6,717 matches
-
rus specialist în rachete și pionier al astronauticii. Pasionat de cucerirea spațiului, pe care o considera posibilă în anul 2017, Țiolkovsxi a fost cel care a descoperit principiile rachetei multiple, precum și înlocuirea combustibilului solid cu un amestec de oxigen și hidrogen lichid. s-a născut pe 17 septembrie 1857, în Izhevskoye, regiunea Riazan, Rusia, într-o familie de pădurari. Tatăl, Edward Tsiolkovsky, a fost polonez, mama sa, Maria Yumasheva, era de origine tătară. La vârsta de zece ani, ca urmare a
Konstantin Țiolkovski () [Corola-website/Science/298989_a_300318]
-
1897 concepe și experimentează primul tunel aerodinamic din Rusia . În 1903 a fost publicat primul articol al lui Țiolkovski referitor la tehnica rachetelor, "Cercetarea spațiilor mondiale cu dispozitive reactive". În această lucrare, el a propus utilizarea combustibililor lichizi (amestec de hidrogen și oxigen lichid) care ar da rachetelor o rază mai mare de acțiune. Ideile sale nu s-au oprit doar la tehnica rachetelor, ci și la stațiile spațiale, costumele spațiale și chiar dușurile pe care le-ar putea utiliza astronauții
Konstantin Țiolkovski () [Corola-website/Science/298989_a_300318]
-
cesiul au format săruri insolubile cu acidul cloroplatinic, însă aceste săruri prezentau diferențe în solubilitate în apa fierbinte. Prin urmare, hexacloroplatinatul de cesiu și rubidiu ((Cs,Rb)PtCl) putea fi separat din amestec prin cristalizare fracționată. După reducerea compusului cu hidrogen, cesiul și rubidiul au putut fi separați datorită diferenței de solubilitate a carbonaților săi în alcool. Din toți cei 44.000 de litri de apă minerală, s-a obținut 9,2 grame de clorură de rubidiu și 7,3 grame
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
cesiu pentru șoareci este 2,3 g per kilogram, ce este simțitor mai mică decât cea pentru clorura de potasiu sau clorura de sodiu. Cesiul este unul dintre cele mai reactive elemente și este foarte exploziv când reacționează cu apa. Hidrogenul gazos produs în urma reacției este încălzit de către energia termică ce provine din aceasta și poate cauza aprindere și explozie violentă. Această manifestare apare și la celelalte metale alcaline, dar cesiul este atât de reactiv, încât această reacție are loc chiar
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
G. ARN-ul este sintetizat prin procesul numit transcripție. În acest proces, ADN-ul are rol de matriță. Molecula dublu catenară de ADN este desfăcută, pe intervalul care urmează a fi transcris, de anumite complexe proteice prin ruperea punților de hidrogen între bazele azotate complementare. Un complex proteic cu funcție enzimatică numit ARN polimerază copiază una din catenele de ADN pentru a produce un ARN complementar. Catena de ADN care funcționează ca matriță pentru sinteza ARN-ului se numește catenă sens
Acid ribonucleic () [Corola-website/Science/304511_a_305840]
-
nucleici reprezintă lanțuri polinucleotidice, formate din nucleotide, care la rândul lor sunt formate dintr-un radical fosforic, o pentoză și o bază azotată. În cadrul acidului nucleic sunt prezente legături covalente (în cadrul nucleotidelor între bazele azotate și pentoze) și legături de hidrogen (între bazele azotate a 2 nucleotide diferite, de ex.: între adenină și timină/uracil sau între citozină și guanină). ADN-ul este cel mai complex și mai cunoscut dintre cei doi acizi nucleici. Spre deosebire de ARN, care este monocatenar, alcătuit dintr-
Acid nucleic () [Corola-website/Science/304526_a_305855]
-
rezultat. Similar cu siliciul și aluminiul, compușii germanici tind să fie insolubili în apă, având astfel un potențial scăzut de toxicitate orală. Cu toate acestea, sărurile sintetice de germaniu sunt compuși nefrotoxici, iar compușii sintetici ai germaniului cu halogenii și hidrogenul devin toxine și au proprietăți iritante. În raportul său "Legea Periodică a Elementelor Chimice" din 1869, chimistul rus Dmitri Ivanovich Mendeleev a prezis existența unor elemente chimice necunoscute, inclusiv cea a unui element care ar fi completat un loc vacant
Germaniu () [Corola-website/Science/304539_a_305868]
-
care este pus în evidență de structurile bipolare. În prezența formaldehidei și a dimetilaminei, indolul suferă o reacție Mannich, produsul final fiind gramina, un tip de alcaloid, care este folosită în reacția de sinteză a triptofanului. Datorită prezenței atomului de hidrogen de la N, acesta poate fi cedat în reacțiile cu metalele alcaline și cu compușii organomagnezieni (compuși Grignard), la fel ca și pirolul. Explicația ar sta în valoarea pKa a protonului din legătura cu azotul.Această valoare este de 21 în
Indol () [Corola-website/Science/304582_a_305911]
-
ul este un aerostat cilindric de secțiune circulară sau ovală, cu extremitățile alungite, umplut cu gaz ușor (hidrogen sau heliu) sau cu aer cald, dispunând de organe de propulsie și comandă care îi asigură deplasarea în orice direcție, la diferite altitudini, fără a fi la discreția curenților atmosferici cum este cazul baloanelor libere. Elementul comun pentru toate dirijabilele
Dirijabil () [Corola-website/Science/304638_a_305967]
-
Arlandes. Balonul a fost lansat de pe castelul Muette și a plutit deasupra Parisului circa 8 km. După 25 minute de zbor el a aterizat forțat, fiindcă balonul a luat foc. La 1 decembrie 1783 a fost testat primul balon cu hidrogen, care aplutit circa 24 km timp de 45 minute. Acest tip de balon se folosește și în prezent, fiind cunoscut sub numele de "charlière" (după profesorul Jaques Charles). Baloanele aveau un mare neajuns: ele nu puteau fi dirijate. Pentru aceasta
Dirijabil () [Corola-website/Science/304638_a_305967]
-
dirijate. Pentru aceasta era nevoie de o metodă de propulsare. În 1852 francezul Henri Giffard a fost primul care a combinat forța ascensională cu forța de propulsie. El a folosit un propulsor cu aburi, iar în loc de aer cald a folosit hidrogen. Deoarece balonul putea fi dirijat, a fost denumit „dirijabil” (de la latinescul "dirigere", „a dirija”). Aproape zece ani mai târziu, ofițerul german Ferdinand von Zeppelin achiziționează de la un inventator croat, David Shwarz, un proiect pentru dirijabilul cu schelet de aluminiu. Așa
Dirijabil () [Corola-website/Science/304638_a_305967]
-
care consumă energia solară de fuziune, deci nu se poate ca o stea să creeze în interiorul său xenon. În schimb, xenonul se formează în timpul exploziilor supernovelor , sau de către procesul de capturare al neutronilor de către o gigantă roșie, care au epuizat hidrogenul din nucleu, în timpul exploziilor clasice ale novelor și prin descompunerea radioactivă a elementelor ca iodul, uraniul sau plutoniul. Ocurența naturală a xenonului este întregită de către nouă izotopi stabili; acest fapt cataloghează xenonul ca fiind al doilea element ca număr de
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
exemplu formula 57. Acești hidrați cristalini se descompun imediat la încălzire sau la micșorarea presiunii. Studii structurale, au arătat că în hidrați, atomii de xenon sunt incluse în spațiile interstițiale formate de moleculele de apă asociate între ele prin legături de hidrogen, adică formează clatrați. În prezent, se cunosc trei oxizi ai xenonului: trioxidul de xenon (formula 58), tetroxidul de xenon (formula 59) și dioxidul de xenon (formula 60). Primii doi oxizi sunt niște explozibili foarte puternici și agenți oxidanți la fel de puternici, iar ultimul, dioxidul
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
demonstrează caracterul său preponderent acid (anhidrida arsenioasă). Reacționează rapid în soluții alcaline, formând arseniți. Reactivitatea față de acizi este scăzută, dar reacționează cu acid clorhidric, rezultând triclorură de arsen sau săruri înrudite. Reacționează puternic cu agenții oxidativi ca ozonul, peroxidul de hidrogen (apa oxigenată) și acidul azotic, formând pentoxid de arsen, AsO. Reacția cu apa oxigenată poate fi explozivă. Este redus rapid la arsen, și se poate forma de asemenea și hidrogen arsenios - AsH (arsină). Arsenicul (trioxidul de arsen), sub denumirea comercială
Trioxid de arsen () [Corola-website/Science/303501_a_304830]
-
înrudite. Reacționează puternic cu agenții oxidativi ca ozonul, peroxidul de hidrogen (apa oxigenată) și acidul azotic, formând pentoxid de arsen, AsO. Reacția cu apa oxigenată poate fi explozivă. Este redus rapid la arsen, și se poate forma de asemenea și hidrogen arsenios - AsH (arsină). Arsenicul (trioxidul de arsen), sub denumirea comercială de Trisenox, este un citostatic folosit în tratamentul unor forme refractare de leucemie, cum este leucemia acută mieloidă - subtipul promielocitic M3, care nu răspund la chimioterapia de primă intenție. Este
Trioxid de arsen () [Corola-website/Science/303501_a_304830]
-
de pulbere ex 2843 90 90 20 Monoxid de paladiu 0 ex 2843 90 90 30 Amestec de ftalocianine de paladiu 0 2845 10 00 Apă grea (oxid de deuteriu) (Euratom) 0 2845 90 00 Deuteriu și compuși ai acestuia; hidrogen și compuși ai acestuia, 0 îmbogățiți în deuteriu; amestecuri și soluții care conțin aceste produse (Euratom) ex 2846 10 00 10 Concentrat de pământuri rare, conținând în greutate 60 % sau mai mult, 0 dar nu mai mult de 95 % oxizi
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/90040_a_90827]
-
de 99,9 % și o grosime mai mică de 3 mm, pentru încorporare în caroseriile vehiculelor cu motor (a) ex 7613 00 00 20 Container din aluminiu, fără sudură, pentru gaze naturale comprimate sau 0 ex 8708 99 98 10 hidrogen comprimat, înglobat în întregime într-o anvelopă din material compozit din epoxi și fibre carbon, cu o capacitate de 172 l ( 10 %) și o greutate fără încărcătură ce nu depășește 64 kg Taxa Cod CN TARIC Descrierea mărfii vamală autonomă
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/90040_a_90827]
-
Aminele sunt compuși organici care conțin în molecula lor gruparea amino (-NH) legată de un radical hidrocarbonat. Aminele sunt asemănătoare din punct de vedere structural cu amoniacul, cu diferența că unul sau mai mulți atomi de hidrogen sunt înlocuiți cu substituenți precum grupe "alchil" sau "aril". Formula generală a aminelor este de forma formula 1. Nu trebuie făcută confuzie între "amine" și "amide". Acestea din urmă au formula chimică R-C(O)NH, unde C(O) reprezintă o grupă
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
care aminele în care grupa NH este înlocuită cu o grupă NM, unde M este un metal, se numesc amide. Astfel, (CH)NLi se numește "dimetilamidă de litiu". Deoarece aminele pot fi considerate ca produși rezultați din înlocuirea atomilor de hidrogen din amoniac cu radicali alchil, ele pot fi: Amine primare - din molecula de amoniac se înlocuiește un singur atom de hidrogen. Amine secundare - Din molecula de amoniac se înlocuiesc doi atomi de hidrogen. Amine terțiare - Din molecula de amoniac se
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
CH)NLi se numește "dimetilamidă de litiu". Deoarece aminele pot fi considerate ca produși rezultați din înlocuirea atomilor de hidrogen din amoniac cu radicali alchil, ele pot fi: Amine primare - din molecula de amoniac se înlocuiește un singur atom de hidrogen. Amine secundare - Din molecula de amoniac se înlocuiesc doi atomi de hidrogen. Amine terțiare - Din molecula de amoniac se înlocuiesc toți trei atomii de hidrogen. În locul hidrogenilor din molecula de amoniac se vor lega radicali. În funcție de tipul acestora, aminele pot
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
ca produși rezultați din înlocuirea atomilor de hidrogen din amoniac cu radicali alchil, ele pot fi: Amine primare - din molecula de amoniac se înlocuiește un singur atom de hidrogen. Amine secundare - Din molecula de amoniac se înlocuiesc doi atomi de hidrogen. Amine terțiare - Din molecula de amoniac se înlocuiesc toți trei atomii de hidrogen. În locul hidrogenilor din molecula de amoniac se vor lega radicali. În funcție de tipul acestora, aminele pot fi: Amine alifatice - Radicalul (sau radicalii) care se leagă de atomul de
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
ele pot fi: Amine primare - din molecula de amoniac se înlocuiește un singur atom de hidrogen. Amine secundare - Din molecula de amoniac se înlocuiesc doi atomi de hidrogen. Amine terțiare - Din molecula de amoniac se înlocuiesc toți trei atomii de hidrogen. În locul hidrogenilor din molecula de amoniac se vor lega radicali. În funcție de tipul acestora, aminele pot fi: Amine alifatice - Radicalul (sau radicalii) care se leagă de atomul de azot este unul alchil. Amine aromatice - Radicalul (sau radicalii) care se leagă de
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
-NH. Poliaminele au două sau mai multe grupări în moleculă. Aminele se denumesc folosind denumirea radicalilor corespunzători urmați de cuvântul "amină". Radicalii sunt denumiți în ordine alfabetică, iar numărul de grupe amino este evidențiat prin prefixele "di", "tri". Legăturile de hidrogen influențează semnificativ proprietățile aminelor primare și secundare, ca și a derivaților lor. Prin urmare, punctele de fierbere ale aminelor sunt ridicate. Aminele inferioare, precum metil, dimetil, trimetil sau etil amina sunt gaze cu un miros de amoniac și sunt solubile
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
în cei polari. Aminele primare reacționează cu cetonele, precum acetona, și majoritatea aminelor sunt incompatibile cu cloroformul sau tetraclorura de carbon. Aminele aromatice, precum anilina, au punctele de fierbere mai joase decât restul, datorită imposibilității de a crea legături de hidrogen puternice. Tot de aceea solubilitatea lor în apă este redusă, deși se dizolvă în solvenți organici. Aceste amine sunt toxice și sunt foarte ușor absorbite prin piele. Alchilarea amoniacului se face în mai multe etape, rezultând în final un amestec
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]
-
cele secundare bazicitatea este și mai crescută. Alchilarea aminelor primare duce la apariția aminelor secundare. Alchilarea acestora produce amine terțiare, iar dacă alchilarea se continuă, apar săruri cuaternare de amoniu. Acilarea aminelor înseamnă înlocuirea unuia sau a ambilor atomi de hidrogen de la gruparea amino. Deci pot fi acilate doar aminele primare și secundare, pentru că doar acestea dispun de atomi de hidrogen legați de azot. Reacția se produce tratând aminele cu acizi organici, cloruri acide sau anhidride acide. Folosită industrial este reacția
Amină () [Corola-website/Science/303815_a_305144]