6,831 matches
-
aparține lui Sergiu Al-George, care leagă prezența structurilor antinomice în filosofia lui Blaga de filosofia indiană. Mai exact, indianistul român interpretează acest fapt din perspectiva ideii indiene de absolut și a celei despre metaforă și simbol. În absolutul impersonal și infinit (Brahman sau atman) Blaga descoperă relația dintre antinomic și incognoscibil (...) dar totodată descoperă rostul simbolului și al tăcerii"386. Pentru Sergiu Al-George, calea influenței este de la absolut și mister către simbol, iar de aici către antinomic. Dogmaticul este un implicat
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
conversiune reciprocă. Sacrul trece în profan, iar profanul poate institui sacrul 562. Sacrul și profanul coincid paradoxal în același obiect, fără să se anuleze reciproc, fără să-și piardă propria condiție 563. Prin aceasta, hierofania dezvăluie "paradoxul că realitatea absolută, infinită, poate să apară limitată și relativă". Absolutul devine relativ, infinitul devine finit, întregul se cuprinde în parte. Aici stă "misterul totalizării" ce caracterizează sacrul, "această solidarizare de semnificații opuse ce definește sacrul drept un fenomen total"564. Tocmai de aceea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
manieră mutilantă fiecare dimensiune; c) recunoaște și tratează realitățile ce sunt în același timp solidare și conflictuale; d) respectă diversul, recunoscând totodată unul. Gândirea complexă este pusă de la început în această aparentă dificultate, anume că "trebuie să înfrunte harababura (jocul infinit de inter-retroacțiuni), solidaritatea fenomenelor între ele, ceața, incertitudinea, contradicția"853, fără să se angajeze pe căile paradigmei simplificării. Însă, crede Morin, se pot elabora câteva instrumente conceptuale, câteva principii, prin care această dificultate să fie surmontată, principii și instrumente care
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
Ibidem, p. 418. 271 Ibidem, pp. 418-420. 272 Ibidem, p. 426. 273 Ibidem, p. 432. 274 "Lumea are un început în timp și este de asemenea limitată în spațiu" "Lumea nu are nici început, nici limite în spațiu, ci este infinită atât în timp, cât și în spațiu", respectiv "Orice substanță compusă, în lume constă din părți simple și nu există nicăieri absolut nimic decât simplul sau ceea ce este compus din simplu" " Nici un lucru compus, în lume nu constă din părți
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
se mișcă între două stări instabile: "forme călătoare" (Fulgii), "muzică a formei în zbor" (Umanizare), "miraj fluid, formă fugară" (Peisaj retrospectiv). Fluiditatea definește constant dinamismul acestui intermediu lichid, al apelor originare din care tot ce prinde viață e unduire, "undire infinită" (Solie), "șerpuitoarea formă veșnic vie" (Munții). O formă arcuită, vălurită - cum citim în poemul Elan -, "călătoarea undă" care se propagă din formă în formă, în unde tot mai largi, până la Forma definită a ființei: "Sunt numai o verigă din marea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cele două planuri; ceea ce pulsează jos, în adâncul ascunderii, se reflectă sus, în deschiderea formelor. Dacă, în lumea sublunară, asistăm la o geneză incendiară, spasmodică, "peste tot în trupuri, în roci fierbinți - orgie/ De ritmuri vii, de lavă, de freamăt infinit" (Panteism), în cea supralunară, a solarității ființei, ne întâmpină armonia legănată "în ritmuri largi și grave, de corul sferelor". Nuntire avem la ambele capete, atât cea depănată de "povestea fără nume a Nunții Subterane", cât și cea care se slăvește
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de ascensiune, de ridicare a informului spre forme și a acestora spre Formă; este o trecere prin spațiul unei dureroase redempțiuni, iar ceea ce dă puterea înălțării este sufletul al cărui dor se identifică cu cel al materiei: "Nuanțele trecerii sunt infinite ca palorile cerului vesperal. Chiar în monstruoasa ei diformitate, materia e pătrunsă de dor. O memorie a esenței, un dor al formei, un suflet, o, prieteni, e pretutindeni într-însa"5. Un spațiu intermediar al trecerii așadar, pe care materia
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
albe, cea care întrezărește imaginea întrupată poetal (încarnare a logosului) în mediul transparent al posibilului semnificabil. Între pământ și aștri se înalță, așadar, o liră miriacordă, un imens organon, cu miile de coarde ale Slavei"; "e un sistem de relații infinite, o perpetuă comunicare de forme", o "neîntreruptă simfonie de lumină"20. În acest spațiu al oglindirii și al prefacerii, lumea întreagă se arată a fi "până în moleculele sale ca un sensorium Dei, focarul sensibil al Divinității"21. În centrul acestor
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vizibilului, înseamnă că ea se arată în lume (și în lumea poemului) drept fața epifanică a supranaturalului care însuflețește natura. Natura însăși dobândește chip, întemeietor și rostitor, fiind astfel "slujitoarea unei destinații de slavă", căci ea "se adeverește purtătoarea posibilităților infinite de creștere și arătare"1. Natura e ca atare destinată să se depășească prin slujirea unei desăvârșiri care o transcende în starea ei de natură pură, autosuficientă, purtând în sine posibilul infinitului care îi dă sensul creșterii și al arătării
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pp. 146, 147). 1 Dan Botta, Scrieri, IV. Eseuri, Editura pentru Literatură, București, 1968, pp. 47-48. 2 Ibidem, p. 39. 3 Ibidem, p. 35. 4 Ibidem, p. 44. " Până când o armonie să înflorească în luciul ei, materia exige o solicitare infinită. Filosof, sau poet dacă vrei, e acela care prin această căutare, prin acest dor pasionat, se ridică până la esențe" (ibidem, p. 51). 5 Ibidem, p. 35. "Sufletul nu e decât un dor, o pasionată evocare a esențelor", un "nesațiu de
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
epifanice ale invizibilului: "Auz și văz. Ochi plini de constelații,/ Și norii străvezii pe frunți, pe voce. (...) E-adevărat? Extaz să te salut/ Tărâm al liniștii" (I. Hotarul de fum, în ed. cit., p. 5). Este vorba de supraabundența "mărimii" infinite a principiului, de inegalabilul non-identității sale cu realitatea; "iar "marele" lui constă în faptul că nicio realitate nu este mai puternică decât el și că niciuna nu se poate pune la nivelul lui: căci ce parte a lui poate să
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Și greu suitoare/ Ale trecutului viu" (Trecutul viu, în Poezia, ed. cit., p. 94). 4 "Neuitatul din centrul uitării,/ Nevăzutul din sfera luminii" (Și zile albe treceau, în Poezia, ed. cit., p. 112), "infinit nevăzutul acestui puțin/ Răsfrânt în oglinzi infinite" (Aparență, în vol. Pasărea Phœnix, Editura Cartea Românească, București, 1986, p. 73). 5 Imaginea supraexpusă a lumii nu dă nimic de văzut, căci ea se voalează în chiar aparența care parazitează și orbește vederea. În schimb, în lumea obscură, în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
orice dinamism", inclusiv temporal, "un nu încă mai îndepărtat decât viitorul", dar care există deja, e singurul care există, "ca strălucire și semnificație". De aceea, în uitarea timpului, "dragostea caută ceea ce nu are structură de ființare, ci viitorul la modul infinit, ceea ce trebuie să se nască", reînceperea la infinit, dincolo de timp și totodată origine a timpului, "ca un început necurmat și, prin aceasta, ca infinit" (Totalitate și Infinit. Eseu despre exterioritate, Editura Polirom, Iași, 1999, pp. 236, 238, 243). Altfel spus
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aceea, în uitarea timpului, "dragostea caută ceea ce nu are structură de ființare, ci viitorul la modul infinit, ceea ce trebuie să se nască", reînceperea la infinit, dincolo de timp și totodată origine a timpului, "ca un început necurmat și, prin aceasta, ca infinit" (Totalitate și Infinit. Eseu despre exterioritate, Editura Polirom, Iași, 1999, pp. 236, 238, 243). Altfel spus, fidelitatea trecătorului față de netrecătorul în care se pierde, se uită pentru a se regăsi veșnic în trecerea reîncepută. Căci "fidelitatea caută nimic mai puțin
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
A "citi" imaginea inaparentului presupune într-adevăr o lectură regresivă, de-creatoare, poemul fiind înțeles drept "profunzimea deschisă asupra experienței care-l face cu putință, strania mișcare ce merge de la operă către originea operei, opera însăși devenită căutarea neliniștită și infinită a propriei sale obârșii" (Maurice Blanchot, Spațiul literar, Editura Univers, București, 1980, p. 276). 43 Fără îndoială că "ceea ce este spus în poem pare inseparabil de poemul care îl spune" (Roger Munier, op. cit., p. 129), dar lasă totodată să transpară
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
l'idée, Vrin, Paris, 1998, p. 109). 69 Vol. cartea Alcool, Editura Charmides, Bistrița, 2010, p. 20. 70 " Se desfigurează el însuși desfigurându-se sub figura a altceva decât el" (s. n.) (Jean-Luc Marion, op. cit., p. 76). 71 "Astfel, așa cum e infinită natura divină, după chipul căreia e făcută, tot așa subzistența omului nu se lasă limitată și determinată de nicio limită sigură și definită" (Ioan Scotus Eriugena, De divisione naturae, IV, 7; La division de la nature. Livre IV. La nature créée
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
după ce el îi țintuise, neînduplecat, trupul de propriile-i limite cu virilitatea-i bestială. În sânul evidenței obiective, sacrificiul deschisese, ca un pumnal, un larg și liniștit ocean subiectiv de neprihănire. Numai zeii sunt capabili să se retragă la distanță infinită de muritori? Dar ce e mai abisal ca omul? Poate cu ajutor divin, poate fără, Pasife absorbi fără rest în sine dezlănțuirea divină de pasiune punitivă. Când se născu Asterion cel jumătate om, jumătate taur, Dedal îl primi ca pe
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
intrările și ieșirile se confundă, distincția dintre atacuri și retrageri tinde și ea să se estompeze. Nu toată lumea împărtășește credința că atacul e cea mai bună apărare; și o anume deschidere oferită pe tavă îl poate pierde pe intrus. În infinita-i capacitate de absorbție a loviturii, golul e mult mai greu de tăiat decât nodul gordian. Indiferent de natura lui, darul reprezintă expresia unei întâmpinări și-o formă de deschidere către primitor ce preia inițiativa. Așa de pildă, la începutul
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
arhimedic, de tărâmul cel mai neașezat al disoluției, de realitatea ce sfidează din demnitate legicul. Tu îți dai seama ce ev întunecat inaugurează cenzurarea politică a ipotezelor? Realizezi la ce preț exorbitant revine nonviolența - la ce violentă refulare obligă? Chestia infinit de incomodă e că și suspiciunile cele mai rele se pot adeveri. − Tocmai! Nu numai că se pot, ci sunt chiar ajutate să se adeverească prin simpla testare. Testul face parte integrantă din adevărul la care răzbate: ce cauți, aia
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
fac decât să coroboreze iluzia că intrarea sau ieșirea din rol ne-ar sta în puteri. Ca și cum piesa n-ar putea aștepta... De fapt, abia timpul scurs între scene face scenariul să fie ceea ce este. Tăria destinului constă în răbdarea infinit de nesocotită cu care își prelungește expectativa de spectator îndârjit. Partea cea mai delicată a implicării arhitectului olandez în dubioasele mașinații din josul Dunării nu debutase încă, și nu era legată nici de ancheta judiciară inițiată la scurt timp de
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
fascinație aparte asupra minții. Interesant e că tocmai pâlnia susținătoare creează turbionul, sau mai bine zis mica ei deschidere centrală, parcela ei lipsă - cea mai joasă și mai străină - ce orientează ochiul vârtejului. Peretele translucid al pâlniei desparte fără greș infinit de marea confuzie cu care infinitul mic al evitării pare îmbibat; el zvântă, practic, fapticul de posibil, pietrificându-l. Ricoșeu cu ricoșeu, ca la jocul de flipper, momentul inoportun e dirijat către întâlnire; diferența e că mașinăria zgomotoasă de bar, printr-
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
accesibilitate în percepția senzorială a lectorului. Combinarea acestuia în secvența "singurătatea se scoală-ngândurată" ia forma personificării, conferind un grad înalt de expresivitate poeziei. Locutorul devine creatorul unui cod unic, în a cărui expresie a încifrat un mesaj singular. Propunând infinite serii de echivalențe pe care le desfășoară la nivel sintagmatic, poetul transferă emoția contemplativă în planul expresivității deliberate. În determinarea valențelor originale ale textului literar, funcția poetică este actualizată prin fenomene variate la toate nivelele limbii (fonetic, lexical, morfologic, sintactic
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
texte, decât noțiunile de sursă și influență - mult prea comune și generale, considerate adesea cvasi-sinonime. În concepția Grupului Tel Quel din anii 60, intertextualitatea este o problemă cu caracter general și implicit, coextensivă discursului (Roland Barthes utiliza conceptul de "intertext infinit"). Intertextualitatea în "sens restrâns" În sens restrâns, intertextualitatea/ intertextul iau forma citatului, a aluziei, a clișeului. Citatul devine "blazon" al enunțului, în relația text-paratext. În ultimele decenii, intertextualitatea s-a dezvoltat ca un procedeu de succes (Mihăilă, 1985; S. Dumistrăcel
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
conținuturilor: selectarea contextului; selectarea tipului de personaj/ de simbol etc. cu respectarea principiului izomorfismului și a problematicii pacientului; programarea soluției; resemantizarea problematicii asigurată de strategiile de reechlibrare. Metafora terapeutică este o temă deosebit de vastă a cărei complexitate este dată de infinitele tipuri de intervenții, de canalul de comunicare (scris, oral, video, audio), de sincretismul diferitelor arte (dramaturgie, meloterapie, jocurile, sculptura), de varietatea tehnicilor. III.6.1. Discursul terapeutic Discursul terapeutic nu este o problemă fundamentală înțelegerii metaforei conceptuale și/ sau înțelegerii
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
o inspirație novatoare, prezente în poezie, îndrăzneli și jonglerii tehnice în muzică, iată ce caracterizează cel mai adesea arta secolelor XIV și XV. În arhitectură, tehnica stilului gotic, bine stăpînită de acum înainte, devine, odată cu goticul flamboiant, obiectul unui număr infinit de variații care transformă inspirația de odinioară într-un fel de joc formal în care naosurile catedralelor sînt din ce în ce mai înalte, deschizăturile în zid din ce în ce mai mari, coloanele din ce în ce mai firave și dantelăria de piatră din ce în ce mai străvezie, ca pînza de păianjen. Deschiderea de
Istoria Europei Volumul 3 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]