60,397 matches
-
ale lumii Înconjurătoare, va ipostazia mitul ca formă originară: „Mitul nu e tardiv decât În formulări. Dar conținutul său este arhaic și se referă la sacramente, adică la acte care presupun o realitate absolută, extraumană” (1969, p. 41). La fel, pornind de la principiul că mitul este un instrument de gândire a realului, Claude Lévi-Strauss va sugera prioritatea, dacă nu istorică, cel puțin semiotică, a mitului (1973, p. 84). Ritul: definiții și tipologiitc "Ritul\: definiții și tipologii" Spre deosebire de mit, conceptul de ritual
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
potrivește cu o concepție asupra naturii și asupra relațiilor economice În care puterile supranaturale au fost, În mod eficient, gonite (R. Styers, 2004, p. 115; vezi și J.Z. Smith, 2004, pp. 182-194). Definițiile uzuale subliniază faptul că sistemul magic pornește de la imaginea unui univers controlat de o sumă de „puteri”, care nu se află la Îndemâna oricui, puteri care au statut „mistic” sau „ocult”. Aceste puteri, care depășesc limitele omului de rând, se manifestă cel mai adesea În mod imprevizibil și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Child, 1993; J.B. Russel, 1987). Aspectul de generalitate al acestor credințe i-a Îndemnat pe părinții antropologiei (Tylor, Lang, Frazer, Marret) să susțină că la originea tuturor manifestărilor magiei „primitive” stă ideea că lumea este „Însuflețită”. Astfel, Tylor susține că, pornind de la experiența visului, acești oameni ar fi descoperit posibilitatea ca din ei „ceva” să poată avea o existență independentă. De aici, ei ar fi dedus dedublarea ființei Între apariția concretă, materială și un altceva imaterial - sufletul (anima). Pasul următor a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
specialiști identificați cel mai adesea sub numele generic de șamani. Pentru foarte mulți autori, șamanismul, deși include activități magice „curente” precum divinație, vindecare, influențarea naturii, reprezintă un sistem cultural de sine stătător, chiar un fel de religie primordială. Aceste aserțiuni pornesc de la faptul că șamanismul este atestat mai ales la societățile de vânători-culegători și se estompează (este Înlocuit de magia vindecătorilor sau de casta preoților) la civilizațiile de agricultori. În plus, elemente arheologice provenind din paleolitic par să dovedească existența cultelor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Atunci se lasă un Întuneric de nepătruns. Deodată se aude nu se știe de unde un țipăt ascuțit, intermitent, pătrunzător ca scrâșnetul oțelului, apoi se lasă din nou liniștea. ș...ț Șamanul țipă astfel, schimbându-și mereu vocea. ș...ț Șamanul pornește să bată toba. Murmură un cântec. Și cântecul, și bătăile tobei sunt din ce În ce mai puternice. ș...ț Alternanța țipetelor de păsări și a tăcerilor se repetă de mai multe ori. În cele din urmă șamanul schimbă ritmul tobei și Își cântă
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
magică Întemeiate pe exploatarea analogiilor dintre lucruri, ființe și acțiuni definesc magia homeopatică; b) legea contactului: obiectele care intră În contact se influențează reciproc. Pe baza acestei legi funcționează magia prin contagiune, În care acțiunile de influențare a mersului lumii pornesc de la manipularea lucrurilor care s-au aflat În contact cu ființa, obiectul sau locul care face obiectul inițiativei magice. Pornind de la imaginea unui univers În care elementele componente sunt legate prin asemenea legi, gândirea magică „deduce” posibilitatea unei acțiuni capabile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
contact se influențează reciproc. Pe baza acestei legi funcționează magia prin contagiune, În care acțiunile de influențare a mersului lumii pornesc de la manipularea lucrurilor care s-au aflat În contact cu ființa, obiectul sau locul care face obiectul inițiativei magice. Pornind de la imaginea unui univers În care elementele componente sunt legate prin asemenea legi, gândirea magică „deduce” posibilitatea unei acțiuni capabile să schimbe mersul firii și existența unor proceduri adecvate, care asigură eficiența unui asemenea demers. Ceea ce Înseamnă că: a) magia
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
adesea pe existența unor „specialiști” ai riturilor magice. Aceștia puteau avea un statut social apropiat de cel comun (babele-vraci din satele tradiționale) sau puteau beneficia de o poziție socială aparte, fiind organizați În anumite congregații esoterice - vrăjitorii/vrăjitoarele și șamanii. Pornind de la observațiile lui Max Weber referitoare la autoritatea bazată pe „charismă” și de la exemplele din societățile „primitive” date de sociologul german, Victor Turner a propus, Într-un text frecvent citat (1972, vol. XIII), instituirea conceptului de specialiști ai religiei - aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o mulțumire pentru protecția deja acordată, o invocare a divinității, o confesare a unor fapte, o penitență sau, la celălalt pol, un blestem (R. Abersman, 2003, vol. XI, p. 590; R. Firth, 1996, pp. 169-170; E. Rothgery, 2004, p. 336). Pornind de la aceste caracteristici, R. Foster (1992) identifică trei mari tipuri de rugăciuni: a) „către sine” (inward), care pun accentul pe autoexaminare; b) „către alții”(outward), care Întăresc relațiile dintre diverși oameni sau dintre oameni și instituții; c) „către lumea de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Firth, 1996, p. 108). Cercetările antropologice au arătat că diferitele civilizații instituie reguli clare referitoare la ceea ce poate fi sacrificat și ceea ce nu poate fi admis În acest ritual. Prin aceasta, sistemul sacrificial funcționează ca un sistem de clasificare, care, pornind de la axa sacrificiu vs non-sacrificiu, stabilește clase de opoziții precum: animale/plante/obiecte care pot fi sacrificate vs animale/plante/obiecte care nu pot fi sacrificate (considerate a fi totemul unei comunități), lucruri pure vs lucruri impure, lucruri supuse interdicțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
un act ceremonial care instituie ordinea socială și valorile culturale. Ceea ce Înseamnă că a explica sacrificiul devine sinonim cu a explica civilizația umană. Sau, altfel spus, originea sacrificiului și funcțiile sacrificiului explică originea și funcțiile culturii. Prima dintre aceste perspective pornește de la ideea unei crime sacrificiale care a avut loc, În mod real, cândva, Într-o epocă revolută a umanității. Sigmund Freud, cel mai cunoscut promotor al teoriei „sacrificiului primordial”, a fost influențat de studiile de mitologie comparată și de antropologie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Sacrificiul, ca ritual, este operatorul care permite instituirea culturii (sumă de reguli, interdicții și prescripții nebiologice) și metafora care exprimă și actualizează această conversie (vezi pe larg discuțiile din volumul colectiv Violent Origins, editat de R.G. Hamerton-Kelly, 1987). Walter Burkert pornește de la observația că, spre deosebire de strămoșii săi (primatele), omul este carnivor și vânător. Aceasta presupune că oamenii primitivi trebuiau să construiască arme ca să suplinească lipsa unor colți sau gheare ucigătoare și trebuiau să se organizeze pentru a putea suplini lipsa de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
omorârilor rituale de tipul „țapului ispășitor” - În acestea este afirmată distrugerea ordinii sociale, victima sacrificială nu este consumată În comun, iar sacrificiul vizează alungarea forțelor răului care sunt Întrupate de animalul ucis, și nu atragerea forțelor divine (1983, pp. 172-173). Pornind tot de la caracterul sângeros al sacrificiului, René Girard a construit un model teoretic, la fel de ambițios, În care sacrificiul apare drept mecanismul care instituie separarea de animalism, prin opoziția dintre violența „impură”, legată de pulsiunile sălbatice, și violența „pură”, reglementată de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
De Dumnezeu bun lăsată./ La vânt, ploaie și la soare/ Și la apă curgătoare./ - Noi acum vezi că grăbim,/ Iaca deloc că zilim,/ Dar nu-ntoarcem Înapoi,/ Pe Ion a veni cu noi,/ Ci că vremea ne-a venit,/ De pornit la răsărit,/ Unde-un măr mândr-nflorit/ De tot că s-a vestejit./ - Zorilor, surorilor,/ Mândrelor, voi, zânelor!/ Ce grăbiți voi de ziliți/ Și pe Ion Îl despărțiți/ De jocuri nejucate,/ De lucruri nelucrate,/ De flori mirositoare,/ D-albe și rumenioare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
De flori mirositoare,/ D-albe și rumenioare./ - Noi grăbim, vezi, de zilim,/ Nu pe Ion să-l despărțim/ De jocuri nejucate,/ De lucruri nelucrate,/ De flori mirositoare,/ D-albe și rumenioare./ Ci că vremea ne-a venit/ Acum iară de pornit,/ Căci câte flori Împupesc,/ Toate pe una jălesc./ Și câte În lume Înflor,/ Toate lui se-nchină cu dor./ Și câte din lume trec,/ Toate pe el mi-l petrec... (S.F. Marian, 1995, pp. 149-150). Înmormântarea mobilizează Întreaga colectivitate: moartea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sportive). De asemenea, multe echipe din diferite sporturi au proceduri de acceptare, formale și informale, modelate după schemele riturilor de inițiere. Una dintre cele mai interesante aplicări ale acestui pattern ritualic este cea oferită de antropologul Julian Pitt-Rivers (1987), care, pornind de la observația că existența unei funcții utilitare nu reduce cu nimic valoarea simbolică a unei acțiuni, interpretează procedurile din aeroporturi drept un ritual de trecere: Călătoria Începe prin mai multe rituri de separare: Înregistrarea bagajelor și cedarea lor (renunțarea la
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sunt continue, fiind generate numeroasele forme de creație artistică individuală. Prima este integrată În procese sociale globale (riturile), deci obligatorie, celelalte sunt fragmentate și marginale, legate de inițiative individuale, opționale și adesea experimentale. Prima se Întemeiază pe reprezentări colective, celelalte pornesc de la reprezentări individuale, particulare. Prima are un caracter „inversiv”, contestând momentan structura existentă, celelalte au un caracter „revoluționar”, care poate fi subversiv și distrugător pentru ordinea socială. De aceea, individul „trăiește” liminalitatea, dar „se joacă” cu liminoidul (V. Turner, 1982
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
imagini ale unei ordini sociale alternative. Clasele Înstărite foloseau dramatizarea străzii În moduri variate, pentru a construi imagini ale legitimității puterii pe care o dețineau. Pelerinajultc "Pelerinajul" În diferite momente ale anului, În diferite puncte ale planetei, mii de oameni pornesc Într-o călătorie, uneori mai lungă, alteori mai scurtă, mânați de același țel: să ajungă Într-un loc considerat sfânt, să se Împărtășească din puterea acestuia și să se reîntoarcă, schimbați de această experiență, acasă. Lumea creștină cunoaște marile pelerinaje
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pe o axă istorică, pelerinajele de tip arhaic (călătorie pe jos, Însoțită de mari riscuri) pot fi separate de cele moderne (călătorii organizate și/sau protejate de instituții specializate). Într-o tipologie mai elaborată, A. Morinis (1992, pp. 10-13) identifică, pornind de la scopul călătoriei, următoarele familii de pelerinaje: a) devoționale: scopul lor este onorarea unei divinități, a unui lăcaș, personaj sau simbol; b) instrumentale: urmăresc Îndeplinirea unor scopuri concrete, pământești (Însănătoșire, penitență); c) normative: sunt asociate și impuse de sistemul riturilor
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
În riturile de trecere această modificare este concentrată asupra alterării statutului social, În pelerinaje transformarea vizează mai ales o schimbare a datelor personale, referitoare la sănătatea fizică sau mentală sau la viața spirituală (A. Morinis, R. Crumrine, 1991, p. 11). Pornind de la această realitate, Victor Turner a definit pelerinajul ca o expresie a antistructurii, adică a unei Întreruperi și anulări temporare a organizării sociale stratificate: Sunt tentat să văd pelerinajul ca o formă a antistructurii instituționale sau simbolice (sau poate o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
axioma oricărei dezbateri de televiziune: că audiențele pot participa În mod adecvat doar stând și privind din casele lor (N. Couldry, 2000, p. 158). Un alt punct de vedere este cel pe care l-am promovat (M. Coman, 2003) - acesta pornește de la fenomenele de mobilizare socială prilejuite de concertul lui Michael Jackson din București, 1992: Pelerinajele prilejuite de prezența lui Michael Jackson la București se structurează În două unități distincte: a) traseul către punctul de Întâlnire cu idolul - caracterizat printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
etalarea unor embleme și efigii. Dar charivari se distinge de asemenea forme ritualice prin caracterul său popular și autonom și prin faptul că inițiativa este luată, de obicei, fără acordul autorităților și adesea, Împotriva lor. (E.P. Thompson, 1981, p. 277) Pornind de la descrierile etnografice și studiile interpretative, putem identifica În acest ritual complex și sincretic o seamă de note comune, adică de unități rituale constitutive (I. Chiva și F. Zonabend, 1981; E. Muir, 1997; H. Rey-Flaud, 1985; E.P. Thompson, 1981): a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
marcate ca atare, limitate În timp și social acceptate pentru funcția lor „homeopatică”; e) ritualul Încetează atunci când cel contestat acceptă să-și asume public vinovăția și să se „răscumpere”, plătind bani, băutură, alimente sau alte forme de compensare oprirea ceremonialui. Pornind de la atestări din secolul XIX, Nicole Belmont (1981, p. 16) citează o descriere etnografică din 1809: Pentru a aduna pe toată lumea, șeful cetei lua un corn de vacă și parcurgea ulițele, sunând din el la toate răscrucile - sunetele ascuțite se
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
temporalități: ea implică o Întoarcere În timp și o repetare ciclică a acestui act de revenire la un moment din trecut. În sfârșit, gestul comemorativ presupune o intenție colectivă de a face public acest complex simbolic. Spillman (1997, pp. 57-93), pornind de la analiza centenarului și bicentenarului SUA, identifică trei elemente esențiale: națiunea, temporalitatea (momentul fondator, viziunea Întemeietoare proiectată În viitor, confirmarea ei În prezentul glorios) și valorile comune (teritoriul național, cultura, prosperitatea etc.). Într-o lucrare frecvent citată, P. Connerton (1995
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
divină pe care, prin persoana sa fizică, el o anunță supușilor. Tocmai de aceea, simpla sa prezență instituie, aproape de la sine, o «stare de centralitate», deplasând sufletul comunității către locul său de rezidență”. Vizitele prezidențiale moderne urmează o logică similară. Pornind de la modelul francez, D. Fleurdorge (2005, pp. 160-165) identifică următoarele momente ceremoniale: a) sosirea președintelui și primirea de către autoritățile locale proeminente; b) deplasarea de la locul sosirii către prima destinație: rolul mulțimilor strânse pe străzi - mărturie a adeziunii, simpatiei și identității
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]