6,493 matches
-
de bărbier și castele În locul hanurilor. El se comportă normal În nebunia lui, acțiunile sale sînt ilogice numai pentru luciditatea noastră care vede altceva decît el și de aceea vehemența iluziei ne tulbură urmărindu-l cum se Îndreaptă cu un strigăt eroic de luptă Împotriva unei banale mori de vînt. Scutierul lui Don Quijote vede Însă ceea ce vedem și noi, mori de vînt, hanuri sordide, el vede realitatea așa cum este, n-o reinventează, și totuși participă la aventură, nu rîde de iluziile
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
același orgoliu cu care a furat focul, greața dureroasă pe care o simte În timp ce vulturul Îi sfîșie carnea. Să nu ne lăsăm derutați de reprezentările antice În care Prometeu aproape ignoră vulturul. Sculptorii clasici, ne lămurește Lessing, erau convinși că strigătele trebuie reduse la suspine ca să se evite o impresie dezagreabilă. Adevăratul Prometeu suferă Înfricoșător, singur pe o stîncă șiroind de soare, amintindu-și cum s-au petrecut lucrurile, mai Întîi la Împărțirea unui animal sacrificat unde el, titanul, l-a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
În acel moment puțin obosit față de timpul cînd lua În posesiune totul cu frenezie În dansuri epuizante și orgii primitive. Acum, amurgul e ca vinul blînd și nelămurit trist; iar sîngele se amestecă cu vinul și fierb Împreună. Muzica și strigătele ascuțite ajung la un veritabil delir În timpul ceremoniilor cînd fidelii zeului poartă frunze de stejar, ramuri de salcie Înmugurită și torțe... Dar beția lui Dionysos nu ascunde oare neputința de a Înfrunta calmul și claritatea? Iată o Întrebare care mă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cele două fețe ale Greciei Înseamnă prea puțin. Numai această bipolaritate satisface spiritul elin. Icar și Anteu, Apolo și Dionysos. Singur numele lui Pan Înseamnă totul. Dar În legătură cu zeul pășunilor arcadiene lucrul pe care-l cunoaștem cel mai bine este strigătul auzit de corăbierii antici plutind deasupra mării, Pan, marele Pan este mort... Marsyas Dacă urmăm legenda, ne va fi greu să credem În adevărul părerii celor care au văzut În clasicism o artă de pudoare și de modestie. Apolo este
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pe care clasicismul nu le-a bănuit. Ei sînt mai sinceri, dar și mai expuși decît ai statuilor antice... Cercul clasic se sparge și Marsyas aleargă acum pe elipsa barocă. Mai tîrziu va scoate un strigat de triumf. Odată cu acest strigăt Însă, el Începe sa uite ce-a rîvnit și să iubească fastul. În clipa În care Își proclamă atotputernicia, elipsa se transformă simbolic În cerc, deoarece Între barocul retoric al Contrareformei și canonul clasic nu e, ca atitudine, nici o diferență
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de soare și spulberat de vînt pot crește păduri Întregi de palmieri mincinoși În calea călătorilor epuizați de sete. Mi se pare foarte frumoasă ideea lui Unamuno de a-și Închipui un Don Quijote mergînd În deșert și strigînd, iar din strigătul acesta crescînd un imens cedru și apoi o Întreagă pădure sonoră. Priviți de aproape acești arbori mor, desigur, imediat, ei nu trăiesc decît din Încredere, din puterea de a nu-i suspecta că nu sînt adevărați. Fata Morgana e nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
unde a găsit fluturînd drapelul Înfipt de Amundsen cu cîteva zile Înainte, Robert Scott a murit Înghețat În zăpadă scriind pe ultima pagină a jurnalului său: E Îngrozitor să trăiești Într-o lume În care numai cel dintîi contează... Acest strigăt spune singur destul despre imoralitatea obișnuinței de a judeca totul ca la cursele de automobile... Pe de altă parte, dacă se instalează Între ruine, un creator autentic o face doar pentru a clădi cu ele altceva decît a fost edificiul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ca o mîngîiere. Și țîșnește parcă din ceea ce simt În această clipă, fremătînd și respingînd Încă o dată lecția amară a indiferenței. Fata Morgana Piramidele sînt goale, repetă unii cu Încăpățînare și tristețe, În vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțînd un strigăt de triumf, spre altă moară de vînt. Îndoielile ca și iluziile se Întîlnesc În vîrful piramidei. Zeul liniștii, Harpocrate, era, se crede, de origină egipteană. În Grecia și la Roma statuia lui era de obicei așezată la intrarea templelor, aceasta
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
moarte. Gestul sibilei din Cumae, scriind pe frunzele arborelui profetic pentru a le arunca apoi În cele patru vînturi, e un gest absurd. Artă gratuită? CÎnd prin arta sa artistul mizează totul pe soarele ce-i luminează privirea? În spatele unui strigăt tragic care invocă neantul se află aproape Întotdeauna o dureroasă melancolie a vieții. Dacă nu poate să fie etern, artistul răzvrătit Împotriva morții a vrut uneori să nu mai existe deloc. De aici o pornire nimicitoare, de a se distruge
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
s-a urcat pe el a intrat parcă Într-un fel de nebunie a luminii ce ne-a zăpăcit de tot. El, care disprețuia suferința, a murit În chinuri Îngrozitoare, răcnind de se cutremurau arborii din apropiere. Nu mai era strigătul ce Înfricoșase odinioară leul din Nemeea, ci răcnetul unui om care s-a trezit singur În fața morții. Crezuse că puterea sa n-are margini și iată că moartea i le-a arătat În sine Însuși. Zeii n-au nici un amestec
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
prin toți porii și strigă: nici o clepsidră nu e mai frumoasă ca o mînă omenească din care nisipul picură cald ca o șuviță de sînge... Dacă m-ar blestema cineva sa am ochii Meduzei ar trebui să renunț la acest strigăt, iar gîndul În sine mi se pare insuportabil. În pustiul Meduzei nu există scăpare și nu există nici dragoste; și, poate, ar trebui să spun: pentru că nu există dragoste... În realitate, zeița a condamnat Meduza la o singurătate disperată și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o lumină lacunară, gălbuie și păgînă, aș putea crede că sîntem În miezul verii. În fața acestui cer clar de septembrie, nu pot să-mi Închipui decît teoretic mîndria cu care Antigona se Îndreaptă spre moarte, deși Îmi dau seama că strigătul ei este cel mai tragic pentru că divinul nu mai participă În nici un fel la tragedie; mai mult, orgoliul ei este atît de uman, Încît devine destin; nu numai că sfidează interdicția lansată de Creon, dar cînd acesta Încearcă să-i
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
cu o asemenea stăruință încât părea că vor să-i îmbete. Apoi i-au despărțit, culcându-le pe mamă și pe fiică într-o cameră la etaj, iar pe Pelerin și pe tânăr într-un grajd. Spre miezul nopții, auzi strigăte puternice venind de sus. Sculându-se să vadă ce se întâmplă, le găsi pe mamă și pe fiică jos în curte, în lacrimi, plângându-se că soldații încercaseră să le batjocorească. Se trezi în el atâta revoltă încât începu să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
95. La sfârșitul celor patruzeci de zile, sosi și maestrul Jean Codure și se sfătuiră să înceapă să predice 3. Se duseră toți patru, fiecare în câte o piață, în aceeași zi și la aceeași oră și, chemând lumea cu strigăte și făcând semne cu bereta, începură să predice. Aceasta făcu mare vâlvă în oraș; multe persoane fură mișcate din evlavie de ceea ce spuneau și astfel ei primiră din belșug cele necesare traiului. Cât a stat în Vicenza, în cu totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
împotriva căruia am păcătuit, după însușirile Lui, comparându-le cu cele opuse lor, din mine: înțelepciunea Lui cu necunoașterea mea, atotputernicia Lui cu neputința mea; dreptatea Lui cu nedreptatea mea; bunătatea Lui cu răutatea mea. 60. Al cincilea punct. Un strigăt de uimire însoțit de o afecțiune crescândă, cugetând la toate creaturile, privind la felul în care m-au lăsat și m-au ținut în viață; îngerii, care sunt sabia dreptății dumnezeiești, cum m-au răbdat, m-au păzit și s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
să cad în păcat. 66. Primul punct va fi să văd cu văzul imaginației focurile cele mari și sufletele ca șși cum s-ar aflaț în niște trupuri de foc. 67. Al doilea punct. Să aud cu urechile plânsete, vaiete, strigăte, hule împotriva lui Cristos, Domnul nostru, și împotriva tuturor sfinților Săi. 68. Al treilea, să miros cu mirosul fum, pucioasă, murdărie și putreziciune. 69. Al patrulea, să gust cu gustul lucruri amare, ca lacrimi, tristețe și viermele conștiinței. 70. Al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
sosire din vreo lungă delegație. Uneori, adevărul se amesteca cu minciuna preschimbând totul într-o indiferență. Nu știa să fi fost iubirea ...păcatul ei. Nu știa ca degete străine să-i fi gâtuit iubirea. Tăcerea ei nu avea glas iar strigătul durerii o îndemna să tacă. Nici îngerii câteodată nu vin în ajutor când zborul îți este frânt. Nu stricase casa nimănui și nici nu îi furase cineva cu vorbe ușoare sentimentele de femeie. Nu a acceptat nicicând vre-un Don
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
istoria românilor. În pupile le ardea o flacără de o intensitate nepământeană, ca un mănunchi de curcubee căutând cu toată forța să slăbească dorința adversarilor însetatați de sânge și răzbunare. Doreau să fie judecați de Marea Adunarea Națională, dar acest strigăt era ca-ntr-un pustiu, numai vântul auzise. Cei doi soți apucară să se privească unul pe altul în ochi, pentru ultima oară. Ordinul de foc îi absorbise ca iuțeala fulgerului dintr-o dată pentru totdeauna. Scena executării fusese atât de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
agnostic cu temperament de mistic... Alexandru Budac : Da, dar el a încercat, și chiar a reușit, să surprindă în majoritatea filmelor sale nenumăratele chipuri ale acestei angoase pe care a trăit-o până la paroxism. Dacă ne gândim, de pildă, la Strigăte și șoapte, mai ales la scena revenirii la viață a lui Agnes și la reacțiile celor două surori îngrozite, putem spune că cineastul suedez a știut ca nimeni altul să ne confrunte pe ecran cu spaima fără seamăn încercată atunci când
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
un produs artistic. Și nu-mi vorbi aici despre Cu sânge rece, pentru că impresia de document nud e obținută acolo cu mare artă literară. Cum, la fel, în filmele minimaliste românești la care te referi, izbânda cea mare e tocmai strigătul oripilat al beoțienilor cărora li se pare că regizorul n-a făcut nimic, a luat de pe stradă și-a filmat : ”Ce, asta-i artă” ? Uite, ca să-ți dau un ultim exemplu, mă gândesc la Lampa cu căciulă, filmul lui Radu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
-și schimbe mersul. E Tamara: capul ei brumat parcă a început să viscolească văzduhul nopții. Se uită la noi mirată și schițează un salut spre Brîndușa, apoi își continuă mersul, cotind spre blocuri, în direcția din care s-a auzit strigătul și unde trec iarăși, de pe trotuarul celălalt, cîțiva oameni. Soțul Tamarei un tip sigur de el, cu o față pătrată, sprîncene groase și fruntea mult prea îngustă nici nu ne-a observat. Văzîndu-l acum pentru întîia oară, mă simt jignit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sufragerie, pufnind în râs în surdină, și sunt singură; e o singurătate enervantă pe care ceilalți o tulbură și o sporesc cu prezența lor; și la școală sunt singură; mă îndrept spre condică, îmi scriu numele ca și cum literele ar fi strigăte de chemare prin necunoscut; în clasă, chiar în momentul când explic cel mai bine, amintirea ta și imensitatea singurătății mele îmi taie răsuflarea; când mă întorc, nu știu, odată ajunsă acasă, ce a fost pe distanța parcursă; după ora 9
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
miercuri-joi, despre tine și iar despre tine și mereu despre tine. Trăiești aici încrustată adânc și în mine vei trăi mereu, chiar dincolo de viața mea. P. S. Ocazie neașteptată! G[aby] își ia răspunderea acestei scri sori incomplete care este un strigăt de tandrețe dezlănțuită. Te iubesc și trăiesc de mai bine de cincisprezece zile într-o prăbușire ideologică plină de suferință. Dar o să-i învingem, totuși. Curaj! Bunul Dumnezeu are să îngăduie să ne revedem, noi două, scumpa mea fetiță preaiubită! Tandrețe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și strig, speriată: scapă-mă! M. 39/1948 I [1 martie 1948] Mouetta mea, astăzi, întâi martie, luni, am primit frumoasa, minunata ta scrisoare din 28 decembrie. Mi-ar fi părut așa de rău să se piardă, căci e un strigăt cald de tandrețe pătimașă, care mi-a dat puteri și un sentiment de blân dă mândrie. Ce rău îmi pare că n-ai primit cele șapte scrisori duble ale mele; mă gândesc că o mână indiferentă și ostilă mi-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pătimașă, care mi-a dat puteri și un sentiment de blân dă mândrie. Ce rău îmi pare că n-ai primit cele șapte scrisori duble ale mele; mă gândesc că o mână indiferentă și ostilă mi-a azvârlit în vânt strigătele de dragoste și de neliniște și măruntele mele vești domestice. De trei zile, o telegramă, o carte poștală și scrisoarea de la Crăciun cu crenguța de vâsc. Tot atunci ți-am trimis și eu primul ghiocel din țara ta. Ce mișcătoare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]