12,272 matches
-
cel sartrian, acționând nu sub imperiul lui Apolo, ci determinat de hotărârea sa, de sfatul lui Pilade și de îndemnul Electrei. El constată mai întâi nenorocirile abătute asupra neamului său, apoi pedepsește. Finalul ne prezintă, cum spuneam, un personaj din galeria o`neilliană, aruncând întreaga vină asupra sângelui și blestemului strămoșesc. La O`Neill, Orin Mannon, suferind de complexul lui Oedip, îl ucide pe amantul mamei sale nu atât din dorința de a răzbuna moartea tatălui, cât din gelozie, eroul prăbușindu
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
pe marele actor Dorel Vișan într-un substanțial recital eminescian - cu o prodigioasă memorie!... A fost la înălțime. Văd și alte emisiuni consacrate lui Eminescu. Și la Bârlad se comemorează cu suflet ziua de naștere a poetului nostru național, la Galeriile de Artă „N.N. Tonitza”. Am ascultat deosebita expunere de substanță ce face cinste orașului nostru. Primesc un telefon din Iași de la dl. V. Fetescu, ce-mi relatează despre activitatea de comemorare organizată de Muzeul literaturii române din Iași. Printre altele
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
Înseamnă stăpânirea a ceea ce se află dedesubt. A curenților subpământeni“. Mi-am amintit de o Întrebare pusă de Agliè În biroul lui și de druidesele din Piemont, care invocau curenții telurici. „De ce oare celții săpau sanctuare În inima pământului, cu galerii ce comunicau cu un puț sacru?“ continua Salon. „Puțul se cufunda În straturi radioactive, se știe. Cum e construită Glanstonbury? Și nu-i oare vorba de insula Avalonului, de unde ia ființă mitul Graalului? Și cine a inventat Graalul, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
lui Foucault, lumea industrială, creație a aripii baconiene, Începe să sape rețelele metropolitane În inima marilor orașe europene. „E adevărat“, zicea Belbo, „secolul al XIX-lea e obsedat de subterane, Jean Valjean, Fantomas și Javert, Rocambole, un Întreg du-te-vino prin galerii și canale de colectare. Doamne, dacă stau să mă gândesc, toată opera lui Jules Verne e o revelație inițiatică a misterelor subsolului! Călătorie spre centrul pământului, douăzeci de mii de leghe sub mări, peșterile de pe insula misterioasă, imensul regat subteran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
parte a proiectului meu se desfășurase după planurile mele. Iar cea de a doua? Avea să se desfășoare după planurile mele sau după Plan, care acum nu-mi mai aparținea? 8 HOD 112 Pentru Ceremoniile și Riturile noastre, avem două Galerii lungi și frumoase În Templul Rozacruceenilor. În una dintre ele punem modelele și exemplele tuturor invențiilor mai rare și ieșite din comun, În cealaltă Statuile principalilor Inventatori. (John Heydon, The English Physitians Guide: Or A Holy Guide, London, Ferris, 1662
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Vosges? Mă opresc. Aud pași În urma mea? Bineînțeles că nu, s-au oprit și ei. Ar fi de-ajuns niște vitrine de expoziție și porticele astea ar deveni săli aidoma celor de la Conservatoire. Tavane joase de secol XVI, arce semicirculare, galerii cu gravuri și obiecte de anticariat, mobile. Place des Vosges, așa cum e ea, joasă, cu portoanele ei vechi pline de dâre și scâlciate și leproase, adăpostește oameni ce nu s-au mutat de-aici de sute de ani. Niște oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
acum nu mai e. Un bloc Întreg a fost golit. Evacuat Într-o noapte. Cum a fost Agliè. Acum ei știu că cineva știe, Încep să intre În clandestinitate. Mă aflu În colțul lui rue Birague. Văd șirul nesfârșit al galeriilor, fără țipenie de om, aș prefera să fie Întuneric, dar e o lumină galbenă de la becuri. Aș putea striga și nimeni nu m-ar asculta. Tăcuți, În spatele acelor ferestre Închise din care nu scapă un firicel de lumină, taxidermiștii ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În continuare că analiza ADN-ului din particulele de piele prelevate de la bărbat a dovedit că nu se potrivea cu cel de pe pantalonii și pantofii stropiți cu sânge, confirmând astfel că bărbatul nu mai era suspect. Deci cine intrase În galeria mea și lăsase acele urme? Nu era un caz clar de crimă? Ce putuse mai exact să cauzeze acel accident stupid? Și totuși, nu se pomenea nimic de continuarea investigațiilor. Să le fie rușine! În același articol, reporterul menționa „o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
vorbim mai puțin despre ea, cu atât mai bine. Eu am fost vinovată pentru faptul că a fost o ceremonie cu capacul sicriului deschis, rezultatul nefericit al unei vorbe aruncate de mine În prezența unui grup de prieteni veniți la galeria mea pentru o degustare de ceai. Vedeți, tocmai primisem un container cu niște obiecte extraordinare pe care le descoperisem prin satele din provincia Hubei. Printre ele se afla și un coșciug lăcuit din lemn de paulownia, vechi de două sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
nucleare. Și așa a luat naștere faima lui. Prețurile au crescut. Simplul muritor a devenit un simbol. Câțiva ani mai târziu, până și școlile și bisericile aveau afișe și vederi cu reproduceri după cele mai celebre teme ale sale, iar galeriile În regim de franciză din centrele turistice metropolitane au obținut un câștig imediat vânzând ediția sa limitată de serigrafii semnate, alături de stampe după Dalí, Neiman și Kinkade. Aș fi fost mândră să am așa un bărbat celebru În viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
verdeață, bucăți și crengi de arbuști, ferigi, bambus și plante agățătoare fixate la un loc pe o ramă ușoară. Toate acestea fură date deoparte, așa că aceia dintre prietenii mei care se coborâseră din camion puteau vedea acum o deschidere, o galerie de frunze care ducea către un tărâm necunoscut ce li se părea la fel de fantastic ca și intrarea În Țara Minunilor. Bărbații dădură semnalul ca toată lumea să se urce Înapoi În camion. Călătorii se urcară, camionul dădu cu spatele, iar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
care ne însoțea în vizitele obiectivelor turistice planificate de amfitrioni, precum Universitatea Lomonosov, Muzeul Revoluției, Sala Armelor și Palatul Sovietului Suprem din incinta Kremlinului, Piața Roșie, câteva statui și artere principale dar, nu știu din ce motive, Muzeul Pușkin și Galeria Tretiakov, două din obiectivele cultural-turistice atât de importante din capitala Uniunii Sovietice, nu au fost incluse în program. De asemenea, accesul la Mausoleul lui Lenin nu era permis din nu știu ce rațiune. În schimb, am avut șansa de a asculta opera
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
contimporanilor săi, până la cea de azi, a lui Kalman, a lui Lehar și a altora încă! Cât timp au durat spectacolele Operetei din Craiova, ne-am dus regulat, aproape în fiecare seară, la Sidoli, la "paradis", la "hulubărie", adică la galerie. Teatru-Circ Sidoli era pe atunci o clădire nouă, proprietatea lui Teodor Sidoli, iar după moartea acestuia, a fraților Cesar și Franzini. O clădire afectată în primul loc pentru folosul celor care o construiseră (ca și cea din București, dărâmată anul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
acum zece sau cincisprezece ani, interiorul său lăsa mult de dorit, ceea ce lămurește sensul denumirei de "Grajdul Sidoli" cu care ieșenii designau de obicei acest local, atât pentru a-i aminti origina, cât și pentru a-i caracteriza starea materială. Galeria, unde ne duceam noi se întindea, circular, deasupra lojilor. Fiind îndeobște slab iluminată, spectatorii pe care-i adăpostea se bucurau de o umbră favorabilă și familiară, grație căreia rămâneau, pentru cei de jos, aproape invizibili. Din cauza aceasta, persoane de bună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
îndeobște slab iluminată, spectatorii pe care-i adăpostea se bucurau de o umbră favorabilă și familiară, grație căreia rămâneau, pentru cei de jos, aproape invizibili. Din cauza aceasta, persoane de bună condițiune, doamne și domnișoare din societate, veneau în grupuri la galerie, ca la o partidă de plăcere, ca într-o escapadă, pentru a se amuza liber, pentru a râde mai bine și pentru a vedea fără a fi văzute. (Ce timpuri, doamne!). Astfel la "hulubărie" domnea o atmosferă, cum n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
până târziu! O adevărată calamitate.) Discuțiile noastre asupra acestor lucruri n-au avut niciodată vreun fel de consecințe nici n-au lăsat cea mai mică umbră peste relațiile noastre. La ele, de altfel, luau adesea parte și celelalte elemente ale galeriei, care aduceau, în felul acesta, nu numai un spor de bună dispoziție, dar o notă nouă, caldă, și de un farmec deosebit. * Unul din succesele operetei de la Craiova, în seria de care vorbesc, a fost "Vânzătorul de paseri" a lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
care, în prima sa existență, n-a putut fi altă decât un biet porumbel, un porumbel vagabond. Versul final al cupletului era: ...Un porumbel a fost. Cuvintele aceste aveau darul să provoace, regulat, invariabil fără greș, aceeași zgomotoasă manifestație la galerie. Și iată cum: În loja rezervată comitetului Teatrului Național asista, foarte adesea, d. A.C. Cuza, pe atunci membru al acelui comitet. D. Cuza era junimist, asta se știe. Nu însă numai membru al Junimii literare, dar și membru al partidului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și membru al partidului politic. La data când se petreceau aceste lucruri, junimiștilor li se spunea "porumbei", tot așa cum altădată lumea designa pe bravii noștri dorobanți sub porecla de "curcani". Când tenorul Poenaru termina cupletul pronunțând "...un porumbel a fost", galeria exulta. De la un capăt la celălalt, tot tineretul se pleca peste balustradă strigând: Auzi, d-le Cuza? Porumbelul... Cuza! Porumbeii! Trăiască porumbeii... etc., etc. D. Cuza surâdea. Sub ochelari, ochii săi sumbri aveau o lucire veselă. Fața sa rămânea totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
fiul fostului meu profesor și mai târziu coleg. Dar se mai poate ca el să fi fost scris de d. Cuza. În acest caz, cine știe dacă, mai târziu, în serile când zâmbea sub musteață și sub ochelari la manifestația galeriei de la Sidoli, acesta n-avea în gând articolul din "Era nouă" și strofa care, parodiind pe "Peneș Curcanul", îi servea de încheiere: Ne dase nume de porumbi Un hâtru bun de glume, Noi am schimbat în Parlament Porecla în renume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
felul acesta vorbește și Vasile Alecsandri, poate cu mai puțină precizie uneori și în mod mai puțin perseverent. Tot în felul acesta se pronunță marele Mihail Kogălniceanu, spiritul cel mai clar văzător, poate, și cel mai bine echilibrat, din toată galeria de oameni aleși ai secolului trecut. Căci Russo, Alecsandri și Kogălniceanu pot fi socotiți ca adevărații exponenți ai spiritului nou și ai spiritului critic care domină epoca formațiunei României contimporane. Ceva mai târziu, pe la 1870, Titu Maiorescu repetă aceleași idei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pereții înnegriți de lepra vremilor își plângeau între hoți, nebuni și bolnavi singurătatea clopotelor amuțite. El făcea versuri pe ritmurile iscodite de geniul poetului, până la cea din urmă strofă a căruia nu se ridică tot nomolul de insanități pretențioase ale galeriei poetice de astăzi. El privea cu un respect religios la mânile, care nu amenințaseră și nu binecuvântaseră sângele vărsat, ale profesorilor cari în rânduri scrise pentru toate timpurile își însemnaseră amintirea. El încheia căsătorii la nouăsprezece ani cu o eroică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
întrunire care a avut loc la Iași, în sala Sidoli, în ziua de 2 Martie, prima după congresul de la Eforie, el a figurat printre oratorii partidului. Nu știu dacă părintele spiritual al lui Trahanache, al lui Cațavencu și al întregei galerii politice care ne-a desfătat odinioară atât de mult, lua pentru întâia oară parte la viața publică în situația de membru al unui partid politic. Îmi pare că el figurase mai de mult în partidul radical al lui George Panu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Uneori, autorii de hărți geografice mai băgau câte-o chestie între straturi, pe care o acopereau apoi cu filigranul: un desen, o semnătură, niște citate. Pașapoarte pentru posteritate; nu le găsești pe nici o hartă militară. Mergem mâine cu ea la galerie, să ne uităm la microscop.“ „Cred că am o idee mai bună.“, a zis Mihnea. S-a ridicat de la măsuță, îndreptându-se spre un morman de cearșafuri. „Poate vă ajută asta.“ Fără nici un avertisment, Mihnea a tras de-un cearșaf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
hârtie. Nu știu, în schimb, de ce ne pedepsește și nu ne mai dă vin!?“ Mihnea s-a făcut că plouă. A tras cerșaful la loc și-a schimbat vorba. „Mâine (adică azi, că-i aproape dimineață), poate mergem împreună la galerie. S-o vedem pe Mari în halat, la microscop.“ Era o formă politicoasă de a ne anunța că aflase ce-i trebuie, acum puteam să plecăm. Nici măcar nu ne mulțumea. „Ne dai afară?“, l-am întrebat, pe față. „Nu eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
azi arăt mai rău ca ieri?“ Capcana se închisese. Fusesem învins, jocul se putea încheia. Îi așteptam râsul, tensiunea încă nu dispăruse, stăteam pe-un butoi de pulbere. Maria a râs. „Hai, că întârziem. Mă lași întâi pe mine la galerie, te rog; după aia te duci la Mihnea.“ Am râs și eu, din tot sufletul, atât cât mă pricepeam. Ne-am urcat în mașină și-am pornit spre Unirii. Orașul bolborosea, murdar și încăpățânat. Nimic nu lipsea, nici măcar gropile. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]