KorAP: Find »[drukola/base=așeza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...237 238 239 ...2437 >

60,912 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

pe ea. Cum ar spune francezii: cui nu-i place să i se sugă curul? Și totuși, acu’ ești doar un puști care și-o freacă, și-n clipa următoare n-o să mai ajungi în vecii vecilor avocat. Acu’ mă așez pe fundul piscinei, și cerul unduiește albastru deschis prin cei doi metri jumate de apă de deasupra mea. Lumea e tăcută, în afara bătăilor inimii care-mi zvâcnesc în urechi. Slipul cu dungi galbene l-am înfășurat în jurul gâtului pentru siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
ora de balet. Câteva ore bune n-o să fie nimeni acasă. Mi-o frec până când sunt aproape să-mi dau drumul și apoi mă opresc. Ies la suprafață să mai iau o gură bună de aer. Mă scufund și mă așez pe fundul piscinei. Fac asta din nou și din nou. De-asta trebuie că vor fetele să ți se-așeze pe față. Suptul ăsta e ca și cum te-ai căca și nu s-ar mai termina. Cu pula sculată și curul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
drumul și apoi mă opresc. Ies la suprafață să mai iau o gură bună de aer. Mă scufund și mă așez pe fundul piscinei. Fac asta din nou și din nou. De-asta trebuie că vor fetele să ți se-așeze pe față. Suptul ăsta e ca și cum te-ai căca și nu s-ar mai termina. Cu pula sculată și curul supt încet, nici n-am nevoie de aer. Cu inima bătându-mi în urechi, rămân sub apă până când încep să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
pielea încrețită de cât am stat sub apă. Și-apoi îi dau drumul. Încep să țâșnească cocoloașele mari și albe. Perlele. Atunci am nevoie de aer. Dar când să mă-mping din picioare de pe fund, nu pot. Nu-mi pot așeza picioarele sub mine. Curul mi s-a înțepenit. Medicii de la salvare ți-ar putea spune că, în fiecare an, cam 150 de oameni sunt prinși așa de o pompă de circulație. Îți prinde părul lung sau curul, și te îneci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
de mers, după încă o curbă, stând în afara cercului de lumină aruncat de un felinar stradal, retrasă în penumbră, așteaptă Baroneasa Degerătură. Prin ușa deschisă intră întâi mâna ei, o mână obișnuită, cu degetele îngălbenite de la țigară. Fără verighetă. Mâna așază o casetă de machiaj din plastic în vârful scărilor. Apoi apare un genunchi, o coapsă, umflătura sânilor. O talie prinsă într-o curea, un pardesiu. Și-apoi toată lumea își îndreaptă privirile aiurea. Ne uităm la ceas. Sau pe geam, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
care o închide și-o deschide când vorbește. Gura ei, doar un bot de ruj roz în partea de jos a feței. Aplecându-se spre Contele Calomniei, șoptind în reportofon, Tovarășa Lătrău spune: — O, Doamne Dumnezeule... În timp ce Baroneasa Degerătură se așază, doar Agentul Ciripel o privește, în siguranță în spatele obiectivului camerei. La oprirea următoare așteaptă Miss America cu roata ei de exerciții, o roată de plastic roz de mărimea unei farfurii late, cu două mânere negre de cauciuc ieșind de fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
se uite în urmă, Contesa spune „Da”. Își atinge turbanul cu unghiile de la o mână și spune: — Da, ți-am citit gândurile... După încă o intersecție, după următorul centru comercial cu motel în franciză, după următorul fast-food, Mama Natură e așezată pe trotuar într-o perfectă poziție lotus, mâinile ei pictate cu vinișoare întunecate de henna i se odihnesc pe fiecare genunchi. La gât, un colier cu clopoței de templu scoate clinchete ușoare. Mama Natură aduce la bord o cutie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
întâlnire stabilit. Cu degetele mânjite și pătate de creioanele pastel și cărbune. Cu mâinile pătate de cerneluri pentru mătase, cu hainele întărite din cauza crustelor de vopsea uscată. Toate culorile astea sunt încă doar griuri sau negru, și Ducele Vandalilor așteaptă așezat pe o ladă de unelte din metal plină cu tuburi de vopsea de ulei, cu pensule, acuarele și acrilice. Se ridică și ne face s-așteptăm, fluturându-și pletele blonde pe spate și legându-le cu un batic roșu într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
de aromaterapie te avertizează să nu aprinzi niciodată o lumânare de lămâie-scorțișoară în același timp cu una de cuișoare, și cu alta de cedru-nucșoară. Doar că nu-ți spun de ce... În feng shui, experții n-ar mărturisi niciodată, însă doar așezând un pat într-un loc nepotrivit, poți concentra destul chi ca să ucizi pe cineva. Poți provoca un avort doar prin acupunctură. Poți folosi cristale sau manipula aura, astfel încât să provoci un cancer de piele. O să râdeți, dar există mijloace ascunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
nou. Angelique se uită la mine. Se apropie de el, și-și lasă mâinile înmănușate pe umerii lui, de la spate, și Angelique spune: — Las-o pe mami să-ți arate cât de mult te iubește, puiule... Îl ghidează să se așeze pe saltea. Să se întindă. Îi scoate șosetele îngălbenite. — Hai puiule, spune ea. Scoțându-și mănușile, spune: Știi ce grozav masez eu... Apoi Angelique face un lucru pe care nu l-ai mai văzut. Îngenunchează. Deschide gura larg, cu buzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
neputincioși. Ca să creeze o rasă de stăpâni dintr-o rasă de sclavi, a spus domnul Whittier, ca să învețe un grup de oameni controlat până atunci de alții cum să-și creeze propriile vieți, Moise a trebuit să fie un nemernic. Așezată pe marginea unui scaun îmbrăcat în catifea albastră, Miss America încuviința dând din căpșorul blond. Scuturându-și buclele. Înțelegea. Înțelegea. Apoi a spus: — Cheia? Și domnul Whittier i-a spus: — Nu. Avea pe genunchi o pungă argintie de plastic Mylar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
plastic. Farfurii de carton. Și apă curentă. Abia apucai să citești zece pagini dintr-un roman cu vampiri, și cina era gata. În loc de vreascuri și apă fierbinte, în perna argintie găseai chiftea de casă sau tocană de vită Stroganoff. Ne așezam pe covorul albastru al scărilor din hol, o cascadă cu falduri albastre, cu fiecare treaptă îndeajuns de lată încât puteam sta toți unul lângă celălalt și coatele nu ni se atingeau. Era aceeași tocană Stroganoff pe care președintele și membrii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
bine i-o fac ăluia decât unuia dintre noi. Abia a început demonstrația periei de scos pete, și, cât ai zice pește, segmentul A e scos din direct în favoarea vasului de croazieră, a cărui soartă e pecetluită. În camera verde, așezați pe o canapea roasă de piele, într-o AID cu două cifre, spilcuitul spune că are la dispoziție cam vreo șapte minute ca s-o învețe pe a noastră Miss America despre o întreagă lume. AID înseamnă Arie de Influență

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
închinat nemișcării în timp ce o echipă de experți antrenați lucrau din greu în jurul ei pentru o grămadă de bani. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film: Un văl format din femei târându-și blănurile. Senzația mătăsii i se așază pe față. În film, armura de bijuterii din aur și platină, avertizându-te cu scânteierile roșii ale rubinelor, galbene precum canarii ale safirelor. Lady Zdreanță spune: — Nu-i o plăcere să ai un geniu drept tată. Sau drept mamă, soț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
oraș sunt pline ochi. Activiștii sociali afirmă că administrația a ordonat atacurile împotriva cerșetorilor. Afli de toate astea doar aruncând o privire la chioșcul de ziare. Sau intrând într-un taxi cu radioul dat tare. Îți cumperi un acvariu, îl așezi în locul televizorului, și tot ce primești e o șopârlă atât de proastă încât, atunci când menajera mișcă o piatră din loc, șopârla crede că a fost mutată la mai multe mile distanță. Atunci când casa îți devine întreaga lume se numește „închidere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Keyes, Packer și Evelyn, coboară scările muzeului de artă și dau de coada obișnuită de nulități în haine de blană așteptând ca valeții să le aducă mașinile. Se întâmplă pe trotuar, chiar lângă o stație de autobuz. Pe bancă sunt așezați un bețivan și o zdrențăroasă pe care toți ceilalți încearcă de zor să nu-i observe. Sau să-i miroasă. Ăștia doi nu-s tineri și poartă haine de-aruncat. Curg ațele din bulendrele lor întărite de jeg și pătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Villa Diodati, ne spune doamna Clark, erau doar cinci: Lord Byron, poetul. Percy Bysshe Shelley și Mary Godwin, iubita lui. Claire Claremont, soră vitregă cu Mary, pe care Byron o lăsase gravidă. Și John Polidori, doctorul lui Byron. O ascultăm așezați în jurul șemineului electric din fumoarul de la galeria a doua. Fumoarul gotic. Stăm drepți în scaunele de strană acoperite cu piele galbenă sau pe sofalele brodate ori pe divanele de ibovnici tapisate, pe care le-am târât de cine știe unde, picioarele lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
în fața unui loz câștigător. Privind leșul, Sfântul Fără-Mațe mănâncă spaghete reci dintr-o pungă argintie. În fiecare îmbucătură roșie din care picură sosul, sunt fire din părul pisicii. Aici suntem noi împotriva noastră pentru următoarele trei luni. Din capul scărilor, așezat în scaunul său cu rotile, domnul Whittier ne privește. Alături, Contele Calomniei e ocupat cu agenda și stiloul, luând notițe. Arătând scena cu un deget tremurător, domnul Whittier întreabă: — Ai consemnat toate astea? Fără să-și ridice privirea din versiunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
hârtie. Cu pachețele pătrate din folie de aluminiu. Cu Percodan. OxyContin. Vicodin. Cu sticluțe de cocaină și heroină. Cât privește interviul, scriu toate cele paisprezece mii de cuvinte încă înainte ca doctorul Ken Wilcox să deschidă gura. Înainte să ne așezăm împreună la discuții. Totuși, ca să păstrez aparențele, îmi aduc reportofonul. Îmi aduc un carnețel și mă prefac că iau notițe cu niște stilouri fără cerneală. Aduc o sticlă de vin roșu dres cu Vicodin și Prozac. În căsuța din suburbii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
pentru care se întâmplă ce se întâmplă. Eram cu toții în galeria celor O mie și una de nopți, așezați turcește pe perne și pernuțe de mătase pătate de mucegai. Sau pe scaune și canapele duhnind a haine murdare când te așezi și iese aerul din ele. Acolo, sub cupola înaltă, răsunând de ecouri, pictată în culori de pietre prețioase care nu vor vedea niciodată lumina zilei, nu vor păli niciodată, sub candelabrele de alamă atârnând, cu becurile lor roșii, albastre ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
așa ceva. Pețitorul se retrage, spunând că e obosit și are nevoie de somn. Și se furișează în pivniță să saboteze centrala termică. N-ar avea cum să ghicească, dar Ducele Vandalilor i-a luat-o înainte. Așa că rămânem noi, restul, așezați pe perne de mătase și pernuțe pătate de mucegai, sub cupola celor O mie și una de nopți. Cu punga argintie și goală de Tetrazzini pe covor. Cu pilaștrii sculptați cu elefanți. În minte, consemnăm cu toții replica Din întâmplare, știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
și subțire ca un vreasc. Domnul Whittier clipește din ochii lui lăptoși, acoperiți de albeață, spunând: — Ce zici, nu vrei să vii cu mine la banchetul de absolvire...? Și îngerițele roșesc. Chicotesc de bătrânelul ăsta amuzant și inofensiv. I se așează în poală, în scaunul cu rotile; coapsele lor musculoase, lucrate cu antrenorul personal, se lasă pe genunchii lui ascuțiți și osoși. Firește, într-o zi, una dintre femeile astea se va scăpa. Va spune sorei-șefe sau unui om de ordine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
care dau camerele noastre din culise e întunecat. Mai încolo, scena și amfiteatrul sunt scufundate în întuneric. Beznă, cu excepția lămpii pentru stafii. Ne trezim cu toții, punem ceva pe noi, nu știm dacă am dormit o oră sau o noapte întreagă. Așezată în mijlocul scenei, lampa de stafii are un picior lung și un singur bec. Tradiția spune că ea împiedică nălucile să intre în teatru atunci când sala e goală și întunecată. În teatre, când încă nu exista curent electric, spunea domnul Whittier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Covorul e un soi de calendar lunar, cercuri înlăuntrul altor cercuri, cu model negru pe portocaliu, lipicios de câte sucuri s-au vărsat pe el. La picioarele noastre se întinde o pată mucedă cu brațe și picioare rășchirate. Când te așezi pe pernele de blană falsă încă se simte mirosul de popcorn. Asta e teoria ei. Extensiunea doamnei Clark la teoria domnului Whittier. În lume avem parte de durere și ură și iubire și bucurie și război pentru că ni le dorim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
piele. Cu degetele unei mâini pipăie baza degetelor celeilalte mâini. Pipăind osul să vadă cât e de gros, Mama Natură spune: — Credeți că Lady Zdreanță era pregătită?. Spune: Dar domnul Whittier era? Și doamna Clark ridică din umeri. Spune: — Contează? Așezat pe blana falsă, alături de Mama Natură, Directoarea Tăgadă și-a răsucit un ciorap de nylon în jurul încheieturii stângi. Cu dreapta continuă să răsucească ciorapul tot mai strâns, în timp ce degetele mâinii stângi devin tot mai albe. Atât de albe încât până

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]