KorAP: Find »[drukola/base=chef & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...236 237 238 ...289 >

7,208 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

urma-urmei, cei trei mușchetari aveau familie? Dar căpitanul Grant?“ „Ăla parcă da...“ „Nu-nu...“, s-a băgat și Cezar, „Ă-ăla era că-căpitanu’ Ha-haterras.“ „Deci, avem sau n-avem?!“, am protestat. „Poate avem, dar în altă parte. Sau poate n-am chef să-mi aduc aminte.“, a ridicat Mihnea tonul. L-am liniștit ușor, cu-o jumătate de minciună: „Mi-ar fi plăcut să fiu bunic, să-mi sară nepoții pe genunchi. Dar n-aș mai fi fost aici, cu voi, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și-n față: „Vezi să nu prinzi Radio Marte cu-antena ta din ciorap!“ „Pot să termin cu numărătoarea?“, a protestat Mihnea. „Sau îmi bag și eu picioarele!?“ Zburaseră berile, mâncarea la fel și nu mai aveam nici bani, nici chef să continuăm. Ospătărița doar asta aștepta, pândea din colț să eliberăm masa. „Zi, Mihnea.“, l-am încurajat. „Trei: ce căută scrisorile astea-n dosarul tău?“ „Cum adică?“ „Adică de ce, într-un dosar personal de promovare pe post, tu ai un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mult într-o doară. Tropăiam de frig. „Vorba cuiva: dacă nimeni n-a supraviețuit, atunci cine mai scrie despre ce s-a-ntâmplat?“ „Poate noi...“, am glumit, aproape serios. „Da, sigur. Interferăm cu dereglările lui, îi formatăm biografia după cum avem chef; o plăcere, ce mai.“ „O plăcere, nu știu.“, am intrat în joc, „Dar o măgărie, în orice caz.“ „Să nu batem câmpii.“, a revenit Mihnea. „Ce mai aflăm din scrisoare?“ „În afară că se întrerupe brusc? Nimic relevant. Doar c-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
decanul n-ar fi știut de ea. L-am tras pe Mihnea după mine, luminând discret culoarul. Apoi am apăsat clanța și-am pășit în amfiteatru. Amfiteatrele nu se încuiau niciodată, nu-și putea imagina nimeni că ar avea cineva chef de cultură noaptea. Nici măcar portarul nu le vizita. Am ridicat brusc lanterna spre tablă și-am luminat o arătare ovală. „Bă, du-te-n chiloți! Cine-i ăsta?“ „Cum, nu-l recunoști?“ Îmi venea să râd. Nici eu nu l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
la Schottentor-Universität, unde se întâlneau două linii de metrou și vreo unsprezece de tramvaie. Am privit cu atenție în stânga și-n dreapta, Mihnea și Maria erau prea obosiți ca s-o mai facă. Nu ne urmărea nimeni. N-aveam nici unul chef de vorbă. Îi pilotam sigur, mai fusesem pe-aici, nu degeaba lucram la Universitate și existau relații între facultăți. Transferurile se efectuau rar, ca schimburile de prizonieri, dar, cu puțin noroc și-o pilă pe la decan, moțăiai trei luni la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de care vorbește Mihnea. Ar rămâne urme, s-ar găsi drumul până la inițiator.“ „Exact.“, a revenit Mihnea. S-a scărpinat în barbă, după care a închis laptop-ul. „Tocmai de-asta mă tem.“ Dimineața ne-am trezit devreme și fără chef de vorbă. Am coborât toți trei la bufet, în același timp. Mihnea părea posac, Maria nu zicea nimic, dormise toată noaptea cu spatele la mine. Doar valetul tailandez sau coreean, care dădea ture prin sală cu tăvița cu ceai și cafea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aglomerația lui de nume și soft-uri, globalmind nu există. E-un construct, un alibi, o invenție.“ „Stupid!“, a murmurat scriitorul, crezând că nu-l auzim. „Ce-i, amărâtule, ți-a revenit vocea?“, l-a împuns Mihnea prin sac. „Ai chef de conversație, vrei să ne povestești ceva?“ „Arde-l!“, l-am îndemnat pe Mihnea, „Dă-i la muzicuță!“ Scriitorul a amuțit din nou. „Exact ce bănuiam. În general, scriitorii nu sunt prea comunicativi. Doar la conferințe și ieșiri publice se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651

reguli"58. În textul de mai jos identificăm un astfel de argument: "Despot. Partid mic, gălăgie mare. Alegerile pentru șefia Conservatorilor ne-au demonstrat, încă o dată, ce fel de politică se face în România. Democrația în partid se rezumă la cheful și bunul plac al marelui șef, în cazul de față Dan Voiculescu. Văzând că situația riscă să scape de sub control și că ar putea să iasă președinte cine nu trebuie (Florin Anghel), Felix a bătut cu pumnul în masă și

Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
o diferență de 13 voturi. Logica e simplă: nu mai candidez, mă retrag, bla, bla, bla... dar partidul sunt eu!" (Esențialul săptămânii, www.adevărul.ro, 3 februarie 2008) În cazul de mai sus, teza "democrația în partid se rezumă la cheful și bunul plac al marelui șef" este susținută de exemplul Partidului Conservator, unde alegerile pentru președinția organizației au fost viciate de intervenția lui Dan Voiculescu, liderul în exercițiu al formațiunii, care a impus candidatul propriu. În sfârșit, argumentele bazate pe

Discursul jurnalistic şi manipularea by Alina Căprioară [Corola-publishinghouse/Science/1409_a_2651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

nouă femeie i-a declarat că i-ar fi absolut indiferent dacă el s-ar căsători chiar acum, cu oricine, dar că a venit să nu permită această căsătorie, să n-o permită din răutate, doar pentru că așa are ea chef și că, deci, chiar așa trebuie să se întâmple - „măcar să râd de tine pe săturate, pentru că acum, în sfârșit, am chef și eu să râd“. Cel puțin așa se exprimase; poate că nu spusese chiar tot ce avea în minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că a venit să nu permită această căsătorie, să n-o permită din răutate, doar pentru că așa are ea chef și că, deci, chiar așa trebuie să se întâmple - „măcar să râd de tine pe săturate, pentru că acum, în sfârșit, am chef și eu să râd“. Cel puțin așa se exprimase; poate că nu spusese chiar tot ce avea în minte. Dar, în timp ce noua Nastasia Filippovna râdea și-i trântea în obraz toate acestea, Afanasi Ivanovici medita în sinea lui la această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
e sufletul! Și acum am venit ca să te cumpăr cu bani, nu te uita la cizmele pe care le am în picioare, căci, frate, am bani mulți, te cumpăr de viu pe tine și pe toți ai tăi... dacă am chef, vă cumpăr pe toți! Cumpăr tot! trânti el, înfierbântat și părând că se amețește din ce în ce mai mult. E-he, Nastasia Filippovna! strigă el. Nu mă alungați, spuneți-mi o vorbă: vă cununați sau nu cu el? Rogojin pusese întrebarea ca pierdut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
inimă nesătulă: cu ce, cu ce o să-mi hrănesc orfanii? Uite-l că vine beat și nu se poate ține pe picioare... Cu ce l-am mâniat eu pe Dumnezeu? Răspunde-mi, șarlatan mișel și nerușinat! Însă generalul n-avea chef de așa ceva. Marfa Borisovna, douăzeci și cinci de ruble... tot ce pot cu ajutorul prietenului meu... Prințe! Am greșit amarnic! Așa-i... viața... Iar acum... scuzați-mă, sunt slăbit, continuă generalul, stând în picioare în mijlocul camerei și făcând plecăciuni în toate părțile, sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
e nemaipomenit măcar prin faptul că de când e lumea s-a mai jucat o singură dată, dar nici atunci n-a reușit. Ce fel de joc? îl întrebă doamna cea volubilă. — Odată ne-am adunat mai mulți amici la un chef, ce-i drept am cam băut, și pe nepusă masă cineva a făcut propunerea ca fiecare dintre noi, fără să se ridice de pe scaun, să povestească cu glas tare ceva despre el, dar ceva despre care el, în adâncul sufletului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vorbească fata care, având întipărită pe fața simpatică expresia cea mai sinceră, spuse: Dimineața nu bea niciodată mult; dacă ați venit cu vreo treabă la el, spuneți-i-o acum. E momentul potrivit. Doar seara, când se întoarce, e cu chef; la drept vorbind, acum plânge mai mult în pragul nopții și ne citește din Sfânta Scriptură, pentru că sunt cinci săptămâni de când ne-a murit mama. — A fugit pentru că, cu siguranță, i-a fost greu să vă răspundă, spuse și izbucni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
S-a trântit aici și nu mai pleacă. — Doar ți-am zis. Nu ies până nu-mi dai. Zâmbiți cumva, prințe? Găsiți, poate, că nu am dreptate? — Nu zâmbesc, dar, după părerea mea, nu aveți întrucâtva dreptate, răspunse prințul fără chef. — Mai bine-ați zice de-a dreptul că n-am dreptate deloc, nu mai umblați cu ocolișuri, cu “întrucâtva“! — Dacă doriți, nu aveți deloc dreptate. — Dacă doresc! E caraghios! Chiar credeți că nu știu și singur că e incorect să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
n-ați știut, prințe, că-n familia noastră există un om citit de mama-focului! adăugă el cu un zâmbet forțat. Acum doar cărțulii din astea și memorii citește. — Totuși, unchiul dumneavoastră... nu-i un om fără inimă, observă prințul fără chef. Acest tânăr începea să-i devină foarte antipatic. — N-are rost să ni-l lăudați atât de tare! Vedeți, și-a dus mâna la inimă, și-a strâns buzele, imediat a prins gustul. De, nu-i lipsit de inimă, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ziua nunții, iar peste o săptămână m-a părăsit și a fugit aici, la Lebedev. De cum am sosit, îmi zice: „Să știi că nu mă dezic câtuși de puțin de tine; vreau numai să mai aștept, cât o să mai am chef, pentru că încă îmi sunt singura stăpână. Așteaptă și tu, dacă vrei.“ Uite, așa-i acum între noi... Ce crezi despre toate astea, Lev Nikolaevici? Dar tu ce crezi? îi răspunse prințul tot cu o întrebare, privindu-l trist pe Rogojin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acum era clar că nici la gară nu i se năzărise, că i se întâmplase negreșit ceva real și neapărat legat de toată această neliniște a lui de până atunci. Dar un fel de dezgust invincibil învinse iarăși: nu avea chef să chibzuiască nimic și nu se apucă să chibzuiască; începu să se gândească la cu totul altceva. Se gândi, printre altele, și la faptul că în starea lui epileptică avea un stadiu, aproape de criză (numai dacă această criză îi venea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îl adusese la cunoștința prințului... — Parcă ți-ai pus în gând să mă ții sub cheie, protestă prințul. Măcar aici, în vilegiatură, vreau să fie altfel și te asigur că voi primi pe oricine și voi pleca unde voi avea chef. Fără cea mai mică îndoială! zise Lebedev, dând din mâini. Prințul îl privi insistent din creștet până în tălpi. — Lukian Timofeevici, dulăpiorul, pe care l-am văzut la căpătâiul patului, l-ai adus aici? — Nu, nu l-am adus. — Chiar l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai mic amănunt, așa cum adeseori, la o vârstă înaintată, oamenii își aduc aminte câte ceva din trecutul îndepărtat. Greu de spus prin ce va fi putut acționa această amintire atât de puternic asupra generalului care, ca de obicei, era puțin cu chef; însă, din senin, se înduioșă neobișnuit de mult. Îmi amintesc, îmi amintesc totul! strigă el. Pe-atunci eram locotenent-colonel. Erați micuță, frumușică. Nina Alexandrovna... Ganea... La dumneavoastră eram... primit. Ivan Feodorovici... — Și vezi până unde ai ajuns! îi luă generăleasa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i josnicie. Dumneata ce crezi? Ai recurs la un subterfugiu, pentru ca, printre lacrimi, să capeți banii, dar tot dumneata juri că spovedania a mai avut un scop, onest, nu doar pe cel pecuniar; cât despre bani, ai nevoie ca să faci chefuri, nu-i așa? Și, după această spovedire, beția ar fi, desigur, un semn al lipsei de voință. Dar și de beție cum să te lași într-o clipă? Doar e imposibil. Atunci ce-i de făcut? Ce zici, n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Eh, nătăflețule, nătăflețule! Toți te înșală, ca pe... ca pe... Și nu ți-e rușine să ai încredere în el? Chiar nu vezi că te-a tras mereu pe sfoară? Știu prea bine că uneori mă înșală, rosti prințul fără chef, cu jumătate de voce. Și el știe că eu știu... adăugă fără să termine ce avea de spus. — Să știi și să ai încredere! Asta mai lipsea! De altminteri, de la tine nici nu mă puteam aștepta la altceva. Ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vreți să-l iertați, o să moară și fără iertarea dumneavoastră. Acum a venit de dragul copacilor. — O, în ce mă privește, îi iert totul; puteți să-i transmiteți asta. — Lucrurile nu trebuie înțelese așa, îi răspunse prințul încet și parcă fără chef, continuând să țintească un punct de pe dușumea fără să-și ridice privirea. Trebuie să fiți de acord să vă primiți iertarea de la el. — Ce legătură are asta cu mine? Cu ce-i sunt eu vinovat? — Dacă nu înțelegeți, așa-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
obraz. Totul se petrecu cât ai clipi din ochi... Înnebunit de furie, ofițerul se repezi la ea; Nastasia Filippovna nu mai era înconjurată de suită; domnul cel distins, de vârstă mijlocie, apucase să se retragă de tot, iar domnul cu chef stătea deoparte și se prăpădea de râs. Desigur, peste un minut și-ar fi făcut apariția poliția, dar în acest minut Nastasia Filippovna ar fi pățit-o rău, dacă cineva nu i-ar fi sărit la timp în ajutor: prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]