7,232 matches
-
excepție dau culoare particulară textului, soprana Margaret Price și baritonul Wolfgang Brendel. Corul și orchestra simfonică a radiodifuziunii italiene din Roma îmbracă totul într-o aură luminoasă, grație baghetei lui Giulini. Înregistrarea live a concertului a fost captată în 1974. Paradisul și Peri, oratoriu „romantic“ după precizarea lui Schumann, compus în 1843, este construit pe un text de Thomas Moore ca o feerie „moralizatoare“. Peri, semi-divinitate orientală, este expulzată din Paradis. Întoarcerea îi este refuzată până când va fi oferit îngerului gardian
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
Giulini. Înregistrarea live a concertului a fost captată în 1974. Paradisul și Peri, oratoriu „romantic“ după precizarea lui Schumann, compus în 1843, este construit pe un text de Thomas Moore ca o feerie „moralizatoare“. Peri, semi-divinitate orientală, este expulzată din Paradis. Întoarcerea îi este refuzată până când va fi oferit îngerului gardian „darul pe care Cerul îl preferă tuturor celorlalte“. Fără succes, Peri va aduce din India ultima picătură de sânge a unui erou luptător pentru libertate și din Egipt ultima răsuflare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
darul pe care Cerul îl preferă tuturor celorlalte“. Fără succes, Peri va aduce din India ultima picătură de sânge a unui erou luptător pentru libertate și din Egipt ultima răsuflare a unei tinere ce se sacrifică pentru iubitul ei. Porțile Paradisului nu se vor deschide decât la sfârșitul părții a treia, ce se petrece în Siria, de unde Peri aduce lacrimile de căință ale unui criminal, la vederea unui copil ce se roagă. În paranteză fie spus, cum semnalează livretul discului, Paradisul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
Paradisului nu se vor deschide decât la sfârșitul părții a treia, ce se petrece în Siria, de unde Peri aduce lacrimile de căință ale unui criminal, la vederea unui copil ce se roagă. În paranteză fie spus, cum semnalează livretul discului, Paradisul și Peri a fost una dintre capodoperele modificate de naziști pentru a corespunde propagandei epocii: la aniversarea din 1943 a lui Schumann, partea a treia a fost interschimbată cu cea dintâi, astfel ca mântuirea să vină de la picătura de sânge
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
plat. Lucrul cel mai frumos din acest film islandezo-norvegian - care a participat la mai multe festivaluri după ce a fost selecționat la Cannes în secțiunea „Semaine de la Critique“ (inclusiv la TIFF) - este modalitatea prin care figurează tentația lumii din afară, a paradisului pierdut în mod abstract. Nu ni se spune cum a ajuns eroul, Andreas, în acel oraș și la noua sa viață. De altfel, nici el nu pare să știe. Andreas pare, în schimb, să se acomodeze ușor la noul birou
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
îți vine să-ți jupoi carnea de pe oase și osânza de pe suflet ca să ajungi la sâmburele ce constituie esența (ta) eternă, la ce bun clasamente sau precizări valorice? De-aia le zic preferințe aleatorii, pretexte de-a atinge Absolutul, Nirvana, Paradisul (cu mențiunea, deloc insignifiantă, că împlinirea cheamă însingurarea). Așadar: Pink Floyd - Wish You Were Here & The Wall & Animals & Dark Side & Meddle & restul, toate; Zappa - Joe’s Garage & alte vreo 10; Joy Division - Closer & Unknown Pleasures; Mahavishnu Orchestra - Inner Mounting Flame
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
ca de obicei, fetele erau absolut minunate indiferent ce făceau, copiii mici cu slipi pe ei (fiindcă brazilienii, în pofida prejudecăților noastre, sunt extrem de pudici) se jucau în nisip ca toți brotacii din lume. Totul era cum trebuie să fie în Paradis. Așa că, atunci când consoarta care mă salvase m-a rugat să stăm să vedem apusul soarelui, n-am putut s-o refuz. Încălcam astfel un al doilea avertisment al doamnei consul, care suna: „plecați de pe Copacabana la apusul soarelui!“. Dar avertismentul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
zeci de metri de noi, așteptam căderea magnifică a soarelui în Ocean. Exact atunci, cu puțin înainte de apus, a apărut un băiat care s-a apropiat de noi și mi-a cerut, sfios, o țigară. rockin’ by myself Iarba din Paradis Dumitru UNGUREANU Pășunile raiului... La răsărit de Eden... Două titluri de John Steinbeck, un autor cândva celebru prin descrierea vieții și-a frumuseții acelui ținut magnific numit California. Îmi tot propun să-l recitesc, dar nu cred să mai ajung
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
titluri de John Steinbeck, un autor cândva celebru prin descrierea vieții și-a frumuseții acelui ținut magnific numit California. Îmi tot propun să-l recitesc, dar nu cred să mai ajung s-o fac... Pentru că de câte ori simt nevoia să regăsesc paradisul imaginat și situat pe pământ, nu la vreo ficțiune mă reped, nici la vreun documentar de National Geografic TV, ci la Monterey International Pop Festival - filmul, spectacolul, coloana sonoră. Edenul bucolic și crud al lui Steinbeck e, mai degrabă, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
-mi găsesc de lucru prin zonă. Dacă n-a fost să fie atunci când cartierul era viu, nu tânjesc după un spațiu care nu-i al meu. Despre California contemporană văd reportaje, aud știri frecvent. Probabil că e, cum se spune, paradisul (între altele, al IT), dar n-am cum să verific. Și la ce mi-ar folosi? O să aștept revelațiile lui Bogdan Suceavă, care trăiește acolo și sigur va scrie o carte... Până atunci, am pe platan Monterey International Pop - unicul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
a miza pe autori (străiniă necunoscuți. Terenul nu e însă virgin, în Franța se vorbește deja, ca și în cinema, de un „nou val“ de literatură română. Cifrele seci își au și ele retorica lor: romanul lui Dan Lungu, Le Paradis des Poules, apărut în 2005 la Editura Jaqueline Chambon, e aproape epuizat, s-au vândut 2.500 de exemplare din 3.000; un al doilea titlu de succes în țară (Sunt o babă comunistă!, Editura Polirom, 2007Ă e în curs
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
realitatea înconjurătoare, care trăiește într-o lume concepută după propriile sale reguli, acționând într-un spațiu nietzscheian, cel de dincolo de bine și de rău, descoperind iubirea acolo unde se aștepta mai puțin. Urbain se vrea a fi un vizitator al „paradisurilor artificiale“ de tipul celor imaginate de Arthur Rimbaud. Începutul romanului ni-l prezintă pe Urbain într-o stare de „amnezie sensorială“, mai mult mort decât viu, părăsit de sentimente, indiferent față de orice emoție care evoca fie bucurie, fie tristețe, fie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
mai interesante enervări, le-am șters de uitare, le-am lustruit bine și le-am pus în acest clasor. Spre deosebire de adevărații filateliști, noi am avut grijă să ne lăsăm amprenta pe dosul fiecărui timbru“. Popasurile celor doi studenți cioranieni prin „Paradisul“ Occidental (Canada, Elveția, Franța) au avut un rol decisiv în scrierea acestui volum, apărut la finele anului trecut la Editura Polirom. Exilul predispune întotdeauna la enervare, dar ceea ce contează cu adevărat este felul în care această stare de spirit este
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
care caracterizează perioada de tranziție a României postdecembriste. Enervările lui Mirel Bănică și ale lui Codruț Constantinescu nu fac prea multă filosofie Unii ar putea spune că enervarea are la bază comparația, pe care nu o putem niciodată evita, între „Paradisul“ Occidental și „Absurdistanul“ românesc, între „zâmbetul ipocrit“ al occidentalilor și „scuipatul balcanic“. Dincolo de aceste comparații, mai există însă o mulțime de motive pentru care România nu reușește, cum spunea Cioran, „să se descătușeze dintr-o condamnare, care o fixează în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
în toate. Eu și Codruț cred că am scris fără „orgoliu“, dar în mod sigur am pus multă pasiune în schimbul nostru de mini-epistole. Enervările provin, în mare parte, din faptul că nu ne putem abține să comparăm „Absurdistanul“ românesc cu „Paradisul“ Occidental. Trebuie să-i dăm dreptatea lui Kierkegaard atunci când spune despre comparație că „este originea tuturor relelor noastre“? Într-adevăr, așa cum spuneam și în prefața cărții, orice individ cu un minimum de bun-simț al comparației își poate da seama imediat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
și în prefața cărții, orice individ cu un minimum de bun-simț al comparației își poate da seama imediat de DIFERENȚELE enorme între „noi“ și „Ceilalți“ din Europa. Nu, noi nu opunem „Absurdistanul“ românesc cu al său ilustru ambasador Eugen Ionesco, „Paradisului“ Occidental dintr-un motiv foarte simplu: pentru noi, Occidentul NU este... paradisul! Am cunoscut Occidentul prea bine, inclusiv în aspectele sale delicate, ce rămân ascunse la o primă vedere, superficială. O primă vedere și o cunoaștere care în genere scapă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
comparației își poate da seama imediat de DIFERENȚELE enorme între „noi“ și „Ceilalți“ din Europa. Nu, noi nu opunem „Absurdistanul“ românesc cu al său ilustru ambasador Eugen Ionesco, „Paradisului“ Occidental dintr-un motiv foarte simplu: pentru noi, Occidentul NU este... paradisul! Am cunoscut Occidentul prea bine, inclusiv în aspectele sale delicate, ce rămân ascunse la o primă vedere, superficială. O primă vedere și o cunoaștere care în genere scapă oamenilor politici, diplomaților, ambasadorilor „culturali“ etc. Noi am trăit oarecum viața unor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
19. Însă dorința de a se detașa de mainstream a rămas vizibilă mereu în mișcarea hippie. În acest sens, și faza psihedelică a culturii pop aparține undeground-ului. În cele din urmă însă, aceste realități alternative erau asemănătoare mai degrabă unui paradis artificial. Modernitatea hippie a fost o autoiluzionare idealistă și a reprezentat anticiparea unei transformări radicale în paradigma estetică: postmodernitatea. În forma ei cea mai radicală, muzica psihedelică era și ea o pastișă. Muzica sitar, zgomotele, efectele speciale, studioul de înregistrări
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
placă să muncească. Să crească curat. Am zis că dacă s-ar respecta cele zece porunci noi am trăi mai bine. Sau măcar dacă s-ar respecta proverbul „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face“, am fi în paradis. (râde) La ultima gură de cafea, ultima întrebare: ce nu știe lumea despre Dorina Lazăr și ați vrea să știe? Las’ să mă descopere mai încolo, ’oi mai avea ceva de spus pe lumea asta... (râde). Cred ca sunt percepută
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
am început cronica afirmând, oarecum condescendent, faptul că puțini români știu cum că John Cheever ar fi unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului XX. Sper că n-am supărat prea mulți cititori, dar, după Totul pare un paradis, nu mă pot abține de la a întări declarația de credință. Cine a trecut cu bine prin teritoriul Bullet Park își va utiliza și ultimele fărâme de așa-zisă umanitate (citiți ipocrizie) pentru a parcurge paradisul... Așadar, avem de data aceasta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
dar, după Totul pare un paradis, nu mă pot abține de la a întări declarația de credință. Cine a trecut cu bine prin teritoriul Bullet Park își va utiliza și ultimele fărâme de așa-zisă umanitate (citiți ipocrizie) pentru a parcurge paradisul... Așadar, avem de data aceasta nu o suburbie, ci un orășel, Cheever nu mai pune-n scenă lupta dintre binele anost și răul haotic, ci, pur și simplu, reușește să înțepe formele goale ale... vieții. Care fâsâie prin cele nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
locului era faptul că marile sale vile, relicve ale altor vremuri, nu fuseseră reconstruite ca să servească drept aziluri pentru acea numeroasă populație a comatoșilor și muribunzilor ținuți excesiv în viață, fără nici un scrupul, cu ajutorul invențiilor medicale revoluționare.“) „Totul părea un paradis!“ Lemuel Sears e părăsit de noua și, probabil, ultima sa iubire. În aceeași noapte se culcă cu portarul blocului în care ea locuiește. Aventura, o premieră în viața lui, îi dă o stare de vinovăție, îl împinge în brașele angoasei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
că-și uită copilul pe autostradă și conduce liniștită până acasă sau că otrăvește sticlele de sos din magazine amenințând cu dezlănțuirea apocalipsei în cazul în care nu se oprește poluarea lacului... toate astea fac din cartea lui Cheever... un paradis. Nu cred că știu pasaj mai cinic decât acela în care bătrânul, părăsit de Renee, rememorează post-coitumul ca pe un paradis pierdut: „El îi sărutase minunatul gât și-i mângâiase netezimea spatelui, și avusese sentimentul că se pierde în pura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
dezlănțuirea apocalipsei în cazul în care nu se oprește poluarea lacului... toate astea fac din cartea lui Cheever... un paradis. Nu cred că știu pasaj mai cinic decât acela în care bătrânul, părăsit de Renee, rememorează post-coitumul ca pe un paradis pierdut: „El îi sărutase minunatul gât și-i mângâiase netezimea spatelui, și avusese sentimentul că se pierde în pura plăcere de a iubi. Dar parcă o făcea oarecum împiedicat, ca și când ducea un cufăr greu în sus, pe niște scări cotite
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
că simțea cum în ele se află un grăunte al trecutului nostru și al vieților noastre viitoare. Conștientizarea acelui ceas era un privilegiu absolut, mărețul beneficiu de a trăi aici și de a ne reînnoi prin iubire. Totul părea un paradis!“ Când citești o carte ca asta, al cărei unic scop e să distrugă orice iluzie posibilă, nu poți spune decât, așa cum a făcut-o un alt mare american (destul de asemănător cu Cheever): Taci, te rog! Redacția oferă o ladă de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]