KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2378 2379 2380 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783

pe nume, mă invitase și pe mine la nunta viitoare. Într-o zi, i-am copiat biletul de ieșire; urma să-l conduc la gară, dimineața următoare. In ambianța de spital aglomerat, cu multă mișcare, noi, elevii, ne simțeam ca acasă. Ni se părea că acolo este locul nostru. Evenimentele mari, ca războiul, apropie oamenii; dispar conveniențele, distanțele. Mirosul de iod și de sală de spital ne părea cu totul firesc, iar plecarea lui Burcea, un motiv de bucurie. Totul era

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
ediții (celebra "Brehm's Tierleben"). Drumul ni se întretaie toată ziua cu mici pâlcuri de coțofene (trăiesc solitar sau în pâlcuri mici; sunt rele și puțin sociabile). Ne privesc hoțește, cu gânduri rele... Mă conving, încă o dată, înainte de a ajunge acasă, că Pica-pica este emblema cea mai potrivită a timpului nostru de tranziție. Este un Mitică păsăresc. Acasă, la t.v., se prezintă pe larg trei criminali (paznici), care au omorât, cu poftă, cu sadism, un nefericit vagabond surprins că a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
solitar sau în pâlcuri mici; sunt rele și puțin sociabile). Ne privesc hoțește, cu gânduri rele... Mă conving, încă o dată, înainte de a ajunge acasă, că Pica-pica este emblema cea mai potrivită a timpului nostru de tranziție. Este un Mitică păsăresc. Acasă, la t.v., se prezintă pe larg trei criminali (paznici), care au omorât, cu poftă, cu sadism, un nefericit vagabond surprins că a furat o sticlă de votcă dintr-un supermarket ieșean. Crimă "de plăcere", de paznic, victima lovită, măcelărită

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
a vă mărturisi (așa vorbește el, cu prețiozitate), nici nu-mi pot autoaprecia starea termică. Acum două seri, invitat la o cununie, mi s-a șutit paltonul... Caut ocazie"... Da, se poate, înțeleg aluzia, mâine îi dau un palton, am acasă unul. Sau, pe loc, mă hotărăsc să-l iau chiar acum cu mine acasă, să nu răcească omul. Și pornim la treabă. Cât de interesanți sunt oamenii! Unde aș găsi, în mediul în care mă învârt, un domn căruia să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
termică. Acum două seri, invitat la o cununie, mi s-a șutit paltonul... Caut ocazie"... Da, se poate, înțeleg aluzia, mâine îi dau un palton, am acasă unul. Sau, pe loc, mă hotărăsc să-l iau chiar acum cu mine acasă, să nu răcească omul. Și pornim la treabă. Cât de interesanți sunt oamenii! Unde aș găsi, în mediul în care mă învârt, un domn căruia să i se fi furat paltonul la o nuntă?... Oftez, îmi vine să mă uit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
categoric." Și? întreb eu uimit. Mi-a spus că nu-și poate permite: "Nu-mi pot permite. Nevastă-mea este singură, nu are nici un ban de înmormântare." Așa mi-a spus, că nu are bani de funeralii. Și a venit acasă. De trei luni se încăpățânează. * A sosit autobuzul. Domnul Cioacă îmi spune cu o voce clară, să fie auzit: "Ăștia sunt un fenomen social foarte rebel. Ce să le facă?... Ați văzut că eu le aduc de la piață ce le

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
lectură, de cultură, de o cultură insuficient de ordonată, pusă "cu lopata", ceea ce îmi dă o oarecare confuzie în gânduri și opinii. Visez să fi fost un om simplu, cu existență de pădurean ori de cosaș. Să mă fi întors acasă, spre seară, cu șalele cuprinse de durere, să fi simțit zilnic orgoliul oboselii fizice, mândria lucrului temeinic, bine făcut. Să mă fi oprit, în fiecare seară, cu oameni de soiul meu, la o crâșmă cu bănci și mese de lemn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
afară înnoptează în aroma vesperală a laptelui, de obicei afumat, a mămăligii simple, întinsă pe lemnul curat. În drum spre casă aș fi tras cu ochiul la cristalina lună. Aceste mici plăceri, ce mari și pașnice, totale plăceri sunt... Ajungând acasă, să întârzii, absent, sub cerul pulsând de mii de stele sau să ascult, toamna, ploaia, cu puterea ei uriașă. Acestea sunt nostalgiile care mă cuprind. Nimic precis, totul echivoc, o impresie de ceva pierdut pentru totdeauna, ca o mare fericire

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
pe mătușa Nadia moartă, asasinată. Îmi era greu să mă gândesc la secretul descoperit. Îmi era greu și de mine. Pe urmă, la o lună, au venit rușii, ea a fost dusă în Siberia printre primii; nu știu cum s-a întors acasă. Am aflat că într-o zi au găsit-o asasinată, în curtea fostului ei conac. Acasă "Acasă"... tulburătoarea expoziție de fotografii (fotografii-pictură), creația lui Mihai Potârniche, din Basarabia, prezentată de scriitorul Gh. Ilisei, săptămâna trecută, la Muzeul "Eminescu" de la Copou

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
greu și de mine. Pe urmă, la o lună, au venit rușii, ea a fost dusă în Siberia printre primii; nu știu cum s-a întors acasă. Am aflat că într-o zi au găsit-o asasinată, în curtea fostului ei conac. Acasă "Acasă"... tulburătoarea expoziție de fotografii (fotografii-pictură), creația lui Mihai Potârniche, din Basarabia, prezentată de scriitorul Gh. Ilisei, săptămâna trecută, la Muzeul "Eminescu" de la Copou, constituie un eveniment memorabil, desfășurat cu prea multă discreție, poate din excesivă modestie. În frumoasa expunere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
și de mine. Pe urmă, la o lună, au venit rușii, ea a fost dusă în Siberia printre primii; nu știu cum s-a întors acasă. Am aflat că într-o zi au găsit-o asasinată, în curtea fostului ei conac. Acasă "Acasă"... tulburătoarea expoziție de fotografii (fotografii-pictură), creația lui Mihai Potârniche, din Basarabia, prezentată de scriitorul Gh. Ilisei, săptămâna trecută, la Muzeul "Eminescu" de la Copou, constituie un eveniment memorabil, desfășurat cu prea multă discreție, poate din excesivă modestie. În frumoasa expunere a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
câteva date despre artist. Fotograf și ziarist de notorietate, cu o operă de anvergură internațională, Mihai Potârniche, născut la Orhei, în 1953, este un magistru. După câte îmi dau seama, acest artist basarabean face parte din categoria celor pentru care "acasă" constituie un act de identitate, nu doar de prezență; așa cum sugerează uriașa prăvălire de peisaje autohtone și cele câteva compoziții și portrete, "acasă" reprezintă o temă care, pentru Potârniche, se prelungește, firesc, spre un virtual infinit: peisaje mari, autohtone, dealuri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
un magistru. După câte îmi dau seama, acest artist basarabean face parte din categoria celor pentru care "acasă" constituie un act de identitate, nu doar de prezență; așa cum sugerează uriașa prăvălire de peisaje autohtone și cele câteva compoziții și portrete, "acasă" reprezintă o temă care, pentru Potârniche, se prelungește, firesc, spre un virtual infinit: peisaje mari, autohtone, dealuri și văi reflectă un "acasă" identic în multe părți ale Moldovei; la Orhei, dar și la Bârlad, la Dorohoi ca și la Soroca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
identitate, nu doar de prezență; așa cum sugerează uriașa prăvălire de peisaje autohtone și cele câteva compoziții și portrete, "acasă" reprezintă o temă care, pentru Potârniche, se prelungește, firesc, spre un virtual infinit: peisaje mari, autohtone, dealuri și văi reflectă un "acasă" identic în multe părți ale Moldovei; la Orhei, dar și la Bârlad, la Dorohoi ca și la Soroca, la Vaslui ca și la Hotin, "acasă" este risipit sub pecetea aceluiași suflet. Nu se poate mai clară mărturisire a unui univers

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
se prelungește, firesc, spre un virtual infinit: peisaje mari, autohtone, dealuri și văi reflectă un "acasă" identic în multe părți ale Moldovei; la Orhei, dar și la Bârlad, la Dorohoi ca și la Soroca, la Vaslui ca și la Hotin, "acasă" este risipit sub pecetea aceluiași suflet. Nu se poate mai clară mărturisire a unui univers artistic sintetizând un portret, un autoportret, decât aceste mari sfâșieri din trupul locurilor de acasă, întinse, pe pereții expoziției. Nici nu mai știi dacă în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
ca și la Soroca, la Vaslui ca și la Hotin, "acasă" este risipit sub pecetea aceluiași suflet. Nu se poate mai clară mărturisire a unui univers artistic sintetizând un portret, un autoportret, decât aceste mari sfâșieri din trupul locurilor de acasă, întinse, pe pereții expoziției. Nici nu mai știi dacă în aceste mari fragmente din trupul Moldovei sensul este cuprins în peisaj sau, invers, sufletul omului a creat peisajul, reflectându-se el însuși. Salonul de fotografii ale lui Potârniche se intitulează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
umplut, de o parte, cu siberii și "pahoduri", de cealaltă parte, cu temnițe și canale de sânge. Purtându-și stigmatul cicatricii acestei sfâșieri, portretele pământului sunt de fapt unul singur, un portret al aceluiași pământ, reflectat în opera lui Potârniche. Acasă este un singur loc de unde provine portretul acestor ținuturi și unde se termină el, mărturisind același adevăr pe un mal și pe celălalt. Acest adevăr, ca o aripă de înger nevăzută, pare a fi purtat pe umărul artistului, pare reamintit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
portretul acestor ținuturi și unde se termină el, mărturisind același adevăr pe un mal și pe celălalt. Acest adevăr, ca o aripă de înger nevăzută, pare a fi purtat pe umărul artistului, pare reamintit, semnalat privitorului șesurilor, dealurilor, cerului de "acasă". Nu-mi pot închipui o înfățișare mai autentică a acestei Moldove: un stâlp, într-un peisaj întunecat de ceață, ca un însemn, o realizare tehnică virtuoasă, se citește și cu sufletul de acasă; un deal, domol, străbătut de o cărare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
reamintit, semnalat privitorului șesurilor, dealurilor, cerului de "acasă". Nu-mi pot închipui o înfățișare mai autentică a acestei Moldove: un stâlp, într-un peisaj întunecat de ceață, ca un însemn, o realizare tehnică virtuoasă, se citește și cu sufletul de acasă; un deal, domol, străbătut de o cărare, mai mult ghicită decât văzută, te cheamă acolo, tot acasă. Copaci triști, osteniți de freamăt. Ochi patetici sub cușma de astrahan; fețe de bătrână, care, ascunse sub broboadă, par a-ți aminti de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
acestei Moldove: un stâlp, într-un peisaj întunecat de ceață, ca un însemn, o realizare tehnică virtuoasă, se citește și cu sufletul de acasă; un deal, domol, străbătut de o cărare, mai mult ghicită decât văzută, te cheamă acolo, tot acasă. Copaci triști, osteniți de freamăt. Ochi patetici sub cușma de astrahan; fețe de bătrână, care, ascunse sub broboadă, par a-ți aminti de un anume semn, de care te cercetează, dacă îl mai știi. Tăcutele portrete ale pământului lui Potârniche

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
Potârniche sunt tăcutele povești pe care cineva ar trebui să le rostească, ori cineva să le pună pe portativ. Dincolo de măiestrie, de poezia picturii, dincolo de ochii care îți mărturisesc ceva știut dar tăinuit, întreaga expoziție, marile panouri de peisaje de acasă, este o mustrare tăcută, dar aspră. Am plecat de la această întâlnire cu imaginea unui "acasă", îngândurat. Rămâne nu numai pe retină întâlnirea cu artistul Potârniche; rămâne și ca o amintire, stăruind și ca o întrebare, ca o datorie de suflet

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
le pună pe portativ. Dincolo de măiestrie, de poezia picturii, dincolo de ochii care îți mărturisesc ceva știut dar tăinuit, întreaga expoziție, marile panouri de peisaje de acasă, este o mustrare tăcută, dar aspră. Am plecat de la această întâlnire cu imaginea unui "acasă", îngândurat. Rămâne nu numai pe retină întâlnirea cu artistul Potârniche; rămâne și ca o amintire, stăruind și ca o întrebare, ca o datorie de suflet, neîmplinită. Dintr-o fotografie, dintr-o fereastră coșcovită de vreme, prin sticla înghețată, o fotografie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
Etith, pe care eram hotărât să o cuceresc. Deocamdată, închideam ochii să o văd și mă simțeam cam "de veghe-n lanul de secară". Așteptam trenul; hotărâsem să mă agăț de primul tren, indiferent de direcție; peste două zile, întors acasă, voiam să-i dau fetei o scrisoare pe "Corso", unde ne plimbam în fiecare seară. Așa era moda, trebuia un semn; o scrisoare era potrivită... Nu am așteptat mult. Printre linii, unde creșteau în voie maci roșii și măzăriche, se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
sufletul actual pentru aceste fleacuri eterne... Alte versuri, alți oameni, alte poveți, alte amintiri, alte închipuiri... cine mai citește o scrisoare căzută din cer pe aripile unei frunze verzi, aurii, galbene, cu infinite nuanțe intermediare? Ce întâmplare! Când am ajuns acasă, după-amiază târziu, mă aștepta răbdător, cu o mutră intrigată, domnul de dimineață, vecinul cu sacoșa de zarzavat. S-a uitat ciudat, bănuitor, în jur și mi-a spus cu o clandestină prudență, șoptit: Am mai găsit una... era sub mașină

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
și umanitare (în speță animaliere), preconizează prezentarea directă a situației clinice cu eleganta acuratețe a comunicării unui cont bancar. "Cel mai bine ar fi să-l rezolvăm chiar acum", a adăugat, amabil, specialistul. "Costă... atât..., a menționat acela, și plecați acasă îndată, cu lesa și cu zgarda, care rămân la dumneavoastră..." Domnul respectiv, care nu avea împuternicirea de a admite un tratament atât de radical, a promis să revină, pentru operație etc. etc.; știți cum gândesc oamenii încă nedeprinși cu deciziile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]