60,912 matches
-
prietenii lui nu mai văzuseră vreodată un Mare Preot atât de înfumurat, plictisitor și ceremonios, căci oficie sacrificiile cu atâta sobrietate și cu atâta încetineala, încât la jumatatea ceremoniei cea mai mare parte dintre cei prezenți ațipiseră. Începu prin a așeza deasupra unei stânci sfinte, care se ridică chiar pe țărm, o micăstatuetă de lemn care reprezenta un om cu cap de rechin, așezat pe un taburet - imaginea zeului Kauhúhu, așa cum era ea cunoscută de majoritatea popoarelor polineziene -, si, după ce îngenunche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
atâta încetineala, încât la jumatatea ceremoniei cea mai mare parte dintre cei prezenți ațipiseră. Începu prin a așeza deasupra unei stânci sfinte, care se ridică chiar pe țărm, o micăstatuetă de lemn care reprezenta un om cu cap de rechin, așezat pe un taburet - imaginea zeului Kauhúhu, așa cum era ea cunoscută de majoritatea popoarelor polineziene -, si, după ce îngenunche în fața ei și mormăi niște cântece mai bine de o oră, trecu la sacrificarea a tot felul de animale domestice, mânjindu-se atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întâmplate? Până la urmă, toți ajung să mă privească la fel cum faceți voi acum. — Pentru că ceea ce ne povestești suntlucruri atât de ciudate! observa Vahíne Tiaré. Ciudate, într-adevăr! Am ajuns să credem că de fapt dormeau, astfel că i-am așezat sub coviltirul de la prova și ne-am continuatdrumul... Ofta încă o dată, inca și mai profund. Tatăl meu a fost printre ultimii care au cedat, murmura cu voce stinsa. A rămas foarte liniștit și cu mâinile încleștate pe cârma, iar atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ridică de jur împrejur, îi explică Navigatorul-Căpitan. Aceste pământuri trebuie să fie cele care marchează sfârșitul lumii și care împiedică apă oceanelor să se reverse. Lua un vas din cele pe care le foloseau femeile pentru pregătirea mâncării și îl așeza în fața lui. Lumea este la fel ca acest vas, și are margini care țin apă în mijloc. Marca un punct. În urmă cu mii de ani, strămoșii noștri au pornit de aici, din marginea vestică, în timp ce eu am ajuns în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
către Chimé din Farepíti. —Duceți-le apă și vedeți dacă sunt periculoși. Îi amenință cu degetul. Și să nu vă asumați nici un risc inutil! Băieții se aruncară de îndată în mare, împingând în fața lor o pluta rudimentara, pe care femeile așezaseră mai multe vase cu apă și vreo zece nuci de cocos. Pe masura ce se apropia de țărm, lui Tapú Tetuanúi începu să-i bată inima tot mai puternic, ca și cum ar fi urmat să treacă însuși pragul infernului, nu să pună piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
se strânseră la sfat și ajunseră la concluzia la care și căpitanul Mararei sperase că vor ajunge: cineva care are la bord pielea unui dușman trebuia să fie considerat prieten. Unul după altul, războinicii se întoarseră în liniște și se așezară sub cocotierii de pe plajă, pana cand lângă pielea sălbaticului nu mai rămase decât cel care părea să fie șeful lor, si care se vedea clar că era dezarmat. Doar atunci le făcu semn celor de pe catamaran să se apropie. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Și nici ție nu-ți plăcea. Navigatorul-Căpitan îl privi cu coada ochiului și adaugă ironic: Dacă ar trebui să arunci în mare tot ce nu-mi place mie, nu ți-ar mai rămâne mare lucru. Îi făcu semn să se așeze lângă el. Iar acum dă-mi o explicație care să mă convingă. Scufundatorul lua loc lângă Navigatorul Căpitan al insulei Bora Bora și, după ce cugeta câteva clipe, ca și cum ar fi vrut să-și descopere motivele cele mai ascunse, sfârși prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Farepíti fu ales printre cei care urmau să vâslească în mica piroga care avea să conducă iscoadele până la recif, deși în orele care se scurseră până la întoarcerea ei statu într-o asemenea tensiune, încât în momentul când Vetéa Pitó se așeza lângă el sări în sus, de parcă l-ar fi ars cu un tăciune aprins. Liniștește-te!... îi șopti prietenul lui. Totul o să fie bine. Nu ți-e frică? se miră. O s-avem timp destul să ne fie frică, răspunse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dispăreau în adâncuri și nici un singur pescăruș nu părăsea insula, Navigatorul-Căpitan se convinse și mai mult ca pe înserate Cutia Vanturilor se va deschide larg. Bărbații și femeile de pe Peștele Zburător își petrecură restul zilei la umbră pânzelor, care fuseseră așezate sub formă de cort, repetându-și, punct cu punct, strategia și determinând cu mare precizie ce avea fiecare de făcut după ce vor pune piciorul pe uscat. Cand primele pale de vânt și câțiva nori deșirați confirmară că violentul taifun lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
echipajului începu să descarce, cu ajutorul bărcii auxiliare, tot ce se află pe navă: cele câteva animale domestice care le mai rămăseseră, catargele, velele, alimentele și obiectele de uz personal. De fiecare dată, barca se întorcea cu pietroaie grele, care erau așezate pe fundul vasului. Din când în când, vântul se întețea, iar primele frunze de palmier începuseră deja să zboare prin aer. Cand din Marara nu mai rămase decât scheletul, așa cum ieșise din mâinile lui Tevé Salmón, Miti Matái dădu ordin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
curând, cu aceeași forță sau chiar mai furios, dar, de această dată, fără nici un semn prevestitor. Într-adevăr, așa se întâmplă, iar acum Navigatorul-Căpitan putea să-i calculeze și durata. După-amiază, ordona să fie aprins un foc mic, deasupra căruia așezară niște rămurele subțiri, cu vârfuri ascuțite. Cu ele, războinicii își pictară pe corp niște desene negre, care imitau, în linii mari, tatuajele bestiei, în timp ce Vahínes le rădeaucapetele, lăsându-le doar două mese scurte pe părțile laterale. La sfârșit, majoritatea oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
gărzile cercetau cu atenție orizontul, așteptând cu nerăbdare să zărească navele dușmane, dar se părea că oceanul - sau poate taifunul- le înghițise pentru totdeauna. Ce facem dacă nu se-ntorc? întreba Chimé din Farepíti într-o seară, pe când se află așezat lângă cei doi prieteni ai lui, la pupă catamaranului, exprimând teamă tuturor participanților la expediție. Nu mă-ncântă ideea să rămân aici pentru tot restul vieții. Bănuiesc că va veni o zi când Miti Matái o să dea ordinul de plecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nu reușise să găsească niște cuvinte mai potrivite care să exprime ceea ce simțea și, după ce le repeta furios, mai bine de două ore, în timp ce aruncă apă, într-o încercare zadarnica de a nu se mai gândi la cele petrecute, se așeza lângă prietenul lui cel mai bun, care, la fel ca și el, părea să nu-și mai găsească liniștea. Ar trebui s-o aruncăm în mare, spuseindignat Vetéa Pitó, în loc de salut. S-o aruncăm peste bord și să se ocupe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ordona să fie aruncat în apă un cârlig cu o momeală. Pasărea se aruncă imediat asupra momelii și se prinse în cârlig, iar după ce o traseră pe punte, Navigatorul-Căpitan îi suci gâtul și o taie în două cu un cuțit, așezând pe lemnul punții conținutul stomacului. Tapú Tetuanúi și cu Chimé din Farepíti schimbară priviri întrebătoare, căci, așa cum era de așteptat, stomacul păsării nu conținea decât o căpățâna de pește zburător și o mulțime de intestine de pește, digerate pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mare de pește și una dintre micile oglinzi pe care le primiseră de la spanioli. Cand nu mai lipsea decât o jumatate de oră până la asfințit, înfipse în geamandura improvizată un ac subțire și îi ceru lui Tapú Tetuanúi să o așeze cu grijă pe apă. Încet, vasul începu să alunece către est, împins de curentul puternic, care îl purta mult mai repede decât pe greoiul catamaran și, când se convinse că urma direcția la care se așteptase, Miti Matái ordona zâmbitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
niciodată. Traseră catamaranul pe plajă insuliței, unde dulgherul și ajutoarele lui separară cele două carene de puntea comună care le unea. Între timp, ceilalți oameni săpaseră două tranșee mari, lațe de patru metri și adânci de doi, astfel că, atunci când așezară carenele în ele, abia dacă mai rămâneau cam un metru și jumătate deasupra nisipului. Apoi săpară o altă groapă și mai mare, pe care o acoperiră cu platformă punții, si camuflară totul cu nisip, frunze și plante, iar atunci când terminară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
două sute de ani, se transmiteau celor care le consumau ouăle și carnea, astfelcă se impusese interzicerea consumului lor persoanelor care nu aparțineau claselor privilegiate, căci altfel ar fi existat riscul să dispară specia. De aceea, în momentul când Vahíne Tiaré așeza în fața lui Tapú Tetuanúi un vas de lemn, în care șase ouă și o bucată de carne pluteau într-un sos apetisant de lapte de cocos cu vanilie, inima și stomacul băiatului tresăriră în același timp, căci, pe de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că o singură șoaptă. Toți se supuseră și, când se iviră în sfârșit zorii unei zile care promitea să fie cu adevarat interminabila, până și ultimul marinar se găsea deja în interiorul sântului adânc pe care il săpaseră și deasupra căruia așezaseră platformă punții Mararei. Odată astupata intrarea, nu mai puteau urmări ce se petrece în exterior decât prin câteva crăpături înguste și, astfel, asistară la sosirea navelor pe plajă apuseana, la debarcarea în perfectă ordine a treizeci de exploratori care cercetară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la bătălia navală, care nu-i asigura victoria, pentru o ambuscadă pe uscat. Le ordona, așadar, oamenilor lui să se împrăștie în liniște pe plajă și să îi lase să treacă pe exploratorii de pe Marara, în caz că aceștia ar fi debarcat. Așezat lângă o grămadă de frunze și crengi uscate pe insulița rămasă pustie, Chimé din Farepíti ținea sub observație plajă apuseana, atent la cea mai mica mișcare ce i-ar fi indicat că Te-Onó se hotărăsc să-și lanseze navele. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să doarmă puțin. În zori o să ne trebuiască toate forțele, spuse. Toate! Însă, în timpul scurt care le mai rămăsese până la răsăritul soarelui, nimeni nu reuși să doarmă nici măcar un minut la bordul Mararei. Tapú Tetuanúi și cu Vetéa Pitó se așezară lângă Chimé din Farepíti și îl felicitară pentru curajul pe care il dovedise rămânând singur pe insulița, deși știa că, dacă ar fi fost nevoit să aprindă focul, s-ar fi aflat în mare pericol de a fi capturat de către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
până în acel moment, părea să-și fi pierdut sensul. Dulcea victorie se transformase dintr-odată într-o amară înfrângere. Miti Matái murise! A doua zi, dulgherul construi o mică piroga din resturile navelor dușmane, care încă mai pluteau în jurul lor. Așezară în ea resturile celui mai iubit dintre căpitani, îl împodobiră doar cu centura regală de pene galbene, pe care Miti Matái o merită mai mult ca oricine și, la căderea serii, lașară că nava improvizată să pornească înspre locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Tovarășa Lătrău spune „Bine”. Se apleacă să scoată eticheta de pe una din valize. Tovarășa Lătrău vâră eticheta în buzunarul ei măsliniu, apoi ia cealaltă valiză și urcă în autocar. Valiza orfană rămâne abandonată, singură pe trotuar, și Tovarășa Lătrău se așază și spune: — OK. Spune: Dă-i drumul. Cu toții lăsaserăm bilete cu explicații în dimineața aia. În zori. Strecurându-ne în vârful picioarelor, cu valizele după noi pe scări întunecoase, apoi de-a lungul străzilor lungi, întunecate, având drept companie doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pocnet, protejând Biblia dinăuntru. O poșetă artizanală făcută pentru a căra de ici-colo Cuvântul lui Dumnezeu. Am așteptat autobuzul peste tot prin oraș. La colțuri de stradă sau pe băncuțele din stațiile de autobuz, până când apărea Sfântul Fără-Mațe. Domnul Whittier așezat în față, lângă doamna Clark. Contele Calomniei. Tovarășa Lătrău și Sora Justițiară. Sfântul Fără-Mațe trage maneta ca să deschidă ușa pliantă, și pe trotuar e micuța domnișoară Hapciu. Cu mânecile puloverului ei umflate de șervețelele murdare îndesate înăuntru. Își ridică valiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
cu lumina camerei. După încă vreun cvartal, a urcat la bord Pețitorul, cu urme de bălegar pe cizmele lui de cowboy. Cu o pălărie de cowboy de pai în mână și cu un sac de fâș pe umăr, s-a așezat și a deschis geamul și a scuipat o zeamă maronie de tutun pe caroseria de oțel striat a autobuzului. Asta am adus pentru cele trei luni departe de lume. Agentul Ciripel, camera lui video. Sora Justițiară, bila de bowling. Lady
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ți-e frică îți vin de hac. Cea mai mișto parte a Pescuitului de Perle era gura de scurgere pentru filtrul piscinei și pentru pompa de circulație a apei. Partea cea mai faină era să te dezbraci și să te-așezi pe ea. Cum ar spune francezii: cui nu-i place să i se sugă curul? Și totuși, acu’ ești doar un puști care și-o freacă, și-n clipa următoare n-o să mai ajungi în vecii vecilor avocat. Acu’ mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]