6,525 matches
-
continuau impasibili, sub poruncă superioară, drumul. Câte unul totuși mai plângea. În același timp, o mulțime adunată în fața primăriei orașului însoțea cu deznădăjduite urlete de aprobare discursurile celor din balcon, care chemau la luptă. Frământându-mă în această mulțime și urlând și eu în rând cu ceilalți, am zărit sus, printre oratorii care înconjurau pe profesorul Emil Hațieganu, național-țărănistul bine cunoscut („fost și viitor ministru“ - ca să folosesc și eu vorba memorabilă a altui politician român, din vremea ocupației germane, în Primul
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
lui Lessing de fanatism e probabil cea mai mare deschidere a spiritului ei. "Mi-e groază de religie. Mă înfioară înclinația ei criminală", spune ea undeva. Și, în altă parte, " Oamenii ar trebui să gândească înainte să se pună pe urlat lozinci". Toată această groază de fanatism ne readuce în final în ce-o privește pe Lessing la nemărturisita rușine de alegerea ei timpurie, de aprobarea comunismului. În cele din urmă romanciera își construiește o teză "proprie", care merită considerată: De la
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
deznădejdea. Poetul privește vârsta în ochi și vede cum se unesc spaimele lui Eliot și Yeats la un loc: se cască guri, "te scapi pe tine", nimic nu poate opri sau întoarce deterioarea. Larkin e sufocat de indignare: "De ce nu urlă?" Ca și Emily Dickinson, Larkin e cel mai în formă când cercetează, ba chiar înscenează moartea. Versurile de acest fel sunt toate memorabile. Bătrâneții Larkin îi spune "copilărie răsucită". Întreaga lui poezie, ca și a lui Eliot, e oarecum răsucită
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
data aceasta Deși zac la întâmplare Unii lângă alții și aproape din obișnuință Îmbrățișați... Poemul e în același timp timid și îndrăzneț. Cheia poemelor lui Mole e subînțelesul, fiindcă el nu e ca acei Desperado îndrăzneți, care au nevoie să urle în pagină ca să-și aprindă flacăra poetică. Chiar și visul cu tatăl dispărut devine mai mult un vis de dragoste decât de pierdere a unei ființe dragi. Poetul visează Un alt fel de vis, un loc pentru tați. Se lasă
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a medita asupra existenței. Așa am fost toată viața și sunt bucuroasă că încă mai sunt la fel. LV. Trebuie e unul din multele poeme obsedate de bătrânețe. Scrisul este forța ta. Un Desperado e ca o fortăreață, chiar când urlă "deznădejdea" (expresia e a ta). Scrii ca să te întărești, sau tocmai fiindcă te simți puternică? RF. Cred că, odată cu vârsta, am scris mai mult despre îmbătrânire ceea ce nu e neobișnuit. Nu mă gândesc atât la forță, deși, când simt că
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
toți cunoscuții mei, chiar dacă n-am o țintă precisă. În metrou era mai cald decât în iad, trenurile nu aveau aer condiționat la vremea când a fost construit, și erau asurzitoare. Dacă erai pe peron când huruia trenul, puteai să urli cât te țin puterile la urechea celui ce te însoțește, că tot nu te auzea. Giuliani, primul nostru primar republican după foarte multă vreme, a pus ordine în toate. N-am idee ce-a făcut cu oamenii străzii, poate i-
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nostru, Radu Sturdza, fost maior. Se știa că se luptase pe front cu mare curaj și același curaj îl avea și în celulă. De îndată ce paznicii care pândeau auzeau prin ușă vreo vorbă mai ridicată, ușile se deschideau și intra Maromet urlând: — Cine a spus asta? — Eu, domnule comandant! răspundea respectivul vinovat. Maromet se îndrepta spre acesta și-i dădea două perechi de palme. Apoi întreba: — Cine-i Sturdza, aici? — Eu, domnule comandant! Și atunci, ciracii lui Maromet se repezeau la el
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
o mare dușmănie și celula se împărțise în două tabere. Nu mai știu ce au avut de împărțit, într-o zi, că unul i-a dat un pumn altuia. Șeful camerei a bătut atunci în ușă și a chemat gardianul, urlând că sunt unii care vor să-l omoare. Ofițerul politic - un fost învățător numit Farcaș - a întrebat cine este instigatorul (veșnic căutau instigatori). S-au declarat trei inși, printre care fostul subofițer, și i-au ridicat din celulă. Peste zece
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
în care se aflau chiar și niște flori. Îmi amintesc că, noaptea, intra în infirmerie un parfum de regina-nopții care era ceva miraculos. Aveam voie să stăm întinși toată ziua pe paturi și chiar să vorbim între noi. Gardianul nu urla la noi... Acolo, am găsit multe persoane interesante. Mai întâi, pe noul și bunul meu prieten Nicu Steinhardt; apoi, pe Aurel Bentoiu, fost ministru și mare avocat, care era foarte bolnav. Probabil că avea cancer la căile urinare, căci avea
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
-l primești.“ Mă duceam a doua zi la comisariat, unde eram lăsat să aștept până treceau toți ceilalți. În sfârșit, mă chemau și pe mine. Șeful era un tânăr muncitor în civil, membru de partid, desigur, care mă înjura și urla: „Care pașaport? În Bărăgan te duci!“ N-am reușit niciodată să-mi obțin buletinul. Dar, tot apelând la unul și la altul, mai din cumsecădenie, mai cu un bacșiș, am fost trimis la autoritățile militare, unde, spre marea mea mirare
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
mai ales la fereastră aduce veste: sau va muri cineva din acea casă, sau casele vor rămâne pustii. Când o găină cântă cocoșește, acesta e semn că: sau găina va muri, sau o persoană din acea mahala. Când vreun câine urlă mereu va pieri el sau se abate o nenorocire pentru acea casă. Celui care omoară un păianjen mare i se iartă șapte păcate, iar de omoară unul mic i se iartă numai trei. Când cocoșul cântă tare în fața ușii sau
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
mai ales la fereastră aduce veste: sau va muri cineva din acea casă, sau casele vor rămâne pustii. Când o găină cântă cocoșește, acesta e semn că: sau găina va muri, sau o persoană din acea mahala. Când vreun câine urlă mereu va pieri el sau se abate o nenorocire pentru acea casă. Celui care omoară un păianjen mare i se iartă șapte păcate, iar de omoară unul mic i se iartă numai trei. Când cocoșul cântă tare în fața ușii sau
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
nuanțare pe măsură în proverbe, spiritul lor nu pare cu mult diferit de acela din Fiziologul medieval: "Cuvânt de lup. Lupul easte gadină rea și stricătoare și fură. Și, deaca nu află hrană, el mearge unde easte o răspântie și urlă acolo și stri[gă] mult. Și fac și ei rugă cătră Dumnedzău și dzic așea: "Doamne, tu ne-ai făcut și ne-ai lăsat să nu paștem iarbă, ce ne-ai dat mâncare să mâncăm". Și aude Dumnedzău ruga lor
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
acest motiv, LUPUL reprezintă uneori un simbol al animalității în genere și chiar al "naturii" lucrurilor, cum se întâmplă în cunoscutul textem 2018 (Lupu-și schimbă părul, dar năravul ba367) sau în alte solidarități sintagmatice ale limbii române, precum 1990: Urlă alăturea cu lupii ("Trebuie să urmăm voințele, gusturile și datinile oamenilor în mijlocul cărora trăim, deși nu le aprobăm") ori 2019: Cel ce-n lume lup se naște / Tot ca lupul va trăi. Totodată, e de semnalat că urletul și alte
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
că se bătuse mai înainte și nu i-a luat pe jandarmi în serios. Dintr-o singură mișcare carabina l-a culcat la pământ și i-a atins un deget de la picior ori laba piciorului, așa încât flăcăul a început să urle. L-au atenționat să nu-i mai ia în glumă. La o mulțime de cincisprezece, douăzeci-treizeci persoane, doi trei jandarmi care se bucurau de respect și se pricepeau să dezarmeze oamenii, făceau ordine în câteva secunde. Încetul cu încetul, într-
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
înjurăturile câte unui plugar băut ("Trăiască România Mare, ducă-se în (...) mamei lor ungurii etc.), ci și de atitudinea unor intelectuali români vizavi de autoritățile ungare provocau tensiuni. De pildă, conform unui raport, avocatul clujean Hosszú Vazul s-a repezit urlând, în octombrie 1943, la funcționarii primăriei, atunci când s-a dispus adăpostirea unor refugiați maghiari în locuința sa, ca răspuns la dispozițiile autorității române pentru maghiarii din Turda: "Nu-mi pasă, striga avocatul, nici dacă mi se aduc în casă cincizeci
Transilvania reîntoarsă: 1940-1944 by Ablonczy Balázs () [Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
ți s-a întâmplat să te atace cineva în timp ce erai în direct? Să sară pe tine? C.Z.: Da, mai mult în țară. Unii oameni sar pe tine. Nu neapărat să fie violenți, dar să-ți spună anumite chestii, să urle în cameră. Încerc să-i dau la o parte, încerc să vorbesc cu ei după ce termin live-ul, dar în live e mai greu. Sau mă bazez pe colegi care de obicei sar ei și nu-i lasă să-mi
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Science/861_a_1560]
-
ca să mă pot șterge, dar eu am continuat să vorbesc. E foarte urât să transmiți din Vama Veche de 1 mai. Am mai făcut de la meciuri cu suporterii care ieșeau pe lângă mine, evident supărați, și ăia înjurau încontinuu și eu urlam în microfon ca să acopăr înjurăturile lor. Dar de unde, când vedeau că îi acopăr veneau și-mi luau direct microfonul din mână să țipe în el, tu știi cum fac, că ai transmis de pe sport mulți ani. A.N.: Știu, știu
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Science/861_a_1560]
-
indignare și plin de ,,iubire creștinească” cum că ,,în România se varsă sînge nevinovat !” Desigur, avem de-a face aici cu o ,,adevărată iubire creștinească”. Dar cînd în piețe sînt sacrificați mieii sub ochii oamenilor, cînd porcii sînt înjunghiați și urlă în preajma Crăciunului, cînd vitele și păsările sînt sacrificate în abatoare, atunci nimeni nu mai spune nimic, nimeni nu mai este indignat, nimeni nu mai este ,,iubăreț”. Nimeni nu mai este pătruns de ,,iubire creștinească ” ! - Da, sîntem plini de ,,iubire creștinească
Tribul by Ciornei Marian () [Corola-publishinghouse/Science/91671_a_92380]
-
sataniste, cloceau ei planul de stăpînire a lumii prin exterminarea Neamurilor și de le va obosi fibra luptătoare, atunci să le tragă goimilor o robie veșnică! În Europa feudală, sectarismul locativ al mozaicilor a fost botezat ghetou, iar acum ei urlă furioși că de fapt goimii i-au obligat să trăiască izolați de restul populației și asta este dovada istorică a celei mai sălbatice forme de antise- mitism ce îi caracterizează pe europeni! Mînca-v-ar moartea cu tot cu mimetismul vostru revelat și plin
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
importante căi comerciale erau am-plasate orașele elenistice ce aveau între zidurile lor mici ghetouri mozaice constru- ite de iudei pentru ca aceștia să nu se ,,spurce” din contactul direct cu cei netăiați împrejur și nu din răutatea și invidia goimilor cum urlă ei azi! Pretutindeni în Palestina era vorbită limba greacă, chiar și Iudeea care repre- zenta o enclavă a iudaismului unde predomina aramaica iar teocrația ivrită nu s-a împotrivit infiltrării culturii elenistice. Dar regiunea era otrăvită și de multă suspiciune
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
care era împodobit cu panglici colorate de lînă și ornat cu ghirlande de flori. Următoarea zi, credincioșii îl plîngeau pe mort iar în ziua de 24 se făcea înmormîntarea lui Attis ca pentru orice muritor. preoții se flage- lau și urlau de jale. Dar pe 25 era marea sărbătoare ce semnifica renașterea naturii iar Attis se trezea din somnul morții și participa la bucuria colectivă. Sărbătoarea se termina pe 27 printr-o procesiune triumfală pe străzile Romei. Prelatul roman Dionisie Scitul
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
Zorba, a omului instinctual, prin gesturile căruia irumpe clocotul vieții. El, care a luptat atât de intens cu instinctele, sfârșește în final prin a li se închina. De altfel, dualitatea firii sale, îl aruncă la extreme. Ce alegem, pare a urla Kazantzakis din scrierile sale, flacăra pasiunii sau clocotul instinctelor? Din nou, o împăcare a lor nu-i trece prin cap deși asta ar însemna raționalitate - Raționalitate și iraționalitate în Raport către El Greco. Dacă raționalitatea dă lumii tehnicile de ameliorare a
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
față de sine. Iubirea excede rigoarea, asta pare să ignore uneori intelectualul hămesit de foame al lui Hamsun. Totuși, atunci când nu se consumă în analize de sine, când, fără adăpost, se retrage în pădure, acesta intuiește esența divinității, de aceea îi urlă: „Doamne, Dumnezeule, Părinte ceresc! am strigat în durerea mea și am repetat acest strigăt de mai multe ori ore în șir fără să mai spun și altceva.” (p.28) Asistăm la un strigăt de disperare a celui aflat la discreția
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
sunt imagini developate în negativ, sclipind discret pe un fond evacuat de lumină: "Ce-a mai rămas oare din lumina/ căzută-n genunchi lângă râu/ ochii bat liniștit din pleoape/ slavă celei duse-n robie// iată că rugul de jertfă/ urlă cu sânii pe cerul roșu/ și crucea mea de zăpadă/ cade în somnul fericit de valuri". Nimic nu apare decât în virtutea dispariției, căci ceea ce vedem se arată pieritor, coborâtor în negura unui decor pustiit, mistuit de absență. Dar nu chiar
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]