6,450 matches
-
considerate mahalale și satele Șerbănești, Gherăiești, Podul de Fier, Bariera Mărgineni, Domnița Maria, unele autonome, o vreme, în raport cu administrația „comunei urbane” și, mai apoi, cu cea a municipiului.4) Odată înglobate, ele modifică poziția față de centru a vechilor mahalale, care revendică un tratament nou. De altminteri, trebuie subliniat că, pe măsura urbanizării, locul acestora îl iau, ca și în Capitală, dar mai tîrziu decît acolo, „cartierele democrate”, muncitorești (Cartierul C.F.R., de pildă), formulă impusă de discursul populist al epocii postbelice, menită
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
învățători care-i fuseseră elevi, unii cam plicticoși de felul lor, cu amintiri sărace și nu prea clare. în schimb, numele lui Bacovia, revenit în actualitate după reeditarea din 1956, era în urcare, vizibil, triumfător. Formată din scriitori, redacția se revendica de la el: „«Ateneu»-l de azi e continuatorul «Ateneului» lui Bacovia”, spuneam cu toții. Problema raportării la Tabacaru părea (cred că și mie mi s-a părut), în euforia începutului, secundară. Odată pornite așa, lucrurile n-au mai putut fi ușor
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
are legături sensibile cu natura locului, ci cu natura proprie. Localizarea nu e minimalizare? îi văd pe mulți (îndeosebi „autorități”) umflîndu-și gușile și spunînd: „Marele poet băcăuan” (Bacovia), „Marele pedagog băcăuan” (Grigore Tabacaru), „Marele istoric băcăuan” (Vasile PÎrvan). Cum își revendică alții valorile? De pildă, în discursurile primarului din Stratford-uponAvon o fi figurînd, oare, expresia „Marele poet stratfordian”, pentru Shakespeare, bineînțeles? Lecturile din Hippolyte Taine, asidue pe vremuri, m-au deprins cu ideea că: „Nimic nu există decît datorită individului; pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
s-a aruncat în flăcări/ ca un amant în mijlocul patului"). Dar mai ales textele poetice propriu-zise, în care se exaltă adesea respingerea, atitudinea anti, în răspăr, în pofida ordinii prestabilite a lucrurilor de tot felul, inclusiv poetice. Sigur, această atitudine se revendică de la generația "Albatros", înainte de a putea părea apanajul uneia dintre direcțiile optzeciste, la care poetul se afiliază, la drept vorbind. Radu G. Țeposu a remarcat, între primii, faptul că "Daniel Corbu vine din spiritul rebel și sfidător al generației lui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ascuțirea simțului critic obișnuite. Aceasta, deși poetul însuși (dublat de un talentat critic al actualității noastre poetice, care și-a exercitat dreptul de opinie inteligent diferențiată într-o rubrică ținută timp de câțiva ani în "Convorbiri literare") pare a se revendica de la o poetică distinctă de cea promovată de ultimele valuri generaționiste: "Poetul de ultimă generație prototipul există și nu mă refer aici la vârsta biologică este structural un antimonologal. Monologul reprezintă marca vieții intime, private, a abisului neoficial, iar asta
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Ivănescu exploatează, până la saturație, latura incantatorie a limbajului liric. Încă din ciclurile intitulate Rod (Rod, E.P.L., București, 1968; Rod III, Cartea Românească, București, 1975; Rod IV, București, 1977) este evident faptul că el mizează pe o formulă poetică ce se revendică de la un lirism originar, sincretic și profund religios: strofele ce debutează întotdeauna și se încheie, adesea, cu semnul exclamării (după model spaniol), conțin expresii cu o tonalitate arhaizantă pronunțată, vocabule rare, refrene incantatorii și figuri retorice precum invocații și interogații
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
interesează exclusiv de forma lui să spunem lumească, nu poate fi privit niciodată drept ceea ce Ovidius numea un tenerorum lusor amorum ("cântărețul glumeț al dragostei ușoare"), căci nu comite niciodată eroarea să îl desolemnizeze. Chiar și atunci când pare a se revendica de la tradiția poeziei erotice autohtone sau europene care își are rădăcinile în galanteriile specifice concetismului, poetul camuflează în texte mărci ale potențialului sacramental al iubirii. De altfel, nici primilor noștri cântăreți ai erosului interpelat cu deferență drept "Amorul" și văzut
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
departe de a fi închisă. Unele dintre aceste teme, prezentate într-o manieră mai mult sau mai puțin discretă, pot fi întîlnite în planul secund al cîtorva dintre marile construcții doctrinale ale secolului trecut, chiar și printre cele care își revendică în mod insistent rigoarea demonstrației și caracterul științific al postulatelor lor. Aceasta este, fară îndoială, sursa și explicația puterii lor de seducție: care ar fi fost destinul istoric al unui marxism căruia i s-ar fi suprimat apelul profetic și
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de asemenea să fie prezentate sub o formă mai apropiată sau mai directă. Atunci se impune mitul prin tot ceea ce-1 particularizează, constituindu-se el însuși într-o credință coerentă și completă. In asemenea condiții, el nu-și mai revendică nici o altă legitimitate în afara propriei sale afirmări, nici o altă logică decît cea a dezvoltării sale libere. Și, fără îndoială, oricare ar fi situația, experiența arată că fiecare dintre aceste "constelații" mitologice poate răsări din cele mai îndepărtate puncte ale orizontului
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
în Rațiune, în Știință și în Tehnică, credința în instaurarea, în sfîfșit, a unei lumi a fericirii și dreptății pot fi considerate drept forme de manifestare atenuate ale așteptărilor milenariste. Orice sistem politic, oricare ar fi principiile de la care se revendică, oricît de democratic pretinde că este, ține cont de principiul întruchipării, al personalizării puterii; orice lider, orice șef de partid încearcă, mai mult sau mai puțin, să întruchipeze Salvatorul, în sfîrșit, se știe rolul pe care-1 are, ca factor esențial
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
a treia categorie (Întâlnirea din Pământuri, O adunare liniștită) unde P. înregistrează subtilitățile sufletului rural. Adolescentul Dugu o vede goală pe Drina și se îndrăgostește fulgerător de ea. Pentru a o cuceri, se bate cu Achim, un măgădău care își revendică prioritatea asupra fetei. Lupta pentru inima Drinei sugerează nu numai inițierea în dragoste, potrivit canoanelor lumii rurale, dar și trecerea adolescentului în vârsta bărbăției. După ce câștigă bătălia cu Achim, Dugu are alt comportament, calcă altfel - observă părinții. Toate acestea sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
Lafon, 1982 Totuși, asistăm mai puțin la dispariția acestui topos miza ornamentală rămîne -, cît la o reînnoire tematică: natura liberă, adică "sălbatică" și "pustie". În Noua Heloiză, Rousseau face aluzie la această modificare a gustului descriptiv, iar în Confesiuni, el revendică clar atributele noului topos: (7) Acest loc ferit era un colț sălbatic și pustiu, dar plin de acele frumuseți ce fac plăcere doar sufletelor pline de simțămînt și par înfricoșătoare celorlalți. J.-J. Rousseau, Noua Heloiză, Classique Garnier, p. 501
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
vom analiza succesiv: 1) problema inserției unei descrieri într-o povestire; 2) faptul că majoritatea descrierilor este "suprasemnificantă". 1. Inserția descrierii în povestire Povestirea nu poate exista în afara descrierii: de la aceasta primește întreaga sa putere de fascinație, prin ea își revendică dreptul de a fi privită ca realitate. Alianță semiotică precară, deoarece este suficient ca descrierea să-și intensifice operația de aspectualizare pentru ca întregul curs al povestirii să fie deturnat și iluzia destrămată. E vorba de fenomenul de eterogenitate pe care
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Măria moare socratic. Membrele i se răcesc treptat, ca altădată acelea ale filosofului atenian, și, asemenea lui, este stăpână pe ea însăși până în clipa stingerii. Nucleul epic al cărții e dispariția unui zbir comunist, asasin, a cărui ucidere și-o revendică, fără temei (spre a-și crea un fel de aură), un bețiv. Din acest nucleu pornesc fire ce, întinzându-se și complicându-se la nesfârșit, încâlcindu-se pe alocuri într-o manieră bizară, vor străbate un șir de romane: Vânătoarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
p. 262), chiar dacă psihanaliza își propune conștientizarea și stăpînirea instinctelor. Aplicarea psihanalizei la pedagogie a fost avută în vedere de însuși Freud. "Există", afirma el în 1910, "o altă aplicare a psihanalizei (...) pe care medicii n-ar putea să o revendice. Vreau să vorbesc de aplicarea sa în pedagogie. Cînd un copil începe să prezinte semnele unei evoluții supărătoare, devine ursuz, recalcitrant și neatent; atunci nici medicul de copii, nici medicul școlii nu vor putea face nimic pentru el, chiar dacă copilul
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
atât linia cât și labirintul. Horațianul Est modus in rebus îi părea cel mai semnificativ adagiu pentru un modus cogitandi specific latin, înțelegând prin aceasta un fel de a structura realitatea pentru a o face comprehensibilă. Sub acest unghi, el revendica pentru latinitate pe Virgil și Cicero, nu însă și pe Apuleius; pe Thomas d'Aquino, nu și pe neoplatinicienii Renașterii florentine; pe Kant, nu însă și pe Spinoza. O geografie a latinității se configurează complexă, cu frontiere de tot felul
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
românizării (sec. VI-XI) constituie verigi importante în demonstrația autorului. Încă o parte prezintă continuitatea instituțiilor socio-politice. Ultima, a șasea, evocă sumar sursele medievale ale continuității românești. Între acestea, e și o petiție prin care sătenii români din Sânpetru își revendicau la 1336 pământurile astfel: "Acest teritoriu, în posesia strămoșilor lor și a lor înșiși de peste o mie de ani, apărat și salvat de multe nenorociri cu sângele lor, trebuie să revină în stăpânirea satului românilor căruia i-a aparținut întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
mai vastă istorie a mișcării poporaniste în spațiul ideilor. În acel spațiu, la un ceas de răspântie și de criză, au poposit studioșii români care au pus apoi bazele statului nostru modern. Ei țineau de "altă Europă", una care se revendica de la ideologia libertară și democratică a Occidentului, în timp ce rușii, cu potențialul lor enorm, își impuneau deschis alteritatea, manifestând din capul locului o independență de spirit care îi plasează dincolo de eternul lamento polonez și de tânguioasa melopee românească. Unii abordează revoluția
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
aculturație, un proces cultural mai adânc, în care profitul se învederează de ambele părți. Urmând de aproape politicul, s-a vorbit stăruitor și de o independență în cultură. Există chiar o teorie a emancipării culturale (P.H. Chombart de Lauwe ș.a.), revendicată predilect pe seama lumii a treia și mai recent în țările sistemului socialist pe cale de disoluție. În sfera politică, diverse formule integrative se și află la lucru. Însă integrarea europeană e un proces dificil și complex care nu poate fi redus
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
piața comună". Cândva Hugh Seton-Watson a și atras atenția asupra erorii de a se exclude din Europa țările ce nu fac parte din acea piață. E mai bine să ne amintim de aceasta într-un moment când estul continentului își revendică atât de zgomotos apartenența la "Europa", în timp ce Apusul tinde a defini eoropenitatea restrictiv. Istoricii (Ph. Aries, J. Freymond, Em. Le Roy Ladurie, S. Friedländer ș.a.), filosofi (Jean d'Ormesson, J./M. Domenach, J. Ellul, L. Kolakowski, Denis de Rougemont), scriitori
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
dovezilor empirice ale unei serii de cazuri pentru a testa un „caz” teoretic. Pentru Kelling și Coles (1997), cazul teoretic a fost faptul că În anii ’80 ai secolului XX s-a inițiat o strategie polițienească eficientă - ajutarea comunităților să revendice controlul asupra spațiilor publice prin sancționări severe ale comportamentelor antisociale („recâștigarea străzilor”) -, care a avut ca rezultat reducerea substanțială a infracțiunilor grave. Autorii Își susțin „cazul” prin prezentarea unor dovezi din studii de caz specifice, efectuate În New York City, Baltimore
[Corola-publishinghouse/Science/2216_a_3541]
-
că implică un joc social de definire de sine prin ceilalți. Sociologia franceză pare tot mai preocupată să înțeleagă mecanismele identitare implicate de viața în societate. Unii chiar și-au făcut din asta o specializare, precum Nathalie Heinich, care-și revendică afiliația intelectuală la Goffman și Elias (Heinich, 1987 și 1997). Problematica identitară se învârte, după ea, în jurul a trei "momente": imaginea de sine (autoperceperea), cea oferită celorlalți (reprezentarea) și cea retrimisă de ceilalți (desemnarea). Aceste trei momente pot să coincidă
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
și rațiunea sunt solide, magia pe credința că speranța nu poate eșua"172. Logica ar fi nucleul dur al științei, pe când magia ar sta sub imperiul dorinței și voinței. Prima ar avea ca domeniu de activitate profanul, cealaltă (magia) ar revendica și o parte a sacrului. Concluzionând, putem spune că știința se aseamănă cu magia și divinația prin aceea că toate urmăresc același scop și se diferențiază pentru că se bazează pe principii, mijloace și tehnici specifice. 7.3. Științele moderne și
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
a aprins spiritele vremii și a fost socotită de mulți prima carte feministă a vremii. Astăzi situația s-a schimbat. "Vrăjitoarea lui Michelet nu mai este figura emblematică prin care mișcările feministe, mai ales cele germane, italiene și franceze ar revendica dreptul femeii de "a spune da pentru sine și nu pentru lume așa cum era și cum este și cum n-ar trebui să fie""215. În lumea contemporană, reprezentările și valorizările actului divinatoriu și ale celor ce-l practică sunt
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
divinator să pătrundă în negativul lumii. 14.3. Divinația o hermeneutică populară? Jeanne Favret-Saada consideră vrăjitoria un limbaj, însă nu unul oarecare: "Vrăjitoria este cuvânt, dar un cuvânt care este putere și nu cunoaștere sau informație."288 Spre deosebire de vrăjitorie, care revendică puterea cuvântului (de unde și aspectul său ofensiv), divinația revendică cunoașterea prin cuvânt (fapt ce-i creează și reputația de practică nonagresivă). "Eu nu fac nici un păcat și nici un rău atunci când ghicesc. Vreau numai să ajut oamenii să cunoască mai mult
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]