5,988 matches
-
publice restaurante, hoteluri, baruri. Câștigurile depind de concurență, de vârstă, de clientelă. Pentru câștiguri, cele mai multe derizorii, practicantele sexului contra cost își riscă viața, își ruinează sănătatea fizică și mentală și se expun disprețului, desconsiderării și excluderii sociale. Cele mai multe pătimesc din cauza disprețului, desconsiderării și excluderii sociale, unele se refugiază în consumul de alcool și stupefiante, sunt scârbite de viciile lor. Simt actele sexuale ca obligații și, nu de puține ori, ca violuri. Cu timpul, practicarea interesată a sexului s-a instituționalizat, au
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
de toți. A urmat, pe scaunul papal, fiul lui Alberic al II-lea, Octavian, ceea ce a însemnat că planul Maroziei de a crea o dinastie papală ereditară s-a realizat iar ea a plătit această performanță cu proasta reputație, cu disprețul și ura celor ce au cunoscut-o, cu viața. Despre ea se spune că a întărit ghilda prostituatelor romane și a susținut finanțarea lupanarelor. Opinii despre cele două senatoare și patriciene mamă și fiică s-au exprimat în tonalități defăimătoare
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
celebru, având-o în rolul Evitei pe starul american Madonna, cu o interpretare remarcabilă, a readus imaginea celei de a doua soții a președintelui Argentinei Juan Domingo Perón în memoria contemporanilor, trezind mai mult admirație și compasiune decât ură și dispreț. În 1955 guvernul Perón a căzut în urma insurecției ofițerilor militari cu vederi democratice. Ex- președintele Argentinei a stat aproape două decenii în exil unde, în 1961 s-a recăsătorit a doua oară cu Maria Estela Martinez Cartas (născută în 1931
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
ori nu vor s-o ajute, ea și Charles s-au ruinat. Aflată în culmea disperării, cu visele de iubire destrămate, cu investirea pasiunii în amanți nedemni, cu sufletul romantic devastat, cu imposibilitatea de a evada din mediocritatea prozaicului, expusă disprețului și acuzelor de imoralitate, Emma Bovary își curmă suferințele și ia hotărârea de a se sinucide. Nana Emile Zola, Nana Emile Zola (1840-1902), romancier și critic francez, este considerat creatorul naturalismului în literatură. Este cunoscut prin implicarea în afacerea Alfred
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
2-64 d.H.), imensă, nu a văzut încă lumina zilei. Cât despre comediile lui Plaut (250-184 î.H.) și ale lui Terențiu (209-149 î.H.), deja foarte vechi, ele nu sunt cu siguranță pe placul unui teoretician care nu arată decât dispreț pentru farsă. Totuși, marele merit al Artei poetice, tradusă în franceză de umanistul Peletier du Mans, în 1541, este de a fi transmis moștenirea greacă. Stă mărturie acest raționament al lui Du Bellay care, în 1549, în Apărarea și ilustrarea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
poemului dramatic" și Iluzia comică (L'Illusion comique), în anul următor, în care Corneille plasează o pledoarie în favoarea teatrului: Acum ăst' teatru blamat E plasat sus de tot și de lume adorat Iar ce în vremea noastră văzut era cu dispreț Este de-acum iubirea oricărui om de duh semeț. (V, 6)7 Regele îi subvenționează, în 1635, pe comedianții de la Hôtel de Bourgogne, ca și o trupă tânără, instalată din 1629 în cartierul Marais, ce l-a făcut cunoscut pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care nu l-ar găsi rezonabil, să se creadă permanent la dispoziția lor; să-și facă legi inviolabile din părerile lor; și să se gândească la faptul că, neîndoielnic, nu-ți judeci niciodată nepărtinitor cauza." Teoreticienii nu afișează decât dispreț pentru ceilalți spectatori, pe care nu încearcă să-i cucerească. Desmarets de Saint-Sorlin, în Argumentul Vizionarilor (Argument des Visionnaires), din 1637, exclamă astfel: "Dar de când ignoranții au devenit atât de importanți în Franța, încât să trebuiască să ne interesăm atâta
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de importanți în Franța, încât să trebuiască să ne interesăm atâta de ei, și să fim obligați să avem grijă de a le plăcea? Înseamnă că le datorăm respect, fie caracterului inferior al condiției lor, fie obtuzității spiritului lor, fie disprețului manifestat față de litere, dacă ne gândim să-i distrăm." În schimb, marii autori dramatici, fie că e vorba de Corneille, de Racine sau de Molière, se adresează, fără deosebire, tuturor tipurilor de public. Ei acordă mult mai multă importanță reacțiilor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în persecuția pe care o efectuează" este și el demn să figureze în universul tragic. Corneille îl realizează în Polyeucte. Felix, carierist slab și fricos, își trimite ginerele la moarte fără să fie neapărat cu adevărat rău. Este demn de dispreț, dar nu odios. Respectând punctul de vedere al lui Aristotel, un personaj de martiriu nu ar putea intra în universul tragic, pentru că el imprimă în sufletul spectatorului milă, și nu teamă. Or, după cum arată Corneille în Discurs despre Tragedie, Polyeucte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
condamnându-i fără drept de apel pe partizanii "artei noi". Această lucrare polemică, scrisă în strofe de endecasilabe, departe de a îmbrăca forma unui tratat, ia ca model "sermo"-ul horațian. Refuzând în mod deliberat să facă operă academică, din dispreț față de reguli, Lope îi trimite la modul ironic pe ascultătorii săi madrileni și pe ai săi cititori să meargă la lucrarea "foarte doctului Robortello de Udine", adică, prin intermediul lui, la toți comentatorii lui Aristotel. Chiar de la începutul Artei, el vorbește
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Școala soților (L'Ecole des maris 9). Totuși, chiar de la apariția Clasicismului, o uriașă discreditare apasă în Franța asupra operei lui Lope de Vega. Chapelain, care în tinerețe a tradus totuși cu entuziasm unele dintre piesele sale, îl copleșește cu disprețul său în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, în 1638. Boileau, în Arta poetică din 1674, îl condamnă și el fără drept de apel: "Un rimeur, sans péril, delà les Pyrénées Sur la scène en un jour renferme des années
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vedea specia umană așa cum este ea, și se vor împăca cu ea. Oamenii de bine sunt rari; dar există." Iar mai departe: "Repet deci: onestitatea, onestitatea. Ea ne impresionează într-un mod mai intim și mai blând decât ceea ce stârnește disprețul și râsul nostru. Poetule, ești sensibil și delicat? Ciupește corzile acestea; și le vei auzi răsunând sau fremătând în toate sufletele." (cap. 2 Despre Comedia serioasă) Nu visează Diderot la un fel de "dramă filosofică", pe care nu a scris
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
s-a obținut un ordin ca să fie închis acolo. Cum este curajos, s-a oprit pe loc; își duce mâna la garda sabiei; și, uitându-se înspre mine cu niște ochi indignați, exclamă, pe un ton plin de furie și dispreț totodată: Ah mon ami! Am înțeles. L-am liniștit; și veți fi de acord că eroarea-i nu era deplasată." Teatrul, care stârnește atât de mult entuziasm în epoca Luminilor, are totuși un adversar redutabil în persoana lui Jean-Jacques Rousseau
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că nu a ținut seama de ea în mod suficient. "Molière, de exemplu, spune el, ne face să râdem de Mizantrop, și totuși, Mizantropul este omul cinstit din piesă. Ceea ce înseamnă că Molière este dușmanul virtuții, făcându-l demn de dispreț pe omul virtuos."51 Ba nu: Mizantropul nu devine demn de dispreț; el rămâne cel care este, și râsul care izbucnește din situațiile în care îl plasează autorul nu-l lipsește de stima noastră. La fel se întâmplă cu Distratul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
exemplu, spune el, ne face să râdem de Mizantrop, și totuși, Mizantropul este omul cinstit din piesă. Ceea ce înseamnă că Molière este dușmanul virtuții, făcându-l demn de dispreț pe omul virtuos."51 Ba nu: Mizantropul nu devine demn de dispreț; el rămâne cel care este, și râsul care izbucnește din situațiile în care îl plasează autorul nu-l lipsește de stima noastră. La fel se întâmplă cu Distratul: râdem de el, dar îl și disprețuim? Îi apreciem celelalte caltăți de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fără îndoială și mai uimiți decât gondolierii din Veneția că au fost promovați la rangul de personaje de teatru. Oamenii din Chioggia, oraș destinat de Veneția prizonierilor care regăseau acolo un pic de libertate, erau pe atunci obiectul unui mare dispreț. Giorgio Strehler, care nu a încetat să joace Goldoni, în special Arlechino, servitor la doi stăpâni, Trilogia vilegiaturii, Gâlcevile din Chioggia, Il Campiello, se declară fascinat de conținutul politico-social al marilor sale comedii. El încearcă sentimentul de a împărtăși cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de severitate, dovedește în același timp bonomie și încredere în natura umană. Râsul acesta nu sancționează. Goldoni face o distincție foarte clară între "ridicolul onest", pe care se străduiește să-l găsească, și "ridicolul bufon", pentru care nu simte decât dispreț. "Nu-mi plăceau arlechinadele", declară el în Memorii, pronunțându-se împotriva comicului grosolan al comedianților dell'arte. Om de gust, sedus de rafinamentul Iluminismului, nu ar fi putut aproba glumele și clovneriile lor, uneori obscene. Lucrul cel mai esențial al
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
credincioșii mai ales În masele populare și În trupele Înrolate În armata romană. Ne este ușor să presupunem că larga răspândire a cultului Matroanelor chiar În timpul stabilirii puterii romane În Galia este În strânsă legătură, pe de o parte, cu disprețul și interdicțiile care lovesc religia oficială, iar de cealaltă parte, cu faptul că indigenii resimțeau ca pe ceva străin religia noilor stăpâni. În această stare de gol existențial - pe de o parte, o religie care nu mai poate fi urmată
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cum e cu putință să fii persan?“ - „Cum e cu putință să fii francez?“) Există o superioritate prostească pe care ți-o dă limita proprie și care face ca evaluarea oricărei alte limite să se miște între condescendență și adversitate. Disprețul nemărturisit al contemporanilor față de oamenii altor vremi („sărmanii oameni din Evul Mediu!“), stupoarea în fața altor zei, contrarierea pe care o provoacă în noi obiceiurile altei nații, perplexitatea în fața cuvintelor altei limbi, exaltarea în fața peisajului autohton - vin toate din identificarea spontană
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
putut cu adevărat realiza - evaluarea posibilităților proprii - e greu de făcut și ratarea este de aceea mereu negociabilă. Impostura, la rândul ei, este oricând discutabilă pentru că, privind în jur, vom vedea că cei mai mulți sunt așezați în viață peste posibilitățile lor. Disprețul de sine poate și el să întârzie să apară, pentru că dacă există oameni pe care îi admirăm pentru ceea ce au știut să facă în viața lor, vom găsi oricând mai mulți pe care să-i disprețuim pentru că nu au făcut
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mai curînd "un poet al istoriei". Mult mai puțin atrăgători sînt istoricii politicieni A. Thiers și F. Guizot. Idealurile pe care le susțineau ei păreau să aibă puțină legătură cu politica lor. Erudiția istorică părea să le încurajeze aroganța și disprețul față de propria lor națiune și față de omenire, servind la satisfacerea ambițiilor lor personale. În Statele Unite, Henry Adams, John Fiske și mai ales George Bancroft nu și-au ascuns naționalismul. Receptarea critică a poziției sale s-a schimbat radical 4. T.
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
situația în Europa central-răsăriteană și în România. Aflată la răscruce de drumuri față de monarhiile militare germane, austriece și rusești, acest "pămînt al nimănui" face parte din Europa doar din punct de vedere geografic. Unii intelectuali se referă la România cu dispreț, numind-o "partea întunecată a Europei" (care, ca și partea întunecată a lunii, nu poate fi văzută niciodată). Este adevărat că există tot atîtea elemente comune între un sat olandez sau danez și satele mizere ale Poloniei sau Moldovei ca
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
simți la largul lor în zilele noastre. Iorga a considerat întotdeauna Uniunea Sovietică drept " ...o hegemonie naționalistă cu pretenții sociale", și nu a crezut că poate dăinui multă vreme în fața unicei realități adevărate: națiunea. De Gaulle trata comunismul cu același dispreț, considerîndu-l drept o beteală strălucitoare, dar trecătoare, drept o mască a hegemoniei imperiale. Iar atotputernica supraputere comunistă s-a destrămat pe linia de separație a componentelor sale reale: cele naționale și cele religioase. Așa cum a prezis De Gaulle, Germania s-
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
angajată în profesii susceptibile să intre în conflict cu majoritatea. Un astfel de antisemitism predomină în Europa răsăriteană și în România. Cel de al doilea tip este cunoscut în Occident. Acolo antisemitismul este o manifestare socială, o rămășiță medievală a disprețului față de evreul "abject". Acest fel de antisemitism a dispărut aproape cu totul în ultimii 20 sau 30 de ani. În secolul al XX-lea a apărut un tip foarte diferit de antisemitism, îndreptat împotriva unei comunități evreiești aproape complet asimilată
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ceva de care nu avusese niciodată parte și căruia îi ducea dorul. Iorga nu a ieșit practic niciodată din eterna lui studenție. Într-un sens, el a rămas veșnic adolescent 18. Avînd în minte acest lucru, putem înțelege mai bine disprețul lui Iorga pentru o mare parte din educația lui oficială. Nu considera orele și cărțile lui de istorie ca stînd la baza faptului că a devenit istoric, citînd în schimb "cărțile celor care, ca Mihail Kogălniceanu, au văzut istoria din
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]