6,787 matches
-
ascundă nemulțumirea. Îl vei convinge să nu plece cu mâna goală, presupun... O agrafă de păr, un sutien... Ziceai că vinzi tablouri... Pe nesimțite, se apropiară de garsoniera Iolandei. Blocul semăna cu o cazarmă trecută În rezervă și ea Îl ocolea ori de câte ori i se ivea prilejul. Mansarda lui Petru fusese până ieri refugiul ei preferat. Acum Însă, lectura clandestină a Caietului cu vise, În albul de var al garsonierei sale, mobilată simplu, după un proiect propriu, având un căutat aer monahal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un Titian expresionist. Mai interesant decât corpul uman, Înfățișat În desen Într-o descriere destul de amănunțită, era textul scris de mână cu o caligrafie nesigură, căznită și care Îmbrăca nudul Într-un fel de plasă cu ochiuri inegale, căci cuvintele ocoleau prudente organele vitale colorate În roșu, În care, printr-o ciudată iluzie optică, părea să pulseze viața. Deasupra capului era scris: Corp de vânzare cu o scurtă autobiografie. „Subsemnatul Bejan Iustin declar despre mine următoarele: sufăr numai cu tensiunea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu s-ar mulțumi să-l spele doar. Devoțiunea ei suna mai degrabă ca un avertisment sau ca o dojană amicală adresată peste timp Mariei Magdalena care a lăsat să-i scape printre degete șansa vieții ei. După cum văd, nu ocolești subiectele tari, zise el. Dimpotrivă, pe cât pot mi le Însușesc, fără licitație, răspunse ea, strecurându-și mâna dreapta În buzunarul cu tăietură oblică a jeansului său pensat. El era incapabil să mai scoată vreun cuvânt. Ea Însă avea puterea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că în corzi e de neoprit, că își poate țintui acolo adversarii mai ușori cu ghidonări din coate, alternate cu lovituri scurte la trunchi. Mutându-mă mai aproape, i-am văzut cicatricele de la arcade, pe care ar trebui să le ocolesc, ca nu cumva meciul să se oprească din cauza rănirii lui. Asta mă irita, dar o cicatrice lungă de pe partea stângă a cuștii sale toracice părea să fie un loc tocmai bun pentru a-i provoca durere. — Cel puțin arată bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cazier ale celor uciși. Am citit o descriere succintă a împușcăturilor și o relatare a meciului din octombrie, apoi l-am auzit pe Lee strigând: — N-o să înțelegi niciodată, așa că lasă-mă dracului în pace! Lee o luă la fugă, ocoli aleea și se îndreptă spre garaj, cu Kay după el. Eu am rămas pe verandă, surprins să văd cât de slab era înăuntrul său cel mai dur gagiu pe care-l cunoscusem vreodată. L-am auzit pornind motocicleta și peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cel mai rău caz e un vânător de fuste, un vânător de fuste divorțat până la sfârșitul săptămânii. De acord? — Absolut! — Ai aflat ceva ieri? Văzând că prietenul meu cel mai bun pare alt om, mi-a fost mai ușor să ocolesc adevărul. — Mi-ai citit raportul? — Mda, la University. Ai făcut o treabă bună cu mandatul ăla pentru minoră. Altceva? Am mințit fără să clipesc, cu silueta fetei în rochie mulată dansându-mi înaintea ochilor minții. Nu. Dar tu? Uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
c-o să-ți intre sub piele mai devreme sau mai târziu“, i-am mărturisit, hohotind fără lacrimi, că toate poveștile mele de alcov fuseseră numai minciuni și i-am turuit povestea adevărată a lui Lee, Kay și Bucky, fără să ocolesc fixația domnului Foc pentru moartă și dispariția lui de pe fața pământului. Când am terminat, Madeleine îmi spuse: — N-o să fiu niciodată o învățătoare din Sioux Falls, South Dakota, dar voi fi Betty sau oricine vrei tu să fiu. Am lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
întrebat cât timp îl ținusem ațintit într-acolo. — Nu. Ai unelte la tine? Dolphine înghiți în sec. — Doar niște chestii de grădinărit. Uite ce e... — Nu. Du-mă la locul despre care ți-a povestit puștiul și săpăm. Dolphine coborî, ocoli mașina și deschise portbagajul. L-am urmat și l-am văzut scoțând o cazma mare. Flăcările luminau vechiul Dodge al detectivului particular. Lângă roata de rezervă am observat mai mulți țăruși de gard și niște cârpe. Mi-am pus revolverul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
momentul când prin bezna de afară se zări un punct alb, lui Dromiket 4 nu-i fu greu să anunțe, privind coordonatele tot mai corecte, afișate de computerul autonom Super FX Făurei Ileven: — Ne apropiem de Cosmic School. Oprim sau ocolim? — Cosmic School? zise comandantul Felix S 23. Ce-i asta? — Din câte am auzit - răspunse Dromiket 4 -, e un fel de școală experimentală; îi învață pe copii să se obișnuiască în cosmos. Felix S 23 păru că se gândește puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
o putea ridica din această tristețe. Jignit de tăcerea ei de fier, la un moment dat n-a mai chemat-o la el noaptea. Tristețea o transforma într-o prezență atât de sumbră, încât până și copiii începuseră s-o ocolească pe mătușa cea frumoasă. Rahela era complet singură în noaptea ei întunecată. Bilha a simțit tristețea Rahelei și a venit la ea, unde stătea ghemuită între pături. Sora cea mică s-a întins alături de ea și a luat-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
noi ceilalți le învățam numele. Erau mai mult plecați, vedeau de turme cu tatăl nostru și nu prea aveau de-a face cu noi, cei mici. Ruben era, din fire, blând cu copiii, dar pe Simon și pe Levi îi ocoleam de departe, pentru că își băteau mereu joc de noi și mai ales de gemenii Tali și Issa. - De unde știți care-i unul și care-i celălalt? îi necăjea Levi. Simon era și mai rău: - Dacă o să moară unu din voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
senină, dacă n-ar fi fost Ruti. În săptămâinile în care noi ne pregăteam de plecare, ea își pierduse parcă toată vlaga. Stătea în praf în fața cortului Leei, ca o arătare de pe altă lume și toți erau nevoiți s-o ocolească. Lea a încercat s-o convingă să se ridice, să intre în cort, să mănânce ceva, să se liniștească. Dar Ruti era dincolo de orice liniște. Leei îi părea rău de femeia care, deși nu era mai bătrână decât ea, deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pur și simplu ele nu vedeau ce vedeam eu. Ajunsesem să-l urăsc pe Esau numai când îi auzeam numele. Apoi, cu timpul, ura s-a transformat în plictiseală. Mamele mele nici nu și-au dat seama că începusem să ocolesc corturile lor. Erau prea prinse în povestea complicată a tatălui meu și prea ocupate să-și imagineze ce ne aștepta înainte, iar eu nu-mi găseam rostul. Terminasem de tors toată lâna iar războiul de țesut nu fusese ridicat, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de urzici. Eram mai calm acum. Mi se părea că în cătunul acela izolat nu mai funcționau regulile obișnuite de bună-cuviință și pe urmă n-am avut niciodată prea dezvoltat simțul situațiilor ridicole. Am înaintat cu grijă, ca să evit urzicile, ocolind o barcă unsă cu catran care nu mai văzuse cu siguranță apa de multă vreme, și m-am trezit într-un fel de prispă putredă. Acolo am ezitat. În fața mea era o ușă roasă de carii și scorojită. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zidurile dărâmate, amestecat cu apa ploilor și zăpezilor, se transformase în noroi. Camioane vechi, cu roțile murdare, lăsau urme adânci în care se strângeau băltoace tulburi pe care, când mi-am mânjit cu totul pantofii, am încetat să le mai ocolesc. Un șofer arțăgos m-a înjurat. Ce căutam acolo? îi încurcam și se putea să-mi cadă ceva în cap. N-am protestat. Avea dreptate, ce căutam? O amintire? Amintirile nu mai existau. Erau amestecate cu noroi. 24 decembrie Augusta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
teamă?”, s-ar fi uitat cu siguranță la mine mirat: „Teamă? Nu înțeleg, de ce să-mi fie teamă?” Ar fi fost în zadar să insist, să-l trag de limbă; cel mult aș fi reușit să-l determin să mă ocolească. Dar simțeam că instinctul nu mă înșela. În această teamă ascunsă pe care nimeni nu vroia s-o explice și nici s-o mărturisească se amesteca în mod ciudat și un fel de superstiție, de respect superstițios, și mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
avem o imagine greșită despre păcatul originar. Ne place să ne închipuim că ducem pe umeri un păcat de care nu suntem vinovați, pe care l-au comis alții și pe care - asta ne ușurează iertarea! - nici nu-l puteam ocoli fiindcă a fost săvârșit mult înainte de a ne naște noi. În felul acesta ne-am pus la îndemână o scuză și chiar ne-am îndemnat să ne plângem de milă că am fost nedreptățiți. Or, eu sunt convins că există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o vreme m-a ajutat. Și tot datorită ei, m-am dus mai rar la mlaștină, unde mă atrăgea să joc rolul destinului când fierbea drojdia din mine. Nu-mi vorbea niciodată despre asta. Era un subiect pe care-l ocoleam amândoi, de parcă ne-am fi înțeles. Mă vedea plin de noroi, dar nu zicea nimic. Dacă era soare, ne așezam afară pe trepte. Îmi plăcea să văd cum foiau fericite insectele prin urzici. Câte un câine se oprea, în uliță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trecerea de la cimpanzeu la om. Eu mai aveam încă păr pe mine, deși nu mai eram cimpanzeu. În ce o privea pe Laura, îi purtam pică din ce în ce mai mult pentru faptul că nu puteam să mă laud în fața ei. Trebuia să ocolesc singurul subiect care mă obseda și să nu-i vorbesc despre ceea ce întreg azilul dorea să mă audă vorbind: despre nopțile mele în sala cu oglinzi. Din pricina asta, am început s-o caut mai rar. 24 (Din caietul de vise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-a întâmplat. În schimb, mi-am adus aminte ce pățisem la școala de corecție când un supraveghetor bădăran, ca să mă pedepsească, mă silise să mă dezbrac în pielea goală și să mă urc pe o masă, pe care o ocolea lovindu-mă de câte ori putea peste testicule cu nuiaua, în timp ce colegii mei se prăpădeau de râs. Pe coridor, dacă ieșeam, aveam impresia că văd în ochii celor cu care mă întâlneam un avertisment ironic: „Daniel Petric, ești un om terminat. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
afront: „Măcar dacă ar fi fost o glumă bună”. Pe măsură ce și-au revenit din perplexitate, au plecat unul după altul până ce m-am trezit singur. Uluit. Ce se întâmplase? Numai această reacție n-o prevăzusem. În zilele următoare m-au ocolit din nou și, treptat, a trebuit să înțeleg de ce: în ciuda asigurărilor mele, ei doreau să creadă că Bătrânul exista în sala cu oglinzi. Nu se puteau dispensa de el, de fascinația și de teama pe care le-o inspira imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
făcuse seară. Bătrânii ieșiseră din camere să se plimbe, dar nimeni nu se apropia de mine. Cum mă îndreptam spre cineva, respectivul se grăbea în altă parte. Până și Domnul Andrei s-a ferit, jenat. Numai Mefista nu m-a ocolit. M-a măsurat liniștită și am invidiat-o pentru calmul ei. Furios și oarecum speriat, am tras concluzia că Arhivarul, când mă lăsase singur, spusese ceva despre mine, deoarece și Aristide, care zorea spre ieșire, m-a anunțat fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
parcă a luciditate sporită. Priveam marea și mă tot întrebam unde îmi pierdusem dalta, fiindcă vroiam să mă duc pe țărm unde luna scălda stâncile într-o lumină neobișnuit de intensă. Între pietrele funerare din cimitir nu m-ar fi ocolit nimeni. Morții sunt întotdeauna mai cuviincioși. Și în timp ce stăteam la fereastră, m-am pomenit asediat de furnici. Niște furnici roșii, obraznice, care intraseră printr-o crăpătură din zid și, mișunând prin cameră, mi se urcau pe picioare. Trebuia să ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dădu seama că, dacă ar fi urmărit să-l omoare, putea s-o facă oricând până acum. Iahuben se aplecă să scoată țărușii cortului și iar se opri. Mai bine să-l întrebe pe sclav de-a dreptul de ce a ocolit atâta drumul, iar dacă nu-i va răspunde, să-l amenințe cu sulița, până va căpăta răspuns. Dar tocmai în clipa aceea Auta, care izbutise să aprindă focul, se apropie de el și, văzîndu-l cu mâna pe cort, îi spuse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Aproape de munții pe care i-ai văzut sunt și niște oaze cu oameni tocmai pe gustul Atlantidei. Am bănuit că ți s-a părut ciudat de ce nu ne întîlnim cu alte neamuri. Iată de ce: mi-a poruncit Puarem să le ocolesc. - Și dacă ne întîlneam cu neamurile de păstori, ce se întîmpla? - Nu știu, răspunse Auta. Știu numai că aceste neamuri nu sunt blajine ca păstorii voștri atlanți. Și deșertul, este al lor. Se așezară să mănânce. Somn nu le era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]