul, o armă masivă. La o coada de lemn se atașa, cu un lanț, o ghioagă metalică
Buzdugan (armă) () [Corola-website/Science/320854_a_322183]
-
la manufactură), așezată în capul unei cozi de lemn sau legată de coadă cu un lanț. Din prima formă derivă sceptrul, ca însemn al puterii suverane. A doua formă era, ca și buzduganul, o armă masivă. La o coada de lemn se atașa, cu un lanț, o ghioagă metalică, cu sau fără țepi. Acest tip de armă se numea și "bici de luptă". Buzduganul derivă din ghioaga din lemn prevăzută cu țepi de metal, folosită ca o armă a țăranilor chemați
Buzdugan (armă) () [Corola-website/Science/320854_a_322183]
-
formă era, ca și buzduganul, o armă masivă. La o coada de lemn se atașa, cu un lanț, o ghioagă metalică, cu sau fără țepi. Acest tip de armă se numea și "bici de luptă". Buzduganul derivă din ghioaga din lemn prevăzută cu țepi de metal, folosită ca o armă a țăranilor chemați la luptă, care erau prea săraci să-și permită o sabie. În Imperiul Roman, buzduganul (care purta denumirea de "clava") a fost întrebuințat pe scară largă în sec
Buzdugan (armă) () [Corola-website/Science/320854_a_322183]
-
în 1626. În 1876, preotul a rămas văduv, după decesul soției sale. Aceasta a fost înmormântată în curtea bisericii din Stupca. După moartea fiului său, compozitorul Ciprian Porumbescu (1853-1883), preotul Iraclie Porumbescu s-a mutat ca paroh la Biserica de lemn din Frătăuții Noi, unde a slujit între anii 1884-1896. La Frătăuții Noi, preotul Iraclie a fost și învățător; el a organizat la școala din sat cursuri de industrie casnică, de împletituri (din nuiele, papură, paie ori pănuși) și de apicultură
Iraclie Porumbescu () [Corola-website/Science/320860_a_322189]
-
în ochii guvernului austriac. În 1893 a fost numit exarh arhiepiscopal, iar în 1895 egumen al Mănăstirii Putna. Iraclie Porumbescu a decedat la 13 februarie 1896, la vârsta de 73 de ani. A fost înmormântat în cimitirul din jurul bisericuței de lemn, foarte aproape de altarul la care slujise ca preot. Pe crucea sa de mormânt se află următoarea inscripție: ""Aice zace marele naționalist și poet ecsarch archiepiscopal Jraclie PORUMBESCU paroch ortodocs nă ot Sucevița în 9/III 1823 mort la 13/II
Iraclie Porumbescu () [Corola-website/Science/320860_a_322189]
-
Porumbescu din județul Suceava). Familia Porumbescu a locuit în casa parohială din Stupca între anii 1865-1884, acolo poposind marele compozitor Ciprian Porumbescu (1853-1883) de fiecare dată când venea în vizită la părinții săi din Stupca. Casa a fost construită din lemn la sfârșitul secolului al XIX-lea. Casa lui Ciprian Porumbescu se află pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare . În anul 1865, preotul Iraclie Porumbescu a fost transferat ca paroh în satul Stupca
Casa memorială „Ciprian Porumbescu” () [Corola-website/Science/320897_a_322226]
-
având codul de clasificare . În anul 1865, preotul Iraclie Porumbescu a fost transferat ca paroh în satul Stupca, păstorind acolo până în 1884. Aici a locuit într-o casă parohială așezată la marginea satului, lângă toloacă. Casa parohială era construită din lemn și avea patru încăperi mari, despărțite prin tindă și având în față un cerdac. Pe lângă aceasta, mai exista și o casă mai mică cu două încăperi, într-una din ele fiind bucătăria, iar în cealaltă cancelaria parohială, unde preotul își
Casa memorială „Ciprian Porumbescu” () [Corola-website/Science/320897_a_322226]
-
și dărăpănate. În jurul casei se afla o curte destul de mare, o livadă, bisericuța familiei, o fântână, grajduri pentru animale, hambare pentru cereale și alte anexe gospodărești. În anul 1847, soția căminarului, Raluca (Iurașcu) Eminovici (1816-1876) a cumpărat mica bisericuță de lemn din cătunul Ipotești, cu 250 de galbeni, de la boierul Theodor Murguleț. Acest lucru este menționat într-o scrisoare din 14 aprilie 1909 a lui Matei Eminovici către Corneliu Botez (""Biserica din Ipotești era proprietatea mamei, o cumpărase mama cu 250
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]
-
ca biserică a satului Ipotești și după cumpărare, salariul preotului fiind plătit de tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, care deținea moșia din Ipotești. Familia Eminovici a stăpânit moșia Ipotești până în anul 1878, când a fost vândută din cauza datoriilor. În spatele bisericuței de lemn, lângă altar, au fost înmormântați patru dintre Eminovicești: Gheorghe (1812-1884) și Raluca (1816-1876) - părinții poetului, Nicu (1843-1884) și Iorgu (1844-1873) - doi dintre frații poetului. În anul 1928, scriitorul Cezar Petrescu și istoricul Nicolae Iorga au inițiat o subscripție publică pentru
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]
-
Burdujeni și cărămidă aparentă de la Ciurea, fiind acoperită cu țiglă. Sub cornișă, edificiul este înconjurat de o friză în care se repetă trei însemne heraldice: stema județului Botoșani - coasa, a Moldovei - capul de bour, și a Regatului României. Mobilierul de lemn (catapeteasma, strana arhierească, 14 strane obișnuite, două iconostase, două analoghii și balustrada de la loja corului) a fost confecționat de sculptorul danez Peer Merloe la Mănăstirea Văratec. Pereții interiori ai bisericii au fost pictați de Petre Remus Troteanu (1885-1957). Iconografia lăcașului
Biserica Sfinții Voievozi din Ipotești () [Corola-website/Science/320902_a_322231]
-
Sulița este o armă albă de atac, formată dintr-o prăjina de lemn lungă de circa 1,50 - 2 metri, terminată cu un vârf de fier ascuțit de diferite forme (piramidal, conic, în formă de frunză etc.), folosită în antichitate și în evul mediu, mai ales de infanteriști, la aruncat. A nu se
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
frunză etc.), folosită în antichitate și în evul mediu, mai ales de infanteriști, la aruncat. A nu se confundă cu "lancea", care este o armă de atac, formată dintr-un vârf ascuțit de metal montat la capătul unei prăjini de lemn de dimensiuni mai mari - 3 până la 4 m. Sulița română (denumită "hasta") a început să fie folosită de unitățile de triari din epoca republicana, iar după reforma lui Marius, sulița a devenit armă standard aflată în dotarea soldatului român. Avea
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
mai mari - 3 până la 4 m. Sulița română (denumită "hasta") a început să fie folosită de unitățile de triari din epoca republicana, iar după reforma lui Marius, sulița a devenit armă standard aflată în dotarea soldatului român. Avea corp de lemn ("hastille"), vârf de fier ("cuspis") foliform sau romboidal cu înmănușare tubulara cu o lungime de aproximativ 20 cm, uneori lustruit și arar îmbrăcat în foi metalice prețioase probabil pentru parada și călcai de fier, conic. Lungimea totală ajungea la aproximativ
Suliță () [Corola-website/Science/320904_a_322233]
-
după ce a observat cârma navei în prima sa călătorie pe mare. El a descoperit că „indiferent încotro se învârtea roata, spițele ei se aliniau mereu cu un ambreiaj care o ținea”. În această călătorie, Colt a făcut un model de lemn al revolverului. Când s-a întors în Statele Unite în 1832, s-a întors să lucreze pentru tatăl lui, care i-a finanțat producția a două prototipuri de pistoale. Acestea au ieșit de proastă calitate, decoarece Christopher Colt credea că ideea
Samuel Colt () [Corola-website/Science/320895_a_322224]
-
de față. În anul 1954, denumirea localității a fost schimbată din "Stupca" în "Ciprian Porumbescu" (1853-1883), în memoria marelui compozitor român care a copilărit, a compus și a murit în acest sat. În sat a existat anterior o biserică de lemn. Aici a slujit între anii 1865-1884 preotul Iraclie Porumbescu (1823-1896), talentat scriitor și culegător de folclor, originar din Sucevița și anterior preot la Șipotele Sucevei (azi în Ucraina). Preotul Iraclie era tatăl lui Ciprian Porumbescu (1853-1883), autorul imnurilor naționale "Trei
Biserica Sfântul Dumitru din Ciprian Porumbescu () [Corola-website/Science/320884_a_322213]
-
Compozitorul Ciprian Porumbescu a murit la 6 iunie 1883 la Stupca, fiind înmormântat lângă altarul bisericii unde slujea tatăl său. În 1884, la un an după moartea fiului său, preotul Iraclie Porumbescu s-a mutat ca paroh la Biserica de lemn din Frătăuții Noi, unde a slujit între anii 1884-1896. În anul 1887 , în timpul păstoririi parohului Onofrei Mironovici (1852-1929), a fost construită la Stupca o biserică nouă cu hramul "Sf. Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir". La înălțarea lăcașului de cult
Biserica Sfântul Dumitru din Ciprian Porumbescu () [Corola-website/Science/320884_a_322213]
-
luminatului imparat Francisc Iosif I cu spesele patronatului, a moștenilor ferecitl Aleco cav: de Popovici și a comunei paroch: și s'a sfințit la 27 octomvre 1889 de archiepiscopul și mitropolitul Silvestru. Onofrei Mironovici paroch."" Catapeteasma a fost confecționată din lemn de frasin, icoanele fiind pictate de renumitul pictor cernăuțean Epaminonda Bucevschi (1843-1891). Pereții interiori ai bisericii au fost pictați în anul 1992 de către pictorul Nicolae Gavrilean din Gura Humorului, iar exteriorul bisericii a fost refăcut mai întâi în anul 1986
Biserica Sfântul Dumitru din Ciprian Porumbescu () [Corola-website/Science/320884_a_322213]
-
stavrofor Onufrei Mironovici (1852-1929) - preotul paroh care a construit biserica. Biserica are un plan treflat, cu o turlă hexagonală deasupra naosului. Pictura interioară a bisericii a fost realizată în anul 1992 de către pictorul Nicolae Gavrilean din Gura Humorului. Catapeteasma din lemn de frasin datează din perioada construcției lăcașului de cult, icoanele fiind pictate de pictorul Epaminonda Bucevschi (1843-1891).
Biserica Sfântul Dumitru din Ciprian Porumbescu () [Corola-website/Science/320884_a_322213]
-
a bunurilor din colecție, cum ar fi piese si echipamente care acoperă perioada de la sfârșitul secolului al XIX-lea, până în ziua de azi. Iese în evidență colecția de electrodomestice, mașini electrice, piese și matrițe de iluminat public și privat din lemn și fier, echipamente de laborator, supape, machete, etc. Centrul de Documentare al Muzeului de Electricitate, are ca scop să creeze un centru specializat în studiul și înțelegerea energiei și în special al electricității. Se compune din aproximativ 60 000 de
Muzeul Electricității (Lisabona) () [Corola-website/Science/320886_a_322215]