KorAP: Find »[drukola/base=ținut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...236 237 238 ...508 >

12,690 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

erau pretutindeni alții și, după desfătările din scurtele sale răgazuri, lui Iahuben îi plăcea să se amestece în mulțime, să învețe cât de cât graiul localnic și să asculte poveștile străine, să întrebe despre obiceiuri și datini. Totdeauna pleca din ținuturile jefuite cu părerea de rău de a fi aflat prea puțin. Dar meseria sa era să ucidă și să apere, iar datoria lui față de sine și de copiii lăsați departe acasă, peste mări, era să prade tot ce se putea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
te puteai lesne rătăci. În marea cea albastră, din miazăziua ei, intrau, prin câteva guri desfăcute în unghi, apele unui râu nemaipomenit, Hapi, socotit zeu, căci numai el hrănea tot poporul roșu care umplea țărișoarele împrăștiate în lungul râului, în ținutul cu pământ negru numit Ta Kemet. Acolo îi plăcuse lui Iahuben cel mai mult, mai ales că oamenii locului vorbeau o limbă foarte asemănătoare cu a sa. Erau puțin mai scunzi decât cei din poporul lui Iahuben, care avea pielea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
au găsit după câteva ceasuri de mers un copac și l-au aprins. Apoi, înainte de a porni iarăși la drum, Auta a încărcat pe spinările celor trei tauri legături de vreascuri, ceea ce a stârnit mirarea soldatului. Sclavul i-a spus: - Ținutul spre care mergem e oază. S-ar putea să nu ajungem la timp și poate că noaptea ne apucă în întinderea de nisip, unde nu găsim arbori. Sau poate că vom ajunge la căderea nopții în oază și nu vom

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
De multe ori zâmbea. Dar tăcerea părea să fie în firea lui. Sau era un zăvor? Și de ce nu-i răspunsese la întrebare? Iar îl socotea poate copil... Drumul lung cere multe cuvinte și sclavul le dăruia greu. - Ești din ținuturile astea spre care ne ducem? îl întrebă Iahuben pe sclav. Ești poate tulburat că vii în țara ta... Sclavul zâmbi fără să spună nimic. Iahuben se simți ațâțat. - Spune-mi despre tine! zise el. Nu tace atâta, vorbește măcar ceva

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
plăcut țara. N-o știu decât la miazănoapte, dar am auzit că e foarte lungă, cât ține Hapi. E adevărat? - Da. Dar nu e o singură țară, sunt mai multe care se războiesc între ele. Ta Kemet se cheamă tot ținutul prin care curge râul Hapi. - N-ai băgat de seamă cât de mult seamănă limba lor cu a noastră? De ce? - Cred că voi sunteți de același neam cu ei. - Dar pentru ce țările lor se războiesc între ele? Și Atlantida

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să ajungă la o încredere aproape oarbă în sclav. O singură nedumerire îl mai abătea uneori de la aceasta: soldatul își punea întrebarea fără răspuns de ce se ferea sclavul de orice așezare omenească. Iahuben nu se îndoia că oameni sunt în ținuturile prin care se duceau ei doi spre răsărit. I-o spusese și Auta. Drumul lor cotea uneori, dar soldatul învățase să se ia și el după anumite stele, îndeosebi după Steaua Păstorului, și nu scăpa din vedere că se îndreaptă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
izvor de apă abia izbutind să se prelingă prin nisip. Dar apa era bună. Iahuben văzu după ochii sclavului că nici el nu bănuise izvorul. Asta nu-i plăcu. Va să zică mai erau lucruri neștiute chiar și de Auta în aceste ținuturi blestemate! Își întinseră cortul și se culcară. Din nou umbra neîncrederii îl acoperi. Știa că merg spre răsărit, dar dacă abătîndu-se din drumul drept mergeau tot spre răsărit, însă către vreo altă țară? Cine putea ști! Până să adoarmă, Iahuben

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ochi un timp, în tăcere. Întâi ferindu-se, Agbongbotile își arătă după aceea ochii, văzând că ai străinului nu au în ei nici șiretenie, nici răutate. - Iată, zise Auta în cele din urmă, stăpânii noștri vor să ia din alte ținuturi și de la voi robi care să muncească pentru ei. Cei doi băștinași schimbară câte o privire. - Să le paștem vitele? făcu Agbongbotile. - Nu. Vitele lor au păstori. Ca să le clădiți case. Mai-Baka începu să râdă. - Numai pentru asta? Nu pot

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Poate era mai bine să nu venim... - Ei, acum ați venit, zise bătrânul. Noi știam că veniți. Iahuben se întoarse mirat spre bătrân, dar îl auzi pe Auta că spune: - Știam că știți. De aceea am ocolit toate oazele. Tobele ținuturilor n-au dormit: au dus vestea ca vântul. Iahuben privi cu gura căscată spre amândoi, pe rând. - Fiare n-ați întîlnit? întrebă Mai-Baka. - Nu. Și, chiar de-am fi întîlnit, Iahuben este viteaz și nu sunt țintași mai buni ca

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Soldatul Iahuben era și el aici. Scăpase cu o rană trecătoare. Îngrijindu-și-o, aștepta nerăbdător corăbiile și îi era dor de casă. Se săturase de Ta Kemet. Oamenii rome erau harnici și cumsecade, dar săraci. Chiar bogații stăpâni din ținut nu se puteau asemui cu stăpânitorii Atlantidei. Aici, în Ta Kemet, nu erau nici palate sclipind de fildeș și oricalc, nici băi de marmură, nici locuri de petrecere sau grădini minunate ca în Țara Apelor, pe care acești oameni rome

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
stare singur, cu mâlul adus de apele ce creșteau revărsîndu-se în fiecare an, să îmbogățească valea uimitoare, oprind întinderea ticăloasă a deșertului uscat. Lui Auta îi păru rău că nu s-a putut duce niciodată în țările de sus ale ținutului Ta Kemet, acolo de unde vine Hapi. Unii oameni negri spuneau, fără s-o fi zărit vreodată, că acolo, la obârșia acestui râu, unde oamenii n-au umbră la amiază, ar fi o mare întinsă cu apă dulce; dar cine putea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zeul Hapi, vărsând fără întrerupere din două ulcioare apa dătătoare de viață, care se scurge la vale prin gura îngustă a peșterii, strecurîndu-se între capul și coada unui șarpe uriaș. Așa se naște mereu, niciodată supusă pieirii, marea binecuvântare a ținutului Ta Kemet. Auta asculta de fiecare dată aceeași poveste, nemulțumit că nimeni nu-i putea spune și altceva mai vrednic de crezare. Râuri născîndu-se din munți văzuse destule, chiar în Atlantida, unele reci, altele fierbinți. Intrase și în peșteri, la

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zei sau alte făpturi din cele cu care-și umpleau oamenii poveștile. Atlantida avea râuri multe, lacuri și izvoare și pretutindeni pământ rodnic, iar apa nu era acolo nici rară, nici deosebit de încîntătoare. Dar Auta trăise până la începutul tinereții în ținuturi unde apa era aur, așa că înțelegea bine miezul minunii acestui fluviu care îngrașă an de an pământurile ce fără el ar rămâne pustii. Când se plimbă o dată cu Iahuben mai sus de tabără, pe lângă malul încă plin de mâl, Auta stătu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Ta Kemet nu mai cîntă? Cântă și de necaz. Și tu singur ai spus că unele cântece mint. - Ai dreptate. Și cât pământ au ca să se hrănească? - Dacă s-ar hrăni numai ei și nu le-ar lua jumătate stăpânul ținutului și un sfert slujbașii, tot nu le-ar ajunge. Muncesc din greu și abia se întorc acasă la căderea nopții, istoviți, că trebuie să și plece îndărăt pe câmp. Și asta când e bine! Dar gîndește-te că uneori apa din

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
puțin o sută de coți trecu pe lângă corabia lor fără să se spargă. Și deodată apele se liniștiră. Vântul se înmuie. Pe întinderea mării unduită de valuri mici și din nou aproape albastră, se făcuse lumină. În stânga, la miazăzi, țărmul ținuturilor cu nisipuri, de unde plecaseră, se zărea aproape. În față, se legănau una după alta corăbiile atlante. Departe, la orizont, se puteau desluși cei doi stâlpi puternici de piatră ai zeului hananeilor Melkart, tăiați din niște munți pe cele două țărmuri

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Atlantida pentru dulceața lor deosebită și pentru puterea lor de a hrăni. Spre înălțimile mai mari erau păduri de pini și mai creșteau tufe nenumărate de ienupăr, totdeauna verzi, cum și tufe foarte înalte de iarbă-neagră înflorind trandafiriu. În aceste ținuturi muntoase și împădurite locuiau neamuri de oameni înalți ca toți atlanții, însă cu pielea mai mult brună decât roșiatică și cu părul uneori aproape galben; vorbeau alt grai decât atlanții, totuși orice atlant putea să se înțeleagă destul de lesne cu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
asemenea lucruri. Cronica spunea că în vremuri foarte vechi, când oamenii abia ieșiseră din peșterile munților și începeau să crească vite, să lucreze pământul, să-și facă întîile colibe, Atlantida era încă legată printr-o limbă lată de pământ de ținutul celălalt, unde pe atunci nu se aflau nisipuri și deșertul de azi era o pășune fără margini. Astfel, pe atunci, munții oamenilor cu păr galben alcătuiau un șir neîntrerupt cu munții aflați la miazăzi de strâmtoarea numită acum Stâlpii lui

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu o dată în țara lui de obârșie asemenea albii seci. Cronica mai povestea cum apoi păstorii își mânară turmele spre răsărit. Unii din ei erau cu pielea roșie, alții cu pielea fumurie. Dar coborâră și alți oameni, foarte înalți, din ținuturile așezate în stânga și în dreapta strâmtorii unde se unesc cele două mări: Marea dintre Pământuri și Marea Atlantică. Acei oameni aveau pielea albă și părul galben sau negru. După lupte lungi cu localnicii Atlantidei, toate aceste neamuri se amestecară între ele

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Oraș. La palatul regelui erau totdeauna mulți tălmaci, și erau destui și aici sus. Se întîmpla însă mereu ba să vină vreun sol dintr-o țară depărtată a cărui limbă n-o știa nimeni, ba să fie aduși robi din ținuturi necunoscute cu care nimeni nu se putea înțelege deslușit. Îi și părea rău că a fost tulburat tocmai când dorea să-l întrebe pe bătrân dacă nu mai sunt și alte cărți necercetate de ajuns sau uitate din care s-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
un țăran din partea locului, luat călăuză. Era spre amurg. Auta își repeta în minte scrisoarea regelui, pe care o purta în sân, dar o știa pe dinafară. Regele îi scrisese Marelui Preot astfel: Mi-a venit o veste ciudată din ținutul de miazăzi. Țăranii din câmp au văzut și au auzit fulgere și tunete și o strălucire mai tare decât a soarelui. Cine era în preajmă a căzut. Niște zei străini, sclipitori de argint și de lumină, au scos din foc

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu părea să fie ostenită. - Este foarte înaltă și îngustă, cu acoperișul ascuțit. Toată e numai de argint. - Și zeii ce făceau când i-ai văzut? - Eu i-am văzut mai puțin. Alți oamenii spun că umblă și cercetează tot ținutul unde s-au așezat. Dar, atunci când au coborât într-un nor de foc și și-au scos casa din flăcări ca s-o pună pe pământ, au stat numai pe lângă casă. Eu cred că sunt zeii focului și ai vântului

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
oaze și orașe din miezul deșertului cu nisipuri fierbinți, unde niciodată nu era însă nimic. Auta rămase așa cum era. Îi făcea bine să stea culcat. Noaptea nu era rece. Aerul era foarte curat și pieptul îl înghițea cu plăcere. Tot ținutul era liniștit. Nu trecea nici o pasăre... Închise ochii. I se făcu somn. Se gândi că, într-adevăr, tot ce văzuse nu putea fi decât nălucire. După un răstimp deschise iar ochii: turnul se zărea palid, abia izbutind să nu se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de ostroave și limbi de pământ unde neamurile abia se ridicau la viață, și negustori cu ochi înguști și nasuri ca pliscul păsărilor de pradă, mereu dornici de sclavi ieftini și de înșelăciune, lăsîndu-se nu de mult spre mare dinăuntrul ținutului unde se așezase neamul hananeu. Veneau spre aceste țărmuri gălăgioase păstori cu piei de oaie, cu unt și caș, sau pescari cărând coșuri cu pește. Dăruind valurilor ceea ce mai rămăsese din corabia lor, cei patru se risipiră. Mpunzi și cârmaciul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
porunca ciudată: - Puarem, spuse bătrânul, zeii ți-au menit un viitor de strălucire. Zeii noștri mari, cei cinci zei ai Atlantidei, zeii fericirii și puterii noastre, ți-au hărăzit ție cinstea să cucerești cu armele țara Ta Kemet cu toate ținuturile ei și s-o supui regelui nostru, fie el veșnic viu, sănătos și puternic! Puarem nu înțelese nimic. Dar de vreme ce zeii porunceau astfel prin gura Marelui Preot, cine s-ar fi putut ridica împotrivă? Puarem înclină capul cu supunere și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
trăiră mai departe aceiași oameni înalți pe care-i știau atlanții de când lumea. Iar corăbiile pe care le văzuse Marele Preot că pluteau spre miazănoapte au fost pline și ele de tot felul de oameni, scăpați de înec de pe micul ținut muntos așezat mai sus de Muntele de Foc, în dreptul Stâlpilor lui Melkart. Au fost printre ei și soldați din paza acelui ținut, și pescari, țărani, păstori și chiar și robi. Conducător al tuturor acestor oameni se alesese un fost sclav

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]