12,214 matches
-
baza Revoluției și statului francez modern care a urmat. Ei nu-și doreau decât să se pună capăt monarhiei absolute chiar dacă puțini erau republicani și mulți ar fi fost mulțumiți să aibă o monarhie constituțională după modelul englezesc. Însă acești filosofi erau uniți în crezul lor că religia tradițională, în mod special catolicismul, pe care îl considerau a fi bazat pe superstiție și autoritate (atât autoritatea Sfintei Scripturi cât și cea a Bisericii), ar trebui să ofere cale liberă rațiunii și
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
voie fără a mai interveni. În altă ordine de idei, în centrul vieții se află mai degrabă omul decât Dumnezeu sau o biserică ierarhică, și nu tradiția trebuia să determine organizarea politică și socială, ci libera alegere a fiecărui om. Filosofii secolului al XVIII-lea au dezvoltat un număr de idei cu referire la organizarea sistemului politic, idei care au costituit bazele intelectuale ale statului modern. Monetsquieu (1689-1755) în lucrarea sa De l'esprit des lois (1748) a dezvoltat teoria democrației
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
la langue française"***. Aceste atitudini față de limbile și culturile minoritare aveau să persiste chiar și la început de secol XXI. Revoluția a șters mult din organizarea teritoriala a Vechiului Regim păstrând doar câteva trăsături deși într-o formă modificată. Influența filosofilor secolului al XVIII-lea poate fi văzută în încercarea de a scăpa de vestigiile trecutului și de a impune țării o ordine nouă și raționalistă, care includea invenția unui nou calendar și a unei metode noi de a calcula timpul
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
centru urban regional, niveluri suficiente de populație, respect pentru armonia între regiuni.38 Din perpectiva politică, federalismul proudhonian de stânga reprezintă un fel de excepție, iar mișcările precum cele ale lui Charles-Brun erau mai mult de partea conservatorismului spectrului politic. Filosofi politici catolici precum de Lammenais (1782-1854) și abatele Jules Auguste Lemire (1853-1928), care pledau pentru un catolicism liberal, fiind precursorii creștin-democrației, au susținut regionalismul atâta timp cât acesta a însemnat mai degrabă o recunoaștere a unor corpuri intermediare ("corps intérmédiares" în fr.
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
1973). 26 B. Jessop, The Future of the Capitalist State (Cambridge: Polity, 2002). 27 După cum S. George, op. cit. comentează: "[Neoliberalii] au înțeles, în timp ce progresivii nu, că ideile au urmări. Pornind de la un embrion minuscul de la Universitatea din Chicago cu economistul filosof, Friedrich von Hayek și studenții acestuia precum Milton Friedman care se afla în centru, neoliberaliștii împreună cu fondatorii acestuia, au creat o rețea internațională de fundații, instituții, centre de cercetare, publicații, savanți, scriitori, personal pentru relațiile cu publicul, pentru a-și
Regiunile și guvernul subnațional: experiența franceză by John Loughlin () [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
naturale. Cum nimic nu este mai natural decât diviziunea sexelor, ea trebuie păstrată. Accesul femeilor în sfera culturii și în viața publică ar conduce spre o societate artificială unde femeile devin bărbați (Gatens, 2001, p. 44-49). Rousseau nu este singurul filosof care prezintă argumente similare cu ale lui Aristotel. Unele studii feministe, precum cel al Virginiei Held, atrag atenția asupra asocierii femeilor cu natura și emotivitatea, iar a bărbaților cu rațiunea și spațiul public, asociere pe care o identifică în operele
Gen și putere by Oana Băluță () [Corola-publishinghouse/Science/1991_a_3316]
-
care se desfășoară în Florența sau în împrejurimile acesteia sunt cele mai numeroase. Clasele sociale cărora le aparțin personajele sunt la fel de diversificate: regi, prinți, prințese, miniștri de stat, cavaleri, scutieri, stareți, starețe, călugări, călugărițe, preoți, soldați, medici, oameni ai legii, filosofi, studenți, pictori, bancheri, negustori de vinuri, hangii, morari, brutari, dogari, cămătari, trubaduri, menestreli, țărani, servitori, pelerini, jucători, pungași, pirați, poeți, casnice și îndrăgostiți de orice soi.46 Dintr-un total de 338 de personaje, 255 sunt bărbați și doar 83
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ale singurătății feminine 121, este și se vrea o carte pentru femei (un lucru absolut remarcabil dacă ne gândim că rolul femeii era privit la sfârșitul Evului Mediu doar în legătură cu activitățile domestice și că i se nega acesteia, de către unii filosofi sau scriitori, puterea inteligenței sau capacitatea de a raționa în legătură cu marile probleme ale vieții și ale cunoașterii)122. Prin cartea sa Boccaccio oferă femeilor un fel de surogat pentru viața care le este furată, povestirile vor lua locul unei trăiri
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
apreciere a spiritelor mari ale epocii, Elisa evocă, în ziua a șasea, figura lui Guido Cavalcanti, nu doar un mare liric, ci și un spirit luminat, retras departe de cei care nu puteau să-i perceapă adevărata dimensiune, un veritabil filosof în căutarea marilor răspunsuri ale existenței. Prostia este incriminată din nou (VII, 3; VIII, 3), credulitatea devine motiv de critică și stârnește hazul, atunci când un soț este trădat de soție cu nașul copilului, un călugăr, și i se oferă explicația
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Ian Robinson, art. cit., p. 29. (trad. n.) 808 Ibidem, p. 25. (trad. n.) 218 diacul nu încearcă să convertească publicul la creștinism, nu rostește o povestire care să dezvăluie avantajele răbdării. Mai curând, istorisirea constituie exemplul dat de un filosof și clarifică o doctrină, aceea a supunerii obediente în fața divinității. Răbdarea Grizildei poate fi respinsă ca neveridică sau poate fi admirată ca o eroică posibilitate umană. „Povestirea avea nevoie de Prologul târgoveței, o extremă pe care să o contrabalanseze, dar
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
că nu mai poți să rătăcești,/ Ci îndrăzneț cu fruntea sus pășești,/ Așa-i de credincioasă și-nțeleaptă./ Tu dacă vrei să umbli cale dreaptă/ Ascultă totdeauna vorba soații...”883, aducându-se în acest sens argumente livrești, din operele marilor filosofi ai antichității: „Seneca, el, a spus: <<Nevasta cea umilă-i mai presus/ Ca orișice.>> Iar Caton: <<Cum voiește,/ Așa să faci, căci dânsa poruncește.>>”884 Ianuarie nu conștientizează nici propria îmbătrânire, neputința fizică, dar nici absurditatea dorințelor sale, de a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
acestor remarce presărate În scrierile sale, găsim idei „demonologice” mai consistente În Viața lui Dion, unde Plutarh Își pune pentru prima dată Întrebări În legătură cu existența reală a daimonilor răi, care ar fi confirmată de mărturia „unor oameni serioși, a unor filosofi”, ca Brutus și Dion: fiecăruia dintre cei doi i s-a arătat Într-o viziune o ființă răuvoitoare, anunțându-le sfârșitul apropiat 3. Alte două pasaje teoretice importante despre demonologie (În afara miturilor povestite În De facie in orbe lunae, 940
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
apropiere de divin. „Unii afirmă că studiul filosofiei a Început la Barbari: ei susțin că perșii au avut pe magi, babilonienii și asirienii pe chaldei... iar celții și galii pe druizi”, scrie Diogenes Laertios În prologul la Viețile și doctrinele filosofilor (Proem. I, 1). Toți filosofii greci s-ar fi instruit În Egipt sau prin alte părți, Într-un Orient populat cu profeți ale căror trăsături esențiale le regăsim În descrierea făcută de Cleombrotos barbarului inspirat: lipsa bolilor 1, asceza 2
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
că studiul filosofiei a Început la Barbari: ei susțin că perșii au avut pe magi, babilonienii și asirienii pe chaldei... iar celții și galii pe druizi”, scrie Diogenes Laertios În prologul la Viețile și doctrinele filosofilor (Proem. I, 1). Toți filosofii greci s-ar fi instruit În Egipt sau prin alte părți, Într-un Orient populat cu profeți ale căror trăsături esențiale le regăsim În descrierea făcută de Cleombrotos barbarului inspirat: lipsa bolilor 1, asceza 2, căutarea singurătății și a intimității
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
din Dialogul cu Trifon VII, 1-2 al Sfântului Iustin, citat de A.J. Festugière1, Întâlnim aproape aceleași idei despre profeții de odinioară, care au rostit oracole acum Împlinite și ale căror scrieri sunt esențiale pentru ceea ce trebuie să cunoască un filosof. „Căci nu printr-o demonstrație și-au expus ei ideile: mai presus de orice demonstrație, vrednicele mărturii ale adevărului sunt ei Înșiși.” Faptul că Barbarul este, În cele din urmă, „demascat” de Lamprias (422 d) ca fiind mai degrabă „de
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Filip istoricul citează În sprijinul acestei teze câteva referințe filosofice: Empedocle, Platon 2, Xenocrate, Chrysippos și Democrit 3. M. Nilsson 4 recunoaște că e greu de făcut deosebirea, aici, Între punctele de vedere ale lui Plutarh Însuși și cele ale filosofilor citați. Totuși, putem spune, Împreună cu D. Babut 5, că Plutarh este singurul dintre platonicienii epocii imperiale care aduce În discuție à propos de daimoni - alături de lipsa patimilor, apatheia - incoruptibilitatea lor, aphtharsia 6. Daimonii - ființe muritoare? Două povestiri În sprijinul acestei
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
de legendă. Filosofia, la rândul ei, prefera să aducă lumină și să instruiască (to safes kai didaskalion), mai degrabă decât să-i uimească pe oameni, și nu mai făcea cercetări decât În proză” (406 e). În ceea ce-i privește pe filosofi, problema este destul de limpede: Parmenide, Empedocle scriseseră În versuri. În plus, ei reprezintă tipul perfect de sophos, termen care În secolul al V-lea se aplică În egală măsură poeților și prezicătorilor, savanților și Înțelepților 2. De altfel, Empedocle se
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
al V-lea se aplică În egală măsură poeților și prezicătorilor, savanților și Înțelepților 2. De altfel, Empedocle se Înfățișează pe sine Însuși În preambulul „Purificărilor” (Katharmoi), rostind oracole și vindecând boli numai prin cuvântul său binefăcător. În poemul parmenidian, filosoful este protejat de zeița Dike, se simte un ales, iar perceperea adevărului este reprezentată aici ca o revelație, dar o revelație care se produce la sfârșitul unei călătorii mistice 1. De altfel, comparația Între stilul delfic de altădată și cel
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
pe care o răsfrângi și pe care o Împrăștii În fascicule. În felul acesta raza Își pierde efectul ei nociv și dur”4. La Maxim din Tyr, Într-un discurs intitulat Cine a vorbit mai bine despre zei, poeții sau filosofii?5, regăsim aceeași idee, cu referire Însă la mit: În haină mitică, adevărul, adeseori crud sau arid, devine mai plăcut, mai „ușor de digerat”. În scrierile lui Maxim din Tyr se simte Însă, spre deosebire de pasajul din Plutarh, o adevărată nostalgie
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
putea căuta să atingă adevărul; de aceea zeul va fi de-acum Încolo Întrebat care este esența sa, dacă el este sau nu zeul unic. Acesta este Începutul oracolelor teologice care vor face faima unui oracol precum cel de la Claros. Filosoful neoplatonician Porphyrios citează un astfel de oracol În Viața lui Plotin: e vorba despre oracolul lui Apollo privitor la destinul ante și post mortem al sufletului lui Plotin 1. Deși nu este autentic, ci literar, ne putem da foarte bine
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Les Belles Lettres, Paris, 1974. Adelina Piatkowski DESPRE E DE LA DELFITC "DESPRE E DE LA DELFI" (DE E APUD DELPHOS)TC "(DE E APUD DELPHOS)" Notă introductivătc "Notă introductivă" Primul dialog din seria Dialogurilor pythice este dedicat lui Sarapion din Atena, filosof stoic, bun prieten cu Plutarh. Sarapion era și poet, convins că versurile sale, cu caracter etic, reprezintă un Îndreptar moral. Subiectul discuțiilor imaginate de Plutarh În acest dialog se referă la semnificația unei ofrande străvechi, făcute lui Apollo, zeul tutelar
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
gnothi sauton, „Cunoaște-te pe tine Însuți”, și medèn agan, „Nimic prea mult”. Cum semnificația acestui E, Înlocuit În timp cu diftongul ei, era neclară, colocviul organizat de Plutarh, care constituie subiectul primului dialog dintre cele trei dialoguri delfice, Întrunește filosofi și oameni de litere cu scopul de a se pune În discuție diferitele interpretări date de-a lungul timpului acestei enigmatice anathema. După mărturia lui Plutarh, acest colocviu s-a ținut În realitate pe timpul vizitei lui Nero În Grecia, În
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
emisiune monetară din timpul domniei lui Hadrian reprezenta fațada templului delfic, pe al cărui fronton de astă dată era sculptată imaginea lui E. Participanții la discuții asupra temei propuse odinioară de Plutarh sunt nominalizați chiar de la Început, și anume: Ammonios, filosof de formație platonică, fost magistru al lui Plutarh; Lamprias, fratele naratorului; Nicandros, personaj care revine și În Despre părăsirea oracolelor, era preot apollinic ca și Plutarh, pe cât se pare cu grad mai mare; Theon, personaj activ În luările de cuvânt
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
va fi discutat În dialogurile delfice. Concepțiile expuse de Ammonios despre univers (to pan), despre principiile primare și lumea metafizică sunt vădit rodul Învățăturilor platonizante despre structura universului. Identificarea lui Apollo cu Soarele, deși circulă Încă, i se pare bătrânului filosof o blasfemie. Pentru el Apollo se identifică cu eidos (forma), stadiul suprem din eide (formele) stabilite de Platon. Cu bunăvoință, Soarele poate fi considerat cel mult un simbol al „formei” supreme. * Între acest dialog compus de Plutarh și unele Învățături
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
În Grecia, le auzisem eu Însumi de la Ammonios 4 și de la alți câțiva Învățați În timpul unui colocviu ținut chiar În același loc și În legătură cu aceleași probleme nerezolvate 5. 2. După spusele lui Ammonios, faptul că zeul este În aceeași măsură filosof și profet șmantisț este vădit chiar de fiecare dintre apelativele cu care este invocat. Magistrul ne lămurea că numele de Pythios 1, „Cercetătorul”, este folosit de către cei care abia Încep să Învețe și să devină la rândul lor cercetători. Numele
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]