6,471 matches
-
energiei mecanice în energie electrică, este realizată de un generator electric. Nu există diferențe de principiu semnificative între cele două tipuri de mașini electrice, același dispozitiv putând îndeplini ambele roluri în situații diferite. Majoritatea motoarelor electrice funcționează pe baza forțelor electromagnetice ce acționează asupra unui conductor parcurs de curent electric aflat în câmp magnetic. Există însă și motoare electrostatice construite pe baza forței Coulomb și motoare piezoelectrice. Fiind construite într-o gamă extinsă de puteri, motoarele electrice sunt folosite la foarte
Motor electric () [Corola-website/Science/303140_a_304469]
-
electrice sunt: O mașină este asincronă dacă circuitului magnetic îi sunt asociate două sau mai multe circuite ce se deplasează unul în raport cu celălalt și în care energia este transferată de la partea fixă la partea mobilă sau invers prin fenomenul inducției electromagnetice. O caracteristica a mașinilor asincrone este faptul că viteza de rotație este puțin diferită de viteza câmpului învârtitor, de unde și numele de asincrone. Ele pot funcționa în regim de generator (mai puțin răspândit) sau de motor. Cea mai largă utilizare
Motor electric () [Corola-website/Science/303140_a_304469]
-
din armătura feromagnetică statorică pe care este plasată înfășurarea trifazată statorică necesară producerii câmpului magnetic învârtitor. Rotorul este format din armătura feromagnetică rotorică în care este plasată înfășurarea rotorică. După tipul înfășurării rotorice, rotoarele pot fi de tipul: Prin intermediul inducției electromagnetice câmpul magnetic învârtitor va induce în înfășurarea rotorică o tensiune. Această tensiune creează un curent electric prin înfășurare și asupra acestei înfășurări acționează o forță electromagnetică ce pune rotorul în mișcare în sensul câmpului magnetic învârtitor. Motorul se numește asincron
Motor electric () [Corola-website/Science/303140_a_304469]
-
plasată înfășurarea rotorică. După tipul înfășurării rotorice, rotoarele pot fi de tipul: Prin intermediul inducției electromagnetice câmpul magnetic învârtitor va induce în înfășurarea rotorică o tensiune. Această tensiune creează un curent electric prin înfășurare și asupra acestei înfășurări acționează o forță electromagnetică ce pune rotorul în mișcare în sensul câmpului magnetic învârtitor. Motorul se numește asincron pentru că turația rotorului este întotdeauna mai mică decât turația câmpului magnetic învârtitor, denumită și turație de sincronism. Dacă turația rotorului ar fi egală cu turația de
Motor electric () [Corola-website/Science/303140_a_304469]
-
Motorul se numește asincron pentru că turația rotorului este întotdeauna mai mică decât turația câmpului magnetic învârtitor, denumită și turație de sincronism. Dacă turația rotorului ar fi egală cu turația de sincronism atunci nu ar mai avea loc fenomenul de inducție electromagnetică, nu s-ar mai induce curenți în rotor și motorul nu ar mai dezvolta cuplu. Turația motorului se calculează în funcție "alunecarea" rotorului față de turația de sincronism, care este cunoscută, fiind determinată de sistemul trifazat de curenți. Alunecarea este egală
Motor electric () [Corola-website/Science/303140_a_304469]
-
și mai fiabil decât motorul de inducție cu rotorul bobinat pentru că periile acestuia se uzează și necesită întreținere. De asemenea, motorul de inducție cu rotorul in colivie nu are colector și toate dezavantajele care vin cu acesta: zgomot, scântei, poluare electromagnetică, fiabilitate redusă și implicit întreținere costisitoare. Motoarele de curent continuu au fost folosite de-a lungul timpului în acționările electrice de viteză variabilă, deoarece turația motorului se poate modifica foarte ușor modificând tensiunea de alimentare însă, odată cu dezvoltarea electronicii de
Motor electric () [Corola-website/Science/303140_a_304469]
-
numită și „radiație cosmică de fond”, este radiația de natură corpusculară provenită direct din spațiul cosmic („radiație cosmică primară”) sau din interacțiunile acesteia cu particulele din atmosferă („radiație cosmică secundară”). La radiația cosmică nu este vorba deci de un câmp electromagnetic, și nici măcar de fascicule sau raze de particule elementare, ci de particule individuale. Radiația cosmică străbate atmosfera Pământului și ajunge la suprafața sa; intensitatea ei variază mult cu altitudinea. Radiația cosmică primară este formată îndeosebi din protoni și din alte
Radiație cosmică () [Corola-website/Science/303208_a_304537]
-
un CĂ de un milion de volți folosind o bobină Tesla conică și a cercetat efectul pelicular la conductori, a proiectat circuitele LC, a inventat o mașină care să inducă somnul, lămpi de descărcare fără fir și transmisia de energie electromagnetică, construind primul radio-transmițător. În Saint Louis, Misourri, a făcut o demonstrație în radiocomunicații în 1893. Adresându-se Institutului Franklin din Philadelphia, Pennsylvania și la "Național Electric Light Association", a descris și demonstrat cu detalii aceste principii. Tesla a experimentat și
Nikola Tesla () [Corola-website/Science/302222_a_303551]
-
a generat ceea ce se cunoaște drept "războiul curenților". În 1893 s-a organizat în Chicago o expoziție publică a curentului alternativ, demonstrându-se superioritatea acestuia asupra curentului continuu al lui Edison. În același an, Tesla a reușit să transmită energie electromagnetică fără cabluri, construind primul radio-transmițător. A prezentat patentul acestuia în 1897, doi ani după, Guglielmo Marconi reușind prima transmisie radio. Marconi a înregistrat patentul în 10 noiembrie 1900 și i-a fost refuzat, considerându-se o copie a patentului lui
Nikola Tesla () [Corola-website/Science/302222_a_303551]
-
electrică prin intermediul unui singur cablu fără întoarcere". A conceput și proiectat circuitele electrice rezonante formate dintr-o bobina și un condensator, esențiale pentru emisia și recepția de unde radioelectrice, grație fenomenului de rezonantă. Ceea ce de fapt crea și transmitea erau unde electromagnetice, plecând de la alternatoare de înalță frecventă, doar că nu le-a aplicat la transmisia de semnale radio cum a făcut Marconi, ci doar a încercat să transmită energie electrică la distanță fără cabluri. Tesla a afirmat în 1901: ""Acum vreo
Nikola Tesla () [Corola-website/Science/302222_a_303551]
-
Hz. După ce a descoperit cum să se creeze unde electrice permanente pentru a transmite energie electrică în jurul lumii, cercetătorul german W. O. Schumann a postulat că pământul și ionosfera formează un complex de unde sferice, prin intermediul căruia se pot propaga unde electromagnetice de foarte joasă frecvență (cunoscute drept ELF) generate de către activitatea tuturor razelor la nivel mondial cu valori apropiate de 8 Hz, fenomen care este cunoscut drept Rezonanță Schuman. Câteva dintre invențiile lui Tesla:
Nikola Tesla () [Corola-website/Science/302222_a_303551]
-
afinat această definiție distingând pe de o parte albedoul lui Bond, care corespunde reflectivității globale a unui astru pentru toate lungimile de undă și toate unghiurile de fază confundate, și pe de altă parte albedoul geometric, care corespunde raportuluidintre intensitatea electromagnetică reflectată de un astru cu unghiul de fază nul și intensitatea electromagnetică reflectată cu unghiul de fază nul de către o suprafață echivalentă reflectanței ideal lambertiene (adică isotropă, oricare ar fi unghiul de fază) consecințe ale acestor definiții, albedoul lui Bond
Albedo () [Corola-website/Science/302340_a_303669]
-
corespunde reflectivității globale a unui astru pentru toate lungimile de undă și toate unghiurile de fază confundate, și pe de altă parte albedoul geometric, care corespunde raportuluidintre intensitatea electromagnetică reflectată de un astru cu unghiul de fază nul și intensitatea electromagnetică reflectată cu unghiul de fază nul de către o suprafață echivalentă reflectanței ideal lambertiene (adică isotropă, oricare ar fi unghiul de fază) consecințe ale acestor definiții, albedoul lui Bond este întotdeauna cuprins între 0 și 1, în timp ce albedoul geometric poate fi
Albedo () [Corola-website/Science/302340_a_303669]
-
americane antrenează 10 oameni/an pentru a cunoaște codul. De asemenea, Comisia Federală de Comunicare din SUA acordă autorizații de funcționare operatorilor comerciali de telegrafie dacă aceștia îi trec testele. Datorită dezvoltării ulterioare a comunicațiilor, folosind o gamă largă de unde electromagnetice și folosind metode mai avansate tehnologic, utilizarea alfabetului Morse a devenit în zilele noastre, într-un fel, desuetă și aproape uitată. Totuși, există domenii de utilizare, așa cum ar fi navigarea maritimă și aeriană, precum și comunicarea radio-amatoare (ce folosește unde electromagnetice
Codul Morse () [Corola-website/Science/302336_a_303665]
-
electromagnetice și folosind metode mai avansate tehnologic, utilizarea alfabetului Morse a devenit în zilele noastre, într-un fel, desuetă și aproape uitată. Totuși, există domenii de utilizare, așa cum ar fi navigarea maritimă și aeriană, precum și comunicarea radio-amatoare (ce folosește unde electromagnetice continue), în care folosirea invenției americanului Morse este de neînlocuit. De fapt, codificarea Morse este singura modalitate digitală de modulare și transmitere a informației ce poate fi folosită eficient și citită ușor de către oameni, fără a necesita existența unui computer
Codul Morse () [Corola-website/Science/302336_a_303665]
-
în care se propagă undele sonore create de vibrația corzilor la ciupire) sau folosindu-se un amplificator (potrivit atât la chitare electrice, cât și la cele acustice) ce crește în intensitate și modelează, în funcție de preferințele chitaristului, semnalul captat de dozele electromagnetice montate în apropierea corzilor. Chitarele pot fi folosite atât de instrumentiști dreptaci, cât și de stângaci. În general, chitaristul folosește mâna cu care scrie pentru ciupirea corzilor; degetele celeilalte mâini vor apăsa corzile pe taste, pe rând sau simultan (pentru
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
cu ajutorul componentelor electrice. În acest caz se pune mare accent pe doze, componentele care captează vibrațiile coardelor. Corpul chitarei este confecționat din lemn. Este prevăzut ca și chitara "rece" cu cordar si înălțător (reglabil). Pe corp mai sunt montate dozele electromagnetice. Instalația electrică se află în interiorul corpului, iar butoanele de reglaj sunt în afară. Tot pe corp mai există si o mufă cu ajutorul căreia se face legătura între instalația chitarei și amplificator (mufa mamă jack mono, mare). Apariția chitarei constituie o
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
preluate din înfățișarea violoncelului. În anii 1920, Lloyd Loar s-a alăturat lui Orville Gibson, cei doi construind prima chitară jazz, cu efuri decupate pe tabla de rezonanță (în locul obișnuitei rozete). Chitara electrică a luat naștere la inventarea primelor doze electromagnetice la sfârșitul anilor 1920, însă s-a bucurat de succes doar după 1936, când Gibson a introdus modelul ES 150, făcut celebru de chitaristul de jazz Charlie Christian. Odată cu creșterea posibilităților de amplificare a sunetului, chitara electrică a captat atenția
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
rezonanță și care formează corpul chitarei. În anii 1930, chitariștii din fomațiile de muzică de dans și cei din bandele de jazz au început să își amplifice instrumentele, pentru ca acestea să poată fi auzite mai bine de către spectatori. Un traductor electromagnetic (o doză electromagnetică) este amplasat în spatele corzilor, transformând variația distanței față de coarda în mișcare în semnale electrice care pot fi amplificate și reproduse la volumul dorit de către un difuzor. Multe din chitarele moderne sunt special construite pentru a profita de
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
formează corpul chitarei. În anii 1930, chitariștii din fomațiile de muzică de dans și cei din bandele de jazz au început să își amplifice instrumentele, pentru ca acestea să poată fi auzite mai bine de către spectatori. Un traductor electromagnetic (o doză electromagnetică) este amplasat în spatele corzilor, transformând variația distanței față de coarda în mișcare în semnale electrice care pot fi amplificate și reproduse la volumul dorit de către un difuzor. Multe din chitarele moderne sunt special construite pentru a profita de această tehnică. În
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
în forma ei binecunoscută) a primit, prin retronimie, denumirea de chitară acustică, apărută după impunerea chitarei electrice (variantă a instrumentului care realizează amplificarea sunetului produs nu prin intermediul unei cutii de rezonanță, ci prin amplificare electrică mijlocită de prezența unor doze electromagnetice). Există și chitare electroacustice, similare ca aspect cu chitarele acustice; diferența este introducerea unui microfon și (de regulă) a unui egalizator, ambele atașate corpului chitarei. Din punct de vedere al registrației, chitara se înscrie în registrul bas prin limita inferioară
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
oriunde și în orice moment printr-o cunoaștere a sarcinilor electrice și a curenților. Un rezultat neașteptat obținut prin descoperirea acestor ecuații a fost intuirea unui nou tip de câmp magnetic, care se propagă cu viteza luminii sub forma undelor electromagnetice. În 1887 fizicianul german Heinrich Rudolf Hertz a reușit să genereze asemenea unde, punând astfel bazele transmisiilor de radio, radar, televiziune și altor forme de telecomunicații. Proprietățile câmpurilor magnetice și electrice ale acestor unde sunt similare cu cele ale unei
Electromagnetism () [Corola-website/Science/302375_a_303704]
-
la diferite distanțe de sursă vor ajunge în punctul maxim pe axa verticală într-un sistem cartezian la momente diferite în timp. Viteza cu care se propagă mișcarea verticală de-a lungul sforii din analogia precedentă se numește "viteza undei electromagnetice" în cazul acesteia, ea fiind o funcție de spațiu, masă și tensiune electrică. Un instantaneu asupra sforii (după ce a fost în mișcare) va arăta puncte având aceeași dispunere și mișcare, separate de o distanță numită "lungimea de unda". Aceasta este egală
Electromagnetism () [Corola-website/Science/302375_a_303704]
-
spin 0, 1 sau 2 (cum sunt fotonii sau gravitonii ). Interacțiunea slabă nu a fost înțeleasă bine până în 1967, când Abdus Salam de la Imperial College, Londra, și Steven Weinberg de la Harvard au propus teorii care unificau această interacțiune cu forța electromagnetică, la fel cum Maxwell a unificat electricitatea cu magnetismul, cu 100 de ani înaintea lor. Ei sugerau că în afară de foton mai există alte trei particule cu spin 1, numite colectiv bosoni, vectori masivi care purtau interacțiunea nucleară slabă. Aceștia au
Boson () [Corola-website/Science/302670_a_303999]
-
la energii joase au concordat destul de bine cu experimentul, astfel că, în 1979, Weinberg și Salam au primit Premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu Sheldon Glashow, tot de la Harvard, care sugerase teorii unificate similare ale interacțiunilor nucleare slabe și ale forței electromagnetice. Teoria Weinberg-Salam prezintă o proprietate numită „ruperea spontană a simetriei”. Aceasta înseamnă că ceea ce la energii joase par a fi mai multe particule complet diferite, sunt de fapt același tip de particule, dar în stări diferite. La energii înalte toate
Boson () [Corola-website/Science/302670_a_303999]