KorAP: Find »[drukola/base=prânz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...236 237 238 ...316 >

7,894 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

deschis lui Brutus fermoarul, să admire și el soarele apos. Apoi am demarat. Îmi propusesem să dau de Maria, și nu ca să ne spunem povești de-amor. Am ajuns mai greu la „Hanul cu Tei“. Doar când te-apropii de prânz înțelegi de ce Bucureștiul trece drept capitala cea mai aglomerată din Europa. Puțină lume se descurca prin mușuroiul de cercuri și spirale pe care Ceaușescu îl tăiase cu magistralele lui de beton. Dacă nu erai atent, cădeai din bulevard direct în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
să-l reconstruiesc sau ar fi ieșit altceva: un desfăcător de conserve sau un obiect de artă, o sculptură avangardistă, gen Henry Moore. L-am lăsat pe Brutus pe mâinile portăresei (deja îi pregătise o conservă de pește, genul de prânz perpetuu pe care orice muncitor îl poartă în sacoșă, împreună cu juma’ de pâine și-o foaie de ziar). N-avea de ce să se plângă, l-aș fi găsit acolo și după o săptămână, umflat cu pompa. Ne-am urcat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
putea doar să i le mărească puțin. I-a făcut un portret sub forma unui cap de mort; în rest, i-a păstrat toată vestimentația, inele, semne distinctive, să nu fie nici o confuzie. Deasupra, a pictat o scenă idilică, de prânz la iarbă verde, cu vreo douăzeci de curteni și multă mâncare adunată pe-o masă împărătească. S-a găsit tabloul de sub tablou acum vreo cinci ani, l-au depistat niște cercetători americani la Amsterdam, când a intrat în restaurare. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Crawford și-un abonament pe-un cincinal la „Cosmo“ (așa se zice, între inițiați) o convinseseră că, dacă ai voință și respecți rețeta din pagina 8, și oasele se pot subția. Drept urmare, dimineața ciugulea dintr-un bol de cereale, la prânz mânca iaurt (doar când ieșeam la restaurant, trecea pe salate de crudități), seara nu mânca deloc. Nu vă puteți imagina ce se întâmpla în stomacul ei. Pe la opt și-un sfert, am ieșit din București. Puteam ajunge la Constanța pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de la UTC, și-a doua zi te trimiteau pachet acasă. Diminețile, mergeai la plajă, lângă Obelisc (nu mai există, tocmai l-a măturat o tornadă) și te sărutai cu prietena: Felicia, Adina, Oana, cine se nimerise pe vremea aia. La prânz, mulțimea se regrupa la ora 13 în „Ring“, pentru dans pe cimentul stropit cu furtunul. Întâi se făcea audiția, ba Sting, ba Whitesnake, ba Depeche Mode cu 101, se încingeau bătăi între rockeri și depeșari: ultimii îi trimiteau pe metaliști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lungă. Stăteai la plajă lejer, care pe unde putea: la mare, la rude la țară, pe-acoperișul blocului (cele mai frumoase apusuri de soare sunt și astăzi cele din Pajura, de pe D9; se poate verifica). Mergea să rămâi până după prânz, aproape că nici nu te bronzai. După, s-a întâmplat ceva și cu soarele, au umblat la el și l-au făcut să ardă mai tare. Poate nici nu mai era același soare. Te pocnea încă din aprilie, îți pulsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
vârful unui stâlp: „Cu excepția Riveranilor“. Cine să fi fost ăștia? Dunga roșie tăia amenințător panoul, ca o lovitură de cuțit. Te gândeai întâi la râuri, după aia la lucruri secrete, primejdioase. Riveranii adunau copiii neascultători, care întârziau la masa de prânz sau rămâneau seara la joacă după ora șapte. După alte variante, ei s-ar fi înrudit cu niște căpcăuni îngrozitori, invizibili, ce pătrundeau pe furiș în cartier și-ți furau amintirile: Economiștii. Noaptea, Riveranii și Economiștii adulmecau împreună scările blocurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pijamalele mele cu dungi, urmele de pastă de dinți pe care le lăsam în chiuvetă dimineața. Nu suporta târșâitul papucilor (zicea că semăn cu un moș), grămezile de vase murdare (cățărându-se pe pervazul ferestrei, cum le lăsam eu la prânz), firimiturile de pe masă (asta era de înțeles, nici pe mine nu mă încântau la alții). Îmi ascundea punga de medicamente, verzuie, adâncă, din care scoteam ba Debridatul, ba Pananginul, ba Nizoralul, în funcție de situație (totul era sortat pe mărimi, culori și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mașinuțe). Unele medicamente purtau nume festive, copleșitoare: Rupan, Celebrex, Essentiale (ăsta îți dădea sentimentul indiscutabil al utilității); altele îți stârneau râsul: Flucoric, Bilobil, Prostamol. Maria detesta caimacul și mierea zaharisită (ciudat; mie îmi plăcea mai mult decât aia obișnuită). La prânz, nu suferea găluștile cu prune și mâncarea de bame (ultima ar fi răscolit și-un mort: băloasă, lâncedă, cu sosul interminabil lipit de corpul flasc, parcă înghițeai bucăți de perucă fiartă). Ura mansardele și pivnițele, încăperile înguste și întunecate, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

mergeau cum nu se putea mai bine. De altminteri, nici generăleasa nu ducea lipsă de poftă de mâncare și de obicei, la ora douăsprezece și jumătate, împreună cu fetele, lua un mic dejun copios, care semăna mai mult a masă de prânz. Câte o ceașcă de cafea domnișoarele beau și mai devreme, pe la ora zece, în pat, chiar când se trezeau. Așa se deprinseseră și așa rămăsese rânduit o dată pentru totdeauna. La douăsprezece și jumătate masa se punea în sufrageria mică, lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a început să plece de acasă ziua întreagă, ținându-se după cireadă. Deoarece îi aducea mult folos păstorului și el și-a dat seama de asta, a început să n-o mai alunge și uneori chiar îi lăsa resturile de la prânzul lui, brânză și pâine. Credea chiar că face o faptă creștinească. La moartea mamei ei, nici pastorului de la biserică nu i-a fost rușine s-o batjocorească de față cu tot satul. Marie stătea lângă sicriu așa cum era, în zdrențele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Chère Babette*, cu mine ai putea fi și mai drăgălașă, doar nu-s Ptițân. — Nu ți-ar strica nici câteva curele pe spinare, Kolea, că tare prostuț mai ești. Pentru tot ce veți avea nevoie puteți să apelați la Matriona; prânzul e la patru și jumătate. Puteți lua masa cu noi sau în cameră, cum doriți. Hai, Kolea, nu-l deranja. — Hai, fire hotărâtă! Ieșind, se ciocniră cu Ganea. — Tata e acasă? întrebă Ganea și, la răspunsul afirmativ al fratelui, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de absolut același soldat Kolpakov, care cu o jumătate de an înainte fusese înmormântat cu parada obișnuită și bătăi de tobă. Sunt de acord că, într-adevăr, a fost un caz singular, aproape imposibil, dar... — Tată, ți s-a servit prânzul, îl anunță Varvara Ardalionovna intrând în cameră. — A, foarte bine, excelent! Chiar mi se făcuse foame... Însă cazul, aș putea spune, a fost chiar psihologic... — Iar ți se răcește supa, spuse nerăbdătoare Varia. — Imediat, imediat, bombăni generalul ieșind din cameră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ieșind din cameră; de pe coridor se mai auzi „și cu toate cercetările...“. — Va trebui să-i iertați multe lui Ardalion Alexandrovici, dacă rămâneți la noi, îi spuse Nina Alexandrovna prințului. De altfel, nu vă va deranja prea mult; până și prânzul îl ia singur. Fiți de acord cu mine că fiecare are lipsurile și... trăsăturile lui deosebite și poate că unii le au într-o măsură mai mare decât cei pe care ne-am obișnuit să-i arătăm cu degetul. Vreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
soldat bătrân și nefericit, capul acestei familii care nutrește fericita speranță de a câștiga o atât de fermecătoare... Nu-și încheie tirada; Ferdâșcenko trase iute în spatele lui un scaun și generalul, având picioarele întrucâtva slăbite în aceste momente de după luarea prânzului, se lăsă sau, mai bine zis, se prăbuși pe scaun; însă incidentul nu-l intimidă câtuși de puțin. Picat chiar în fața Nastasiei Filippovna, cu o strâmbătură drăguță, lent și afectat, îi luă degetele și le duse la buze. De fapt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
însă ele n-au izbutit să afle ce vină își asumase. Deveni brusc îngăduitoare până și cu Ivan Feodorovici, pe care toată luna îl ținuse în dizgrație. Firește, chiar de-a doua zi regretă teribil sentimentalismul ei din ajun, până la prânz apucă să se certe cu toți, însă spre seară orizontul se însenină din nou. În general, toată săptămâna continuă să se afle într-o stare de spirit destul de senină, ceea ce nu i se mai întâmplase de mult. Dar, peste încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
m-a rugat să închid cartea și să plec și mi-a alocat o gratificație de Paști, iar în Duminica Tomei și-a dat duhul. — Ce spui, Lebedev? — Chiar așa-i. A căzut din cărucior după ce-a mâncat de prânz... s-a lovit cu tâmpla de-o noptieră și, ca un prunc, ca un prunc, s-a dus pe loc. Șaptezeci și trei de ani avea după statul de serviciu; era roșu, cărunt, parfumat totdeauna și surâdea, surâdea mereu, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
zic. „Nu vreau să te iert, nu mă mărit cu tine, doar ți-am spus. Chiar ai stat toată noaptea pe fotoliul ăsta, n-ai dormit?“ „Nu, îi zic, n-am dormit.“ „Ce deștept ești! Nici ceai nu bei, nici prânzul n-o să-l iei mai încolo?“ „Ți-am spus că nu, iartă-mă!“ „Ah, tare nu-ți șade bine, zice, dacă ai ști că scena asta ți se potrivește precum șaua pe spinarea vacii! Nu cumva vrei să mă sperii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu tine, zice, Parfion Semionâci, și nu pentru că mi-e frică de tine, ci pentru că mi-e indiferent cum o să mă prăpădesc. Nu s-ar putea doar să fie pe undeva mai bine? Șezi, zice, acum o să ți se servească prânzul. Și dacă mă mărit cu tine, a adăugat, o să-ți fiu soție credincioasă, să nu te îndoiești de asta și să nu-ți faci griji.“ Apoi a tăcut puțin și zice: „Totuși, nu ești lacheu; mai înainte am crezut că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
până la trei și jumătate, înseamnă că a plecat cu trenul la Pavlovsk, la casa de vară a generalului Epancin și că, deci, va mânca acolo.“ Prințul rămase ca să-l aștepte și profită de prilej ca să comande și el masa de prânz. Nici la trei și jumătate și nici măcar la patru, Kolea nu-și făcu apariția. Prințul ieși din hotel și porni mașinal încotro vedea cu ochii. La începutul verii, Petersburgul are uneori noroc de zile splendide, senine, călduroase, fără vânt. Ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
plăcea; tot voia să uite ceva veritabil, esențial, dar la prima privire aruncată împrejur își recunoștea din nou imediat gândul întunecat, gândul de care voia atât de mult să se descotorosească. Își aminti că, la birt, când luase masa de prânz, a stat de vorbă cu ospătarul despre un omor recent, neobișnuit de ciudat, care făcuse senzație și provocase multe discuții. Dar, de îndată ce-și aminti, iar se întâmplă cu el ceva deosebit. O dorință extraordinară, irezistibilă, aproape o ispită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se supărase de tot în urma acestor observații și era gata să parieze că prințul va apărea cel mai târziu a doua zi, deși „și așa va fi prea târziu“. A doua zi îl așteptaseră toată dimineața; l-au așteptat până la prânz, la cină, și, când s-a făcut întuneric de tot, Lizaveta Prokofievna s-a supărat și s-a certat cu toți, nepomenind, firește, nici un cuvânt despre prinț printre motivele disputei. Nu se rosti nici un cuvânt despre el nici în decursul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Lizaveta Prokofievna s-a supărat și s-a certat cu toți, nepomenind, firește, nici un cuvânt despre prinț printre motivele disputei. Nu se rosti nici un cuvânt despre el nici în decursul celei de-a treia zile. Când întâmplător, la masa de prânz, Aglaia lăsă să-i scape că maman e supărată pentru că nu vine prințul, iar generalul remarcă imediat că „doar acesta nu-i vinovat cu nimic“, Lizaveta Ivanovna se ridică și, plină de mânie, plecă de la masă. În sfârșit, spre seară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
rusească ciudată, interveni, în sfârșit, prințul Ș., dorind probabil să mușamalizeze totul mai repede și să schimbe discuția. Poezia este despre un „cavaler sărman“, e un fragment fără început și fără sfârșit. Acum vreo lună râdeam cu toții după masa de prânz și, ca de obicei, ne-am apucat să căutăm un subiect pentru viitorul tablou al Adelaidei Ivanovna. Știți doar că distracția noastră comună e să găsim un subiect ca să-l picteze Adelaida Ivanovna. Așa am dat peste „cavalerul sărman“, nu știu cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu noaptea-n cap în aceeași direcție, cu micile lui afaceri.) Dar prințul aștepta cu nerăbdare vizita lui Gavrila Ardalionovici, care trebuia neapărat să treacă astăzi chiar pe la dânsul. Acesta veni pe la ora șase și ceva, imediat după masa de prânz. Privindu-l, din prima clipă prințul își zise că măcar acest domn trebuie să știe fără greșeală toate dedesubturile- și cum să nu le știe, avându-i drept ajutoare pe Varvara Ardalionovna și pe soțul ei? Dar între prinț și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]