6,162 matches
-
Costantino, înalt, usacățiv, cu barba sârmoasă, ce tăvălea cuvintele ca și cum le-ar stoarce pentru a le usca. Giandomenico asculta cu capul plecat; iar dacă în pauze pe furiș izbutea să ridice privirea din pământ, simțea imboldul să se agațe de barba călugărului și să strige. Dar niciunul dintre colegi n-ar fi fost de partea lui, niciunul nu s-ar fi raliat la acea farsă și la scandalul stârnit, drept care rămânea închis în sine, simțindu-se neputincios și în afara jocului. Pe
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ușa birtului, se uită jur împrejur înainte de a se apropia de tejgheaua bodegii. Prezența călugărului însemnă o clipă de tăcere în sala plină de fum și duhori. Apoi, dintr-un grup în picioare în jurul meselor se desprise un bărbat cu barba îngrijită și cu aspect de om ajuns, care-l pofti să bea un pahar de vin. Tommaso își recăpătă curajul; intrase să ceară un pahar de apă, știa că nu are bani și iată că i se oferă vin. A
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
atunci când Abraham se prezentă la mânăstire și ceru să vorbească cu el. Călugării se aprinseră, șopteau pe la colțuri mirați, ridicau glasul împotriva acelui om, nebăgându-l în seamă pe Tommaso și pe oaspetele său: Vezi, fra' Giuliano? Omul acela cu barbă de rabin este persoana care cândva s-a convertit la catolicism, dar apoi s-a întors la vechea sa credință, ebraismul. Nu prea e cuviincios a i se permite intrarea într-un loc sfânt și a sta de vorbă cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
a vedea de sus tot ce mișcă iar noi, slavă domnului, trebuie să ne folosim de ei. La Gerace, Tommaso a reușit să vorbească, ajutat de un prieten de nădejde, cu cei din temniță: cam vreo 20 de bărbați cu bărbi răvășite, duhnind ca niște capre. Unul dintre ei știa chiar să citească și puse multe întrebări, a vrut să afle cât de solide erau forțele și în ce fel făcuseră rost de arme. Părea să aibă stofă de căpetenie. Tommaso
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Baroneasă își luă rămas bun, călugărul rămase cu capul plecat, așezat pe salteaua de paie. Baroneasa l-a tulburat întotdeauna și chiar și acum îi răscolise sângele. Ce n-ar fi dat să nu fie văzut în condițiile alea mizerabile: barba stufoasă, părul ciufulit îi lăsaseră poate o impresie groaznică, la care se adăuga mai ales putoarea ce domnea în acel loc, chiar dacă acum îl curățau ori de câte ori le pretindea acest lucru. Ațipi, în somn deveni un călător ce bătea la porți
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ale lui Gr. G. Tocilescu și în cele de dată mai recentă din Muntenia și Oltenia, se preferă finalul cu fuga rușinoasă a domnului și umilirea acestuia. Comicul situației este prins și în imagini pitorești: „Să vezi Vodă cum fugea / Barba grapă și-o făcea”; „Nu mi-ș fuge cum se fuge, / Pare-i crângul tot colnice, / De ieșea la drum bătut / C-un car de curpeni de gât”. Cântecul bătrânesc despre Miu Haiducul s-a răspândit în Muntenia, Oltenia și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288191_a_289520]
-
de cei păgâni care atribuie miracolul eficacității rugăciunilor lui Marcus Aurelius, ori a vrăjitoriilor magului egiptean Arnufis sau a caldeului Iulian Magul. Episodul este evocat pe columna antonină unde se vede imaginea zeului Jupiter care din brațe, plete și de pe barbă revarsă râuri de apă, în timp ce un soldat se roagă cu brațele ridicate. Persecuțiile împotriva soldaților creștinii și a Bisericii din secolele II-III, au fost cauzate de puternica influență a antimilitarismului gnosticilor. Filozofii păgâni și poliția imperială nu au reușit să
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a studia în diferite locuri, permanent sub supravegherea trimișilor lui Constantius II, vărul său. Cine era Iulian? Ammianus Marcellinus, ni-l descrie spunând că pe la 20 de ani, Iulian (n. 331) era de statură mijlocie, cu părul lins, cu o barbă aspră ascuțită, cu ochi frumoși scânteietori, semnul unei inteligențe vii, sprâncenele bine evidențiate, nasul drept și gura destul de mare, buza inferioară atârnată, gâtul gros și curbat, umerii largi, bine făcut din cap până în picioare, așa încât să fie agil la fugă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
e de folos. În schimb, toți proștii sunt făcători de bine. Ferice de societatea care-i are!”. Din gura prostului afli adevărul. (Pentru că, ne spune un alt proverb, „Prostul Întâi vorbește, ș-apoi se gândește”.) Trage nădejde, ca spânul de barbă. (Naivul, credulul sau disperatul sunt cei care supralicitează În mod caraghios o situație lipsită de orice speranță.) Peștele vede nada, nu cârligul. (Cel căruia Îi place, de exemplu, să primească cât mai multe laude nu vede aspectul lingușitor al acestora
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
adaptare rapidă la noile situații apărute. Altfel pățim ca Încăpățânatul care, nedorind să-și schimbe punctul de vedere, nu va găsi sau va afla ultimul soluția cea mai bună la problema care-l preocupă.) Cine scuipă În vânt Își scuipă barba. (Răul comis la adresa cuiva, chiar și sub forma unei intenții, se răzbună, Întorcându-se asupra făptuitorului, deoarece prin aceasta el Își arată lumii adevăratul caracter.) Dacă te iei la trântă, Învață să pui piedică. (Nu Începi o luptă Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
omul cel mai ambițios/orgolios vârsta Îl face să-și vadă, până la urmă, „lungul nasului”.) „Mărginit prin natura sa, infinit În dorințe, omul este un zeu căzut care-și amintește de cer.” (A. de Lamartine) Trage nădejde ca spânul de barbă și ca ursul de coadă. Într-adevăr, bătrânului „ochii se Înveselesc și inima rabdă-n sec”; „ochii văd, inima cere, dar e rău când n-ai putere”. Totuși: „Cât e moșul de bătrân, tot dorește măr din sân”.) „Tinerii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
larg.” (Vauvenargues) Dacă nu vinzi marfa, te vinde ea pe tine. (Lucrul nevândut la timp se devalorizează și devine un balast, de care nu vom putea scăpa decât acceptând un compromis, mai mic sau mai mare.) Când Începe să iasă barba fiului tău, tu rade pe-a ta. (Când fiul tău dovedește că este capabil să-și asume o responsabilitate Înseamnă că trebuie să renunți la pretenția de a te mai impune.) Trandafirul deschis cu sila nu are miros. (La fel
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Lasă-l în pace! Oricum nu scăpăm... dacă i-a venit lui să-l spună... o să-l spună iar. Obiectiv nr.: (între ironie și interes) Și? Ai vorbit cu El? Plutonierul: Auzi, omule, niciodată nu te-am întrebat dacă are barbă... Trimisul lui Dumnezeu: (ignorîndu-i, accentuat) L-am văzut pe Dumnezeu... El este lumină... putere... bunătate... Obiectiv nr.: Ți-a spus ceva...te-a-ntrebat ceva... te-a-ntrebat cum te cheamă? Trimisul lui Dumnezeu: (ca în transă) L-am privit..., cu toată frica..., cu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurată de pudoare". Sau: "Tudor George este foarte preocupat de arta lui, de aceea și-o tot definește în câteva rânduri. Nu fără melancolie, ne convinge că părul și barba i-au încărunțit, dar atâta vreme cât simte "plutind prin ochiul meu o căprioară" ... rămâne tânăr". Sau: "Pe C. Sturzu, în volumul de debut, îl refuză ideile și-l ajută atitudinea sentimentală". Versul patriotic, ce ocupă un spațiu considerabil și nu lipsit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de efervescență, de început de eră, și lumea aceasta nouă repetă alte începuturi; este o vreme de "Simetrii", o continuă stare de echinox, în care vechimea adâncă se confundă cu prezentul luminos. "Bărbați tineri, vremea îi face urmași bătrâni, cu barbă, pletoși și vagi ca magii, din veșnicie scoși./ Fără harnașamente pasc murgii triști prin iarbă/ Lovind copite-n osul albit și lins de ploi./ Iar pruncii beau din lapte istorii și balade/ În cartea de citire cu umbre de eroi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
modern, simte o înviorare când strânge la piept un clasic: "Gelos/ topit,/ de versurile sale". Tudor George este foarte preocupat de arta lui, de aceea și-o tot definește în câteva rânduri. Nu fără melancolie, ne convinge că părul și barba i-au încărunțit, dar atâta vreme cât simte "plutind prin ochiul meu o căprioară..." rămâne tânăr. Se impune să subliniem grafemul și aspectul grafic al cântecelor. Scrierea cu majusculă accentuează afectivitatea, dar ajunge și la manieră, având în vedere grafia cu spații
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ai mai multe șoapte/ Ș-un mai nepriceput mister?...// De ce tresai înfiorată/ Cînd pe deasupra noastră zbori,/ De ce ești mai întunecată/ Acuma ca de alteori?...// Simt un fior care mă fură:/- Pe semne-acum în noaptea asta,/ Pe-un crai viteaz cu barbă sură/ L-a înșelat întîi nevasta...” 9) în aceeași perioadă (adică între 1907 și 1910), fiorii intră în lexicul poetic al lui Topîrceanu, ca agenți ai schimbării ori ca semne ale unor emoții mai adînci: „Dar ce fior prin noapte
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
e de la vîrsta de 38 de ani, cînd era funcționar la București. Un medalion, format carte poștală, a fost reprodusă în mai multe rînduri. Bărbatul din ea nu pare deloc a fi un poet: cu meșa dată pe stînga, cu barbă și mustață, chipul său e al unui individ comun dintr-o generație mai veche, nici frumos, nici urît, fără gînduri, atent la indicațiile fotografului. La rîndul său, acesta nu știe ce e clientul, căci dacă ar fi știut, i-ar
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de caricatură. E ca o fotografie la minut, nereușită, „crudă”. Efectul ei ușor antipatic vine și de la încadrarea tipografică provincială cu ornamente florale în formă de ghirlande în părțile laterale. Principala schimbare față de precedenta e că poetul nu mai are barbă, ci numai o mustață tușinată, care-i acoperă în întregime buza. Lipsa bărbii descoperă obrazul scobit, cu umbre accentuate. în același timp evidențiază mai tare urechile, care, scurte dar depărtate de cap, par clăpăuge. Nici privirea nu mai e în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
antipatic vine și de la încadrarea tipografică provincială cu ornamente florale în formă de ghirlande în părțile laterale. Principala schimbare față de precedenta e că poetul nu mai are barbă, ci numai o mustață tușinată, care-i acoperă în întregime buza. Lipsa bărbii descoperă obrazul scobit, cu umbre accentuate. în același timp evidențiază mai tare urechile, care, scurte dar depărtate de cap, par clăpăuge. Nici privirea nu mai e în regulă, adică simetrică: pupila ochiului drept trage spre interior, cea a ochiului stîng
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
am să citesc ceva din cele ce mi-ar putea folosi în studiul despre el, va fi dies perdida. După Primul Război Mondial, în descrierile indivizilor (bărbați) pentru buletine, poliția se ținea de următorul chestionar: părul, fruntea, sprîncenele, ochii, nasul, barba, bărbia, fața, tenul, semne pariculare. De ce nu și talia? Era greu de măsurat? Lipsindu-mi datele despre ea, n-am putut niciodată să răspund sigur la întrebarea „Ce înălțime avea Bacovia?” Cei ce l-au cunoscut spun că era „mărunt
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vorbesc de o spaimă vizibilă numai lor. Fruntea e frumos construită. Gura, punînd în evidență edentarea, se desenează, de asemenea, cu multă și resemnată tristețe deasupra bărbiei pronunțate. Nasul, întrucîtva bizantin, are narine frumos dilatate, deși pare prea coborît. O barbă scurtă, acoperind numai atît cît trebuie fața, pentru ca aceasta să nu pară nebărbierită, accentuează și mai mult înfățișarea de martir a figurii uscate a lui G. Bacovia. Părul, discret, abia de-și susține prezența pe la tîmple, încadrînd în schimb, de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ce-a scris. Dedesubtul lui scrie fratele Atichin" (V. Celălalt Kiril). "Celălalt Ferapont seamănă pe jumătate cu mine, pe jumătate cu primul frate Ferapont. Pe spate are o pereche de aripi și-o cruce care-l apasă greu înăuntru. Poartă barbă și seamănă cu un păianjen. El stă și transcrie tot ce a scris Atichin. El transcrie în aur psaltirea. După ce scrie o pagină, îi dă foc la opaiț, iar cenușa o presară pe trupul lui Lazăr. Pe rănile celuilalt Lazăr
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este o colecție de piese muzeale, greu de restaurat chiar și prin adorația sau nostalgia poetice aferente ("Ca-ntr-un muzeu cu ușile de iarbă,/ Ca-ntr-un muzeu cu ușile de lut/ Intrăm în sat și-avem pământ în barbă;/ Cămașa de pământ ne-o punem scut". Muzeu de sate) ori ca o colecție de icoane ale suferinței ("Înaintează iarna cu tropot de ninsoare/ De-atâta trudă iată-l însămânțat de viu/ Sub unghii fuge iarna să-l ocrotească-n
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tradițional de identificare a sa în cele din urmă: urmărind taina sfîntă a cununiei, în timpul procesiunii, cînd "doi tineri neprihăniți" intră în biserică, o forță ce pare irezistibilă pune stăpînire pe el, chipul i se schimonosește, mîna i se crispează, barba i se zbîrlește, "urlă ca un animal sălbatic". Sînt noi mărturii, la urma urmelor, ale acestei prezențe diabolice permanente în străfundul mentalităților colective din secolul trecut, chiar din anii în care ne-am obișnuit să vedem triumfînd oficial Gîndirea raționalistă
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]