13,186 matches
-
lui Moussa și Hamda, domiciliat în Brașov, str. Alexandru Vlahuță nr. 44, bl. 122, ap. 6, județul Brașov. 215. Al Mahmoud Said, cetățean sirian, născut la 29 iunie 1959 în Homs, Siria, fiul lui Id și Haizeh, domiciliat în Tîrgoviște, Aleea Trandafirilor, bl. 8, sc. B, ap. 19, județul Dâmbovița. 216. Alatrushi Sherzad, cetățean irakian, născut la 1 iulie 1953 în Arbil, Irak, fiul lui Mohamed și Wahbia, domiciliat în Huși, str. Școlii nr. 8, județul Vaslui. 217. Al Absi Adli
HOTĂRÂRE nr. 688 din 6 decembrie 1993 privind acordarea cetateniei române. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/122167_a_123496]
-
în Damasc, Siria, fiul lui Ibrahim și Tamineh, domiciliat în Timișoara, Zona Odobescu, bl. 10, ap. 4, județul Timiș. 257. Kanani Jabbar, cetățean iranian, născut la 28 septembrie 1962 în Mianeh, Iran, fiul lui Ali și Seadat, domiciliat în București, Aleea Slatioara nr. 11, bl. B. 11, sc. D, et. 3, ap. 37, sectorul 4. 258. Said Qotbudin, cetățean afgan, născut la 1 ianuarie 1954 în Kabul, Afganistan, fiul lui Nasruddin și Maria, domiciliat în București, str. Iani Buzoiani nr. 3
HOTĂRÂRE nr. 688 din 6 decembrie 1993 privind acordarea cetateniei române. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/122167_a_123496]
-
Nasruddin și Maria, domiciliat în București, str. Iani Buzoiani nr. 3, bl. 16, sc. A, ap. 43, sectorul 1. 259. Zoubi Khaled, cetățean iordanian, născut la 25 aprilie 1961 în Isbid, Iordania, fiul lui Mahomoud și Zahia, domiciliat în București, Aleea Barajul Lotru nr. 3, bl. M 5.B, ap. 21, sectorul 3. 260. Al Nayef Hassan, cetățean sirian, născut la 3 martie 1963 în Alep, Siria, fiul lui Abdul Samih și Nawal, domiciliat în comuna Jebel, județul Timiș. 261. El
HOTĂRÂRE nr. 688 din 6 decembrie 1993 privind acordarea cetateniei române. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/122167_a_123496]
-
Algeria, fiul lui Ferhat și Zoulikha, domiciliat în București, str. Fraților nr. 1, bl. 1, ap. 16, sectorul 6. 265. Yildiz Adnan, cetățean turc, născut la 3 martie 1965 în Osmaniye, Turcia, fiul lui Okkes și Safigul, domiciliat în București, Aleea Șocului nr. 6, bl M. 4 bis, sc. A, et. 9, ap. 48, sectorul 2. 266. Al Sarhan Mohamad, cetățean sirian, născut la 20 august 1963 în Chemskin, Siria, fiul lui Khaled și Ammeh, domiciliat în Timișoara, str. Calea Martirilor
HOTĂRÂRE nr. 688 din 6 decembrie 1993 privind acordarea cetateniei române. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/122167_a_123496]
-
exantematic. Numai În germană se vorbea. Cine Înțelegea - Înțelegea, cine nu, Îi mai spunea altul. Dar numai În germană se vorbea. - Ați putea descrie lagărul? - O poartă mare pe care, ca de obicei, scria „Arbeit macht frei” - și era o alee principală, În stânga și În dreapta erau barăci, dar un număr de barăci erau Încercuite. Deci nu era circulație Între toate barăcile. De exemplu, lângă Încercuirea noastră era o Încercuire cu ucraineni - dar nu evrei ucraineni. Adică acolo erau și neevrei, ca să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
văzut că femeile au pornit și era o comisie de nemți. I-au scos pe toți din vagoane, au Încolonat femeile Într-o parte, bărbații În altă parte, indiferent de vârstă. Era pustiu. Nu vedeam oameni. Doar lumină și niște alei, barăci... Era lumină electrică, nu lumina zilei. Asta contribuia și mai mult la zăpăceală. La lumina zilei parcă ai mai multă Încredere. Prima dată a pornit coloana femeilor. Era o comisie germană alcătuită din câțiva militari. Nu știu dacă era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cafea..., seara mai dădeau ceva... Apelul se făcea dimineața și seara. - Cum arăta acest lagăr al țiganilor? - La fel ca și celelalte lagăre. Era poarta, un fel de platou mare unde Într-o parte era bucătăria lagărului și comandamentul, lagărului, alee pe mijloc și barăci; Între barăci erau niște terenuri unde ne adunam și ne făceau apelurile. Cam 10-12 barăci Într-o parte și 10-12 În cealaltă parte. Așa arăta lagărul. În capătul lagărului era spălătoria cu W. C., iar În spate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Îl știam de acasă, din Târgu-Mureș... Aici, În lagărul D, aveai și fanfară - În anumite zile cânta fanfara... - Era alcătuită din deținuți? - Sigur că da. Făcea impresie. Erau și echipe de fotbal, formate tot din ăștia, din conducători. Era o alee cu flori... Vreau să spun că Auschwitzul crea o anumită impresie: erau spălătoare, spălătoriile erau curate, Întreținute tot de deținuți... - Dacă nu era carantina probabil că ați fi mers la muncă... - Nu știu ce gânduri aveau cu noi. La Birkenau nu erau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
sau disperare... Mic cum eram... În momentul ăsta, când deținuții care erau cu paza stăteau drepți, eu ies din rând și o iau la fugă spre baracă. Era linie dreaptă: trebuia să fac pe puțin vreo sută de metri. Traversez aleea de mijloc, intru pe linia barăcii 15, unde aveam cunoscuți - dar nu m-am dus la ei, că Îi puneam În pericol... și fug. Ajung la capăt. Nu Înțeleg cum n-a Întors nimeni capul, nu-mi dau seama... Mă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
două ori pe atât. Asta era o galerie mare, ca de mină, În care erau niște ziduri. O hală de lucru. În dreapta era un loc liber, după care urma o bandă transportoare, În stânga erau strungurile, iar lângă strunguri o altă alee mai Îngustă; și undeva era o lărgire unde era masa maistrului, care, din când În când, ascuțea cuțitele. Pe bandă Îți venea piesa. Era o singură piesă... N-am s-o uit câte zile voi avea. Am să Încerc să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
facă o fotografie, care să ne rămână nouă și nu este încă gata. Imediat ce le primesc, expediez originalul. Pentru Galeriile de Artă, veți avea două bucăți. Maior Ioan. Cred că am intervenit la Primărie, să se dea numele pictorului, unei alei din apropiere. Intervenția a fost pozitivă. 491 Abordez două chestiuni noi, care urmează să fie reținute de Matale, în raport cu situațiile și posibilitățile de fapt. Când am avut plăcerea să ne vedem la Suceava, ai pomenit Matale, că ai încredințată organizarea
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
ne Îndreptăm. După cum am mai menționat În această carte, am vizitat Beijingul În vara lui 2004, Împreună cu soția mea și cu fiica noastră adolescentă, Natalie. Înaintea de plecare, i-am spus lui Natalie „Chiar o să-ți placă acest oraș. Au alei largi pentru biciclete pe marginea tuturor șoselelor principale. Poate când ajungem acolo, o să putem Închiria biciclete și o să dăm o tură prin Beijing. Așa am făcut la ultima vizită și m-am distrat grozav“. Prostul de mine! Nu mai fusesem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
Beijing. Așa am făcut la ultima vizită și m-am distrat grozav“. Prostul de mine! Nu mai fusesem la Beijing din 2001 și, În numai trei ani, dezvoltarea explozivă a orașului a ras de pe fața pământului multe din acele Încântătoare alei pentru bicicliști. Fuseseră fie Îngustate, fie eliminate pentru a se adăuga Încă o bandă de circulație pentru autoturisme și pentru autobuze. Singura porție de ciclism pe care am servit-o acolo mi-a fost oferită de bicicleta medicinală din hotel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
văd și măcar din privire să ne întâlnim în același gând de rugăciune, în cinstea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Dar nu erau acolo. Ceilalți nu știam pe unde sunt repartizați și nici în ce camere erau. Am ieșit pe aleea de zăpadă, mărginită de nămeți înalți. M-am aruncat în zăpadă ca să nu fiu văzut și m-am rugat. Nu puteam să încheg nici un gând. Ședeam mut în fața Dumnezeirii Care Se sălășluia în iesle prin Fiul Întrupat, pentru toată lumea și
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
din cer în Transilvania ca un Siegfried blond, poporul îl idolatriza. Milioane de români erau atît de fericiți de întoarcerea prințului viselor lor încît îngenuncheau în praf în fața lui. Dar Carol era tot timpul pregătit. O partidă de bridge în Aleea Vulpache (locuința de la București a Lupeascăi) sau un tîrg care trebuia încheiat cu colonelul Gavrilă Marinescu sau cu Max Aușnit. Poporul lui își manifesta zadarnic dragostea în fața porții Palatului. Regele era interesat doar de comorile palpabile. Iar vînturile reci care
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
A fost informat de Chestorul Paul Cojocaru că Iorga fusese ridicat și că era probabil mort la ora aceea. Atunci Sima s-a îndreptat spre București cu o viteză nebună. Știa unde poate găsi Echipa Morții. S-a dus în Aleea Vulpache, casa Magdei Lupescu, transformată într-un bastion al Legiunii 43. Instinctul lui Sima nu-l înșelase: i-a găsit pe cei din Echipa Morții (Sima își amintește că erau opt, sub comanda inginerului Traian Boeru). Boeru l-a informat
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
case ar putea fi clădite pe nisip sau chiar din nisip, dar în nici un caz Nibletts. Cărămizile sunt neștirbite, ascuțite, netocite pe la colțuri. Acoperișul n-a fost prins de mușchi și se simte că nici nu va fi vreodată. O alee din lespezi roșii, la fel de curate și strălucitoare, mărginită de tufe mici de trandafiri ghimpoși, înfloriți, duce la ușa din față. O volbură înghirlandată de clematite albe, împletite pe unul din stâlpii de lemn ai portalului, îndulcesc cu oarecare grație albastrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
așa? Speri că veți veni amândoi la mine să luăm împreună o băutură și să-mi vedeți casa bizară... Hartley mi-a deschis ușa. — La revedere și mulțumim pentru vizită, au fost cuvintele lui Fitch. Mă aflam din nou pe aleea cu dale roșii, iar ușa se închisese în urma mea. De îndată ce am ieșit din raza lor de vedere, am început să alerg. Am ajuns gâfâind pe ulița satului și am pornit-o apoi cu pași normali pe cărarea ce ducea la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am început să fac escapade până la „cotețul câinilor“. Pe la nouă și jumătate, am găsit o serie de scrisori, dar nici una de la Hartley. La zece mă găseam în drum spre sat. La zece și jumătate eram în fața bungalovului Nibletts. În timp ce străbăteam aleea, am rezistat tentației de a privi, cu îngrijorare, casa. Voiam să creez impresia că am venit întâmplător, și cea mai bună metodă pentru așa ceva este să vii întâmplător. Jos, în sat, mi se făcuse aproape rău din cauza senzației pline de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pot ieși din casă. Nu m-am simțit în stare să întorc capul către bucătărie și, oricum, eram orbit de emoție. Am perceput cu extraordinară acuitate roșul și portocaliul strălucitor al unor trandafiri foarte mari, care creșteau chiar la marginea aleii. Ușa a bufnit în urma mea. M-am descurcat în grabă cu închizătoarea complicată a porții, și am izbutit să ies în stradă. Am coborât dealul în grabă. Fără să alerg. Apoi am început să merg mai încet, tot mai încet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu spatele spre mine, aplecat lângă răzorul de flori. Am străbătut cu pași mari, precauți, porțiunea de iarbă cea mai apropiată, apoi, dintr-un salt, am ieșit în drum și, de acolo, am intrat pe poartă și, ]u[t, pe alee către ușa din față. Nu am sunat. Ding-dongul melodios și dulceag al soneriei s-ar fi putut reverbera în aerul serii. Am ciocănit în ușă cu încheieturile degetelor, folosind vechiul cod din copilăria noastră, când ne băteam ușurel unul altuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
stâncile din jurul casei dumitale? S-ar putea să fi căzut pe acolo. Mai bine să mergem imediat s-o căutăm, sau... mă duc să iau o lanternă. Când a intrat în casă, mi-am întors fața de la fereastră și de la aleea luminată [i m-am uitat în josul străzii. După o clipă am zărit o siluetă întunecată. Era Hartley, urcând încet dealul și venind spre mine. În mintea mea s-au declanșat concomitent o sumedenie de gânduri simultane. Unul îmi spunea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
chiar nici să nu știe ce se întâmplă. Când mi-am imaginat-o pe Hartley întorcându-se acasă, nu m-am văzut nici o clipă deschizându-i portiera mașinii și ajutând-o să coboare, desfăcând lanțul porții și însoțind-o pe alee, gata să strig la fiecare pas: „Nu! Mai mult de atâta nu!“, și apoi apucând-o de mână și trăgând-o după mine înapoi. Nu, n-am făcut așa ceva. N-am atins-o. Și-a dezbrăcat halatul albastru și fularul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
trăgând-o după mine înapoi. Nu, n-am făcut așa ceva. N-am atins-o. Și-a dezbrăcat halatul albastru și fularul și și-a dat drumul să lunece ușor din mașină. I-am deschis poarta și am urmat-o pe alee. James venea în urma mea, apoi Titus, cu o figură speriată, după el Gilbert, la fel de speriat, și pe urmă Peregrine, rumegându-și propria furie. Hartley a sunat la ușă. Abia de-a răsunat clinchetul dulce că s-a și pornit o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de plastic cu fardurile lui Hartley și cu piatra pe care i-o dăruisem. M-am întors automat. James a încercat să mă prindă de braț, dar l-am îmbrâncit într-o parte și am pornit iar să urc pe alee. Eram mânat de nevoia stringentă, aproape superstițioasă, de a-i lăsa lui Hartley sacoșa, de a nu o lua cu mine, de a nu o duce la Capul Shruff, unde ar fi fost un semn de rău augur și ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]