7,219 matches
-
acum povestea care ne-a ieșit? — Întrebările tale mi-au făcut părul măciucă, în schimb m-a distrat grozav să-ți răspund. Totuși, aș fi preferat ca pe copertă să fie scrise cu litere mari titlul și numele noastre, iar înăuntru paginile să fie albe. Ți s-a făcut teamă că te-am prins până la urmă? — Da și nu! murmură Ioana, furișându-se, cu un zâm bet, în ascunzișul trăirilor ei nerostite.
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
felul de presupuneri. Unii spuneau că o să cânte, alții că era bun de coteț de porumbei. „Poate e un fel de busolă sau de giruetă”, au zis câțiva. „De far”, a crezut unul. „Noaptea va reflecta razele lunii. Sau are înăuntru un felinar.” „Poate arată și orele din alte țări.” „Înăuntru e un pitic. Urmărește, de acolo, oamenii...” Până la urmă, chiar Ceasornicarul - de parcă asta aștepta - a încercat să lămurească lucrurile. „...Va bate ora doar când va fi să se întâmple ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
era bun de coteț de porumbei. „Poate e un fel de busolă sau de giruetă”, au zis câțiva. „De far”, a crezut unul. „Noaptea va reflecta razele lunii. Sau are înăuntru un felinar.” „Poate arată și orele din alte țări.” „Înăuntru e un pitic. Urmărește, de acolo, oamenii...” Până la urmă, chiar Ceasornicarul - de parcă asta aștepta - a încercat să lămurească lucrurile. „...Va bate ora doar când va fi să se întâmple ceva important!” le-a zis, cocoțat pe scară, celor adunați. „Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
era acela dacă nu un ornic mai mare -, însă așa ceva nu-și închipuiseră! Păienjenișul acela metalic, parcă traforat, nu părea făcut de mână omenească! Cum de funcționase un astfel de mecanism fără să se destrame? Câte rotițe, ca paietele, erau înăuntru? O sută? Două? O mie? Cine ar fi putut să le numere? Dispunerea lor ar fi făcut inutilă o asemenea încercare. Doar demontând întreaga mașinărie, piesă cu piesă, s-ar fi stabilit o cifră exactă. Și mai erau tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
dintâi era dominantă. Probabil că încrederea celor care intrau era întărită de faptul că, undeva, la capătul unui coridor neștiut, ar exista încă o ieșire. Sau chiar mai multe. Pentru că la singura poartă cunoscută se simțea, chiar înainte de a călca înăuntru, o boare de aer. Curent. Erau șiruri nesfârșite de oameni ce așteptau la rând pentru a se convinge. Întindeau mâinile spre interior, bâjbâind în văzduh, stăteau cu chipurile încremenite pentru a sesiza orice adiere, ascultau. Și, totodată, cei ce pătrundeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
elemente noi în economia sa, care schimbau radical datele problemei și conduceau la altă concluzie, negând-o pe cea anterioară. - Pe unde ai pătruns în clădire ? - Ce oră era ? - Ai folosit scara ? - Câte țigle ai desprins din acoperiș ? - Era întuneric înăuntru ? - Ce ai sustras ? - Din ce loc ? - Pe unde ai ieșit ? - Cu cine te-ai întâlnit ? Inculpatul răspunse la fiecare întrebare. Cu lux de detalii. Menite a-i face relatarea credibilă. Ceea ce pe ei îi făcu să înghită în sec nemulțumiți
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93395]
-
La urma urmei ea este cea care ne studiază pe noi. Mi-ar place să pot inversa rolurile. Și, scutură el cutiuța lăsând să se audă din nou zgomotul înfundat, oricum sunt puțini aceia care reușesc să arunce o privire înăuntru. Angir păru să mediteze la cele spuse de căpitan vru să spună ceva dar se răzgândi. Acum o detestă iar după câteva momente îi ia apărarea. Planeta asta devine, cu cât ne apropiem din ce în ce mai ciudată. După câteva minute se opriră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
să spună ceva dar se răzgândi. Acum o detestă iar după câteva momente îi ia apărarea. Planeta asta devine, cu cât ne apropiem din ce în ce mai ciudată. După câteva minute se opriră în fața unei uși care se deschise silențioasă în fața lor. Intră înăuntru, iscodind cu ochi curioși întreaga încăpere. Nimic deosebit. Dimpotrivă putea spune că ocupantul ei ducea o viață austeră. - Am ajuns, spuse căpitanul. Rămâi aici până voi trimite pe cineva care să te anunțe că totul este în regulă. Dădu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
le devii ucenic. La racla sfântului am poposit adeseori în drumul vieții, purtând cu nădejde pe umeri crucea pe care 46 mi-a dăruit-o Domnul, căci ispitele vin și bat la ușa oricărui muritor, iar altele intră chiar neinvitate înăuntru. Sfântul de fiecare dată când i-am cerut ajutorul, mi-a șoptit tainic să țin mai strâns crucea și să o îmbrățișez cu bucurie, mângâindu mă cu glas înalt și înțelept, adâncit în inimă. Prin sfinți Dumnezeu ne invită să
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
acoperite cu ziare îngălbenite - încât băia tul se simțea în altă viață, sau într-un vis. Într-o seară se regăsi în cartierul copilăriei sale. Recunoscu imediat vila străveche și pătrunse în umbra ei de cavou. Ce glacial era aerul înăuntru! Ce umbră deasă și ce lumină tulbure se reflecta în pereți! Victor urcă încet scara interioară, încolăcită în jurul marelui hol. Dezolarea și spaima de-atunci îl învăluiră. Pri mul etaj îi păru din nou capătul lumii. Cu o sfor țare
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cu un acușor ridicol de mic, ce ne vâra un strop de lichid sub piele. Am fi preferat, bineîn țeles, vaccinul pe zahăr cubic, dar asta era. Ne înși ram în fața ușii cabinetului medical, cu mâneca suflecată și, când ajungeam înăuntru, ne uitam mai întâi cum le face la cei din față, ne băteam joc de fetele și mai ales de băieții fricoși și, când ne venea rândul, întindeam mâna și ne uitam în partea cea laltă. Peste câteva zile veneau
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
inima Irlandei, în inima castelului, în inima ca me rei mele și-a patului meu? M-am dus la geam căutând, instinctiv, lumina. Dar amintirile mele din La răscruce de vânturi... Fantoma lividă bătând cu pumnii-n ferestre: lasă-mă-năuntru, lasă-mă-năun tru... Geamul s-a aburit brusc de la răsuflarea mea înspăimântată. Înfiorat, m-am hotărât într-o clipă. Am mers spre pat și, cu curajul omului încolțit, am dat brusc deoparte cuvertura. Am rămas cu gura căs cată, privind prostește
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
se știe totul despre tine, de asta ți se și Îngăduie aproape totul. Zahanaua era murdară și Întunecată, mușteriii o afumau cu Înverșunare, la radio se auzea cântând Angela Similea. Nu știa unde să se așeze, nu se vedea nimic Înăuntru, pentru că localul era, de fapt, amenajat În pivnița unei foste case boierești, iar ferestre nu erau decât două, sus, aproape de tavan, Înguste, năclăite de jeg, așa că lumina cădea pe umerii oamenilor parcă puroind din bubele cerului. Lângă toaletă era o
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
mergând pe Strada Biruinței, undeva la marginea ora șului, o stradă care Îi amintea de copilărie: case modeste, bărbați măturând trotuarul, strigăte de copii care se jucau. S-a oprit În dreptul numărului 17, unde locuia Matei. Se aștepta să descopere Înăuntru tăcerea, sobrietatea priveghiului prin care ne mărturisim odată cu mortul acestei călătorii misterioase. Tăcerea i-ar fi făcut atât de bine, vacarmul Însă era asurzitor. S-a apropiat de sicriul În care dormea pentru totdeauna Matei și a lăsat cu tandrețe
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
care-i îndrăgea atât. Incitatus cel iute, un mannulus de rasă galică, de culoarea mierii și cu osatura delicată, tipică vârstei sale fragede, îl recunoscu de departe și necheză; sforăia, nerăbdător să i se dea drumul. Grăjdarii îl ținură însă înăuntru, spunând că urma să plouă din nou. Micuțul îl îmbrățișă, ascunzându-și fața în coama lui. Îngrozitoarea taină exista, și toți se înțeleseseră să i-o ascundă. Calul percepea oarecum această neliniște, căci era scuturat de frisoane. Burnița, așa cum prevăzuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
căci era scuturat de frisoane. Burnița, așa cum prevăzuseră grăjdarii; după agitația provocată de apariția curierului, care nu durase mult, drumurile ce se întretăiau printre baracamente rămăseseră pustii; din cauza ploii sau din cine știe ce alt motiv, se părea că toți oamenii intraseră înăuntru. Micuțul era convins că se apropia o primejdie, ca atunci când cheruscii se târau pe brânci și omorau santinelele pe întuneric. Se îndreptă spre colțul sudic al castrului, de unde se auzeau bătăile ritmice ale făurarilor pe lamele înroșite. Se strecură în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
părul strâns și mâinile albe. Femeile acestea intrau și ieșeau din barăci pe jumătate dezbrăcate, cu părul în vânt, desculțe, râdeau tare, se spălau în aer liber; părea că toți soldații le cunoșteau, fiindcă veneau în grupuri și se duceau înăuntru cu ele. Privea prin găurile din gard, până când una dintre femeile acelea, o țărancă blondă, îl zări, îl luă de mână și îl întrebă: — La ce te uitai? Vorba îi era grosolană, cu un accent aspirat și dur. Îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din cauza capacității sale excepționale de a stabili relații cu ceilalți, poate din cauză că erau sătui de războaie, vizitatorii coborau acele scări, în amurgurile calde ale Antiohiei, emoționați și chiar fericiți. Iar Zaleucos, preceptorul sclav, îi șoptea entuziasmat lui Gajus că acolo, înăuntru - așa cum scrisese nu știu care filosof antic -, forța limpede a cuvintelor ce se adresau intelectului domina violența armelor care răneau trupul. De-a lungul secolelor, oamenii aveau să încerce de mai multe ori să realizeze visuri asemănătoare, găsind de fiecare dată alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sa îndurerată făcea ca toate cuvintele să-i fie reproșuri, și le rostea pe tonul nestăpânit al celui nevoit să tacă vreme îndelungată. Între timp soarele dispărea dincolo de malul dinspre apus al marelui fluviu. Preotul arătă spre interiorul templului. — Acolo, înăuntru, pentru prima oară în viața omenirii, niște fibre de papyrus cules de pe marele fluviu au devenit foi de scris. Acolo am adunat toate istoriile vechi. Ca să le citească au venit și mulți dintre ai voștri, Pitagoras, Eudosios, Herodotos din Thurium
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
prima oară în viața omenirii, niște fibre de papyrus cules de pe marele fluviu au devenit foi de scris. Acolo am adunat toate istoriile vechi. Ca să le citească au venit și mulți dintre ai voștri, Pitagoras, Eudosios, Herodotos din Thurium. Acolo, înăuntru, un filosof foarte faimos, Arisocles Plato al vostru, a descoperit istoria insulei Atlantis, care într-un cataclism ce a ținut o noapte și o zi, cu opt mii de ani înainte de noi, s-a scufundat în Marea Mare de Apus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
poate, răspunse preotul, de mai bine de cinci decenii nu intră nimeni acolo. Augustus a interzis acest lucru, sub pedeapsa cu moartea. Într-o zi, un pescar, care auzise vorbindu-se despre niște comori care s-ar fi aflat acolo înăuntru, a venit cu barca și a coborât pe ponton. În clipa următoare, oamenii din celelalte bărci l-au văzut sărind de parcă ar fi încercat să se elibereze; părea că niște liane i se încolăciseră în jurul picioarelor. A sărit înapoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
boabe, și acelea suntem noi. Gajus, tăcut ca de obicei, se duse în grădină. Se gândi că, într-o zi, el avea să caute și să publice din nou cărțile istoricului mort. Și pe când se gândea la asta, Nero năvăli înăuntru, strigând: — L-au arestat pe Caius Silius și l-au adus la Roma în secret. Îl judecă astăzi. Rămaseră încremeniți; el strigă: — Trebuie să ne răzvrătim! Or să omoare pe toți, unul după altul! Drusus se ridică și-i puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-se să trezească la viață palatele abandonate, pentru a-l întâmpina. În prima etapă, îl escortară până la Domus Tiberiana, pe care el n-o văzuse niciodată, nici măcar de departe. Deschiseră marea poartă de bronz, iar lui i se păru că înăuntru nu era decât întuneric; zări două șiruri neclare de coloane, umbrele unor statui, lumina slabă a unor scări. I se păru că-l înconjoară un miros îngrozitor, toxic, care-l sufoca. După un pas, se gândi că undeva, acolo dedesubt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spuse: — Nu Tiberius mi-a condamnat familia, ci votul senatorilor, al grupului de optimates, care, imediat după moartea lui, au spus că a fost un monstru și m-au aclamat pe mine. Callistus se îndreptă spre deschiderea din perete, privi înăuntru, apoi se întoarse: — Tiberius nu era aici când au murit frații tăi și nici în timpul procesului mamei tale. Era la Capri, de unde nu s-a mai întors. Cine a ascuns lucrurile astea aici? Avea dreptate. Tiberius nu se afla la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Tiberius nu se afla la Roma în acea perioadă - nu se mai întorsese niciodată în capitală. Callistus reflectă: — Îmi amintesc ce a spus Macro în orele dinaintea alegerii tale. Era agitat și blestema: „Pot să facă orice vor ei acolo, înăuntru“. Și așa au făcut. Dar nu au distrus, ci au ascuns - tăcu o clipă. Cine-o fi fost? se întrebă în șoaptă, aproape fascinat de inteligența care alesese cel mai improbabil loc, camerele părăsite ale bătrânului împărat, unde, cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]