67,494 matches
-
a prezenta Departamentului Cultelor rapoarte referitoare la conversațiile sale cu cetățenii străini. Printre documentele Securității s-au păstrat și copiile unor astfel de rapoarte, numite „note” și semnate de Francisc Augustin. într-o notă din 9 octombrie 1976, Francisc Augustin amintește de o discuție cu nunțiul Luigi Poggi, în cursul căreia diplomatul pontifical a ridicat problema ocupării scaunului arhidiecezan din București: „Mi-a spus că am fost defăimat la Roma că sunt omul guvernului și mi-a sugerat calea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
adus paroh, apoi l-a numit consilier însă mai mult nu poate face pentru el”. După 1965 au avut loc mai multe întâlniri, inclusiv între funcționari ai Curiei romane și diplomați români. Cornel Burtică, ambasador al României în Italia, își amintește că în iulie 1966, atunci când a avut o primă întâlnire la Grottaferrata cu cardinalul Agostino Casaroli, consacrată aducerii în țară a copiei după Columna lui Traian, prelatul papal i-a propus și discutarea problemelor aflate în suspensie între Vatican și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
fost înțeles cardinalul Willebrands și nu i-a fost apreciat spiritul său de fraternitate la adevărata valoare”. Despre ce era vorba? Mesajul din 1 noiembrie 1975 al papei Paul al VI-lea, citit de Jan Willebrands, pe lângă protocolare „sentimente frățești”, amintea și de „neînțelegerile, lipsa de încredere și îndeosebi faptele dureroase” din „trecutul îndepărtat” și dintr-o „epocă mai recentă” care „au făcut ca Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă Română să nu aibă un punct de vedere comun”. Cuvântarea cardinalului Willebrands
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în martie 1977 a decedat episcopul Petru Pleșca). Abia după un an, între guvern și Vatican a intervenit un compromis pentru dieceza de Iași, fără a se desemna un alt episcop. „Numirea mea ca administrator apostolic în anul 1978 - își amintește monseniorul Petru Gherghel -, cu încuviințarea tacită a guvernului, a fost un fel de ușurare, un pas înainte spre o reglementare a [situației] Bisericii Catolice, mai ales că ea venea după un dialog semioficial între Sfântul Scaun și autoritățile române. Devenisem
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Hrușciov, românii (ca și bulgarii) s-ar fi oferit să participe cu trupe la operațiunile militare din Ungaria, dar oferta lor a fost respinsă de sovietici. în ședința Biroului Politic al CC al PMR din 1 decembrie 1956, Gheorghiu-Dej a amintit doar de oferta unui „ajutor frățesc” făcută de aliații Moscovei, menționând că PMR s-a pronunțat „de la început” pentru zdrobirea contrarevoluției și intervenția trupelor sovietice, „deoarece nu ne era indiferent ce se va întâmpla în Ungaria”. Așa cum am arătat mai
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
dintre Iugoslavia și celelalte țări de democrație populară”. La sfârșitul anilor ’40, conducând din Moscova gălăgioasa orgie antiiugoslavă, Stalin și anturajul său i-au atribuit cu prioritate regimului lui M. Rakosi din Ungaria rolul de primă vioară (se cuvine să amintim încă o dată de mișcarea accentuată antititoistă inițiată de însuși Rakosi, prin procesul lui Rajk, ce a provocat o ascuțire a conflictului, trecerea lui într-o nouă etapă, când Moscova proclama Iugoslavia țară condusă nu doar de revizioniști, dar și de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
pe susținerea Moscovei. „Rakosi simțea pericolul care se apropia și căuta cu insistență o ieșire, a încercat să se sfătuiască cu Moscova..., nu o dată a cerut ajutor de la ambasadorul nostru la Budapesta, I.V. Andropov, se interesa de părerile lui”, își amintește V. Kriucikov, mai târziu președinte al KGB, iar în 1956 secretar trei al Ambasadei URSS din Ungaria. Când în interiorul conducerii PMU a apărut problema încrederii în Rakosi și ambasada sovietică trebuia să ia o poziție, Andropov a legat imediat interesele
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
octombrie 1944, Schmidt a avut în Ungaria o întrevedere cu Himmler, unde au mai fost prezenți Schellenberg, șeful Direcției a VI-a (străini) din SD, și Skorzeny, comandantul Serviciului de organizare a sabotajelor și diversiunilor. Cu acea ocazie, Himmler a amintit că se impuneau măsuri energice pentru a-i constrânge pe sovietici să facă pace cu Germania. De aceea, el aprecia că „armatele germane trebuie să opună celor sovietice o împotrivire înverșunată. în spatele sovieticilor trebuie organizate acțiuni militare, teroare, diversiuni utilizând
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
România șapte-opt echipe, efectivele ridicându-se la aproximativ 45 de oameni, regiunile de lansare fiind mai ales montane. în luna următoare numărul legionarilor și al membrilor „Armatei Naționale” trimiși în țară era estimat la 150. Cât despre memorialiștii legionari, aceștia aminteau că din toamna anului 1944 până în primăvara anului 1945 au fost antrenați, echipați și apoi parașutați în România peste 100 de legionari. Echipele de parașutiști au fost lansate în luna noiembrie 1944 și mai ales în decembrie 1944. Șapte echipe
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
organizațiile legionare un rol important a revenit celei din Prahova, care avusese o activitate deosebită în toate perioadele. Se mai remarcase și implicarea unui număr restrâns de oameni din organizațiile legionare București și Constanța. Nistor Chioreanu, adjunctul lui Nicolae Petrașcu, amintea că la scurt timp după parașutarea sa (7/8 noiembrie 1944) a primit informația că la 1 ianuarie 1945 comuniștii pregăteau luarea puterii și înlocuirea prefecților. în acel context l-a chemat generalul (Gheorghe) Stavrescu, comandantul militar al Sibiului, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
românești obținuseră la sfârșitul lunii noiembrie 1944 date din cercurile legionare că începând cu jumătatea lunii următoare aveau să fie lansate echipe de parașutiști legionari în regiunile importante din România. Se vizau îndeosebi căile de comunicații și depozitele sovietice. Era amintită chiar gruparea „Legământul Morții”, care în colaborare cu legionarii din interior urma să declanșeze sabotajele antisovietice. Informațiile din mediile legionare continuau să fie culese și în luna decembrie 1944, când se știa că în ultimele zile fuseseră lansați în Ardeal
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de 12” până la „peste 100”), care intenționau atacarea comunicațiilor sovietice spre frontul din Ungaria. Se preciza că toate acestea aveau să servească unei ofensive germane „de mari proporții” a cărei declanșare era așteptată în scurt timp. în ianuarie 1945 era amintită organizația „Moarte sau victorie”, a legionarilor macedoneni, considerați cei mai dinamici în Mișcarea Legionară. Circula versiunea că această organizație intenționa să-i atace pe soldații sovietici. într-o notă din 19 mai 1945 se menționa că primele informații privitoare la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
al statului major-general și secretar general al ministerului de război; generalul Mitrea, fost prefect al poliției din București; generalul Dragalina, fost comandant de corp și guvernator al Bucovinei; generalul Sănătescu, șeful statului-major și adjunctul lui” (sublinierile ne aparțin). Mai era amintit și generalul Lambru, comandantul școlilor de artilerie din România. Informațiile lui Schmidt proveneau de la Stoicănescu, Petrașcu și Mateiaș, șeful GEG aflând în timp de intrarea generalilor în complot. Spre exemplu, generalul Coroamă își afirmase intenția încă dinainte de intrarea sovieticilor în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
așa cum erau acestea înțelese pe malurile Dâmboviței. E mai ales cazul generalului Alexandru Averescu, devenit șeful unui partid cu care a guvernat țara pentru scurt timp. Alții s-au orientat spre mișcările de extremă dreapta, de n-ar fi să amintim decât pe generalul Gheorghe (Zizi) Cantacuzino-Grănicerul, unul dintre membrii importanți ai Mișcării Legionare, pe generalul Constantin Petrovicescu, viitor ministru de Interne în 1940-1941, judecat apoi și încarcerat de Ion Antonescu, și pe colonelul Ștefan Zăvoianu, cel care a condus execuțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și C. Stoicănescu Dincolo de retorica proprie legionarilor, adică de luare a unor dorințe drept realitate, pregătirile pentru o acțiune antisovietică în România erau foarte înaintate la sfârșitul lunii ianuarie 1945. însă operația s-a prăbușit din cauza unei situații neprevăzute. După cum aminteam, la București funcționau, înainte de 23 august 1944, mai multe servicii germane de informații, cele mai importante fiind Abwehr-ul și SD-ul. în momentul ocupării Legației germane de către trupele române, s-au descoperit listele, adresele și conturile bancare ale celor din
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a acestei descoperiri s-au produs înlăturarea generalului Rădescu de la putere și înlocuirea lui cu Petru Groza. A.I. Vâșinski avea să facă o mențiune importantă în seara zilei de 6 martie 1945, în timpul audienței la regele României, după ce mareșalul Malinovski amintise capturarea lui Schmidt și a lui Stoicănescu, ca și implicarea unor ofițeri români în pregătirea unei lovituri de stat. Trimisul lui Stalin a spus: „Cred că mi-am dat toată silința să îndrumez guvernul astfel încât să nu se mai întâmple
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
tuturor membrilor formațiunilor politice de extrema dreaptă, în primul rând legionari, dar și cuziști (membri ai fostei Ligi a Apărării Național Creștine). într-un raport înaintat de către NKVD liderilor sovietici, la 15 martie 1945, cu privire la organizațiile legionare din România, se amintea că din sursă sovietică („sursa noastră”) se aflase că la 13 martie 1945 Horia Sima transmisese un plan lui Nicolae Petrașcu, care în punctele esențiale prevedea: asigurarea trecerii armatei române de partea germanilor în cazul unei contraofensive a acestora și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
studenților legionari și constituirea cuiburilor de femei. Deși „cunoștea toate planurile și rețeaua de agenți a centrului legionar din Germania”, Siguranța nu luase măsuri energice sau, după cum se nota într-un act al NKVD, „nu asigură utilizarea acestor informații”. După cum aminteam mai sus, parașutări din avioane germane erau semnalate de serviciile secrete sovietice și în luna martie 1945, scopul celor lansați fiind organizarea unor diversiuni la căile ferate din România pe care se făcea aprovizionarea frontului. Pentru preîntâmpinarea unor asemenea acțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
trecut prin această filieră. Nu știu în ce măsură Jakober era sau nu un om controversat. Nu știu pe nimeni care să-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred că știa și românește. Intermediarul său român - acum mi-am amintit - îmi ieșise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate, bineînțeles. Cazuri puține, dar care au avut parte mai târziu de multă publicitate. După aceea au început sutele, apoi miile de plecări pe cale legală, un adevărat exod, cu multe
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
război pe care-l chema Rosetti, eu cred că n-a făcut-o dinadins. Niște membri ai familiei Rosetti aflați în Franța l-au dat în judecată. în proces a fost amestecată ca martor și Monica Lovinescu, nu-mi mai amintesc dacă și Virgil Ierunca. în fine, a fost unul dintre procesele de senzație. Tot în legătură cu emigrația se mai vorbea încă despre atacul asupra Legației române de la Berna, spre a se dovedi că anumite cercuri sunt sau nu sunt infiltrate de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
diferențe mari de formație intelectuală și diferențe de caracter, de religie... și de convingeri. Erau oameni veniți din toate orizonturile politice și de pregătire, sau de nepregătire culturală... foarte diferite. Adolescent fiind, tot ce știam aflam de la Europa Liberă. îmi amintesc că se asculta Europa Liberă vara cu geamurile larg deschise. Stăteam seara în curte și ascultam Europa Liberă de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun. Vreau să spun încă ceva. Despre reacția autorităților românești la numirea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
se redactau un buletin săptămânal care se chema Free Europe Research Bulletin, în engleză, cu un capitol pentru fiecare țară a blocului comunist, și un raport zilnic, pe hârtie verzuie sau pe hârtie gălbuie, care se numea Daily Report. îmi amintesc și acum de orele de insomnie și de tensiune prin care a trebuit să trec în primele săptămâni după angajare, obligat fiind să redactez acele documente într-o engleză nu numai foarte bună, dar și tehnică și potrivit stilului jurnalistic
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și să ia hotărâri în numele Comitetului Național”. Lor li s-au adăugat ulterior social-democrații Eftimie Gherman, Sașa Volman, Mihai Bădărău și doi foști subsecretari de stat, Mihai Răutu și Victor Buescu. Printre intelectualii care împărtășeau opiniile generalului Rădescu pot fi amintiți Constantin Antoniade, Nicolae Herescu, Dinu Hiott, Leontin Jean Constantinescu, fostul atașat de presă la Lisabona, și Mircea Eliade. Ca urmare a acestei situații, activitatea politică a exilului a fost divizată între Comitetul Național condus, în urma retragerii lui Nicolae Rădescu și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
intelectualilor din exil și prin organizarea unor conferințe. Astfel, în prima jumătate a anului 1954, Misiunea română catolică din Paris a organizat o serie de conferințe la care au participat atât români, cât și invitați francezi, dintre aceștia putând fi amintiți Sever Pop, Paul Scorțescu, François de la Noe, Mircea Eliade, Georges Barbul, Grigore Gafencu, Nicolae Herescu, Aurel Berghezan, Octavian Bârlea. în afară de organizațiile menționate, la Paris românii au creat o serie de asociații cu caracter socioprofesional sau care îi grupau pe românii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
droit que «la théorie de la migration est le point fondamental de l’histoire universelle»”. Altcineva apela, nu demult, la Oscar Handlin, un specialist american în evoluția imigrărilor, care afirma că „istoria imigranților în America este istoria Americii înseși”. Să ne amintim apoi de cunoscuta declarație avansată la 4 noiembrie 1944 de către Franklin D. Roosevelt, potrivit căreia „all of our people all over the country - except the pureblooded Indians - are immigrants, including even those who came over here on the Mayflower”. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]