6,807 matches
-
schimb încuietorile și, acu’ un secol îi promisesem lui Julie că vom prânzi împreună. În plus, aniversarea tatei era peste numai câteva zile și trebuia să mă pregătesc de plecare vinerea următoare. În timp ce mă îmbrăcam - chestie care a durat o veșnicie, pentru că eram întreruptă de sărutările de 450 de secunde despre care v-am vorbit - a început să sune mobilul lui Charlie. Tocmai intrase în baie să se bărbierească. Să răspund eu? l-am întrebat. — Te rog, veni răspunsul. Am apăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
aș putea să nu te iert când porți așa o rochie? Asta-i partea bună a lui Charlie, îmi iartă totul aproape imediat. E de admirat. Celor mai mulți oameni pe care-i cunosc, ca și mie, de altfel, le ia o veșnicie să ierte chiar și un lucru mărunt, ca atunci când Julie mi-a furat șnurul Cosabella preferat. Iâh, acum va trebui să-i spun de cutiuța de medicamente. — Nu mai fi îngrijorată! mi-a spus, văzându-mi expresia neliniștită. Ce s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
i-am spus administratorului de la biroul de Închirieri, care privea fix la vehiculele oprite, cu seninătatea unui om pe cale de a Închiria ultima lui mașină Înainte de-a ieși la pensie. Blocajul ăsta de trafic pare c-o să dureze o veșnicie. — Calmați-vă, domnule Prentice. Se poate rezolva În orice clipă, cînd ăștia din Guardia o să-și dea seama cît sînt de plictisiți. Toate reglementările astea... (Am dat din cap spre contractul de Închiriere.) Becuri de rezervă, trusă de prim ajutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
am dat seama cît de bine funcționa mecanismul său de descifrat personalități - deja mă simțeam În largul meu În vila aceea, liber de datoriile trecutului, de morena amintirilor În care mi se cufundaseră tălpile și care mă Înconjura de-o veșnicie. — Charles, ai ajuns acasă..., Îmi spuse Crawford, făcîndu-mi semn să mă grăbesc către livingul uriaș. Bucură-te de senzație - stranietatea ne e mai aproape de suflet decît ne place să credem. — O fi. Casele goale au ceva magic. Nu sînt sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
treia persoană care fusese și ea de față. Nu mi-era adresat câtuși de puțin și venea din starea de semicomă În care se afla. Nu făcea referire la un timp anume. Era din nou „acum“ și iar „acum“, pentru veșnicie - infinit mai viu În acele frânturi de propoziții disparate decât În orice scrisese sau Îmi povestise vreodată În momentele de luciditate despre experiențele lui de pe front. Fuseseră Întotdeauna tabu. Amintiri de la Ypres și din alte orașe distruse, Încartiruiri În castele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
lasă, chiar și astăzi, Codrul lui Wistman - de basm. El corespunde În mod straniu tipului de decor pe care artiști ca Richard Dadd l-au imaginat pentru acea lume În vremurile victoriene, și care acum ne-a fost dat pentru veșnicie: mișunând, cu fațete de giuvaer, aplecat spre sine, plin de taine aflate imediat sub pragul simțurilor noastre de adulți. Intrăm. Locul emană o tăcere profundă, ca și cum aici domnește latura vegetală a creației și până și păsările au fost izgonite; dedesubt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
dată numai ca un popas, înainte de a merge la Cel ce Este Veșnic Viu Și știind acestea, omul va cunoaște că Lumea de pe Pământ arată precum o oglindă răsturnată, nedesăvârșită și cu multe metehne, a Lumii celei de dincolo, din Veșnicie Iar omul de felul acesta este fideist, adică are o credință, în Cel pe care îl preamărim în chip întreit, în Sfânta Treime, Cea care este Una și în veci nedespărțită: Tatăl și Fiul și Sfânt Duhul Său, Cel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
un timp, în domoala rostire a Vânătorului, desluși o baladă în care pietrele se arătau vii, asemenea ploii, asemenea vântului și asemenea fulgerului, elemente care cuprind în ele un spirit ce este ostil nemișcării și care dorește să arate faptul veșniciei schimbării în lume. Oare am de a face cu un șaman, strămoș al șamanilor, care vede lumea prin prisma animismului? se interogă, aparte, Profesorul. Ori, poate, cu un vizionar, dinaintea căruia tainele devin consubstanțiale diafanei materii?... Ca și cum, auzindu-l, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pătat? Nu, ma biche! S-au stropit de cafea și pantalonii noștri, pe care abia-i călcaseși... Cufundându-se în groapa meditațiilor sale, Profesorul nu-și mai auzi consoarta. Simți că depărtarea capătă formă în aducerea-i aminte, sunând asemenea veșniciei. Desfăcându-și încet de tot palma cu un gest furiș, precum cel al unui elev ce maschează copiuțele la examenele date în scris, parcurse cu voce șoptită scrijeliturile sângerii ce începuseră să se vindece și să se estompeze: Îmhî: E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
cum știe mai bine pentru acest nou drum al crucii. Liniștea se terminase. Fireasca, omeneasca teamă va trebui înfrântă pentru a merge înainte, nevoiți să-și depășească limitele în lupta cu vremea, terenul, capcanele inamicului. Nimeni nu are contract cu veșnicia, mai ales pe timp de război când fragilul fir al vieții se desfășoară pe capacul deschis al unui sicriu. Iar asta o știu cel mai bine ei, veteranii. Calmi, aceștia au încremenită pe față acea seninătate născută numai dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mortului pe piept. Murmură scurt o rugăciune pentru liniștea sufletului celui care murise. Se ridică, uitându-se la soarele înălțat sus pe cer. Mai este mult până la sfârșitul zilei când, probabil, noaptea va aduce o încetare a luptelor. Și o veșnicie până la sosirea trupele române, peste douăzeci și patru de ore. Deodată, o rafală scurtă de pușcă-mitralieră spintecă liniștea. Câteva gloanțe trec prin ferestre și ricoșează cu miorlăituri sinistre în pereții holului. Nemții atacă! ...Nemții atacă! Asaltul pornește prudent, dar la fel de hotărât ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
după amiaza acelei zile; nu mă cunoștea nimeni decît ea. După-masă m-am dus. Fosta stăpînă a casei odihnea În sicriu, pe masa din sufragerie. Și cum amurgul inundă odaia Într-o lumină caldă, defuncta semăna uimitor, cîteva clipe - În veșnicia În care intrase -, cu Keti. Geneza era atît de imprimată În asemănarea ce mi se dezvăluia că nu putui suporta; Întorsei capul. Simțeam că mă sufoc. Mă depărtai, prezența mea trecu; anonimă pe lîngă cele cîteva femei și un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
raiul lui de cîini unde se afla acum cred că latră vesel, Înveselit de vederile din cer, de noua lui viață, căci nu văd de ce, ca ființă a lui Dumnezeu, n-ar avea dreptul și el să se bucure de veșnicie... Învățătorul, adus la conversații despre familie, gîndea melancolic la trecerea timpului, la fiicele și nepoata lui. Ana avea acum 39 de ani, sora ei 35, iar fiica 17, era elevă la un liceu cu internat, În București, pentru că În municipiul-capitală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
anume prezență; - Keti nu era, Cred că numai ea ar fi putut...Domnul Pavel, privind răsadurile, Îmi vorbi arătînd Înspre ele: -Avem atîtea de Învățat de la flori, de la animale, de la primăvara asta care ne vorbește cîte ceva despre viață, renaștere, veșnicie, dar nu luăm seama, nu pricepem nimic, nu Învățăm, nu vrem să Învățăm. Trecem pe lîngă atîtea... Nu observăm. Nici pe noi nu ne cunoaștem, deși ne zîmbim, vorbim Între noi, ne Îmbrățișăm, părinte și fiu, fiu și părinte. Toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
organicității, a intro-/extra-corelativității, similitudinea dintre întreg și componentul său prin relevanța aceluiași clișeu formativ: partea conține aspectele alcătuitoare ale întregului. Fenomenul este edificabil oriunde în universul cunoașterii și al percepției. Urechea, talpa piciorului (corpul uman), picătura oceanului (oceanul), clipa (veșnicia), conul de brad (coniferele), frunza copacului (coroana copacului), aura din „insula” decupată a frunzei (conturul integral al frunzei), fărâma de țărână (materia/universul), mecanica atomului (mecanica cerească) — sistemul de mișcare „circular-centrată” multiplicativă a materiei satelit-planetă-soare/stea etc.→ sistem planetar/solar-sistem
Aspecte ale spectromorfiei muzicale(III) by Teodor ?u?uianu () [Corola-journal/Journalistic/83641_a_84966]
-
bărbatul ei mai are și alte ciudățenii, dar care n-o împiedică să-l iubească, ba chiar o înveselesc, o amuză. "Dar dumneata mai vrei"? zise Matilda. "Eu mor după ele", răspunse Clara. "Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei ", zise Micu. Nu există moarte neveșnică, zise Matilda, care după felul cum replică se vedea ca nu cunoștea ridicola gândire a lui Vlahuță. Pe urmă fiți liniștit, mai adăugă în timp ce se îndepărta spre bucătărie, ciupercile au fost gătite de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
împins cu o putere inexorabilă să nu poți accepta), să abandonezi (purtam în ființa mea căldura, tandrețea, brațele încolăcite pe gâtul meu ale unei făpturi minunate, Silvia), dar nici să trăiești văzând chipul urii, silindu-mă să-l îndur în veșnicie și fără scăpare, ca și când ași fi fost împins pe poarta pe care scrie lasciati ogni speranza, voi ch'entrate... Starea mea avea un nume: disperare! Mă așezai pe o bancă și îmi luai capul în mâini. Chiar totul e pierdut
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
trebuia să se nască", zise, și înțelesei că se credea că face parte dintre cei privilegiați, sortiți dacă nu să nu moară niciodată, în orice caz moartea lor să se piardă în timpuri imemoriale și nedeterminate, contopite cu intemporalul, cu veșnicia a tot ceea ce există... Mama însă credea în moartea ei, și abia acum îmi mărturisi spaima prin care trecuse. "Bine că ai scăpat, zise. Moartea e dată și nu iartă pe nimeni". Și ce-mi pasă mie de chestia asta
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
rafală atinse tavanul. Sub o ploaie de stropi de metal topit. Vasquez se întoarse înjurând. Fără să-i pese, Hicks înainta în linia de tragere și îndreptă lampa sub un șir de dulapuri metalice, Rămase așa parcă timp de-o veșnicie, apoi îi făcu semn lui Ripley să vină la el. Picioarele femeii refuzau să-i dea ascultare și tălpile parcă erau lipite de podea într-un sloi de gheață. Hicks repetă gestul, mult mai presant, iar ea izbuti să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de veșmintele de protecție, ca de niște piei năpârlite. Plăcile fumegânde căzură pe podeaua pe care acidul începu numaidecât să-l erodeze. Cabina se umplu cu un miros înțepător, arzând ochii și plămânii. După ceea ce lor li se păru o veșnicie, cabina ascensorului se imobiliză. Acidul perforase podeaua și picura deja pe cablurile și roțile de ghidare. Ușile se depărtară și ei se buluciră în afară. Era rândul lui Ripley să-l susțină pe Hicks. Din piept i se mai înălța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pauze, umblam singur, enervându-mi colegii. Ca să evit contactul fizic din timpul bătăilor, scuipam și-o luam la fugă. Doar fetelor le puneam piedică, după ce le fugăream prin curtea interioară: îmi plăcea să le văd căzând. N-a ținut o veșnicie toată povestea, poate câteva luni, poate o zi-două, poate ceva mai mult în mintea mea. I-am lăsat în pace, să vină, să pună mâna, să mă mângâie oligofren pe cap. Obținusem ce vroiam: sentimentul că sunt altfel, important, despărțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întrebai de volumele lui Arghezi, ți le ziceau pe de rost, în ordine cronologică. De data asta, nu mai păream eu pretențios, și nici exagerat. Nimerisem într-o lume robustă, arhaică, mirosind a oțet, transpirație și învățătură. După cum observa Blaga, veșnicia se născuse la sat, iar acesta, la rândul lui, se mutase în amfiteatrul „Bălcescu“. N-ai fi crezut că-ți poți găsi jumătatea aici. Și totuși, memoria o reține pe Felicia, colega mea de grupă din Constanța. Nu eram doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
intrat direct în armată... — Da, și tata a fost în armată, sublocotenent în regimentul Vasilievski. — Ba în regimentul Belomirski. Transferul în regimentul Belomirski a avut loc aproape în ajunul morții. Am stat lângă el și i-am dat binecuvântarea întru veșnicie. Mama dumneavoastră... Generalul se opri puțin ca și cum l-ar fi încercat o amintire tristă. — Și ea a murit la șase luni după aceea, din cauza unei răceli. — Nu de răceală. Nu de răceală, puteți crede ce vă spune un om bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Vine la mine într-o dimineață, înainte de ora șapte, mă trezește. Mă îmbrac uluit; tăcere de ambele părți; înțelesesem totul. Scoate din buzunar două pistoale. Prin batistă. Fără martori. La ce bun martorii, dacă peste cinci minute ne trimitem în veșnicie unul pe altul? Am încărcat pistoalele, am întins batista, ne-am pus unul altuia pistolul în dreptul inimii și ne-am privit drept în ochi. Deodată, ne-au țâșnit la amândoi șiroaie de lacrimi din ochi, mâinile au început să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acestui mare om; iar așa ceva, cu excepția mea, n-a mai văzut nimeni! Spre sfârșit, ce-i drept, nu mai plângea, nu mai vărsa lacrimi, ci doar gemea din când în când; dar se întuneca parcă din ce în ce mai mult la față. Parcă veșnicia îl umbrea deja cu aripa ei de beznă. Uneori, noaptea, ne petreceam ore întregi singuri, tăcând; mamelucul Roustan sforăia în camera de alături; grozav de adânc mai dormea omul ăsta. „În schimb, mi-e credincios mie și dinastiei mele“, spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]