6,950 matches
-
vor pleca în curând înapoi, tot cu trenul. De fapt, pentru ele trenul reprezintă locul unde vor înnopta, dormitorul lor mobil. Ambele refuză ideea de a locui în cortul pus la dispoziție de autorități. Motivele principale : „Este frig, este umed înăuntru, sunt mulți bărbați beți ce dorm culcați pe bănci înăuntru și ne mai este și frică, am auzit că se fură”. Termină de mâncat, apoi așteaptă „sfințirea apei” de către preoți. „Nu putem pleca așa de aici, dacă nu avem și
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
pentru ele trenul reprezintă locul unde vor înnopta, dormitorul lor mobil. Ambele refuză ideea de a locui în cortul pus la dispoziție de autorități. Motivele principale : „Este frig, este umed înăuntru, sunt mulți bărbați beți ce dorm culcați pe bănci înăuntru și ne mai este și frică, am auzit că se fură”. Termină de mâncat, apoi așteaptă „sfințirea apei” de către preoți. „Nu putem pleca așa de aici, dacă nu avem și niște agheasmă nouă”, spune una dintre cele două pelerine, ca
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
și ei așa, mai stau la rând, se mai bagă în lume, propagandă, mai împart fluturași din ăștia de hârtie, flaieri parcă le zice. Unii sectari au scos un zvon, acum câțiva ani, acolo la raclă nu mai este Sfânta înăuntru, ci așa, o adunătură de cârpe și vată, ca o păpușă. Iar multe din babele astea proaste de aici au crezut.” Marian pare convins de faptul că numărul de pelerini scade ușor de la an la an, dar scade. Maximul de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
experimentate ale mâinii, un tour de main spectaculos, buchete de busuioc perfect calibrate care vor fi vândute mai apoi pelerinilor din rând. „Să știți de la mine că oamenilor nu prea le place aici, la cort. Nu rămân prea multă vreme înăuntru. Le este frică să nu piardă rândul, așa că preferă să doarmă afară, la rând, pe lângă el... pe unde apucă fiecare.” Apoi mă vede cum reambalez obiectele din rucsacul pe care-l port în spate în saci de plastic, trebuie să
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
urâtă și neprietenoasă”, după spusele ei, a introdus-o într-un cabinet de toaletă, apoi a revenit în fugă cu un recipient în care „parcă se mai mișca încă ceva”, după cum își amintește cu lacrimi în ochi. Curioasă, a privit înăuntru. Fetuși umani. S-a speriat și a fugit. Așa s-a născut Luca, acum student la informatică. Să fi făcut oare asistenta „grasă și rea” acest gest în mod deliberat, didactic ? Cine mai poate ști acum, după 20 de ani
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
15 august. Multe cazuri de lipotimie, înțepături de albine și bondari, crize cardiace, mai spune comunicatul. Liniștea începe să se așeze din nou, așa că profit din plin pentru a arunca o privire în interiorul bisericii din lemn. Ca într-un chivot, înăuntru au fost aruncate pe geam, direct pe podeaua de lemn, o mulțime de acatiste și bilete mici de un leu, rar se vedeau și biletele albastre de cinci lei. Spațiul din interior, interzis din cauza fragilității construcției, a fost luat în
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
sub o oră, în general) transformă atingerea raclelor în mecanică rituală. Prea multă (peste 18-20 de ore) descurajează pelerinul și intrarea (angajarea) în rând. Efectele așteptării Observație de bază : orice rând induce schimbări temporare de comportament celor care se găsesc înăuntru. Elementele-cheie ale înțelegerii unei cozi sunt : lungimea acesteia, media de intrări și ieșiri din coadă, natura punctelor de intrare-ieșire, relația dintre timpul de așteptare și durata „serviciului”, priorități ale rândului (femei cu copii în brațe sau persoanele handicapate, în cazul
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
a asigura necesarul de materii prime unei industrii grele supradimensionate, Ceaușescu se va apropia timid de Uniunea Sovietică. "Fiul rătăcitor" nu se va întoarce însă cu adevărat acasă; se va plimba mai degrabă prin fața grădinii pretinzând îmbufnat că va intra înăuntru numai atunci când i se va permite să își impună propriile reguli. Cu alte cuvinte, în anii '80, disidența lui Ceaușescu era îndreptată mai degrabă împotriva Vestului (pe care nu încetase niciodată să îl considere inamic) decât a "lagărului socialist", unde
Geneza leninismului romantic by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Și ne spunea. Eu o dată am ascultat la radio, Înainte de prăbușirea fascismului. La acest inginer În casă - el era șeful drumurilor. A spus: „Uite, du-te și ascultă”. Și el mi-a spus că se termină acum. M-am dus Înăuntru și cineva m-a pârât și au venit jandarmii: am spus că am vrut să fur. Consecințele - bătaie, băgat În arest. După ce v-ați Întors v-ați mai Întâlnit cu prietenii și cunoștințele de acolo? Da, cu câțiva. În Israel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Și așa că se purtau foarte frumos cu mine, că Îi lăsam să copieze. Asta a fost Însă până la 14 ani. Am fost și În Cernăuți, să văd „Aron Pumnul” - e degradat Într-un hal făr’ de hal. N-am fost Înăuntru: m-am uitat numai pe afară, că era Închis. Nu se poate povesti... Au trecut atâția ani, am trecut prin multe... Atunci, imediat, se putea povesti, Iar acum. Greu, greu a fost, foarte greu... Poate că ici-colo Îmi mai amintesc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Erau cu noi oameni care știau să lucreze cu mașinile, știți, ca să scoată apa din minele alea - erau cu apă, dar nu erau sub pământ, ci deasupra. Se lua cu o lopată cum se ia gunoiul la noi. Ne băgau Înăuntru și, cât era lopata de mare, trebuia să scoatem. Și o puneam să se usuce la soare. Se usca și apoi, dacă s-a uscat, se putea pune foc și mocnea așa În el. Acolo am stat din primăvară până În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
din Cernăuți, din Basarabia, tot felul de oameni, adunătură. Bineînțeles că acolo erau jandarmii români care ne-au supravegheat. Și ne-au dus În afara satului, unde erau niște crescătorii de porci, erau colhozurile, cum erau C.A.P.-urile pe la noi. Înăuntru erau despărțituri pentru porci mai mari, pentru porci mai mici, cu culoare la mijloc. Ne-a dat la fiecare familie câte o despărțitură din aceea: „Treci acolo!”. Și am rămas acolo. Bineînțeles că Înainte de asta, țin minte, ne-au pus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
făceai ceva, „pâine”, În bucătăria aceluia care locuia acolo - avea o sobă. Lemne nu existau și era o iarnă Îngrozitoare. Eu cu soră-mea dormeam Într-un fel de pat care avea un șanț pe mijloc - avea două picioare și Înăuntru avea un sac. Și părinții mei și-au făcut un pat din două scânduri. Toți locuiam În niște condiții Îngrozitoare. Trebuia să mergi la 2 kilometri ca să iei apă: era Într-o vale și trebuia să trecem un deal ca să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
strecurat pe sub sârma ghimpată și am plecat. Și m-am dus În niște sate de lângă Șargorod la cerșit. Unii te goneau, alții Îți mai dădeau o bucată de pâine. Și am ajuns la o casă unde femeia m-a chemat Înăuntru - a zis: „Vino Încoace”. Am intrat cu frică, nu știam ce și cum. A zis: „Stai jos”, mi-a Încălzit o cană de lapte și mi-a dat și o bucată de pâine. Țin minte că am Început să plâng
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
munci? — Nu, stăteau zi și noapte doar În templu, ca ostatici... Vi se dădea voie să le duceți mâncare? — Da, ni se dădea voie să le ducem de mâncare. Erau Înconjurați de jandarmerie și nu se dădea voie să intri Înăuntru... — Și magazinul dumneavoastră a fost românizat? — Da, a fost confiscat din ordinul lui Antonescu... — În ce an? — În ’41... — Chiar Înainte de plecare, nu În ’39... — Da, Înainte de plecare. Noi aveam o casă mare și frumoasă, frumos mobilată... V-am spus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
stat noi, iar el și-a evacuat lucrurile cu plutonul și i-a obligat și pe servitori să meargă cu el, iar casa lui a fost transformată În lazaret nemțesc. Noi treceam pe acolo, dar niciodată nu m-am uitat Înăuntru, că eram stresată numai când vedeam casa unde am locuit noi. Locurile unde a avut tata magazii au fost transformate Într-un garaj al poliției, iar cealaltă - Într-o brutărie. Când ne-am Întors ni s-a dat voie să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
furuncule În jurul gâtului și era gata să se prăpădească; pentru că efectiv se Îneca și norocul ei a fost că s-au deschis În exterior - așa spunea medicul care venea s-o consulte -, că dacă materia aia s-ar fi deschis Înăuntru efectiv murea... În toată perioada asta, singurul care Încerca să se țină pe linia de plutire era tata, care lucra ici și colo. La un moment dat, deja se topise zăpada, venise primăvara și țăranii aveau nevoie de muncitori - și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
colț. Oricum făceam nu puteam Împărți egal. Încă n-am povestit niciodată treaba asta cu Împărțeala pâinii - acuma mi-am adus aminte. După care se intra În baracă. Te mai duceai Încoace-Încolo, mă rog, mai stăteai de vorbă, În lagăr, Înăuntru. Era unul care se numea Marți-mincinosul. Marți este diminutivul de la Martin. Deci Martin-mincinosul. Acest Marți-mincinosul era din Târgu-Mureș; se pare că era jurist - nu acolo, aici, În Târgu-Mureș. Și acolo avea un serviciu foarte bun: curăța WC-urile SS-ului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Mai stricați mașina”. Și atunci puteam să ne mai odihnim un pic, cât o reparau. Acolo am lucrat... Era totuși o muncă mai bună decât a celor care trebuiau să facă construcții sau să iasă afară, fiindcă noi am lucrat Înăuntru și În fiecare zi după muncă făceam duș. Asta era ceva minunat. Adică ne-am spălat. Ne țineau curate, aveau și ei interes. Preșurile astea mari erau Într-o hală mare... toată fabrica era o hală mare, peste tot era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
n-am intrat: stăteam afară În frig și-n ploaie, fiindcă n-a fost loc; pe urmă s-a mai eliberat, nu știu cum, au mai murit și s-a mai eliberat. Era bine să stai mai la intrare, fiindcă dacă erai Înăuntru nu știai dacă nu te calcă cineva În picioare, așa aglomerație era. Până acolo n-am văzut, dar acolo... și păduchi, și toate nenorocirile... Nemții vă duceau spre vest? Da, asta era În ianuarie, dar noi ne-am eliberat În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a fost la bucătărie, că Într-adevăr au pus ceva În mâncare. Îmi amintesc că a plouat teribil și noi a trebuit să stăm nemișcate, și am stat așa, ca animalele, În ploaie. Indiferent de vreme. nu ne lăsau niciodată Înăuntru. Toată ziua trebuia să stăm afară, ceasuri Întregi, de fiecare dată. Foarte rar se Întâmpla să nu fim sub ochii cuiva. S-a Întâmplat să ne Întrebe: „Tu ce ai fost acasă?” sau „Tatăl tău ce a fost?” - dar știam
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au fost duși la crematoriu, ori i-au trimis undeva să lucreze. Acolo am fost cu una din Târgu-Mureș, acolo unde se spală lumea. Era de 450 de locuri, dar dacă vă spun că nu a putut fi lăsat nimeni Înăuntru, ca nu cumva să vină neamțul să vadă că e vreo picătură de apă. Mai bine nu s-a spălat nimeni, n-au lăsat... Nici apă n-au primit să bea, așa că atunci când nu era nimeni În apropiere, peste tot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ușa, apoi am luat Înapoi, iarăși... Nu s-a putut altfel. Luni de zile acolo am lucrat. Dar ce am avut de lucru? Am curățat podeaua, ca să fie frumos, roșu, țigla aia, și n-am putut să lăsăm pe nimeni Înăuntru. Am fost șapte luni și jumătate la Auschwitz... Am mai lucrat la curățat strada vreo săptămână - nu știu de ce m-au luat, dar apoi m-au adus Înapoi. Am măturat strada lagărului și când am trecut pe lângă niște blocuri auxiliare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
la opt kilometri, la spital, după medicamente. Și atunci nimeni nu te Întreba dacă ești neamț sau nu: se trăgea - dar lui nu i-a fost frică și s-a Întors cu medicamentele. După vreo două-trei săptămâni m-au adus Înăuntru, În casă, Într-o odaie ca o sufragerie, așa, dar avea și un pat, unde m-au pus. În prima zi am căzut, că nu eram obișnuită, dar În cealaltă odaie erau deja rușii. Acolo era biroul lor, centrul lor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
acasă și are o nevastă italiancă, o fetiță”. Ei, atunci eram așa de liniștită... În ziua aia am și plecat. Domnul care a văzut numele meu a zis că cu numele ăsta s-a dus deja cineva. M-a luat Înăuntru și mi-a arătat cine era scris: era verișoara mea. Am spus că Îmi pare foarte bine, că o iubesc foarte mult - „Dar nu vă aduceți aminte, nu s-a mai dus cineva?” Nu știam că fratele meu din Maramureș
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]