60,135 matches
-
Nu se poate, nu se poate chiar așa, pentru voi, lumea asta nu-i decât o caricatură. Lacrimile i se prelungeau pe obrajii supți. Ce fel de oameni sunteți? Ce fel de oameni? Ha, ha, se auzi Nina și se porni să bată din mâini și să sară pe arcurile canapelei și râsul ei croncănitor umplu încăperea. Nici nu vrea să citească, hî,hî,hî. Ia te uită, Nik, nici nu vrea să citească, se teme să nu i se sfarme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în spusele lor și totul se va rezolva dar acum, rămasă din nou singură, își dădu seama că, de fapt, nu se schimbase nimic cu ea, absolut nimic, era tot ca frunza în vânt și nu știa încotro s-o pornească. Trebuia să-i admire pentru acea cumplit de multă siguranță, pentru felul lor de a fi, sistematic, ce nu lăsa nici un loc nelămuririi și nici surprizelor ce se pot ivi derutant de-a lungul timpului. La un moment dat, Nina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu el buzele. Atunci observă că femeia din fața ei, care aștepta să-i fie adusă tava cu mâncare, dădea semne de enervare evidente. Se înroșise, porii mari, saturați de cremă și pudră luceau, gura i se schimonosise. Ei, nu, rosti, pornită din senin, păi așa nu mai merge, dragă. Nici alaltăieri nu am putut să mănânc nimic, dar nimic era o varză împuțită de-a dreptul. Păi, eu plătesc aici, nu mă joc! Mâncarea nu e rea, se justifică Carmina, neînțelegând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mintea, geaba! Seara se înfățișă la familia Alexe. Sună la ușă, așteptă mai mult decât de obicei. Îi deschise Alexe, nu părea a fi în apele lui, nu-i răspunse nici la salut și, culmea, nu lansă nici un compliment. O porni singură de-a lungul holului, pe drumul bine știut. Era praf și mirosea a igrasie stârnită. Toate obiectele din casa familiei Alexe arătau ca după un cataclism natural. Teancuri de cărți, ziare, scaune răsturnate acoperite cu hârtie de sac, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fetei, să vadă dacă-și mai aveau rost speranțele. Diriginta, o femeie mărunțică, domnișoară bătrână, cu o vorbă cântată, aleasă, o prezentă pe Carmina destul de derutant. Este o fire foarte retrasă, pune mult accent pe amănunte, în toate problemele ea pornește de la amănunt către esență, cum să vă spun, da, are această posibilitate de a reface un tot din bucățele. Și acesta nu-i un lucru simplu. Necesită mult analitic, răbdare, tact și ea posedă câte ceva din toate. Marea ei problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o uzină, ceva pe la birouri, o să facă un curs de contabilitate, ca să aibă o patalama la mână, o specializare. Nu-i corect? o întrebă și o privi cu ochii ei minunați, cu licăriri dese, ca de veveriță. Elena era foarte pornită împotriva tatălui. Ce suflet de câine, spunea. El să-și frece toată ziua târtița pe scaun, nu-i așa iar pe tine să te trimită la muncă printre țigani. Nu-l pot suferi, înțelegi, Carmina? Îl văd așa de absurd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ceea ce părea mai frapant era faptul că își însușise cu o repeziciune de-a dreptul fantastică ideile lui Alexe, nu se abătea nici măcar cu o vorbă de la matrița fixată de profesor; erau acum, pur și simplu trei voci care se porneau să înfiereze, tot ce produceau ceilalți, tot, tot, tot. Poate pentru simplul motiv că ei se dovedeau a fi sterpi? se întreba Carmina. Erau trei acum, grozav de mulțumiți de coeziunea dintre ei, foloseau aceleași tipare, singura lor mulțumire era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
prin raza albăstrie a ochilor clipind pasiv. Dacă Nina ar fi încetat să vorbească, s-ar fi lăsat o tăcere apăsătoare, jenantă, nu-ți mai rămânea altceva de făcut decât să te ridici, să mormăi o scuză și s-o pornești către ușă. Carmina știa foarte bine ce înseamnă să fii alungat, de muțenia conspirativă a celor doi soți, cât de penibilă îți era retragerea dar, desigur, acum nu era aranjată o coaliție a tăcerii de vreme ce Nina avea voie să întrețină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pace pierdută. Și dacă, enervat, Alexe căuta plicul și apucai să citești despre trădări și despre tot felul de ticăloșii morale pe care un autor le poate face în decursul anilor, compromisuri morale rămase în memoria tiparului atunci, sigur că, pornit în vizită cu o idee, reveneai acasă, dezumflat, cu o alta. Într-o zi Carmina îl reîntâlni pe profesorul de sport. Nu era beat dar fusese, după cum spunea, la o partidă de tenis și transpirația îi mirosea intens, a acru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ultimele două butoniere are rochiei, sfârtecate vor dezveli genunchiul masiv, rotund, cu rotula îngropată în carne. Oala acoperită cu capac îl aștepta și ea pe aragaz. Mama va icni când se va smulge din fotoliu, sfâșiată de cine știe ce durere, va porni spre aragaz târșind pașii, va aprinde flacăra între degetele ei butucănoase. Apoi, fără nici o legătură se gândi la Cica, o munteancă de șaisprezece ani cu care trăise pe când era profesor la Herăstrău, în munți. Era atâta umilință în felul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acel moment al despărțirii, la drama trăită intens de munteancă și, dacă miracolul ar fi făcut ca acolo, unde se afla, să-i apară o stație de autobuz și o mașină cu motorul în stare de funcțiune, gata s-o pornească spre Herăstrău, cu siguranță că n-ar fi ezitat nici o clipă, s-ar fi urcat pe scara autobuzului, s-ar fi așezat pe scaunul acoperit cu vinilin și s-ar fi lăsat dus către acei ani pe care n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
completându-și bogăția de argumente chiar și cu amănuntele oferite generos de mine... Bine ar fi fost dacă acest mod de a se comporta ar fi o simplă tachinărie, dar negativismul a devenit la el o credință, cred că a pornit pe o cale aberantă. Păcat, mare păcat de Alexe, un tip dotat, dar absolut nepractic. S-a canalizat pe un drum care nu duce niciunde. Vorbea fără s-o privească pe Carmina. Era incitat de subiect și totuși avea dubii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Alexe să-l supere, se mai întâmpla și asta, adică să-l surprindă pe profesor într-o dispoziție mai acră și, sătul până în gât să toace marile personalități, care au murit sau care mai trăiesc, se rezuma la concret, își pornea atacul asupra inginerului electronist Marcu, găsea că posedă o evidentă dorință de a se cățăra, avea ceva cu Dacia lui albă cu îmbunătățiri, era absolut împotriva confortului sau mic burghez de acasă, verigheta lui lată i se părea pedantă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din conservă și pretind ca nici ea să nu vrea nimic de la mine. E mult, e puțin? Ocolea bucățile de vânătă, inginerul crezu că poate le va mânca la urmă, dar avea să se convingă, după ce omul strânse firimiturile și porni către container, că le arunca. Un singur lucru îi era clar: că Urâciosului nu-i plăceau vinetele. Păi, bine, îi mai zise, tu nu te uiți în jurul tău, colegii tăi muncesc, iau o leafă, se căsătoresc, întemeiază familii, au un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mirosul, voia să audă zumzetul albinelor... Și doar era vorba de aceiași copaci înfloriți... Într-o seară, târziu, Carmina sună din nou la ușa lui Alexe. La început nu veni nimeni să-i deschidă. Era tocmai pe punctul de a porni către trepte când auzi papucii profesorului târâți către intrare. Îi deschise chiar el, o invită înăuntru, la lumina becului din hol văzu că avea pleoapele umflate, probabil că îl trezise din somn. Era liniște în sufragerie. Draperiile grele, plușate, înăbușeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ea. Nu se poate, nu se poate așa. După voi nimic nu rămâne întreg. Derutat, clipind din ochi a neînțelegere, la auzul acelui glăscior tremurat, Alexe se opri, poate din dorința de a-și lua un ultim avânt înainte de a porni să nimicească acel firișor nesemnificativ ce-i ședea în cale. Într-o clipă, Carmina înțelese că, obosit deja să rotească în gol tăvălugul, Alexe își va regrupa forțele și va porni cu precizie către ea. Ce anume, mă, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de a-și lua un ultim avânt înainte de a porni să nimicească acel firișor nesemnificativ ce-i ședea în cale. Într-o clipă, Carmina înțelese că, obosit deja să rotească în gol tăvălugul, Alexe își va regrupa forțele și va porni cu precizie către ea. Ce anume, mă, nu se poate? Ceru el cu fermitate o precizare. Și cum femeia nu-i răspunse, continuă: Înțeleg ca atunci când cineva face o afirmație, asta înseamnă că e gata oricând s-o susțină. Altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lui se transforma într-o jumătate de pătrat, atunci i se vedeau bine dinții, rari, infestați de nicotină, maronii. Țigara îi ardea mocnind între degete. Deodată, în timpul unei scurte pauze, în timp ce căuta un cuvânt potrivit, se auzi un sunet ce pornea din intestinele lui, o altă voce, difuză, ceva ca un tunet îndepărtat. Femeia se gândi că poate pentru Alexe venise ora cinei, se foi în fotoliu enervată. Desigur era timpul să plece, zăbovise destul, prea destul, ceva ca o amenințare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
către gât în timp ce rostea: cu rigurozitate, cu seriozitate, cu planificare, nu se poate să nu reușești. Un panou luminat cu multe butoane și semne: Apeși pe butonul rigurozitate, apeși pe cel cu planificarea, apeși pe seriozitate și dintr-odată, mașinăria pornește să clănțăne mărunt și adună cele trei dimensiuni, îmbinându-le, repede, cu precizie, o țesătură la început diformă, un păienjeniș, o învălmășeală, ca dintr-odată să întrevezi foarte vag embrionul, să asiști înmărmurit la miraculoasa transformare, să recunoști elementele până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
plin. Avea degetele încărcate de inele, o poșetă veche, albă cândva, cu încuietoare nichelată. Privea plină de interes în interiorul încăperii, uneori își trecea limba peste buze, dinții îi erau plini de ruj. Dintr-odată se desprinse de lângă stâlpul rotund și porni către una dintre mese, tocmai eliberată, se opri, cercetă cu privire expertă farfuriile și, așezându-și poșeta pe suportul care era dedesubt începu să mănânce cu multă delicatețe, cu degetul mic ridicat în sus. Fetele de la bucătărie priveau cu îngăduință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
privind pe sub copacii rămuroși și bătrâni ce pustiiseră pământul de iarbă cu umbra lor, acolo, sub coroanele lor umbroase își regăsi umorul și dorința de a reintra în normal și în momentul când se ridică de pe bancă era decisă să pornească spre casa Fanei. La apelul soneriei deschise ușa mama Fanei. La început o privi surprinsă, pe urmă, recunoscând-o pe prietena fiicei ei, fața i se umplu toată de ridurile înmănuncheate sub ochi ca razele soarelui, riduri prelungite pe tâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de istețime și alintare. Nu poate omul scăpa de tine, îi mai zise și deschise ușa intrând laolaltă cu pisica. Pe Carmina o izbi aerul stătut din încăpere. O clipă îți simți încheieturile moi, credea că-i gata să leșine. Porni spre locul unde tocmai fusese invitată, se așeză picior peste picior pe scaun, cercetă în pripă biblioteca veche, prăfuită, plină de cărți ce păreau că zac acolo în nemișcare de ani și ani și tocmai acea stare statică, suprasaturată, crea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cine era vinovatul și cine era victima și fără să mai șadă prea mult pe gânduri trecea la atac. La început, o consola pe biata femeie sau pe bietul băiat, asta depindea de situație, de pierderea suferită, pe urmă se pornea să-i inoculeze ideea că cel abandonat are atâtea vicii ascunse încât ar fi bine să mulțumească cerului că a reușit să-și dea seama la vreme că omul sau femeia este o persoană fără caracter acum cât timp mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
galben, avea o rochie roșie cu punctișoare mici, movulii, o fundă pe cap din același material ca și rochia, pășea absentă pe cărăruia bătătorită și atunci când o observase pe Sidonia,așteptând-o pe băncuța din chioșc, își îndreptase spatele și pornise către ea maiestos, sigur, dând o mai mare amploare mișcării șoldurilor parcă nu mai era o biată țărăncuță ce-și culesese vișinele pentru compot, era cel puțin o regină și coșulețul din plastic galben nu era nicidecum un biet coșuleț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
bine hrăniți ce-l însoțeau pe agronom, veselia lor, vârtejul, gălăgia de dinaintea plecării, portierele mașinilor trântindu-se una după alta, motoarele puse în funcțiune, trotuarul proaspăt spălat din fața restaurantului, ziua care abia se ivea și convoiul de mașini, divers colorate pornind către marginea orașului, dispărând din ochii Sidoniei, bărbatul ei ce-o aștepta să se clintească din loc și ea care nu reușea să o facă, ședea acolo, nemișcată lângă calupurile lunguiețe de gheață, ascunzând în luciul lor sidefat cine știe ce taine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]