6,994 matches
-
se vede că te-a înțărcat Dumnezeu de iluzii mai devreme de luna a noua. Copile, hai să decojim memorii, până la miez poți scrijeli cu unghia, până la sâmbure vierme într-o burtă de măr, nimic mai bun decât să-ți sapi galerii prin propriile îndestulări. Amintește-ți decorul, patul, soba, laița, lăicerele, cuptorul... fotografiile aliniate într-o ramă albastră, găleata cu apă sălcie, icoana unui sfânt fără nume, calendarul plin de semne, unele negre, altele roșii. Vezi, în sobă arde foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nene Matei! Îngerii nu au sex, sexul crește odată cu sângele, ei au cerul în vene. Petre, mă tem pentru ei, mă tem pentru mine, nu plec. Nene, carnea bradului scrijelit cu briceagul lacrimă tămâie cerul se bucură de fiecare rană săpată în inimă; carnea bradului sigilează durerea sub scutece verzi cerul, rușinat, caută victime în tocul ferestrelor. Nene Matei, Dumnezeu contabilizează intenții, așteptările pun virgulă după fiecare eșec, Dumnezeu arde registre. Ce atâta frică?! Cenușa lemnului nerodit îngrașă burțile viermilor. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
patru oameni și vreau să-mi plâng păcatele. Noaptea trecută, luna, s-a ascuns după o streașină și nu a mai ieșit până nu m-am întors cu spatele. Vedeți, părinte, până și ei îi este frică de mine. Am săpat patru fântâni, una peste alta și nici o coajă de apă, otrava tulbură cerul, stelele put precum pești rămași pe stânci după reflux. Sap adânc, părinte, degeaba, piatra ascunde izvorul în porțile cimitirelor. Am zis eu că tu ești bun de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu m-am întors cu spatele. Vedeți, părinte, până și ei îi este frică de mine. Am săpat patru fântâni, una peste alta și nici o coajă de apă, otrava tulbură cerul, stelele put precum pești rămași pe stânci după reflux. Sap adânc, părinte, degeaba, piatra ascunde izvorul în porțile cimitirelor. Am zis eu că tu ești bun de legat lângă coșerul cu popușoi, s-ar speria ciorile de tine. Îmi ajunge, te-am suportat destul, mai bine ascultam un teatru radiofonic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ai sfârșit drumul, în sângele meu de ce se lăbărțează răstignirea înainte de a-mi arăta calea? O să mă ierte! Povestea asta despre viață nu a încăput niciodată într-un contur de șotron, iar când în poveste nu mai este loc, iluzia sapă galerii în inimă, precum caria în scândura sicriului. Petru se lua la rost în fața icoanei, Dumnezeu motiva absențe. Mitul că exiști leagă strâns, precum o pădure de liane. Tot ce este anonim în jurul tău devine comun și inevitabil personal. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
așteptat. Vedeți, Dumnezeu a fost drept cu noi până la urmă. Domnișoara Cătălina a izbucnit în plâns incontrolabil, convulsiv, isteric; ploaia de Sfânt Ilie brăzda obrajii. Genele, ca o pădure răvășită pe timp de furtună; stânci despicate de trăsnet, buzele; fântâni săpate în soare, ochii; tot corpul îi ardea ca un munte cu venele înfundate de lavă. Cătălina a luat tămâie și cărbune în podul palmei și s-a întâmplat minune fără foc, mireasma ca o lumină s-a înălțat la cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
venit, voiam să-mi spăl păcatele, l-am ucis pe tata pentru 500 de lei. Mă trezeam noaptea la două și până la patru făceam Psaltirea. A auzit starețul, mi-a dat ascultare în cimitir, 46 de gropi. Eu le-am săpat. În ultimii doi ani a murit numai părintele protosinghel Ilarion. "Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește." Dacă află părintele stareț, te leagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din depou. Au lunecat rândurile pe masă, pe pervazul ferestrei, peste cerdac. Dumnezeu schimba macazul. 53. Mămuța Lențuca, bunică-sa, sfânta satului, a murit într-o dimineață ploioasă de toamnă. Ulițele, țesături de artere, șiroiau nămol și apă tulbure. Țăranii săpau șanțuri și puneau stăvilare saci cu nisip în calea puhoiului, casele de chirpici cădeau retezate de la genunchi. Pârâul se revărsa ca o hemoragie galbenă peste poduri. "Cerul și-a rupt apele, spuneau ursitoarele. Până nu naște una, Dumnezeu nu trage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a risipit cuptorul mătușii Maria peste colacii de pomană; mama lui Petru a dat de sufletul moartei biscuiți pătrați și lumânări stinse. Drumul către cimitir își ieșise din albie, fântânile erau pline până la ghizdea de tristeți. Sub clopotniță, moș Ion săpă groapă pentru toată setea pământului, mormânt sub cruce nu aveai unde să ascunzi. Caii intrau în nămol cu tot cu hamuri, roțile despărțeau apele: cele de-a stânga, lacrimi pentru cei care au rămas, de-a dreapta, lacrimi pentru fericiții care se duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
invoca milă doar pentru o incompatibilitate estetică a cerului! Decorul se prăvălește peste mine ca o avalanșă de țipete, eu sub care umbră de sfânt să mă ascund, din ce incertitudini să-mi construiesc acoperiș, în care piatră să-mi sap fereastră? Dumnezeule, nu am de gând să-ți cer îngăduință pentru o desfacere ireversibilă, confortul de a fi nisip într-o clepsidră spartă nu-mi încape nici măcar curgerea între două intenții. Copile, până când să-ți îngădui rătăcirile? De vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
amăgire reprobabilă, la ce capăt al incertitudinii să-mi plec genunchii? Mă topește dorul de a număra până la 7; în icoană, memoria închide paranteză pătrată; fără ea sunt un noiembrie în plus; împreună, întregeam anotimpurile într-o singură frunză; singur, sap fântâni la rădăcina felinarelor pentru o posibilă sete de lună plină. E beznă, Doamne, în stropul de rouă, pe limbile clopotului e beznă și e târziu. Un duh roșiatic a pătat Sfântul Acoperământ cu nuanțe de frunze putrede. Dimineața, Duhul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de paltin parcă pentru a alunga ciorile; prinse ca într-un insectar pe obrazul cerului, stoluri de păsări moarte; călugării umpleau buzunarele cu licurici pentru noaptea cea de pe urmă; preoții ascundeau mucuri de lumânări aprinse în cerul gurii; egumenul își săpa mormânt sub o candelă aprinsă în cimitir. Ultima zi a săptămânii luminate stăvilea setea de întuneric în retinele somnambulilor. Livada mănăstirii cocea visele pe toate părțile. Gherasim și Ilarion, sub un nuc bătrân, cojeau soarele ca pe un vierme de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
simte vântul în livezi desfrunzite, de ce plânge ploaia mai abitir deasupra fântânilor, câtă durere încape într-o piatră strivită sub copitele cailor, unde se ascunde luna când vârcolacii mărșăluiesc pe cer. Genia, nu de durerea nisipului mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă, lacrimile înverzesc buchiile, suspinele împletesc scară până sub barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire a putreziciunii și atât. Dorul, prelungire a pustiei, sufletul se dilată pe măsura așteptărilor, depărtările se adâncesc, absența sfredelește inima. Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în mănăstire mă simt ca într-un port cu nave eșuate: putrezesc pânzele, se desfac nodurile, pocnesc punțile și nici o lacrimă de catarg frânt. În lume, furtună până și în ceașca de ceai, munți de sare sub ochii păcătoșilor; durerea sapă galerii în icoană. Nici dincolo, nici dincoace, nu mă pricep să exist într-o iubire ce se minte că știe să doară atâta timp cât rana îi este deschisă încă din apa botezului. Alerg. Vreau să vin la tine, am exersat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de nuntași se întâmplă să vină neinvitați la petrecere, veselia le resuscitează invidia de oameni singuri. Casă de piatră, casă de frunză, casă de melc, pentru tristețile noastre comune! Neîncrederea putrezește tocul ferestrelor. Dansează, Genia mea, dansează! Noaptea de după nuntă sapă fântâni în icoană. Dansează! Flăcăii pulsează erecții perene scotocind ascunzișuri; fetele, umezite de rouă, după fereastră, așteaptă rândul; babele cercetează frânghia de rufe pe care soacra expune neprihănirea miresei. Dansează, Genia mea, dansează! O astfel de nuntă se va întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe jumătate; în zori a plouat, funinginea inimii i-a curs la vale; până spre seară, cărări de furnici conturau nimicul, câteva vertebre și o coajă de craniu, într-o galerie de cârtiță. Părinții Ilarion și Gherasim, în pădurea făgetului, săpau groapă sub un ulm bătrân să ascundă averea starețului: 200 mii de mărci, o desagă cu odoare și pistolul. După ca au terminat munca, părintele Gherasim l-a lovit pe părintele Ilarion în moalele capului cu o cheie de roți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sunt urmă, Doamne, subțire umbră, tot mai subțire! Zăpada nu o pot falsifica, nu mă pot așeza ermetic într-o cruce, mereu mai rămâne loc pentru însingurare. Nu pot umple nelocuirea din mine cu decupaje dintr-un puzzle al cimitirelor săpate în cer. În jurul pomului, grădinarul, toamna, adună mușuroi de pământ, fierarul modelează fierul potcoavelor după amprenta îndepărtărilor, pâinea crește în vatră cât e foamea de mare; în jurul omului, absența adâncește gropi. Of, Dumnezeule, până și apa, după ce-și înghite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ia forma mângâierilor. Au trecut 20 de ani și încă îi mai simt atingerea pe obraz când adie vântul. În inima omului singur, nimicul ridică zid. În acea zi de primăvară, în Copou, aerul avea umeri, genunchi, sâni, aerul a săpat două fântâni adânci în care cerul a coborât să-și răcorească fruntea și a uitat să mai plece. Doamne, cum mai împletea aerul păpădie în cosițele ei, cum împodobea degetele cu verighete de lumină, cum desena iluzii multicolore în blocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
insectă cu piciorușele încleiate pe cer. O dimineață, o înserare, apoi altă dimineață, apoi altă înserare, apoi... pe valea Bârgăului, timpul, hipnotizat, privea cerul în ochi. Petru, parte dintr-o succesiune de apusuri ireversibile, sub pleoape, ca sub o criptă săpată în stâncă, împărțea părticele de nelocuire. Furnicile, primele firimituri de viață contaminate cu singurătate. Pe valea Bârgăului, deasupra mușuroaielor, creșteau cruci. Sub pleoape intimitatea cimitirelor desfăcea brațe, inimi, suflete: Dumnezeule, iartă-mă, în dimineața aceasta nu o să-ți mai reproșez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a întâmplat ca o revoltă a sângelui. Tot mai fluidă era curgerea între două posibile felii de pâine, tot mai limpede, mai subțire: "Fântânile se curăță cel mai bine pe vreme de secetă", spunea mămuța. În inima pietrei stă necurăția, sapă adânc, ploaia lui Sfânt Ilie binecuvântează rădăcinile crescute în cer, rugăciunea limpezește izvorul în palma Tatălui, sapă!" Sângele era precum o apă nostalgică în tulpina busuiocului. Buzunarul cu firimituri trăda concretețea nimicului și nimicul se credea trup de martir frânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pâine, tot mai limpede, mai subțire: "Fântânile se curăță cel mai bine pe vreme de secetă", spunea mămuța. În inima pietrei stă necurăția, sapă adânc, ploaia lui Sfânt Ilie binecuvântează rădăcinile crescute în cer, rugăciunea limpezește izvorul în palma Tatălui, sapă!" Sângele era precum o apă nostalgică în tulpina busuiocului. Buzunarul cu firimituri trăda concretețea nimicului și nimicul se credea trup de martir frânt la o cină de taină. Petru era precum "artistul" lui Kafka: "eu trebuie să flămânzesc, nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu sânge, cu frunze, cu cioburi de sticlă, cu cenușă, cu furnici? Stăpâne, de ce îl ascunzi în bibliotecă printre cărți necitite? Dumnezeule, de când atâta reversibilitate sub cerul tău? Ceasul numără invers creșterea pomului; fructul desface mugur; spicul dospește pâine; lacrimă sapă izvor; iarba căruntă începe a înverzi; râul se întoarce în elicele morii; soarele răsare din mărul copt; omul ascultă clopotul și se întoarce în pântecele mamei ca într-un mormânt cald; glonțul sărută trupul păsării și iute revine în inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pădure. Ai grijă la șerpi, scorpioni și lipitori. Dar ei nu-i păsa. Se aventura în bălțile nămoloase ca să adune muguri de lotus, făcea raiduri prin cuiburile păsărilor, deschidea ca pe o surpriză păstăile bine închise, pigulea ieburile și mugurii, săpa după rădăcini, scutura fructele din copaci și se întorcea acasă cu părul răvășit, cu mâinile murdare de noroi pline de flori, cu gura roșie și albastră din cauza tuturor lucrurilor din care gustase. Colțurile sariului îi erau legate strâns și avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
animal, era o vulpe polară. Mică, cu blana de culoarea alb-cenușie, trăgea după ea o bucată mare de carne ca s-o îngroape undeva, să n-o găsească nimeni. Ursul o pândea de la distanță și reținu locul pe care îl săpase vulpea pentru a ascunde prada. Apoi vulpea se duse să-și caute celelalte cămări secrete că deși nu putea să mănânce mult, având stomacul strâmt, își făcea provizii încontinuu. I se duse vestea de mare gurmandă. Aduna tot timpul cadavrele
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
golească câteva cămări pline de ale vulpii, pentru a putea merge mai departe voioși și cu stomacul plin. După câteva săptămâni, în sfârșit ajunseră acasă, la Martin. Ursoaica în timp ce purta puiul în pântece, se apucase să construiască un adăpost. Ea săpa un coridor lung de câțiva metri, continuat cu o peșteră adâncă de doi metri, lăsând și o ieșire spre sud pentru a nu fi înfundată cu zăpadă de viscolele din nord. Într-o zi senină de octombrie, când ursul se
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]