6,773 matches
-
a întâmplat? Spune! Unde-i drezina? Cum mai plecăm acum? CASIERUL: Unde să plecăm? Hi-hi? Credeam că n-o să vă mai găsesc aici. HAMALUL: S-au răsturnat cu drezina, la întoarcere.. IOANA: Cum? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Au stricat drezina? Au răsturnat-o! Vrei să spui că au stricat drezina? (Către victime.) Ați răsturnat drezina? Lașilor! ȘEFUL GĂRII (Către ceilalți; exceptându-l pe CĂLĂTOR.): De ce nu l-ați dus în camera de sus? Ce se învârte ăsta pe aici? Nu i-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să plecăm? Hi-hi? Credeam că n-o să vă mai găsesc aici. HAMALUL: S-au răsturnat cu drezina, la întoarcere.. IOANA: Cum? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Au stricat drezina? Au răsturnat-o! Vrei să spui că au stricat drezina? (Către victime.) Ați răsturnat drezina? Lașilor! ȘEFUL GĂRII (Către ceilalți; exceptându-l pe CĂLĂTOR.): De ce nu l-ați dus în camera de sus? Ce se învârte ăsta pe aici? Nu i-ați spus să se ducă în camera de sus? (Către CĂLĂTOR.) Domnule, duceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
praf... pe dinăuntru... Ah, ah... Vine sfârșitul lumii... Mi s-au înmuiat picioarele... HAMALUL (Discret, către CĂLĂTOR.): Domnule, eu cred că ăștia s-au bătut... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Furios, către ȘEFUL GĂRII și CASIER.) Haimanalelor! V-ați bătut și ați răsturnat drezina... Vreți să mă țineți aici, să mă închideți aici... Vreți să-mi umblați pe sub pleoape, în timpul somnului.. Știu tot! Vreți să mă țineți cu voi, să-mi jupuiți pielea de pe față ca să vedeți ce am sub față... Vreți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
camera de sus... Du-te unde vrei... Lasă-ne în pace și pe noi, zău... Nu vezi că se dărâmă șandramaua...? CASIERUL: Chiar așa, ne călcați pe nervi... ȘEFUL GĂRII (Urlând, către CASIER.); Tu să taci! Să taci! M-ai răsturnat, m-ai împuns, m-ai zdrelit! (Către ceilalți.) Ia uitați-vă la degetele lui! I s-au înnegrit degetele! A vrut să mă arunce în fântâna cu apă, ca să rămână singur în sala de așteptare... Când a băut din apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
adevărat, nu! Și-a pierdut mințile, s-a lăsat dintr-odată frigul și s-a înfricoșat... IOANA: Și la noi s-a lăsat frigul... Mi-au tremurat mâinile de frig și cuțitul a început să tremure în mâna mea... Am răsturnat o sută de cartofi pe jos... S-au rostogolit așa departe... CASIERUL (Intrigat.): Cum, ce spui? Ce tot spui acolo? (Către ȘEFUL GĂRII.) A înnebunit! Fata ta și-a pierdut mințile, gata, gata... ȘEFUL GĂRII (La fel, surprins de cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
IOANA (Iese îmbrăcată în alb, cu o pălărie uriașă pe cap, trăgând după ea cele mai ciudate obiecte: coșuri, umbrele, geamantane, cutii, flori etc.; cantitatea de obiecte aflate în mâinile fetei distonează cu așteptările normale.) Tata e nebun! (Furioasă, își răstoarnă lucrurile unele peste altele pe peron.) E nebun! Pfui! ȘEFUL GĂRII (Apare îmbrăcat impecabil, în negru, cu joben și baston, strălucitor și firesc în hainele sale, cu o simplă geantă de voiaj în mână; și-o așază cu grijă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de atenție, și când colo... Profesorul și-a Înghițit precipitat pastila - o bulină maronie și rotundă, pe care o scosese din tubul verde așezat la Îndemână pe măsuța din fața lui -, iar apoi s-a lăsat Încet pe spate, cu capul răsturnat pe spătarul fotoliului și cu ochii Închiși. Respira lent, Încercând În chip vizibil să se liniștească. Am vrut să-l Întreb dacă-i pot fi de folos cu ceva, dar mi-a fost teamă de o altă izbucnire temperamentală, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
care nici nu o mai înțeleg". I se părea mai importantă distrugerea "oligarhiei birocratico-financiare, care ne domină și ne demoralizează", decât facerea sau desfacerea legilor. Și toate ideile acestea au rodit, căci în timp ce Parlamentul legifera, forțele revoluționare se pregăteau să răstoarne obositele așezări politice. Ca și Antero de Quental, istoricul Oliveira Martins lucrează din răsputeri la dezagregarea statului liberal și constituțional portughez. Critica pe care o face liberalismului, mai ales în cele două volume ale Portugaliei Contemporane, găsește un extraordinar ecou
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
greșeală fatală, pentru întreaga peninsulă. De aceea, singura scăpare este uniunea republicană iberică. Și cu toate acestea, socialistul Oliveia Martins acceptă Ministerul da Finanțe sub Regele Don Luiz în 1885, sperând să joace rolul unui Pombal democrat. Adversarii politici îl răstoarnă însă repede. Oliveira Martins a modificat, prin cărțile sale, conștiința istorică a Portugaliei; tinerele generații au judecat trecutul așa cum l-au văzut zugrăvit - cu cât geniu literar! - în volumul prodigiosului pesimist. Oliveira Martins a pus în circulație formule, sentințe, portrete
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
prăbușește tot printr-o sângeroasă luptă de stradă, începută la "Rotondă". VI. DICTATURA LUI SIDONIO PAES După triumful de la Rotondă, maiorul de artilerie și matematicianul Sidonio Paes se trezește într-o situație destul de curioasă. Pusese la cale conjurația militară, ca să răstoarne dictatura lui Afonso Costa și a "furnicii albe", dictatură care ridicase împotrivă-i toate grupările politice și o bună parte din armată. Dar nici o clipă nu se gândise să-și însușească singur puterea. Deși Brito Camacha, prietenul și mentorul său
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
chiar dacă nu împărtășeau ideile lui Afonso Costa, Antonio Jose de Almeida sau Brifa Camacha, erau siliți să rămână de partea lor, numai ca să nu riște o restaurare a monarhiei. Ca pretutindeni în lume, dar mai vârtos în Portugalia, adepții regimului răsturnat de la putere devin peste noapte cei mai înflăcărați susținători ai regimului biruitor. Nu toți însă au norocul să fie primiți cu brațele deschise. O bună parte dintre proaspeții convertiți la democrația integrală suferă consecințele flirtului lor cu Sidonio. Noile guverne
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Cabeçadas își ia toate măsurile de apărare a Republicii, înconjurîndu-se de exact aceeași oameni politici împotriva cărora triumfase lovitura de la 28 mai. Democrații și clientela vechilor partide republicane încep să prindă curaj o "junta" militară este întotdeauna mai ușor de răsturnat decât un singur om. Fusese o revoluție care triumfase fără un singur foc de armă și fără o singură picătură de sânge - dar conducerea revoluției dădea semne de descompunere chiar a doua zi după victorie. Lucrurile acestea le înțelegeau foarte
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sprijinul. Toți miniștrii se solidarizează cu cei demiși și, la consfătuirea care are loc la Marele Cartier, comandanții unităților din Lisabona hotărăsc să impună lui Gomes da Costa părăsirea Guvernului și a Președinției. Eroul din Africa și Flandra, omul care răsturnase regimul democratic prin loviturile de la 28 mai, idolul armatei - nu găsește în zorii zilei de 9 iulie nici o singură companie gata să mai lupte și să moara pentru el. Zadarnic încearcă să electrizeze detașamentele care se aflau în preajmă, nimeni
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lumina - iată de ce toate acestea se petrec în marginea realităților naționale și nu pot fi altceva decât jocuri infantile, mici tragedii familiare, sub ochiul vigilent al părinților". Salazar cerea seriozitate până și de la adversarii săi politici, care credeau că pot răsturna un regim revoluționar prin simple conjurații de cafenea... " Să privim calmi, dar cu fermitate, dezorientarea actuală să punem în apărarea interesului colectiv aceeași energie și hotărâre pe care alții o pun în interesul grupului sau partidului lor", sfătuise cândva Salazar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Sub bolta mare de la ieșire ne-am oprit nehotărâți încotro s-o luăm. Timp suficient ca să vedem cum o Dacie papuc încearcă să facă rondul din capătul străzii și șoferul, neîndemânatic, nu ia curba cum se cuvine și mașina se răstoarnă lent, într-o rotire înceată, se rostogolește de câteva ori și se proptește cu roțile în sus în bordura unui strat cu tufe de trandafiri. Șoferul nu pățise nimic. A reușit să se strecoare de sub mașină și, cu brațele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
până în picioare și din picioare până în cap, se răsucește apoi și își aprinde o țigară. Nu mă apropii totuși de masa lor. Îi arăt doar lui Caraman gazeta, fluturând-o nedumerit. Se scoală, dă să pornească spre mine, apoi se răstoarnă în scaun. Ridică din umeri. „S-a terminat, maestre“, îmi strigă. „Am renunțat la prețioasa matale colaborare. Schimbăm profilul. Mai mișcat, mai... Zvânc! Muc și sfârc, ăsta-i comandamentu’ de-acu’. Ce s-o mai frecăm cu transformarea... Toți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bănuiam. Domnul acela din spatele ferestrei m-a observat cum mă uitam uimit la el, a văzut-o pe Lia care se hlizea și s-a ridicat brusc de la masa lui, făcând câteva semne amenințătoare cu pumnul spre noi. Paharul se răsturnase și lichidul se împrăștiase pe toată masa. — Hai, că-i rost de bătaie, am tras-o pe Lia după mine. N-a mai intrat în merceria aceea. Văzuse că m-am supărat și încerca să mă convingă să nu fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
despre cele povestite de Pacula. Fără răutate, fără intenția de a o jigni, ci doar din nevoia rece în mine, pe care mi-o aflu scriind, de a descoperi, în acel timp de care mă îndepărtez acum, când s-a răsturnat clepsidra, câtă minciună, câtă iluzie și cât adevăr am trăit. N-o întreb. Nu am aceleași drepturi, știu, asupra ei, cea din fața mea, bolnavă, scârbită de viață, speriată, poate, pe care cred că le am scriind despre ea. Pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o seară tot din postul Crăciunului și tot pe lângă statuile de la Universitate. Așteptam în stația troleibuzelor, era sâmbătă, pe înserat. Mă uitam fix la o doamnă care tot scotocea după ceva în poșeta deschisă, nu găsea și mai-mai să-i răstoarne conținutul în zăpada mocirloasă de pe trotuar. Citisem nu demult cum își începea Vinea Lunatecii și mă amuza ideea că, după nu știu câte decenii, aș putea repeta și eu figura aceea. Credeam în vremea aceea, instinctiv, că uneori, printr-o inexplicabilă putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
timpul la mine, ca la cine știe ce ciudățenie. M-am îndârjit și m-am uitat și eu la ea. Pofticios, furios, spășit, implorând-o, uimit de frumusețea ei, scârbit că se îndoise de mine, bălos, cu jalea că n-o pot răsturna pe catedră, cu duioșia că-și ofilea frumusețea cu aiurelile acelea de ablative și perifraze, cu ista veritas, etiam si iucunda non est, mihi tamen grata est (Cicero: „Acest adevăr, deși nu e îmbucurător, mie totuși mi-e plăcut“). Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Atunci parcă mă vedea pentru prima dată. Mă cerceta din cap până în picioare, cântărindu-mă. A râs, rece. „Dar știi s-o faci?“ Nu i-am mai așteptat răspunsul. Am împins-o peste bancă. M-a respins cu genunchii. Am răsturnat-o pe scaun. A gemut ușor, lovită la umăr. A dat să scape. Îi înlănțuisem mijlocul. Fierbințeala umedă a sexului ei. „Ridică-te“, a gemut. M-a împins cu spatele pe bancă. Luase foc. A tras de centură, de pantaloni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bărba-su! Nu i-am răspuns. Eram convins că mă gelozea din cine știe ce tâmpenie de-asta de bărbătuș îngrijorat că-i ademenește altul puica. Și ea poate țopăi și pe lângă acela. Voi ridica doar paharul. Îl voi îndrepta spre ea. Zâmbește răsturnată între pernele acelea care parcă o ascund, îngropând-o în promisiuni de cine știe ce voluptăți. Ne vom privi o vreme în ochi, eu ținând paharul ridicat, adulmecând-o undeva peste buza lui. Pare tare fragilă. Moliciunea aceea de femeie care nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ochelari se așezase pe scaun și mânca din felia de tort pe care mi-o adusese. Nu mă va observa. Voi trece în sufragerie și mă voi așeza pe scaunul meu, la capătul canapelei pe care pernele încă mai erau răsturnate, așa cum stătuse ea între ele. Îmi voi turna un pahar de vin și, ridicându-l, voi face gestul de a ciocni cu toți cei de față, întrebând: — Ei, nu cântă nimeni? Orbul, din cotlonul lui, tresare. Își anină albul toiag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu se mai gîndi vreodată la bietul tăntălău. Acesta, pe de altă parte, nu ar fi fost În stare să-i explice În norvegiană - singura limbă pe care o vorbea - ce anume se petrecuse de fapt, pentru că tocmai reușise să răstoarne, cu chiu, cu vai, o broască-țestoasă foarte grea și se pregătea să pornească În căutarea colegilor lui, spre a le cere ajutorul să o aburce pe vas, cînd simțise o lovitură puternică În cap, totul se Întunecase În jurul lui, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de flăcări Îndreptîndu-se spre ieșire, dar era ca și cum ai fi Încercat să pășești pe valurile unui ocean furios, și căzu grămadă ori de cîte ori Încerca să se ridice, căutînd Încă să se sprijine de scaunele și mesele care se răsturnau cu un zgomot asurzitor. A doua zguduitură i se păru și mai lungă, Întreaga insulă se cutremură ca o uriașă budincă de gelatină, În timp ce stînci masive se desprindeau din tavan, amenințînd să-l strivească În căderea lor asurzitoare. Dar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]