KorAP: Find »[drukola/base=gaură & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...236 237 238 ...287 >

7,174 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611

când nu trebuia, sau eram cu prieteni acolo și se purta nu știu cum, sau mi se părea mie că se poartă nu știu cum. Băiatul a fost pentru mine o binecuvântare. Nu mai lăsam pe nimeni să-l spele, numai eu. Avea o gaură aicea, era moale-n cap, toată partea asta așa. Să nu cumva să-l atingă cineva, să-l spele cineva. Dacă-l scapă, îl lovea? Eu îi făceam baie, eu îl trăgeam, eu îi făceam frecții cu alifii, îl înfășam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
doi oameni. Prima oară am mințit că nu, era mama și știu că mama face rău dacă aude. Auzit mama la soția mea când spus că eu făcut greșeala asta. A venit poliția și eu fugit acolo în brad. Făcut gaură acolo și stat până la trei de dimineață și era frig că eram în picioarele goale. Dimineața am fost la cumnat am luat cisme în picior și o venit poliția iar fugit. Și am zis că să vină trei inși care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

mic pentru el. Au luat trenul Odakyū. Gaston vedea pentru prima oară cartierul Shinjuku. Takamori se lăuda că el cunoaște atât de bine această parte a orașului, încât știa și șobolanii, și cuiburile lor. Nu-i nimic dacă-i arăți găurile șobolanilor, dar nu-l duce în locuri care sunt o rușine pentru Japonia. Nu trebuie să-mi spui tu. Nici nu apucară bine să iasă din gara Shinjuku și să meargă vreo câțiva pași, cu Gaston între ei, că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
probabil să nu transpire adevărul. De aceea mi-a trebuit atât de mult timp să le dibui vizuinile. Am adresele lor acum. — Adresele? — Sunt trei. Unul e în Tokyo, ceilalți doi prin alte părți ale Japoniei. Dar, Gas, și în gaură de șoarece dau eu de ei... Tokyo, chiar Tokyo în care ne aflăm! N-o să-mi scape! Endō și-a băgat mâna în buzunarul pelerinei și s-a oprit. Zâmbea. Gaston știa că strânge pistolul în mână. Erau multe restaurante

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
strălucea puternic în lumina soarelui. Kanai s-a agățat de sacii de ciment, uitându-se drept în țeava pistolului. Nu faceți un lucru necugetat! țipă Kanai. — Ridică-te! îi ordonă Endō încet. Intră acolo! I-a arătat cu degetul o gaură întunecată care mirosea a ciment. — Endō, zău, n-am fost eu. N-am fost eu ăla. Maiorul Kobayashi a dat vina pe fratele dumitale. Lasă-mă cel puțin să-ți explic. — Ajung eu și la Kobayashi la momentul potrivit. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Vreau să-l văd pe câine-san. Takamori a înțeles din privirile lui cât de mult își dorea să vadă iar câinele. 9 Străluciți, voi, stele! Takamori se descurca la fel de bine în Shibuya, ca și în Shinjuku. Și aici cunoștea toate găurile de șobolani. Gaston își avea și el amintirile lui legate de acest cartier. Cei trei au coborât din autobuz și au pornit-o pe jos. La ora aceea târzie, strada era încă plină de lume. Gaston se tot oprea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
aruncă o privire furioasă. — Sunteți bolnav? întrebă Kobayashi. Părea surprins. Cu toată lumina palidă a dimineții, Endō remarcă zâmbetul ciudat de pe chipul lui Kobayashi. Zâmbetul slugarnic de până atunci dispăruse. — De ce zâmbești, Kobayashi-san? Da, nu mi-e bine. Am o gaură-n plămâni. Dacă faci vreo mișcare necugetată, o să-ți fac și ție una la fel. Au început să se zărească acoperișurile mici și joase ale primului sat din drumul lor. Oare cât merseseră? Au ajuns la capătul câmpiei și au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

să mediteze, preț de vreun ceas, cât înghit și eu o ceașcă de zeamă străvezie de cafea făcută chiar de mânuța dumneaei, „prea multă cofeină strică, dragă...”, și să reîncep reconstrucția dormitorului, căutând șuruburile, piulițele, garniturile, niturile, plăcuțele care maschează găurile și mânerele scăpate prin cotloane. Bineînțeles, nu găsesc nicăieri șurubelnița cu cap pătrat. Pocnesc pereții, zgârii furnirul, scap „Țărăncuța” înrămată de vecinul nostru, le reintroduc în cameră, în funcție de conjuncții ale astrelor, semne zodiacale, compatibilități și incompatibilități. După ce reușeam să pun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
plângă și-o să le pară rău. „Păcat de el...”, așa o să zică. Și eu n-am să mă ridic și n-am să umblu, pentru că știu că ei plâng, chiar și directorul de la școală. Parcă mi-a făcut cineva o gaură sub coaste, a pus un furtun cu canea, l-a tras greu, i-a dat drumul, să iasă apa pe care-am înghițit-o. Și din mine tot curge apă cu mătasea-broaștei și mormoloci mici, negri-cenușii. - Dă-te de-acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
se tragă în ei, deși acolo n-a aruncat nimeni nici măcar un cartof sau o patlagea în capul lor... A luat trenul și s-a dus la Timișoara s-ajute să care răniții, s-a întors de-acolo c-o gaură în pulover și cu inima frântă... Pe urmă, a stat în Piață cu golanii, a cântat, a purtat ecuson la vedere... Nu l-au bătut minerii, dar numai pentru că n-are barbă... Și-ar fi lăsat el, da’ nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
atenție, parcă undeva lipsește o treaptă. Au strâns, văd, linoleumul gri. - Nu știți nici măcar Shakespeare? îmi ies din pepeni. Nici Furtuna? Cum e posibil? încep să tușesc. Asta înseamnă, asta înseamnă... N-am treabă și-arunc o ochire în jur, găuri în pereții coșcoviți și afumați de aparatul de sudură, un morman de țevi ruginite, abandonate de muncitori într-un colț, un ciot de mătură și-un teu în altul, pete de la ploaie pe tavan. Parchetul vechi și uns de smoală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
uns de smoală are câteva boalfe, catedra e spartă, băncile-s de pe vremea luptei de clasă sau de mai înainte. Ochiul de geam de la ușă e lipit cu bandă pentru pachete, unde-ar fi trebuit să fie broasca i-o gaură umplută cu hârtie igienică. Cineva o scoate binișor, să vadă ce se mai petrece prin sală. Parcă suntem într-o clădire din Kosovo care, în mod miraculos, se mai ține în picioare la terminarea bombardamentelor. Becurile nu fac prea multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
voce mai plină. Nimeni nu știe când se frânge, pare rezistent, dar nu e, pare fără sfârșit, dar nu e, numai cei necugetați adună averi, uitând de mântuirea sufletului lor, căci, spune cuvântul Bibliei, mai ușor va trece cămila prin gaura acului decât cel bogat cu averile sale în ceruri. Cel puțin în privința asta, eu n-am nici o grijă - trec iute ca fulgerul, și printr-un ac mai subțirel, din ăla încovoiat, de cusut tăieturile de cuțit, numai cu hainele de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
am scos ochii, se cojește vopseaua, acum nu mă mai sperie, bat cu pumnii. - Mai mănânci o brânză de-acu’, păduchiosule... - Putem să mergem și pe acoperiș? Borobeții urcă pe vârful casei, încep să arunce cu țigle, câte două-trei, rămân găuri în acoperiș, se văd grinzile și căpriorii. - Apucă și jgeabul, trage... lasă-mi mie cocoșul ăla de tablă... Țin-te bine, l-ai luat? - Adu-mi toporul, aschimodie! Care sparge primul ușa are de la mine cinci lei! Dați-i bătaie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
mi-ar fi greu să-ți spun... E ceva mai alegoric. Poate-o fi având valoare, eu nu-mi dau seama. După mine, e-o adunătură de fiare... Așa, dintr-o parte, seamănă c-un soi de înger c-o gaură în loc de cap, cu niște aripi ascuțite, niște globuri... Eugenia, prezentatoarea noastră, zice că-i o chestie de treierat reciclată. - Cum s-au pricopsit cu ea? Și de ce la Agronomie? - A, a donat-o Universității un artist contemporan francez, rectorul nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
în mână la baba, nu te zgârci... să-ți dau busuioc descântat, să-ți meargă bine, să se-ntoarcă norocu’... dau cu ghiocu’... Sunt din nou în stradă. Ciorile croncănesc. Încotro? Tot drumul nu mă gândesc la altceva decât la gaura din șosetă. Nu prea ține la mine povestea cu vânătorul care prinde căprioara dintr-un salt, cuprinzându-i grumazul subțire și acoperindu-i boticul umed cu palma. De, eu mă întreb totdeauna dacă nu cumva am coșuri pe spate. *** „Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

așa ceva, În definitiv, nu era nimic deosebit de filmat: oricine folosește toaletele În același fel și aproape În aceeași poziție. Însă Alain Resnais filmase Îndelung, la nesfârșit, toaletele de la Auschwitz, lăsând camera să alunece de-a lungul lor. Erau doar niște găuri săpate În zig-zag, la intervale regulate, pe un fel de platforme din beton ridicate cu un nivel deasupra solului. Niște simple găuri. Motivul pentru care erau dispuse pe platforme mai Înalte decât solul era, fără Îndoială, pentru a facilita supravegherea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
filmase Îndelung, la nesfârșit, toaletele de la Auschwitz, lăsând camera să alunece de-a lungul lor. Erau doar niște găuri săpate În zig-zag, la intervale regulate, pe un fel de platforme din beton ridicate cu un nivel deasupra solului. Niște simple găuri. Motivul pentru care erau dispuse pe platforme mai Înalte decât solul era, fără Îndoială, pentru a facilita supravegherea deținuților. Pe scurt, aceștia nu se bucurau de intimitate nici măcar atunci când Își făceau nevoile. Platformele aveau o lățime de cam un metru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
aveau o lățime de cam un metru. Era ușor de Înțeles de ce orificiile erau dispuse În zig-zag, pe două rânduri, și nu aliniate una dupa alta: pur și simplu pentru că așa Încăpeau mai multe! Dacă ar fi săpat prea multe găuri una după alta, pe un singur rând, prizonierii s-ar fi deranjat unul pe altul. Rândurile acestea de gropi se Întindeau la nesfârșit, probabil că pe un singur rând o sută de oameni puteau să-și facă nevoile În același

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
două mii de oameni puteau să-și elimine excrementele În același timp. Imaginile cu găurile-closet erau Însoțite de o voce care spunea că până și cea mai mică sângerare era semn de moarte. Acum că erau expuse Într-un muzeu, marginile găurilor erau dezinfectate; pe alocuri betonul era scorojit, crăpat sau ciobit, Însă, cum nimeni nu-și mai făcea nevoile acolo, nu era deloc murdar. Niște simple găuri, care apăreau pe peliculă la nesfârșit, Încât la Început nu mi-am dat seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
mică sângerare era semn de moarte. Acum că erau expuse Într-un muzeu, marginile găurilor erau dezinfectate; pe alocuri betonul era scorojit, crăpat sau ciobit, Însă, cum nimeni nu-și mai făcea nevoile acolo, nu era deloc murdar. Niște simple găuri, care apăreau pe peliculă la nesfârșit, Încât la Început nu mi-am dat seama ce erau. Când am realizat că era vorba de toalete, vocea din fundal relata deja că prizonierii erau supravegheați chiar și când Își făceau nevoile și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
mereu În preajma lui. Reiko mi l-a răpit. La fel, i-a răpit și lui multe lucruri. Dar nu e o fată rea. Nu am nici cel mai mic resentiment față de ea. Însă mi se pare că e ca o gaură neagră. Credeam că e doar frumoasă și are un corp extraordinar, dar e mai mult decât atât. E genul de femeie care dispune de o energie aparte, pe care nu o Împarte cu nimeni, ci și-o canalizează doar asupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
să vomit. Despre Reiko nu știam prea multe lucruri, dar tocmai asta mă făcea să fabulez și mai mult. Persista În mintea mea ca un fel de gol care se cerea umplut, exact așa cum se exprimase Keiko Kataoka: ca o gaură neagră. Nu mai știu de câte ori m-am masturbat Înainte de a pleca la New York, dar de fiecare dată o făceam cu gândul la Reiko. Akemi m-a sunat de nenumărate ori, dar n-aveam nici un chef să o văd. Nu aveam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Mie, la sinucidere, Împreună cu Keiko Kataoka și Yazaki. — Pe vremea aceea s-a Întâmplat. Reiko i-a luat locul lui Keiko În inima lui Yazaki. Într-o seară, Yazaki a Început să-mi vorbească despre Reiko. „Reiko e ca o gaură neagră...“, spunea el. O gaură neagră? Cuvintele acestea Îmi trezeau În minte imaginea unei negrese uriașe, cu un corp negru imens, cu pielea lucind, și eram deja excitat numai gândindu-mă la ea. Însă pentru Yazaki cuvintele acestea aveau un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Kataoka și Yazaki. — Pe vremea aceea s-a Întâmplat. Reiko i-a luat locul lui Keiko În inima lui Yazaki. Într-o seară, Yazaki a Început să-mi vorbească despre Reiko. „Reiko e ca o gaură neagră...“, spunea el. O gaură neagră? Cuvintele acestea Îmi trezeau În minte imaginea unei negrese uriașe, cu un corp negru imens, cu pielea lucind, și eram deja excitat numai gândindu-mă la ea. Însă pentru Yazaki cuvintele acestea aveau un cu totul alt Înțeles. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]