59,775 matches
-
publicului că s-au scurs șaisprezece ani în antractul care desparte actul III de actul IV, el arată timpul sub forma unui personaj alegoric, și-l face să pronunțe, sub formă de prolog, următoarele cuvinte: "Timpul. Eu care unora le plac, care pun pe toată lumea la încercare, în același timp bucurie și teroare a celor buni și a celor răi, eu care fac și desfac eroarea, este timpul, acum, în numele Timpului, să mă folosesc de aripile mele. Nu faceți o crimă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
direct al lui Lope, dovedește o mare admirație pentru acest autor care, abandonând tradiția, a permis comediei să fie "mai frumoasă și mai interesantă (mas hermosa y entretenida)" decât era în teatrul Anticilor. Lope, ca mai târziu Molière, dorește să placă tuturor categoriilor de public, poporului (el vulgo) ca și cunoscătorilor. Acesta este, după părerea lui, specificul autorului dramatic, al cărui talent trebuie să adune spectatori proveniți din medii diferite, în opoziție cu poetul liric, a cărui artă, elitistă, îi impresionează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de libertate și de invenție al cărei simptom cel mai manifest este Cearta dintre Antici și Moderni (la Querelle des Anciens et des Modernes). Incompatibile cu idealurile Luminilor care încep să răsară, tragedia și comedia nu mai au ocazia să placă. Numai Marmontel (1723-1799), căruia nu-i place drama, este unul dintre rarii lor apărători, acordându-le o valoare morală în ciuda rolurilor negative pe care le exploatează, uneia pentru că eliberează de pasiuni arătând efectele lor nefericite, celeilalte pentru că denunță viciile ridiculizându
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
simptom cel mai manifest este Cearta dintre Antici și Moderni (la Querelle des Anciens et des Modernes). Incompatibile cu idealurile Luminilor care încep să răsară, tragedia și comedia nu mai au ocazia să placă. Numai Marmontel (1723-1799), căruia nu-i place drama, este unul dintre rarii lor apărători, acordându-le o valoare morală în ciuda rolurilor negative pe care le exploatează, uneia pentru că eliberează de pasiuni arătând efectele lor nefericite, celeilalte pentru că denunță viciile ridiculizându-le. "Să fie atacat viciul prin teama
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
despre poetică (Réflexions sur la poétique, 1691), ar vrea să reformeze tragedia atribuindu-i un scop moral, nu-și dă seama, fără îndoială, că astfel o golește de sens. Considerând perimată noțiunea de fatalitate care acționează în ea, i-ar plăcea ca la sfârșitul nefericirilor sale să triumfe personajul virtuos. Fénelon (1651-1715), care se situează în tabăra Anticilor, sfătuiește, în Scrisoare către Academie (1714), în numele moralei, ca din tragedie să fie excluse pasiunile. Este o cale experimentată de Voltaire (1694-1778) în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ce compuneau adunarea, și nu ascultă mai mult." (cap. 2. "Despre tragedia veche și modernă") În timp ce genul tragic, minat din interior, nu poate decât să moară, comedia, deși sever amenințată și ea, va reuși să se transforme. Dacă nu mai place, asta se datorează faptului că personajul comic, caricaturizat, apare ca neverosimil. Teoreticienii subliniază faptul că am căuta zadarnic, în societate, un om așa cum îl zugrăvesc autorii comici. Astfel, Sébastien Mercier, în Noul Eseu despre arta dramatică, scrie: "...un caracter nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
serioase vor reuși pretutindeni, dar cu mult mai sigur la un popor corupt decât altundeva. Prin mersul la teatru vor fi ei salvați din tovărășia celor răi din jurul lor; acolo îi vor găsi ei pe cei cu care le-ar plăcea să trăiască; acolo vor vedea specia umană așa cum este ea, și se vor împăca cu ea. Oamenii de bine sunt rari; dar există." Iar mai departe: "Repet deci: onestitatea, onestitatea. Ea ne impresionează într-un mod mai intim și mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fel de predici dialogate". Stârnind emoția, spectacolul dramei îl va face pe om mai bun. Este "un gen în care nu trebuie decât să convingi prin sentiment", după cum scrie Beaumarchais în Eseul despre genul dramatic serios. De aceea, dramei îi plac subiectele lacrimogene și exploatează în permanență pateticul. Louis-Sébastien Mercier, în Noul Eseu despre arta dramatică, în capitolul 1, intitulat " Despre scopul pe care trebuie să și-l propună arta dramatică", merge până acolo, încât afirmă că se pot face aprecieri
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt făcute scuzabile de către autorul care plasează în gura lor maxime ce le justifică acțiunile infame. Rousseau neagă posibilitatea existenței acestui teatru edificator pe care Enciclopediștii visează să-l fondeze. Un personaj virtuos, după părerea lui, nu are cum să placă publicului. "Să se pună, numai ca să vedem, pe scena franceză, un om drept și virtuos, dar simplu și necioplit, fără galanterie, și care să nu spună fraze meșteșugite; să fie pus un înțelept fără prejudecăți, care, primind un afront de la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
noștri italieni joacă cu mai multă libertate decât comedianții noștri francezi, fac mai puțin caz de spectator. Există o sută de momente în care el este cu totul uitat. Găsești, în acțiunea lor, un nu știu ce original și firesc, care-mi place și care ar plăcea tuturor, fără insipidele discursuri și intriga absurdă care să le desfigureze. În interiorul nebuniei lor, văd oameni plini de veselie care încearcă să se amuze, și care se lasă în voia imaginației lor arzătoare, și prefer această
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai multă libertate decât comedianții noștri francezi, fac mai puțin caz de spectator. Există o sută de momente în care el este cu totul uitat. Găsești, în acțiunea lor, un nu știu ce original și firesc, care-mi place și care ar plăcea tuturor, fără insipidele discursuri și intriga absurdă care să le desfigureze. În interiorul nebuniei lor, văd oameni plini de veselie care încearcă să se amuze, și care se lasă în voia imaginației lor arzătoare, și prefer această beție decât înțepeneala, îngreunarea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
servi de un număr de artificii pentru a da impresia că respectă unitatea de timp și de loc, vorbind de "unități de zi" și instaurând ceea ce Corneille numește, în perioada sa preclasică, "unitatea de oraș". "Dimpotrivă, francezii, cărora nu le plăcea nicicum adevărata unitate de acțiune și care fuseseră contaminați de intrigile barbare ale pieselor spaniole înainte de a cunoaște simplitatea greacă, au considerat unitățile de timp și de loc nu ca pe niște urmări ale unității de acțiune, ci ca pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Hamburg, sfaturile oferite de Lope de Vega în Noua artă de a face comedii pentru a-l contesta. Amestecând comicul și tragicul, și pe Terențiu cu Seneca, veți obține o parte a piesei serioasă, iar cealaltă bufă. Însă această varietate place mult. Însăși natura ne dă asemenea exemple, și din astfel de contraste își trage ea frumusețea." Lessing obiectează că dacă natura oferă efectiv spectacolul diversității, arta îi este ireductibilă. El nu admite amestecul de tonuri decât dacă cele două elemente
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
niciodată de ea. Sentimentele trebuie să fie adevărate, firești, nu căutate, iar exprimările la îndemâna tuturor; și cu privire la aceasta, Părintele Rapin, atât de des numit de mine, observă: "Trebuie să ne intre bine în cap că trăsăturile firești cele mai îngroșate plac totdeauna mai mult decât cele mai delicate trăsături nefirești"63. Gustul acesta pentru firesc explică fascinația sa pentru teatrul francez și pentru jocul unor actori ca Domnișoara Clairon și Lekain care, abandonând declamația emfatică, gesturile grandilocvente și costumele artificiale, au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în același timp bonomie și încredere în natura umană. Râsul acesta nu sancționează. Goldoni face o distincție foarte clară între "ridicolul onest", pe care se străduiește să-l găsească, și "ridicolul bufon", pentru care nu simte decât dispreț. "Nu-mi plăceau arlechinadele", declară el în Memorii, pronunțându-se împotriva comicului grosolan al comedianților dell'arte. Om de gust, sedus de rafinamentul Iluminismului, nu ar fi putut aproba glumele și clovneriile lor, uneori obscene. Lucrul cel mai esențial al Comediei, scrie un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și cu atât mai mult dacă este genial sau personal gândirea poetului." De aceea, Jarry se simte și el atras de marionetele care, de la început, dau scenei o dimensiune nerealistă, sau preconizează purtarea măștii care stilizează figura umană. "Le-a plăcut câtorva actori să se facă pentru două seri impersonali și să joace în spatele unei măști, pentru a fi cu exactitate omul interior și sufletul marilor marionete pe care le veți vedea", declară el în Discursul pronunțat la prima reprezentație a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înrudește cu sculptorul, cu arhitectul, cu lucrătorul în metale prețioase, cu tipograful." Dacă Craig a analizat îndelung hieratismul marionetei și imobilitatea impusă feței de purtarea măștii, a reflectat și asupra puterii mișcării, ce se află la însăși originea teatrului. "Îmi place să-mi amintesc că toate lucrurile se nasc din Mișcare, inclusiv Muzica; și mă felicit că avem onoarea supremă de a fi servitorii acestei forțe supreme: Mișcarea. Căci vă veți da seama acum prin ce anume Teatrul (chiar și teatrul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se alăture. Georges Pitoëff și soția sa Ludmila, venți din Rusia, unde au fost formați de Stanislavski, chiar dacă i-au respins principiile, descoperă publicului francez numeroși autori străini, în special pe Cehov, Strindberg, Schnitzler, Bernard Shaw, Pirandello. Baty, căruia îi plac regiile scenice complexe, spre deosebire de ceilalți trei, îndrăgostiți de sobrietate, introduce tehnicile expresioniste pe scena franceză. Nu mai mult decât Copeau, nici Cartelul nu îi realizează dorințele, din lipsa mijloacelor financiare. Georges Pitoëff moare în 1939, ceilalți trei imediat după război
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să joace personaje diferite de ei înșiși, cei și cele care-și joacă propriul personaj, doresc să apară pe scenă ca fiind niște creaturi frumoase, de origine aleasă, bune și sentimentale? Și ați remarcat dimpotrivă că actorilor de compoziție le place să joace roluri de ticăloși, de indivizi grotești, diformi? Asta pentru că găsesc în asemenea roluri posibilități mai bogate, siluete mai bine decupate, o paletă mai colorată, un model mai îndrăzneț și mai viu, imagini. Iar toate acestea sunt desigur mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
primei scene à l'italenne când îl însărcinează, în 1641, pe arhitectul Lemercier să construiască o sală de spectacole la Palatul Cardinalului, care va deveni, la moartea sa, survenită puțin după aceea, Palatul Regal (Palais Royal). 47 "Pe scenă-mi place actorul iscusit, Ce-n public niciodată nu este înjosit; Plăcut prin rațiune, el nu vrea s-o provoace. Cât pentru falsul comic cu groase echivoace, Ce are drept spectacol tot glume uricioase, Să meargă, dacă-i place, pe treptele glodoase
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Pe scenă-mi place actorul iscusit, Ce-n public niciodată nu este înjosit; Plăcut prin rațiune, el nu vrea s-o provoace. Cât pentru falsul comic cu groase echivoace, Ce are drept spectacol tot glume uricioase, Să meargă, dacă-i place, pe treptele glodoase, Netrebnica mulțime ticsită unde șade, Și slugilor să joace acele mascarade." (Tr. rom. de A. Naum, n. tr.) 48 "Prin asta al seu teatru Molière ș-au ilustrat Cununa aceea mare el poate ar fi luat; De
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sacul ist ridicol în care Scapin zace Nu recunosc poetul ce Mizantropul face." (Tr. rom. de A. Naum) 49 Să notăm că este rar, în teatrul francez, ca personaje regești, mitice sau eroice să apară în comedie. Piața regală (La Place royale) de Corneille, Amphitryon de Molière, Triumful dragostei (Le Triomphe de l'amour) de Marivaux, fac parte din rarele comedii aristocratice ale teatrului francez. În Triumful dragostei, cei doi protagoniști principali, Agis, moștenitor legitim îndepărtat de la tron și prințesa Léonide
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
umanității și cumsecădeniei sale. Și probitatea lui era extremă; o ducea până la scrupul. Judecați singuri! Iată cum își exprima el remușcarea vorbindu-mi de Tărăboanța negustorului de oțet. Dacă am vreo remușcare, asta este pentru eroul acestei roabe care-mi place. Omul acela nu a putut strânge patru mii de ludovici exercitându-și profesia; și având și o inimă bună! E culmea! A trebuit să dea cu camătă ca să ajungă la o asemenea bogăție: e teribil!" (cap. XXXIV). Acest capitol este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și punctul de vedere al Abatelui du Bos, care scrie: "Atelanele erau piese asemănătoare aproape cu Comediile Italienești obișnuite, adică, al căror dialog nu era scris deloc. Actorul Atelanelor își juca deci rolul din imaginație, și îl broda cum îi plăcea." (Réflexions critiques sur la poésie et sur la peinture [Reflecții critice asupra poeziei și asupra picturii], prima parte, secția 21: "Despre Comediile romane"). Cele două ipoteze se combină cu ușurință, în măsura în care commedia perpetuează arta improvizație de tip farsă care este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îndoială caracterul naturalist al piesei și reproșându-i lui Strindberg abstracționismul său. Într-o scrisoare din 14 decembrie 1887, el scrie: "Ca să fiu cinstit, niște prescurtări de analiză mă deranjează puțin. Știți poate că eu nu sunt pentru abstract. Îmi place ca personajele să aibă o stare civilă completă, să le întâlnim, să se scalde în aceeași atmosferă cu noi." 100 Antoine, și el decepționat de piesele franceze, montează piese străine, în special pe cele ale lui Ibsen și Strindberg pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]